Decizia nr. 446/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român - Domeniul Privat, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, B. și C. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 192 din C. proc. civ., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: I. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L. ca urmare a solicitărilor societății cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de A. S.R.L., II. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de A. S.R.L., III. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) din cerere în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 EUR dobândită de Statul Român prin moștenire vacantă, potrivit Certificatului de vacanță succesorală nr. 51/11.07.2012, autentificat de Notar Public D., IV. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligației de a face potrivit art. 1536 din C. civ., și, în subsidiar, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns și până la data emiterii răspunsului, V. Obligarea pârâtei B., în calitate de șef serviciu AJFP Dolj, la plata daunelor-interese în solidar cu pârâta DGRFP Craiova, în cuantumul prevăzut la capătul III de cerere, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, VI. Stabilirea unui termen de executare a obligației de a face, astfel cum a fost solicitată potrivit capetelor I și II de cerere, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului, precum și a unei amenzi, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului, în cazul în care pârâtele vor întârzia în executarea obligațiilor. VII. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză a pârâtei DGRFP Craiova, în solidar cu pârâta B., potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv a onorariilor avocațiale. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, 2, 3, 8, 10, 11, 16, 18, 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 148, art. 249 și urm., art. 906 din C. proc. civ., art. 1, 2, 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011, art. 1, 2 și urm. din O.G. nr. 14/2007, art. 1, 2, 22 și urm. H.G. nr. 731/2007, art. 1 și 2 din Ordinul MFP 828/2016 din 23 februarie 2016, art. 174 alin. (5) și art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Prin sentința nr. 3315 din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București s-a adis excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Prin încheierea din 01 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost înaintată cererea de chemare în judecată la secția I civilă a Tribunalului Dolj.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual: Prin sentința nr. 434/2018 din 06 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin DGRFP Craiova. A fost respinsă excepția inadmisibilității capetelor de cerere II, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de reclamanta A. S.R.L., și III, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 EUR dobândită de Statul Român prin moștenire vacantă, potrivit Certificatului de vacanță succesorală nr. 51/11.07.2012, autentificat de Notar Public D.. Au fost respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere I, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor reclamantei cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de A. S.R.L. și IV, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligației de a face potrivit art. 1536 din C. civ., și, în subsidiar, potrivit disp. art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns și până la data emiterii răspunsului. A fost respinsă excepția lipsei de interes a capătului III. Au fost admise capetele de cerere II și III. A fost obligat pe pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea distribuirii sumei de 1046803,81 RON, în vederea stingerii creanței ipotecare deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., față de pârâții B. și C. S.R.L.. A fost respinsă cererea de executare provizorie formulată de reclamanta A. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 421/2019 din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP-Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 434/06.07.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. și intimata-reclamantă A. S.R.L.. A fost anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea pronunțată în primă instanță - în al doilea ciclu procesual: Prin sentința nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă a fost respinsă excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere privind îndeplinirea actelor și operațiunilor necesare în vederea valorificării imobilelor 2 și 3 din acțiune, invocată la fila x din Vol. II dos. Trib. Dolj. A fost admisă acțiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP - Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 434/06.07.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. și C. S.R.L.. A fost obligat pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, în limitele realizării creanței în cuantum de 1.002.998,33 RON deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în apel - în rejudecare Prin decizia nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP - Domeniul Privat, în numele și pentru MFP în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 357/23.06.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. S.R.L., B. și C. S.R.L.. A fost schimbată sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepția lipsei de interes. A fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect obligarea Statului Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea aceluiași pârât să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

Hotărârea pronunțată în recurs, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 801 din 11 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. A fost casată, în parte, decizia recurată, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. A fost menținută în rest decizia recurată.

Hotărârea pronunțată în apel - în al treilea ciclu procesual: Prin decizia nr. 69/2024 din 28 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP - Domeniul Privat, în numele și pentru MFP în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 357/23.06.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. S.R.L., B. și C. S.R.L.. A fost schimbată sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 69/2024 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 17 mai 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, care prin rezoluția din 21 mai 2024 a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării și admiterea recursului. Prin încheierea camerei de consiliu din 26 noiembrie 2024 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind fixat termen pentru judecată la 25 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Motivele de recurs Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate, cu reținerea cauzei spre rejudecare în fond și, pe cale de consecință, respingerea apelului formulat de intimata-apelantă împotriva sentinței civile nr. 357/23.06.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă și admiterea cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON. Susține că decizia recurată este nelegală, având în vedere următoarele considerente: - hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv a dispozițiilor art. 430 și 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește reținerea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1325/29.11.2017 pronunțate de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Arată că între prezenta cauză și dosarul nr. x/2017 nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză: în ceea ce privește părțile, contestația la executare care a facut obiectul dosarului nr. x/2007 a fost fomulată de C. S.R.L. (contestator) în contradictoriu cu recurenta, în timp ce în dosarul nr. x/2017, deși acțiunea a fost formulată inițial și în contradictoriu cu C. S.R.L., acțiunea a fost respinsă cu privire la acest pârât. Mai mult, arată că obiectul capătului II de cerere cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a casat hotărârea Curții de Apel Craiova și a trimis cauze spre rejudecare, vizează obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, neimplicând vreo obligație a C. S.R.L.. În ceea ce privește condiția identității obiectului, arată că al doilea capăt de cerere din dosarul nr. x/2017 are ca obiect obligația de a face întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 14/2007, H.G. nr. 731/2007, dispozițiile art. 1528 C. civ., raportat la art. 1138, iar dosarul nr. x/2007 a avut ca obiect contestarea actelor de executare emise în dosarul execuțional nr. x/2017 - hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a încheierilor de ședință din data de 16.03.2018, respectiv 23.04.2018, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 prin care pârâta DGRFP Craiova a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului la acțiune, cu privire la care instanța de control judiciar, prin decizia nr. 421 din 14.02.2019, a reținut că sunt temeinice și legale și că au intrat în puterea de lucru judecat, această critică subsumându-se motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Învederează că decizia nr. 421/14.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova nu a fost recurată de catre pârâta DGRFP Craiova, astfel că dezlegarile date prin această hotărâre au intrat în autoritatea lucrului judecat în ceea ce privește dezlegarea problemei de drept a prescripției dreptului material la acțiune, în sensul art. 430 alin. (1) C. proc. civ. Mai susține că, analizarea de către instanța de apel, în rejudecare, a incidentului procedural reprezentat de prescripția executării silite s-a facut cu încălcarea dispozițiilor art. 2512-2513 C. civ., în condițiile în care pârâta nu mai putea invoca excepția, ca efect al încheierilor premergătoare menționate. - Instanța de apel a analizat în mod greșit prescripția dreptului de a obține executarea silită, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1528 C. civ. raportat la art. 1138, art. 2512-2513 C. civ., O.G. nr. 14/2007, art. 36 și art. 39 din H.G. nr. 731/2007, critica formulată subsumându-se motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Consideră că instanța de apel a stabilit în mod greșit, în soluționarea capătului II de cerere, că reclamanta nu are calitatea de creditor ca efect al sentinței civile nr. 1325/29.11.2017, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017. Susține că instanța de apel și-a întemeiat decizia exclusiv în baza autorității de lucru judecat, preluând cele reținute de catre Judecătoria Balș, fără a analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat și nici dispozițiile art. 2512, art. 2513 C. civ. În ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 1339 C. civ. arată că A. S.R.L. are calitatea de creditor al moștenirii vacante, fiind creditorul intimatei-pârâte. Mai arată că, în analiza de fond a capătului II al acțiunii, instanța de apel trebuia să valorifice înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care dovedeau că pârâta a recunoscut calitatea de creditor a reclamantei, iar ulterior stabilirii corecte a situației de fapt, să interpreteze și să aplice în mod corect dreptul material incident. Consideră că, în cauză, prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la 18.08.2016 și 24.08.2016, când adjudecatarul C. S.R.L. a achitat prețul imobilului dobândit; termenul de prescripție este cel general, de 3 ani de la încasarea sumelor de bani obținute din valorificarea imobilului, respective 18.08.2019, în interiorul temenului de prescripție. Concluzionează solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed. Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ. Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea dispozițiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește sentința civilă nr. 1325/29.11.2017 a Judecătoriei Balș, încălcarea autorității de lucru judecat a încheierilor de ședință din 16.03.2018 și 23.04.2018, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 și analizarea greșită a prescripției dreptului de a obține executarea silită, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1528 C. civ. raportat la art. 1138, art. 2512-2513 C. civ. Înalta Curte constată că demersul judiciar are ca obiect acțiunea întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanță autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta E.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat F. rezultate din patru convenții de credit, ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moștenire vacantă potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum și în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanței ipotecare deținute de reclamantă. În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește reținerea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1325/29.11.2017, pronunțate de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017. În susținerea acestei critici, a arătat că între dosarul pendinte și dosarul nr. x/2017 nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Acest motiv de recurs este nefondat. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ. ca principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, are la bază două reguli fundamentale, și anume: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Așadar, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleași părți. Formele autorității lucrului judecat, respectiv, efectul negativ sau extinctiv și efectul pozitiv sau normativ, în înțelesul de normă particulară, în relația dintre părți, aplicabilă cauzei concrete, sunt consacrate în prevederile art. 431 C. proc. civ. Efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată, astfel, lipsa de contradicție între dispozitivele hotărârilor judecătorești, în timp ce efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În speța dedusă judecății, în ciclul procesual anterior instanța supremă a reținut că prin decizia civilă nr. 102/28.02.2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă în baza a trei (din cele patru) convenții de credit - este afectată de împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Cum prin decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă nu a fost tranșată pierderea puterii executorii și a contractului nr. x/2006, ci s-a constatat prescripția dreptului reclamantei de a obține executarea silită doar în privința celor trei titluri executorii - convenții de credit ce fundamentează petitul III, decizia recurată a fost casată în parte și cauza trimisă spre rejudecare, reținându-se că nu a fost "dezlegată jurisdicțional definitiv controversa părților referitoare la prescripția executării silite a creanței izvorâte din contractul de credit nr. x/2006". Prin urmare, în rejudecare, prin decizia recurată supusă analizei de față, instanța de apel a avut a analiza temeinicia capătului II de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la îndeplinirea actelor necesare și a operațiunilor administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON și, reținând că acest petit presupune demonstrarea calității reclamantei de creditoare a succesiunii vacante preluate de stat, a avut în vedere efectele sentinței civile nr. 1325/29.11.2017, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 159/04.05.2018 a Tribunalului Olt. Prin sentința civilă nr. 1325/29.11.2017, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 159/04.05.2018 a Tribunalului Olt, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. (adjudecatarul la licitație publică), în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 226/O/2017 al BEJ G., fiind pus în discuție un incident în legătură cu executarea, respectiv intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit nr. x/30.11.2006, însoțit de o garanție reală imobiliară constând în contractul de ipotecă În considerentele deciziei recurate se menționează că, "prin această hotărâre, intrată sub autoritate de lucru judecat, instanța a reținut că la data de 19.10.2011 a fost declarată scadența anticipată a creanței deținute de creditorul inițial, S.C. E. S.R.L., precum și că ulterior acestei date nu s-a mai efectuat nicio plată în contul datoriei, astfel că termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă la respectiva dată, conform dispozițiilor art. 706 alin. (2) C. proc. civ. Pornind de la aceste premise factuale, Curtea reține că data scadenței anticipate prezintă relevanță în cauză întrucât de la momentul scadenței anticipate se naște dreptul creditoarei de a cere executarea silită cu privire la întreaga creanță". Prin urmare, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2017, în care recurenta de față a avut calitatea de parte (intimată creditoare), s-a dezlegat o chestiune litigioasă care i se opune cu autoritate de lucru judecat, respectiv s-a tranșat faptul că "la data de 19.10.2011 a fost declarată scadența anticipată a creanței deținute de E. S.A. împotriva debitorului defunct F., în baza convenției de credit nr. x/30.11.2006", aspect reținut, de altfel, și în privința celorlalte convenții de credit, prin decizia civilă nr. 102/28.02.2019 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017. Astfel, cum această chestiune litigioasă - că la data de 19.10.2011 a fost declarată scadența anticipată a creanței - a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pronunțată în contradictoriu cu recurenta de față, în mod corect ea a fost valorificată în prezentul litigiu, întrucât are legătură cu ceea ce s-a dedus judecății în speță. Nu este, deci, necesară întrunirea identității de părți, obiect și cauză pentru incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, astfel cum eronat susține recurenta, ci condițiile acesteia sunt stabilite de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., și anume ca aspectele dezlegate să se afle în strînsă legătură cu cauza pendinte și cel căruia i se opune autoritatea de lucru judecat să fi fost parte în acel litigiu. Ambele aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză. Ca atare, pornind de la chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestație la executare nr. 1937/184/2017, referitoare la declararea scadenței anticipate, care a stat la baza analizei efectuate prin decizia recurată, instanța de apel a constatat că de la acea dată, 19.10.2011, a început să curgă termenul de prescripție, iar acesta s-a împlinit la data de 19.10.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 706 alin. (1) C. proc. civ. Drept consecință, instanța de apel a reținut că reclamanta nu mai deține un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condițiile art. 22 și art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii promovate. Constatând că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripție stinge dreptul de a obține executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanței pentru a obține obligarea pârâtului la distribuirea sumei obținute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său și-a pierdut puterea executorie, instanța de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei. Așadar, instanța de apel a reținut în mod corect efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii prin care a fost admisă contestația la executare menționată, întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reglementare ce vine să asigure evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica potrivit căreia instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1325/2017 a Judecătoriei Balș, prin decizia recurată fiind reținută ca efect al autorității de lucru judecat numai chestiunea scadenței anticipate, ca element de fapt și de drept ce caracterizează raportul juridic legat de executarea silită a respectivului contract de credit, nu și cea a prescripției dreptului de a cere executarea silită, cum susține recurenta. Dimpotrivă, plecând de la chestiunea dezlegată cu autoritate de lucru judecat (sub forma efectului pozitiv) prin sentința amintită, Curtea de apel a realizat propria evaluare a chestiunii împlinirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, fără a reține că împlinirea termenului în discuție ar fi fost constatată de Judecătoria Balș. În ceea ce privește critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată. Astfel, recurentul susține că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierilor de ședință din 16.03.2018 și 23.04.2018, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, prin care s-a reținut că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune. Or, recurenta ignoră că cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă ca prescrisă, ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru a avea în vedere dispozițiile art. 2512 și 2513 C. civ. pretins încălcate; instanța de apel a respins cererea, ca neîntemeiată, constatând că "în cauză devin incidente dispozițiile art. 707 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită stinge respectivul drept și, deși dreptul constatat prin titlul executoriu nu este afectat în substanța sa, creditorul nu va mai putea obține executarea silită a acestuia cu concursul forței coercitive a statului". Cum prin decizia recurată instanța de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiție premisă obligatorie), câtă vreme și cel de-al patrulea titlu executoriu cesionat și-a pierdut prin prescripție puterea executorie, s-a constatat că este lipsit de temei legal demersul judiciar declanșat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moștenire vacantă. Suplimentar, se reține că prescripția dreptului de a obține executarea silită este distinctă de prescripția dreptului material la acțiune, fiind instituții cu reglementări diferite, deoarece în cazul celei dintâi partea (care, prin definiție, are deja un titlu executoriu) pierde doar posibilitatea legală de a obține concursul forței coercitive a statului în realizarea creanței sale, așadar pierde doar un drept procedural, creanța sa împotriva debitorului continuând să existe și putând fi executată benevol (și totodată putând face obiectul unui nou litigiu în intriorul termenului de prescripție a dreptului material), pe când, în cel de-al doilea caz, creditorul pierde însuși dreptul subiectiv civil, creanța stingându-se prin prescripția dreptului material la acțiune. Or, prevederile art. 2513 C. civ., invocate de recurentă (care limitează în timp posibilitatea invocării prescripției dreptului material la acțiune) nu sunt aplicabile instituției prescripției dreptului de a cere executarea silită. Astfel, deși art. 711 C. proc. civ. trimite la normele C. civ. privind prescripția extinctivă pentru completarea normelor procedurale din materia prescripției dreptului de a cere executarea silită, norma specială se va completa cu norma generală numai în acele privințe în care dispozițiile speciale o permit și nu sunt incompatibile cu legea generală. În speță, prescripția dreptului de a cere executarea silită este un mijloc de paralizare a unei executări silite ce poate fi utilizat de debitor, iar căile procesuale pe care acesta le poate folosi sunt fie contestația la executare (prin care tinde la desființarea actelor de executare pentru acest motiv), fie o acțiune în constatare provocatorie (prin care urmărește a se statua judecătorește că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit și astfel o executare silită împotriva sa nu mai poate fi desfășurată). În ambele ipoteze de mai sus cel care are interes a invoca împlinirea prescripției de a cere executarea silită are calitatea procesuală de reclamant, astfel încât aplicarea art. 2513 C. civ. nu este posibilă, pentru că ele se referă la posibilitatea pârâtului de a invoca prescripția dreptului material la acțiune numai în primă instanță prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, până la primul termen de judecată când părțile sunt legal citate. Este adevărat că în cauza de față, în mod excepțional, calitatea de reclamant revine creditorului, care a inițiat demersul judiciar pentru a valorifica o creanță asupra succesiunii vacante ce a revenit statului pârât, care la rândul său valorificase un bun succesoral, însă această particularitate nu schimbă concluzia în sensul că legiuitorul nu a intenționat a institui și în materia prescripției executării silite o limitare similară ca în materia prescripției dreptului material, ea nefiind compatibilă cu regimul general al instituției procesuale în discuție. De altfel, la fel de important, în ciclul procesual anterior s-a valorificat prescripția executării silite în privința celorlalte trei convenții de credit, fără ca o posibilă decădere a pârâtului din dreptul de a o invoca să fi fost valorificată de către recurentă și fără a se reține de către instanța supremă vreun impediment în analizarea acesteia. De aceea, nu se poate reține că ar opera o autoritate de lucru judecat a încheierilor care au constatat decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepția procesuală de fond a prescripției dreptului la acțiune - chestiune distinctă față de apărarea de fond a intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită. Tot pentru aceleași argumente nu pot fi primite nici criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că ar fi fost încălcare dispoziții referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, art. 1528, art. 2512 și 2513 C. civ. De altfel, dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. relevă că recurenta aduce în discuție aceleași chestiuni ca cele deja analizate - pretinsa imposibilitate a pârâtului de a invoca apărarea intervenirii precripției dreptului de a cere executarea silită - iar în cele de mai sus s-a argumentat deja de ce art. 2513 C. civ. nu este aplicabil în cauză. În privința art. 2512 C. civ., această normă nu a fost încălcată pentru că nu s-a pus în discuție o invocare din oficiu a prescripției executării silite, ea fiind invocată de pârât. De altfel, normele speciale procesuale concură, din acest punct de vedere, cu legea generală, prevăzând la art. 707 alin. (1) C. proc. civ., că "Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate". Celelalte susțineri dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot fi examinate din perspectiva temeiniciei lor, pentru că ele se referă la norme care nu au fost aplicate în cauză din pricina reținerii prescripției dreptului de a cere executarea silită, chestiune care a lipsit de efecte titlul executoriu invoat de reclamantă. În prezența art. 707 alin. (2) teza I C. proc. civ., titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie, ceea ce a semnificat în raționamentul instanței de apel concluzia că reclamanta nu se mai poate prevala de calitatea de creditor, iar această dezlegare nu este criticată din perspectiva legalității prin alte argumente decât cele de mai sus, deja înlăturate. Prin urmare, în absența titlului executoriu, nu se putea impune instanței să facă o nouă analiză a existenței și caracterului cert al creanței reclamantei - operațiune la care trimite aceasta prin invocarea prevederilor art. 1138-1139 și respectiv art. 1528 C. civ. - pentru că o atare constatare presupune inițierea unui nou litigiu, așa cum prevede expres art. 707 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., dacă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu este împlinit. În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți.