ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 426/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 426/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 13 februarie 2025
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. 1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 29 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 900R din 3 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București
Prin decizia civilă nr. 526 R/2024 din 3 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat că a renunțat contestatorul A. la judecata contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 900R din 3 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A obligat contestatorul să restituie către stat suma de 100 RON, reprezentând ajutorul public judiciar acordat prin încheierea de ședință din 27 februarie 2024.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 526 R/2024 din 3 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs contestatorul A..
Înregistrarea dosarului
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în 10 octombrie 2024, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4.
Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 13 februarie 2025, în vederea soluționării recursului, când a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției netimbrării recursului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.
Dispozițiile art. 33 din actul normativ mai sus menționat stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Prin rezoluția din 15 octombrie 2024, Completul nr. 4 - noul C. proc. civ. a stabilit că recurentul datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 100 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Astfel cum rezultă din adresa comunicată la 22 octombrie 2024, prin serviciul poștal, la adresa de domiciliu, și din procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale către recurentul-reclamant, aflat la dosar, precum și din adresa comunicată la 30 ianuarie 2025, prin intermediul aplicației TDS, sistemul de transmitere electronică a instanțelor judecătorești, conform dovezii aflate la dosar, recurentul a fost citat cu mențiunile privitoare la obligația de plată, cuantumul taxei judiciare de timbru și sancțiunea în caz de neplată.
În acord cu jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului, cauza Iordache împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că, prin adresele comunicate la 22 octombrie 2024 și 30 ianuarie 2025, recurentului i-a fost comunicată obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, acesta fiind încunoștințat despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată. Totodată, a fost înștiințat cu privire la posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar, cât și de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Or, în cauză, se constată că recurentul nu înțeles să formuleze cerere de acordare a ajutorului public judiciar și nici nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, sens în care intervine sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Se impune a fi menționat că instanța de recurs trebuie să acorde prioritate excepțiilor legate de investirea instanței, cum ar fi acelea care atrag nulitatea recursului, astfel că stabilirea existenței obligației de plată a taxei judiciare de timbru aferente căii de atac, în sarcina recurentului, și soluționarea excepției de netimbrare, sunt absolut obligatorii pentru instanța care a fost învestită cu calea de atac și prealabile analizării altor aspecte procedurale.
Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate anterior, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte va admite excepția de netimbrare, va face aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 526 R/2024 din 3 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.