ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2025

Ședința publică din data de 5 martie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petenta A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A..

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă a criticat încheierea atacată, susținând că O.U.G. nr. 166/2002 a modificat o lege organică, Legea nr. 146/2002, ceea ce este interzis de Constituția României, iar votarea ordonanței în Parlamentul României încalcă art. 73 lit. m) (regimul juridic general al proprietății și al moștenirii) și art. 115 alin. (1) din Constituție ("Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice").

În baza art. 115 alin. (1) din Constituție, Parlamentul nu era abilitat să emită O.U.G. nr. 166/2002, fiind o ordonanță ce modifică o lege organică, iar Constituția arată clar că Parlamentul nu poate adopta decât ordonanțe ce nu fac obiectul legilor organice.

Legea nr. 146/2002 este o lege organică care reglementează patrimoniul fostului UTC, deci proprietatea și moștenirea, în contextul în care Fundațiile sunt prin lege moștenitoarele fostului UTC.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Obiectul căii de atac deduse judecății îl constituie încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 166/2002, cerere formulată prin raportare la art. 73 lit. m) și art. 115 alin. (1) din Constituția României.

Curtea de Apel Constanța, în motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a reținut, în esență, că excepția se referă la regimul juridic general al proprietății și al moștenirii și nu are legătură cu obiectul cauzei care vizează legalitatea Deciziei nr. 1 privind alegerea președintelui A. și a Deciziei nr. 1 a Consiliului de Conducere privind reprezentarea A. în relațiile cu terții, autoritățile publice și la instanțele de judecată, astfel că nu există o legătură directă între normele cuprinse în O.U.G. nr. 166/2002 cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate și normele care reglementează obiectul cauzei.

Sub un prim aspect, pentru a verifica legătura de cauzalitate dintre excepția invocată și cauza în care a fost formulată excepția, este necesară raportarea la cuprinsul cererii de apel, etapă procesuală în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 166/2002.

Din lecturarea cererii de apel reiese că, în susținerea căii de atac ordinare, însăși petenta s-a prevalat de dispozițiile O.U.G. nr. 166/2002, susținând că "Legea nr. 146/2002, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 166/2002, este în vigoare și produce efecte juridice (...)", iar dacă nu se aplică Legea nr. 146/2002 vor fi incidente prevederile din Decretul-lege nr. 150/1990; se observă, astfel, că petenta nu a contestat reglementarea legală prin această ordonanță, ci chiar a uzat de aceste prevederi în susținerea căii de atac.

Sub un alt aspect, analizând cererea de recurs dedusă judecății, prin raportare la criticile efectiv formulate de petentă, se observă că partea nu a indicat de ce dispozițiile legale pretins neconstituționale, respectiv O.U.G. nr. 166/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București și al A., ar avea legătură directă cu cauza, al cărei obiect este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei de alegere a președintelui petentei.

Într-adevăr, prin O.U.G. nr. 166/2002 a modificat substanțial Legea nr. 146/2002, inclusiv în ceea ce privește organele de conducere ale fundațiilor, însă nu sub acest aspect a invocat recurenta excepția de neconstituționalitate, ci din perspectiva abilității Parlamentului de a emite o ordonanță de urgență care modifică o lege organică.

Or, aceste aspecte nu pot fi invocate pe calea excepței de neconstituționalitate, pentru că se referă la controlul a priori, care funcționează ca un control prealabil și preventiv înainte de promulgarea legii, chestiuni care excedează cauzei.

În egală măsură, se reține că posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, recurenta nu a indicat care ar fi legătura dintre O.U.G. nr. 166/2002, în ansamblul său, și cauza dedusă judecății.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel Constanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv dispozițiile invocate de către petentă, ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

Prin urmare, ținând cont de criticile formulate prin cererea de apel, dar și de cele din cuprinsul cererii de recurs, în mod corect și legal, în încheierea atacată, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existența legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și cauza dedusă judecății.

Cum condiția legală a existenței unei legături între pricina dedusă judecății și excepția de neconstituționalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curții Constituționale nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.