ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2023

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român - Domeniul Privat, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, B. și C. S.R.L., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: I. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor societății cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de A. S.R.L.; II. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I, deținută de A. S.R.L.; III. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i)-(iii) din cerere, în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 euro, dobândită de Statul Român prin moștenire vacantă, potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/11.07.2012 eliberat de Notar Public D.; IV. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligației de a face, potrivit art. 1536 din C. civ., și în subsidiar, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns și până la data emiterii răspunsului; V. obligarea pârâtei B., în calitate de șef serviciu AJFP Dolj, la plata daunelor-interese, în solidar cu pârâta DGRFP Craiova, în cuantumul prevăzut la capătul III de cerere, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; VI. stabilirea unui termen de executare a obligației de a face, astfel cum a fost solicitată potrivit capetelor I și II de cerere, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului, precum și a unei amenzi, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului, în cazul în care pârâtele vor întârzia în executarea obligațiilor; VII. obligarea pârâtei DGRFP Craiova, în solidar cu pârâta B., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv a onorariilor avocațiale. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, 2, 3, 8, 10, 11, 16, 18, 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 148, art. 249 și urm., art. 906 din C. proc. civ., art. 1, 2, 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011, art. 1, 2 și urm. din O.G. nr. 14/2007, art. 1, 2, 22 și urm. H.G. nr. 731/2007, art. 1 și 2 din Ordinul MFP 828/2016 din 23 februarie 2016, art. 174 alin. (5) și art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. Prin sentința nr. 3315 din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Dolj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal în data de 01 noiembrie 2017, sub nr. x/2017. Prin încheierea din 01 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost înaintată cauza la secția I civilă a Tribunalului Dolj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă în data de 06 noiembrie 2017, sub nr. x/2017*, iar potrivit procesului-verbal aflat la fila x, ca urmare a versionării dosarului, s-a modificat materia juridică din "contencios administrativ și fiscal" în "civil" și obiectul dosarului din "obligare emitere act administrativ" în "obligația de a face".

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj Prin sentința nr. 434/2018 din 06 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a hotărât astfel: A fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin DGRFP Craiova. A fost respinsă excepția inadmisibilității capetelor de cerere II, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I, deținută de reclamanta A. S.R.L., și III, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 euro, dobândită de Statul Român prin moștenire vacantă, potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/11.07.2012 eliberat de Notar Public D.. Au fost respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere I, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor reclamantei cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I, deținută de A. S.R.L., și IV, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligației de a face, potrivit art. 1536 din C. civ., și în subsidiar, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată, să transmită un răspuns și până la data emiterii răspunsului. A fost respinsă excepția lipsei de interes a capătului III. Au fost admise capetele de cerere II și III. A fost obligat pe pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON, în vederea stingerii creanței ipotecare deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., față de pârâții B. și C. S.R.L.. A fost respinsă cererea de executare provizorie formulată de reclamanta A. S.R.L.. 2. Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 421/2019 din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP-Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 434/06.07.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. S.R.L. și intimata-reclamantă A. S.R.L.. A fost anulată sentința și trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. B. Al doilea ciclu procesual Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, în data de 14 mai 2019, sub nr. x/2017**.

Sentința pronunțată în rejudecare de Tribunalul Dolj Prin sentința nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, s-a hotărât astfel: A fost respinsă excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul de cerere privind îndeplinirea actelor și operațiunilor necesare în vederea valorificării imobilelor 2 și 3 din acțiune, invocată la fila x din vol. II din dosarul Tribunalului Dolj. A fost admisă acțiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP - Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 434/06.07.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. și C. S.R.L.. A fost obligat pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, în limitele realizării creanței în cuantum de 1.002.998,33 RON, deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a hotărât astfel: A fost admis apelul declarat de AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP - Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. S.R.L., B. și C. S.R.L.. A fost schimbată sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepția lipsei de interes. A fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect obligarea Statului Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea aceluiași pârât să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON. 4. Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 342/2021 din 16.122021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate, cu privire la soluția dată asupra capătului II al acțiunii, și trimiterea cauzei instanței de apel, spre rejudecare, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. 4.1. În ceea ce privește soluția pronunțată asupra capătului III din cererea de chemare în judecată, sub un prim aspect criticat, recurenta a arătat că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția lipsei de interes, întrucât a extins și a nesocotit limitele rejudecării, stabilite definitiv prin decizia de casare cu puterea lucrului judecat, fiind încălcate dispozițiile art. 480 alin. (3) teza finală și art. 430 și urm. C. proc. civ. De asemenea, au fost încălcate limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății, respectiv art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ., aceste critici fiind subsumate de către recurentă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. (critica 1). Sub cel de-al doilea aspect criticat, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind nesocotite dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a) și alin. (3) din H.G. nr. 731/2007 și art. 1138-art. 1139 C. civ., referitoare la moștenirea vacantă, instanța stabilind, în mod greșit, că reclamanta nu mai are calitatea de creditor al Statului Român, aceste critici formulate fiind subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (critica 2). 4.2. În ceea ce privește soluția pronunțată asupra capătului II din cererea de chemare în judecată, sub un prim aspect criticat, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată, din care lipsește aprecierea instanței de apel asupra situației de fapt, fiind încălcate normele de procedură a căror nerespectare este prevăzută sub sancțiunea nulității (art. 425 C. proc. civ.), respectiv hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, apreciind greșit instanța de apel că efectele deciziei nr. 102/2019, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, afectează pretenția reclamantei formulată prin capătul II de cerere, deși această decizie vizează exclusiv titlurile care stau la baza capătului III al acțiunii, fiind incidente, în acest sens, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. Sub cel de-al doilea aspect criticat, recurenta a invocat aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, respectiv a art. 22 alin. (2) lit. a), a) alin. (3) și a art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007, precum și a art. 1138-1139 C. civ., aceste critici fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a mai arătat, după prezentarea parcursului procesual al litigiului, că esențial pentru judecarea recursului este considerentul corect reținut de curtea de apel, prin care s-a constatat faptul că pârâta nu a formulat recurs împotriva deciziei de casare, reținându-se că împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, partea interesată - AJFP Dolj - DGRFP Craiova nu a declarat recurs, astfel că acele considerente au intrat în autoritatea lucrului judecat, în sensul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a susținut și reclamanta prin întâmpinarea formulată în apel, nefiind legal posibilă o readucere în dezbatere a unor chestiuni definitiv tranșate în etapa precedentă. Însă, decizia recurată este nelegală, deoarece instanța de apel a extins, nefondat, limitele rejudecării prin soluționarea excepției lipsei de interes invocate de intimata-pârâtă, fiind încălcate dispozițiile art. 480 alin. (3) teza finală și art. 430 și urm. C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a greșit când a soluționat apelul luând în considerare decizia nr. 102/2019, extinzând obiectul și limitele rejudecării stabilite definitiv și cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare, cu toate că nu avea această posibilitate juridică, de a-și baza soluția de admitere a apelului pe decizia nr. 102/2019, deoarece decizia de casare a fost pronunțată înaintea acestei decizii, iar pârâta nu a declarat recurs împotriva deciziei de casare, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sau revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căi prin care putea să schimbe ordinea juridică stabilită definitiv prin decizia nr. 102/2019, valorificând, în acest mod, efectele acesteia din urmă. Astfel, prin nerecurarea deciziei de casare, intimata-pârâtă nu mai poate valorifica, în această cauză, efectele deciziei nr. 102/2019. Or, decizia de casare, potrivit art. 480 alin. (3) teza finală și art. 479 C. proc. civ., a indicat expres și explicit faptul că a rămas nesoluționată excepția lipsei de interes și că, în rejudecare, aceasta trebuie soluționată prin raportare la motivele invocate de pârâtă (care nu invocase anterior decizia nr. 102/2019). A mai susținut recurenta că decizia recurată cuprinde motive străine de cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ., instanța de apel reținând greșit că efectele deciziei nr. 102/2019 afectează pretenția reclamantei formulată prin capătul II de cerere, deși această decizie vizează exclusiv alte contracte care stau la baza capătului III al acțiunii. Decizia nr. 102/2019 nu privea capătul II al acțiunii, care viza contractul de credit nr. x/30.11.2006, aspect ignorat de instanța de apel, în condițiile în care, prin decizia nr. 102/2019, a fost anulată executarea silită nr. x/2017, ca urmare a constatării prescripției dreptului de a obține executarea silită a contractelor de credit nr. x. În acest context, instanța de apel a reținut greșit că, prin efectul deciziei nr. 102/2019, al II-lea capăt al acțiunii este neîntemeiat, deși petitul II a fost fundamentat pe contractul de credit nr. x/30.11.2006, iar petitul III pe contractele de credit nr. x, care au fost vizate de decizia nr. 102/2019, cauza celor două capete ale acțiunii fiind diferită, neexistând similitudine. Pe de altă parte, excepția lipsei de interes nu a fost invocată de pârâtă în formularea capătului II al acțiunii, dar, cu toate acestea, instanța de apel a soluționat acest capăt de cerere prin raportare la lipsa de interes a reclamantei, determinată de pierderea calității de creditor, ca efect al deciziei nr. 102/2019, motivare aferentă capătului III. Astfel, prin motivele străine de natura pricinii, care au condus la respingerea, ca neîntemeiat, a capătului II al acțiunii, instanța de apel a privat-o pe reclamantă de dreptul la creanță (bun în accepțiunea CEDO) și i-a creat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate. Așadar, cauza a fost soluționată sub aspectul capătului II al acțiunii, fără ca instanța de apel să intre în judecata fondului pentru a analiza dacă reclamanta are sau nu calitatea de creditor, fiind nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din analiza motivelor acțiunii și a probatoriului administrat în cauză rezultă că decizia nr. 102/2019 nu influențează pretențiile aferente capătului II al acțiunii, întrucât titlul aferent acestuia este contractul de credit nr. x/30.11.2006, iar titlurile vizate de decizia nr. 102/2019 sunt reprezentate de contractele de credit nr. x, sens în care constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, potrivit deciziei nr. 102/2019, nu afectează pretențiile aferente capătului II al acțiunii. Instanța de apel nu mai putea să pună în discuție problema de drept a prescripției, fiind contrar deciziei de casare și limitelor de rejudecare stabilite, dar și puterii lucrului judecat a încheierilor premergătoare. De asemenea, chiar și în ipoteza în care instanța de apel ar fi considerat că poate depăși limitele deciziei de casare, pentru a proceda corect ar fi trebuit să judece excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, însă, cum pârâta nu mai putea invoca excepția, ca efect al încheierilor premergătoare, iar excepția are caracter relativ, ea nu putea fi invocată de instanță din oficiu (art. 2513, art. 2512 C. civ.), intervenirea prescripției nemaiputând fi adusă în dezbateri. Concluzionând acest motiv de casare, recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată în privința temeiniciei capătului II al acțiunii, apreciind că situația juridică a acestuia este similară capătului III al acțiunii, în contextul în care cauzele și temeiurile celor două cereri sunt fundamental diferite, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 22 alin. (2) lit. a), alin. (3), art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007, precum și art. 1138-1139, art. 2513, și art. 2343-2361 C. civ., întrucât nu a făcut nicio interpretare a dispozițiilor de drept material incidente în speță. Încălcarea dispozițiilor de drept material cauzează reclamantei o vătămare care nu poate fi remediată decât prin anularea deciziei recurate, întrucât reclamanta are calitatea de creditor, raportat la contractul de credit nr. x/30.11.2006 și la dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a) și alin. (3), art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 731/2007 și art. 1138-1139 C. civ., iar dreptul său material la acțiune, de a valorifica dreptul conferit de contractul de credit nr. x/30.11.2006, nu s-a prescris, astfel ca instanța de apel nu putea reține lipsa calității de creditor derivat din prescripția dreptului și nici nu avea posibilitatea să analizeze prescripția, raportat la regimul juridic al acesteia, reglementat de art. 2512 - 2513 C. civ., aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare și încheierile premergătoare. Reclamanta are calitatea de creditor al moștenirii vacante, fiind creditorul intimatei-pârâte, această calitate fiindu-i recunoscută de pârâtă, în mod explicit, și de dispozițiile H.G. nr. 731/2007, de O.G. nr. 14/2004 și de cele ale art. 1138 - 1139 C. civ. În acest sens, în analiza de fond, pe care trebuia să o efectueze instanța de apel asupra capătului II al acțiunii, trebuiau valorificate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care dovedeau ca pârâta a recunoscut calitatea de creditor a reclamantei și ulterior stabilirii corecte a situației de fapt, să facă o corectă interpretare și aplicare a dreptului material incident. Aceste concluzii rezultau din ansamblul probatoriilor administrate în cauză (înscrisuri, raport de expertiză, contractul de credit nr. x/30.11.2006, adresele emise de pârâtă reclamantei, cu privire la stingerea pasivului succesoral, prin valorificarea bunurilor dobândite de pârâtă prin moștenire vacantă). În opinia recurentei, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond calitatea de creditor, analiză care nu s-a realizat, lipsind stabilirea situației de fapt, dar mai ales interpretarea și aplicarea dispozițiilor de drept material. De asemenea, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 2513 C. civ., limitele deciziei de casare și efectele lucrului judecat ale acesteia și ale încheierilor premergătoare, prescripția dreptului material la acțiune nemaiputând fi analizată în cauză, întrucât aceste hotărâri au statuat, cu putere de lucru judecat, că prescripția dreptului material la acțiune nu mai poate fi invocată în speță. A mai arătat recurenta că, pentru a proceda legal, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond executorialitatea titlului de creanță și calitatea de creditor a reclamantei, analiză care nu se mai putea realiza în speță, fiind contrară dezlegărilor date prin decizia de casare și încheierile premergătoare.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu, în numele și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP-Domeniul Privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, a depus întâmpinare în data de 27 mai 2022, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției nulității recursului a arătat că, prin aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta s-a limitat la a aduce critici modului în care instanța de apel a administrat probele în dosar, critici care nu pot constitui motive de nelegalitate care pot fi deduse judecății în recurs. A precizat și că recurenta-reclamantă nu dezvoltă, în concret, niciun motiv de casare din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la a insera doar nemulțumirile față de soluția dispusă de instanța de apel, fără a indica argumentele juridice pentru care apreciază că hotărârea se impune a fi casată, prin prisma motivelor de recurs invocate. Privitor la criticile formulate de către recurenta-reclamantă, a arătat că acestea sunt neîntemeiate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului. În ceea ce privește critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a depășit limitele deciziei de casare stabilite de prima instanță de apel, a precizat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că instanța de apel a indicat, în concret, care dintre criticile formulate de AJFP Dolj, în calitate de apelantă, sunt considerate ca fiind întemeiate și care vor fi avute în vedere în soluționarea cauzei, precizând, în același timp, și faptul că restul criticilor din memoriul de apel nu vor fi avute în vedere. A mai arătat și că, în cuprinsul deciziei recurate, se regăsesc ample aprecieri cu privire la soluțiile pronunțate de instanțele anterioare, care au fost atent cercetate. Astfel, instanța de apel a reținut faptul că, în rejudecare, tribunalul avea de analizat cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, pronunțată de instanța de control judiciar, așadar în privința lipsei de interes a reclamantei raportat la capătul III de cerere, precum și asupra tuturor aspectelor ce vizau temeinicia capătului II de cerere. În mod corect a reținut instanța de apel că, în cauză, urmare a pronunțării deciziei nr. 102/2019, a fost creată o nouă ordine juridică, întrucât prin această hotărâre judecătorească a fost constatată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită în privința convențiilor de credit și a actului adițional nr. x/16.09.2009. Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă nu mai justifica de la data pronunțării deciziei nr. 102/2019, așadar nici la data rejudecării în al doilea ciclu procesual, calitatea de creditoare a Statului Român, și nici un temei legal pentru pretențiile deduse judecății, nemaiputând solicita concursul instanței de judecată în scopul urmărit. Drept urmare, consideră că soluția pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală, fiind în mod corect și amplu motivată, corespunzând întrutotul situației de fapt și drept existente în cauză. Susține că, pentru aceleași considerente, se impunea respingerea și a capătului III de cerere, din moment ce recurenta-reclamantă nu justifica nici la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe, în rejudecare, și nici ulterior, în cursul judecării apelului, interesul formulării acestui petit, atât timp cât nu mai deținea un titlu executoriu eficient, care să-i permită valorificarea directă a bunurilor indicate în acțiune, în condițiile art. 22, art. 33-39 din H.G. nr. 731/2007. Privitor la criticile recurentei-reclamante prin care se urmărește readucerea în discuție a aspectelor vizând incidența deciziei nr. 102/2019, care au fost deja dezbătute în fața instanței de apel și asupra cărora s-a pronunțat aceasta, consideră că acestea nu reprezintă decât o reluare, ca atare, a apărărilor formulate în etapele procesuale anterioare, hotărârea pronunțată conținând referiri la toate susținerile pârților, răspunzând în fapt și în drept tuturor acestora. Referitor la critica privitoare la extinderea și nesocotirea limitelor rejudecării, arată că, instanța de apel a analizat cauza sub toate aspectele, atât în drept, cât și în fapt, având în vedere atât argumentele inserate de părți și ținând cont, în același timp, de cele statuate în decizia de casare, pronunțată anterior. Astfel, dând eficiență prevederilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a statuat că împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, intrate sub autoritate de lucru judecat, nu este legală o readucere în dezbatere, chestiunile în cauză fiind definitiv tranșate în etapa procesuală precedentă. De fapt, tocmai ca urmare a analizării deciziei de casare, observând limitele stabilite prin aceasta, curtea de apel a reținut faptul că, în urma rejudecării cauzei în primă instanță, a fost nesocotită noua ordine juridică, rezultată ca efect al pronunțării deciziei nr. 102/2019, și păstrând dezlegările date prin decizia civilă nr. 421/2019, a stabilit că "[...] găsește întemeiat motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanța a efectelor constatării prescripției dreptului reclamantei de a cere executarea silita a convențiilor de credit, respectiv a garanțiilor reale imobiliare accesorii, critică ce va fi examinată prioritar, date fiind consecințele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios dedus judecății." S-a mai susținut că decizia nr. 102/2019 a statuat împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită cu privire la toate convențiile de credit intervenite între E. și F., cesionate ulterior către reclamantă, respectiv: convențiile de credit, actul adițional nr. x/16.09.2009 și a contractelor de garanție reală imobiliară accesorii acestora. Drept urmare, pierderea caracterului executorialității titlului și deci, a calității de creditoare a Statului Român, a afectat reclamanta integral, deci pentru "întregul" pretențiilor formulate de aceasta. A mai susținut și că pretinsa vătămare a recurentei-reclamante, constă doar în incidența, în cauză, a dezlegărilor date prin decizia nr. 102/2019, prin care s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, având în vedere legătura dintre cele două cauze. A arătat că, între părți, au mai fost purtate și următoarele litigii: 1. dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Craiova, având ca obiect contestația la executare formulată de autoritatea fiscală împotriva executării silite din dosarul nr. x/2017, privitoare la cele două imobile indicate la petitul III al acțiunii din prezenta cauză, litigiu soluționat definitiv prin decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj; 2. dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova, având ca obiect contestația la executare formulată de autoritatea fiscală împotriva executării silite din dosarul nr. x/2019, privitoare la cele două imobile indicate la petitul III al acțiunii din prezenta cauză, executare silită declanșată în baza convenției de credit nr. x/30.11.2006, încheiată între F. și E., care a fost preluată prin contract de cesiune de creanță de către recurenta-reclamantă. Arată că, în ceea ce privește acest contract de credit, prin decizia nr. 102/2019, s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. De asemenea, a mai învederat că, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestația la executare formulată de C. S.R.L. împotriva executării silite cu privire la bunul dobândit de această societate de la Statul Român, prin AJFP Craiova, prin contractul nr. x/2016, s-a dispus prin sentința nr. 1325/2017 a Judecătoriei Balș (definitivă, ca urmare a respingerii apelului, prin decizia nr. 159/2018 a Tribunalului Olt) admiterea contestației la executare, cu consecința anulării actelor de executare, ca urmare a constatării intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită. Așadar, inclusiv această executare silită, declanșată de recurenta-reclamantă, a fost anulată, ca fiind prescrisă, aceasta fiind declanșată în baza aceluiași titlu executoriu cu cel care face obiectul executării silite contestate în prezenta cauză, respectiv convenția de credit nr. x/30.11.2006. În ceea ce privește criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitoare la nemotivarea hotărârii, respectiv la existența unor motive străine de natura cauzei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, motivarea deciziei recurate fiind amplă, ca urmare a cercetării complete și corecte a cauzei. Cercetarea cauzei a vizat toate aspectele, atât de drept, cât și de fapt, având în vedere toate argumentele părților și ținând cont de cele statuate în hotărârile pronunțate anterior. A mai menționat și că susținerile recurentei-reclamante, în sensul că dezlegările date de Tribunalul Dolj prin decizia nr. 102/2019 nu au legătură cu petitul II și III ale acțiunii, cu consecința existenței unor motive străine de natura pricinii, sunt nefondate. Având în vedere că Tribunalul Dolj a stabilit că, în cazul tuturor titlurilor executorii, se impune constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, fapt care a impus pierderea executorialității acestora, dezlegările date de această instanță sunt incidente și pertinente în prezenta cauză, din moment ce atât legitimitatea procesuală, cât și temeiul pentru formularea acțiunii au rezultat din aceste titluri. Cât privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a procedat la o cercetare a fondului cauzei, neverificând calitatea de creditor a acesteia, a precizat că, urmare a cercetării amănunțite a situației de fapt și de drept și având în vedere hotărârile judecătorești pronunțate în primul ciclu procesual, precum și cele pronunțate în litigiile care au avut ca temei pretențiile acesteia, izvorâte din contractul de cesiune de creanță încheiat cu F., instanța de apel a stabilit că, inclusiv la data rejudecării, urmare a deciziei nr. 102/2019, condiția premisă necesară exercitării acțiunii, în scopul urmărit de aceasta nu mai este demonstrată, având în vedere că pierderea executorialității titlului, prin efectul deciziei menționate anterior, duce, implicit, la pierderea de către aceasta a calității de creditoare a Statului Român. Precizează și că recurenta-reclamantă a susținut, cu rea-credință, de mai multe ori în cuprinsul memoriului de recurs faptul că decizia nr. 102/2019 nu se referă și la contractul de credit nr. x/30.11.2006, în condițiile în care pierderea executorialității titlurilor executorii, ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, se referă la toate convențiile de credit, dovadă ce rezultă din chiar cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești menționate. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că susținerile recurentei-reclamante sunt, de asemenea, neîntemeiate. Astfel, a indicat că argumentele aduse de către recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv de recurs vizează, de fapt, netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, nefiind formulate critici care să aibă drept finalitate remedierea unei nelegalități pe tărâmul dreptului substanțial, însăși recurenta-reclamantă făcând vorbire despre netemeinicia hotărârii recurate. Cum analiza și aprecierea faptelor, administrarea și interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care țin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs, solicită respingerea acestora, ca nefondate. Referitor la criticile privitoare la încălcarea autorității de lucru judecat, susține că aceasta este lipsită de temeinicie, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Arată că, recurenta-reclamantă, referindu-se, de fapt, la puterea de lucru judecat și la efectele acesteia, iar nu la autoritatea de lucru judecat, așa cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susține că instanța de apel a nesocotit soluția dată prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de autoritatea fiscală și referitor la care instanța de apel din primul ciclu procesual a decis că nu mai poate fi analizată, întrucât a intrat sub incidența puterii de lucru judecat. Consideră ca fiind eronate criticile recurentei-reclamante, arătând că instanța de apel a statuat, în mod expres, faptul că "împotriva dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 421/2019, partea interesată nu a declarat recurs, astfel că au intrat în autoritatea lucrului judecat." În concluzie, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat și menținerea, ca legală și temeinică a deciziei recurate. În data de 14 iunie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, precum și a apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă, și admiterea recursului. În data de 08 mai 2023, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, iar în data de 10 mai 2023 a depus concluzii scrise intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP – Domeniul privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin care a solicitat respingerea căii de atac.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2022, completul de filtru: a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu și pentru DGFP Craiova, în numele și pentru MFP – Domeniul privat, în numele și pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român; a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 27 aprilie 2023, ora 9:00, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed. Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea limitelor rejudecării tranșate cu caracter obligatoriu și efect de lucru judecat prin decizia instanței de apel din primul ciclu procesual, nemotivarea și motivarea străină de natura cauzei, precum și reținerea greșită a lipsei calității sale de creditor al succesiunii vacante preluate de stat și a stingerii prin prescripție a dreptului de a obține executarea silită a creanței cesionate de la instituția bancară, izvorâtă din contractul de credit bancar nr. x/2006. Structurate pe două paliere de analiză, corespunzătoare celor două capete de cerere judecate de instanțele de fond și vizate de memoriul de recurs, criticile recurentei pot fi astfel sintetizate: - cu referire la capătul III de cerere (valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moștenire vacantă de la debitorul cedat) - încălcarea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de anulare pronunțată în primul ciclu procesual, prin greșita valorificare în proces a efectelor deciziei civile (ulterioare) nr. 102/2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 având ca obiect contestație la executare; - cu referire la capătul II de cerere (distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON reprezentând creanță ipotecară deținută de reclamantă) - reținerea greșită a similarității între cele două capete de cerere, în condițiile în care contractul de credit bancar nr. x/2006 pe care se fundamentează acest petit nu este vizat de decizia civilă nr. 102/2019, spre deosebire de celelalte trei contracte de credit bancar pe care se fundamentează capătul III de cerere și în legătură cu care s-a constatat prin hotărâre definitivă pierderea atributului executorialității. Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată și supus judecății instanțelor de fond, are ca obiect acțiunea întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanță autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta F.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat E., ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moștenire vacantă potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum și în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanței ipotecare deținute de reclamantă. Este de remarcat, ca element factual cu rol determinant în dezlegarea chestiunilor de legalitate și necontestat în proces, faptul că sunt diferite titlurile executorii (contractele de credit bancar, cu garanțiile reale imobiliare aferente) care configurează cauza juridică a capetelor de cerere II și III, în sensul că cererea privind distribuirea prețului de adjudecare la licitație publică (petit II) este fundamentată pe contractul de credit bancar nr. x/2006, în vreme ce solicitarea vizând valorificarea celorlalte imobile litigioase intrate în proprietatea privată a statului prin moștenire vacantă (petit III) este fundamentată pe alte trei contracte de credit bancar. Or, din această perspectivă, este necesară clarificarea, pe de o parte, a sferei titlurilor cesionate care și-au pierdut atributul executorialității prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunțate în contestația la executare silită, iar, pe de altă parte, a aplicabilității în rejudecare a efectelor acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripția dreptului de a obține executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G.. Aceasta în condițiile în care prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiție premisă obligatorie), câtă vreme cele patru titluri executorii cesionate și-au pierdut prin prescripție puterea executorie, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 102/2019, context în care este lipsit de temei legal demersul judiciar declanșat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moștenire vacantă. Pe de altă parte, însă, principala critică de nelegalitate din memoriul de recurs este axată tocmai pe ideea că unul din cele patru titluri (contractul nr. x/2006) nu ar fi vizat de decizia civilă nr. 102/2019 și, în consecință, este deplin justificată solicitarea de obligare a pârâtului la distribuirea sumei de bani, obținută din valorificarea prin licitație publică a imobilului grevat de datoria rezultată din respectivul contract de credit. Așadar, luând în examinare primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care se susține inaplicabilitatea efectelor deciziei civile nr. 102/2019 în raport cu limitele rejudecării stabilite prin decizia de anulare nr. 421/2019 pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentei. Astfel, cu caracter obligatoriu și efect de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 421/14.02.2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă pronunțată în primul ciclu procesual, s-a anulat sențința primei instanțe, cu trimitere spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei sub următoarele aspecte: "modul de soluționare a excepției lipsei de interes în ceea ce privește capătul III al cererii de chemare în judecată, precum și soluția pe fond în ceea ce privește capătul II și III al cererii". În rejudecare, prin sentința civilă nr. 357/23.06.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, instanța de trimitere a respins excepția lipsei de interes și a admis acțiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON în limitele realizării creanței în cuantum de 1.002.998,33 RON deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată. Reformând sentința instanței de fond prin decizia obiect al recursului de față, instanța de apel a admis excepția procesuală și a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 si 3 și, respectiv, ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON. Argumentația instanței de apel a pornit de la noua ordine juridică stabilită prin efectele deciziei civile nr. 102/28.02.2019 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 (înscris administrat în rejudecarea cauzei), prin care s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă la data de 03.08.2017, în baza "convențiilor de credit, actului adițional nr. x/16.09.2009 și contractelor de garanție reală imobiliară", este afectată de împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Drept consecință, instanța de apel a reținut că reclamanta nu mai justifică interes în exercitarea petitului III al acțiunii, constând în obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare valorificării imobilelor în litigiu, deoarece admiterea acestuia nu i-ar aduce niciun câștig practic, de vreme ce nu mai deține un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condițiile art. 22 și art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii promovate. Aceasta întrucât, reclamanta nu acționează pentru a obține un nou titlu executoriu care să-i reactiveze calitatea de creditor ci, dimpotrivă, demersul său presupune ca premisă obligatorie deținerea deja a acestei calități, ceea ce nu mai este valabil. Cu referire la petitul II al acțiunii, instanța de apel a reținut similaritatea situației juridice, în sensul că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripție stinge dreptul de a obține executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanței pentru a obține obligarea pârâtului la distribuirea sumei obținute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său și-a pierdut puterea executorie. Revenind la criticile recurentei, Înalta Curte reține că nu a fost nesocotită norma de ordine publică reglementată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. care statuează asupra caracterului obligatoriu pentru judecătorul fondului al dezlegării date problemei de drept de către instanța de apel, precum și al necesității administrării unor probe. Contrar susținerilor recurentei, care afirmă că au fost extinse nepermis limitele rejudecării, întrucât excepția lipsei de interes nu putea fi soluționată prin raportare la decizia nr. 102/2019, ulterioară, Înalta Curte are a observa că indicațiile din decizia de anulare au impus instanței de trimitere obligația de a examina această excepție procesuală prin raportare la executarea silită aflată în derulare, demarată la cererea reclamantei creditoare în baza contractelor de credit cesionate, procedură în cadrul căreia se putea obține folosul practic urmărit și în procesul pendinte. Drept urmare, conformându-se întocmai limitelor rejudecării, instanța de apel a verificat cu prioritate, date fiind consecințele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios, motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanță a efectelor constatării prescripției dreptului reclamantei de a obține executarea silită, chestiune litigioasă tranșată jurisdicțional definitiv prin decizia civilă nr. 102/2019 (în privința celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III). Chiar dacă decizia definitivă dată în contestația la executare silită a fost pronunțată (imediat) ulterior deciziei de anulare prin care s-au trasat limitele rejudecării, este de domeniul evidenței împrejurarea că, în ordinea juridică de la epoca rejudecării în primă instanță a litigiului pendinte, era integrată o hotărâre judecătorească având atașate, ca principale efecte procesuale, atributele autorității de lucru judecat și obligativității în raport cu părțile colitigante, care au participat și în procesul anterior. O atare hotărâre judecătorească nu doar că nu putea fi ignorată nici de către părți, și nici de către instanța de rejudecare, ci, dimpotrivă, în considerarea efectelor legale recunoscute de dispozițiile art. 430, art. 431 alin. (2) și art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., se bucura de imutabilitate jurisdicțională și se impunea părților litigante (și succesorilor lor în drepturi) cu valoare obligatorie. Astfel fiind, chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestație la executare, referitoare la prescripție, nu mai putea fi contrazisă, iar respectiva judecată trebuia să fie avută în vedere ca premisă cu valoare de adevăr juridic și, în consecință, inatacabilă, astfel că nu mai putea fi repus în discuție aspectul controversat dintre părți privitor la pierderea atributului executorialității contractelor de credit și, prin aceasta, a calității de creditor actual al statului (rațiune valabilă, evident, numai în privința celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III, vizate de decizia nr. 102/2019). În consecință, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a extins nelegal și nu a nesocotit limitele rejudecării, cum susține fără temei recurenta, ci, dimpotrivă, a respectat pe deplin indicația din decizia de anulare care obliga la examinarea condiției interesului prin raportare la executarea silită aflată în derulare, context în care, în mod firesc, a recunoscut și a valorificat noul element integrat în mod legal în ordinea juridică - decizia civilă nr. 102/2019 -, prin aceea că a dat în mod corect eficiență, în raportul juridic dintre părți, consecințelor produse de o hotărâre judecătorească definitivă, având atașate atributele lucrului judecat și obligativității, care a tranșat aspectul stingerii prin prescripție a dreptului reclamantei de a obține executarea silită a creanței rezultate din cele trei contracte de credit anterior enunțate. Este, așadar, corect raționamentul instanței de apel care a argumentat în sensul că, urmare a deciziei civile nr. 102/2019, condiția premisă necesară exercitării acțiunii, în scopul urmărit de reclamantă, nu mai este demonstrată, având în vedere faptul că pierderea executorialității titlului duce implicit la pierderea calității de creditor al statului, astfel că reclamanta nu mai justifică interes pentru obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu. Concluziv, primul motiv de recurs, r