ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2898/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 5 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună revocarea sau să declare inopozabile față de reclamantă contractele de donație autentificat de Biroul Individual Notarial F. și nr. 1618/25 august 2021 autentificat de Biroul Individual Notarial G., în limita creanței deținute de A. S.A. de 523.496,64 RON, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1562 C. civ. Pârâții au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primul dintre contractele enunțate mai sus. Pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Totodată, în finalul întâmpinării, au solicitat admiterea, în parte, a acțiunii, în ceea ce privește contractul de donație, cu mențiunea că nu a fost încheiat în mod fraudulos, ci, referitor la acest act juridic, nu s-a împlinit termenul de prescripție.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că s-a făcut dovada luării la cunoștință a contractului de către reclamantă la 16 iunie 2021, conform dosar, astfel că, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 1564 C. civ., nu a intervenit termenul de prescripție prevăzut de acest articol. Prin sentința civilă nr. 1417 din 30 mai 2023, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată, a dispus revocarea (declararea ca inopozabile față de reclamantă) contractelor de donație autentificat de Biroul Individual Notarial F. și nr. 1618/25 august 2021 autentificat de Biroul Individual Notarial G., în limita creanței deținute de reclamantă, de 523.496,64 RON, și a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 8.839,96 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1591/2024 din 21 martie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâții B., C., D. și E. împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2022 și a sentinței civile nr. 1417 din 30 mai 2023, ambele pronunțate de Tribunalul Vâlcea. A schimbat, în parte, încheierea și sentința apelate. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial G.. A respins, ca fiind prescrisă, acțiunea cu privire la contractul de donație menționat. A menținut, în rest, încheierea și sentința atacate. Prin încheierea din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 1591 din 21 martie 2024 pronunțate de Curtea De Apel Pitești, secția I civilă, în sensul că, în loc de "Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial G.. Respinge ca fiind prescrisă acțiunea cu privire la contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial G.. ", se va menționa corect "Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial F.. Respinge, ca fiind prescrisă, acțiunea cu privire la contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial F..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1591/2024 din 21 martie 2024 și a încheierii din 17 aprilie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au declarat recurs principal reclamanta A. S.A. și recurs incident pârâții E., B., C. și D.. 4.1. Recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. Prin cererea de recurs, pentru motivele de casare subsumate ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a deciziei și încheierii atacate, în sensul respingerii, în totalitate, a apelului, cu consecința menținerii încheierii de ședință din 22 noiembrie 2022 și a sentinței civile nr. 1417 din 30 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă. a.1. Reclamanta a învederat că motivele de recurs vizează dezlegarea instanței de apel în ceea ce privește determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripție special de un an pentru introducerea acțiunii revocatorii, instanță care consideră că acesta nu poate fi altul decât cel al înscrierii în cartea funciară a contractul de donație autentificat de Biroul Individual Notarial F.. Referindu-se la dispozițiile art. 2523 și art. 1012 C. civ., precum și la art. 56 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., reclamanta a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material ce reglementează prescripția dreptului material la acțiune, reținând incidența art. 2523 C. civ., care reprezintă norma generală, în loc de art. 1564 C. civ., care reglementează termenul de prescripție special stabilit pentru acțiunile revocatorii. De asemenea, a precizat că instanța de apel a adăugat sau a limitat aplicarea legii la un moment obiectiv, prevăzut într-un alt act normativ, respectiv cel privind cartea funciară. Or, legiuitorul nu a limitat, în cazul acțiunilor revocatorii, momentul de început al prescripției la unul expres, respectiv publicitatea actelor față de care se solicită revocarea, stabilind, totodată, și un moment subiectiv, pe care, în mod greșit, instanța de apel l-a ignorat (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). În acest sens, a menționat că, potrivit art. 1564 C. civ. (regula specială), dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut, în principal, un moment subiectiv - "a cunoscut" - constând în data la care cel păgubit a cunoscut paguba, cât și pe cel care răspunde de ea (deci, nu doar pe cel care a cauzat-o). De asemenea, a subliniat că prezintă relevanță juridică momentul la care creditorul are cunoștință de actul juridic fraudulos și persoana care îl încheie, dar și dacă, la acel moment, era creată o stare de insolvabilitate totală, deoarece, câtă vreme, la momentul respectiv, nu a existat și o starea de insolvabilitate totală a debitorului/lor este firesc ca nici prescripția extinctivă să nu înceapă să curgă. Pentru cazul în care acest moment subiectiv nu poate fi determinat în niciun mod, devine incidentă ipoteza a II-a a art. 1564 C. civ. - "sau trebuia să cunoască prejudiciul", care, eventual, poate fi stabilit și ca fiind momentul realizării publicității actelor prin cartea funciară. Or, în aprecierea reclamantei, ordinea menționată anterior, ce trebuia analizată de instanța de apel pentru a stabili momentul curgerii prescripției, este una legală și nu a fost aplicată în speță. Prejudiciul ce rezultă din actele atacate constă, pentru creditor, în pierderea de către debitori a calității de proprietari ai imobilelor donate, în acest fel diminuându-se gajul general al creditorilor chirografari. În consecință, data la care creditorul, în speță Banca, a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actele de donație invocate este data la care reclamanta a cunoscut despre înstrăinarea bunurilor în litigiu. Împrejurarea că actul juridic al donației din 2018 este supus, prin lege, formalităților de înscriere în cartea funciară nu echivalează cu cunoașterea de la acest moment de către terți (chiar și de către terții interesați, cum este Banca) a existenței actului și, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia, întrucât cunoașterea prejudiciului de către creditor trebuie să se raporteze la date și împrejurări concrete, din care să rezulte, în mod specific, faptul aflării ori aptitudinea creditorului de a afla evenimentul prejudiciabil, neexistând obligația legală de a cerceta, în fiecare moment, cărțile funciare pentru imobilele debitorilor săi. În baza probelor administrate, în mod corect a reținut instanța de fond că momentul subiectiv la care se poate considera că reclamanta a cunoscut prejudiciul adus prin încheierea actelor de donație este data de 16 iunie 2021, ce corespunde datei emiterii interogării, iar nu data publicității donației din 2018. a.2. Subsumat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a imputat instanței de apel o motivare străină de natura cauzei, prin ignorarea sau înlăturarea probatoriului în ceea ce privește dovada momentului la care reclamanta a aflat, efectiv, despre existența donațiilor, respectiv la 16 iunie 2021, cu ocazia interogării H.. b. Referitor la încheierea de îndreptare a erorii materiale recurate, reclamanta a susținut că instanța de apel a schimbat, total, dispozitivul sentinței, admițând excepția prescripției față de un alt act de donație, ceea ce echivalează cu îndreptarea unei erori de judecată, și nu a unei erori materiale. Totodată, a învederat că, în măsura în care se va trece peste aspectul menționat anterior, motivele de recurs formulate împotriva deciziei recurate privesc și încheierea de îndreptare a erorii materiale. 4.2. Recursul incident declarat de pârâții E., B., C. și D. Prin cererea de recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții au solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a deciziei și încheierii recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă în legătură cu revocarea contractului de donație autentificat de B.N.P. G.. În esență, recurenții pârâți au imputat instanței de apel o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 1562 C. civ., susținând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile care atrag aplicabilitatea acestei norme materiale. Astfel, au învederat că admisibilitatea acțiunii revocatorii este supusă cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea fie și a uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celelalte sunt realizate, În opinia acestora, contrar celor reținute de instanța de apel, nu există creanță certă, lichidă și exigibilă deținută de creditoarea A. S.A., având în vedere că, din conținutul titlului executoriu - contractul de credit nr. x din 18 ianuarie 2008 completat cu cele 7 acte adiționale întocmite ulterior, rezultă că creanța nu este determinată într-o sumă fixă, ci determinabilă, iar creditorul a extins asupra fideiusorilor limita a ceea ce debitorul însuși datorează. Au arătat că analiza existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de creditor, ca element pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, în cazul de față, nu poate să ignore particularitățile speței deduse judecății, în care creanța este îndreptată împotriva debitoarei I. S.A. (societate asupra căreia s-a desfășurat procedura insolvenței, și, ulterior, a falimentului), iar recurenții pârâți au calitatea de fideiusori ai acesteia. Invocând dispozițiile art. 2289 C. civ., au menționat că întinderea obligației de plată a fideiusorului este dublu limitată. Pe de-o parte, el nu poate fi ținut în condiții mai oneroase decât debitorul principal, iar, pe de altă parte, nu poate fi ținut dincolo de limita fideiusiunii stabilite prin contractul de garanție. Au susținut că este eronată argumentarea instanței de apel, în sensul că "în raport cu valoarea datoriei garantate și a naturii bunurilor (imobile) ce au fost înstrăinate, se constată că, prin încheierea unor acte cu titlu gratuit, apelanții și-au creat o stare de insolvabilitate, efectul fiind micșorarea activului, ceea ce duce la îngreunarea fazei de executare silită pentru satisfacerea creanțelor creditorului". Sub acest aspect, au învederat că, în cadrul apelului, a fost solicitată administrarea probei cu expertiză contabilă, care să stabilească dacă, la momentul la care s-a formulat acțiunea revocatorie, creditorul mai deținea o creanță care să justifice cererea sa și care este cuantumul real al acesteia, instanța respingând, în mod nejustificat, atât cererea privind administrarea acestei probe, cât și cererea principală formulată în apel, de casare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. S-a procedat la respingerea ambelor cereri, în condițiile în care s-au produs înscrisuri din care rezultă că, în tabelul definitiv consolidat modificat privind pe debitoarea I. S.A., întocmit de lichidatorul judiciar al acesteia, creditoarea A.. a fost înscrisă cu suma de 868.200 RON, reprezentând creanță garantată, din care i s-a distribuit suma de 666.000 RON, reprezentând suma obținută din vânzarea tuturor bunurilor care au constituit garanția reală constituită în favoarea acestei creditoare. Cu toate acestea, reclamanta a solicitat executarea silită a fideiusorilor, pretinzând existența unei creanțe în sumă de 1.435.260,03 RON, și a solicitat instanței revocarea celor două contracte prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, pentru o creanță de 523.496,64 RON - creanță care nu rezultă din conținutul titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x din 18 ianuarie 2008, modificat prin actele adiționale.

Apărările formulate în cauză Intimații pârâți B., C., D. și E. au depus întâmpinare la recursul principal declarat de reclamantă, prin care au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată. În combaterea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții au învederat că norma de drept în raport cu care se analizează excepția prescripției dreptului la acțiunea revocatorie este norma specială prevăzută de art. 1564 C. civ., aplicată, în mod corect, de Curtea de Apel. Cum acțiunea pauliană care formează obiectul prezentului dosar privește revocarea/inopozabilitatea a două contracte, acte juridice care privesc imobile, termenul de prescripție curge de la momentul la care s-a realizat publicitatea obligatorie prin lege, privind ieșirea, din patrimoniul debitorilor pârâți, a bunurilor respective, acesta fiind momentul obiectiv la care creditorul a putut lua cunoștință de actul încheiat de debitor, apreciat ca fiind întocmit cu scopul prejudicierii intereselor sale. În ceea ce privește recursul principal declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, pârâții au solicitat respingerea criticilor, ca nefondate, susținând că instanța de apel a făcut o îndreptare de eroare materială, iar nu o modificare a soluției, dovedită cu considerentele deciziei, prin care s-a realizat analiza contractului autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, iar nu a contractului autentificat sub nr. x/25 august 2021, așa cum s-a menționat greșit în minuta și dispozitivul hotărârii atacate. Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul incident și răspuns la întâmpinarea depusă de părțile adverse, solicitând respingerea căii de atac, respectiv înlăturarea apărărilor invocate de pârâți. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal este fondat, ceea ce va atrage și admiterea recursului incident, pentru următoarele considerente: Recursul principal declarat de recurenta reclamantă A. S.A. a.1. Criticile recurentei reclamante referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a normei generale în materie de prescripție, respectiv dispozițiile art. 2523 C. civ., în loc de norma specială edictată pentru cazul acțiunii revocatorii, și anume dispozițiile art. 1564 C. civ., sunt întemeiate. Astfel, este real că, în finalul considerentelor prin care s-au examinat susținerile apelanților pârâți vizând prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește contractul de donație autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018 de B.I.N. F., instanța de apel a evocat dispozițiile art. 1564 C. civ., dar aplicarea textului de lege s-a realizat doar în legătură cu termenul special de prescripție de un an, fără să se aibă în vedere reglementarea specială și în raport cu momentul de început al curgerii termenului. Sub acest din urmă aspect, Curtea a procedat, în mod greșit, la aplicarea art. 2523 C. civ., care reprezintă norma generală, considerând, în final, că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul înscrierii actului de donație în cartea funciară. Or, regula generală menționată se aplică ori de câte ori nu își găsește aplicare o regulă specială, în speță, dispozițiile art. 1564 C. civ. Conform acestui text de lege, în cazul acțiunii revocatorii, termenul special de un an curge de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Norma legală enunțată trebuie interpretată în strânsă corelație cu una dintre condițiile acțiunii pauliene, și anume ca actul juridic încheiat de debitor cu terțul să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, după cum rezultă din art. 1562 alin. (1) C. civ.. Potrivit aceleiași norme legale, de regulă, prejudiciul creditorului constă în faptul că, prin încheierea actului juridic atacat, debitorul și-a provocat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate existentă. Prin urmare, ceea ce interesează în speță, în calculul momentului de început al termenului de prescripție, nu este reprezentat, de plano, de înscrierea contractului de donație în cartea funciară, ci de starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a debitorului la data încheierii actului juridic atacat. În alți termeni, în urma administrării unui probatoriu complex, mai întâi trebuie stabilit dacă, prin încheierea contractului de donație autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, debitorul și-a creat sau și-a mărit starea de insolvabilitate, ceea ce presupune, în acest ultim caz, ca starea de insolvabilitate să fi fost deja creată. Numai ulterior efectuării dovezilor privind solvabilitatea sau insolvabilitatea debitorului, la data actului de donație, se poate pune problema momentului la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul și, în mod evident, doar în cazul afirmativ în care se reține că, prin actul atacat, aceasta a fost creată sau mărită. În contextul în care, la data perfectării donației autentificate în 2018, se va ajunge la concluzia că, prin încheierea acestui act juridic, nu s-a creat sau s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului, se impune a se stabili data și actele juridice prin care s-a produs prejudiciul constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de un an. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că patrimoniul debitorului trebuie privit ca un tot unitar, format dintr-o multitudine de drepturi și obligații, astfel încât actele juridice realizate în legătură cu bunurile din cuprinsul său trebuie privite interdependent în determinarea momentului la care s-a produs prejudiciul constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate. Prin urmare, nu o simplă micșorare a patrimoniului, prin încheierea unui act juridic, constituie, în același timp, și o stare de insolvabilitate în sensul acțiunii pauliene. De asemenea, trebuie menționat că acțiunea pauliană are un caracter complex și dinamic, astfel încât, în ipoteza în care privește mai multe acte juridice prin care bunurile dintr-un anumit patrimoniu ies din proprietatea debitorului, pentru stabilirea stării de insolvabilitate la un anumit moment, se impune a se analiza actele juridice respective împreună. Este posibil ca fiecare dintre actele de donație, în sine, să nu creeze sau să mărească o stare de insolvabilitate, dar, în ansamblu, aceasta să existe din perspectiva ambelor acte juridice privite ca un tot, evident, raportat și la celelalte bunuri din patrimoniul debitorului, susceptibile să satisfacă creanța reclamantei. În alți termeni, există probabilitatea ca starea de insolvabilitate să fie creată sau produsă la încheierea celui de-al doilea act juridic, privit alături de contractul anterior, astfel încât prejudiciul să se producă la momentul încheierii acestuia din urmă. Într-un astfel de caz potențial, termenul de prescripție al acțiunii revocatorii ce vizează primul contract se calculează, în condițiile art. 1564, de la cunoașterea sau obligația cunoașterii pagubei create prin contractul ulterior. Nu în ultimul rând, probele ce urmează a se administra, în legătură cu primul contract de donație, va trebui să releve starea de solvabilitate sau de insolvabilitate a debitorului la data încheierii acestui contract, ținându-se seama de către instanță de întregul patrimoniu al debitorului la acest moment, de împrejurarea că, în mod neîndoielnic, la data perfectării acestui act juridic, pârâții donatori erau titularii dreptului de proprietate cel puțin asupra bunurilor care au format obiectul celui de-al doilea contract de donație, autentificat sub nr. x/25 august 2021, și care urmează a fi evaluate prin dovezi specifice (dacă este cazul, expertiză de specialitate). Totodată, se va avea în vedere, în determinarea solvabilității debitorului, și de cuantumul creanței creditoarei la data încheierii primului act de donație. Raportat la toate aceste argumente, se impune admiterea recursului principal și casarea deciziei atacate, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17 aprilie 2024, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să determine dacă, prin încheierea actului de donație autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, s-a creat sau s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului, în caz negativ, să stabilească momentul producerii prejudiciului constând în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate privită în legătură cu întregul patrimoniu al debitorului și doar în acest context să verifice dacă termenul de prescripție de un an, prevăzut de dispozițiile art. 1564 C. civ., era sau nu împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată. a.2. Criticile referitoare la motivarea străină de natura cauzei din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite. Pe de-o parte, instanța nu a apelat la instituții juridice care să nu aibă nicio legătură cu prezenta cauză, ci, în determinarea termenului și momentului de început al prescripției, s-a referit la instituții pe care le-a considerat relevante (înscrierea actului de donație în cartea funciară și în registrul național notarial), pe care însă le-a aplicat greșit, ceea ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinat în precedent. Pe de altă parte, recurenta invocă, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ignorarea de către instanța de apel a unor mijloace de probă pertinente, în opinia părții, în soluționarea litigiului, ceea ce se circumscrie unui motiv de netemeinicie a deciziei atacate, incompatibil cu structura actuală a recursului, astfel cum este configurată în dispozițiile art. 488 alin. (1) din același cod. b. Criticile vizând încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17 aprilie 2024 nu vor mai fi examinate de prezenta instanță, în condițiile în care au devenit lipsite de interes, câtă vreme decizia îndreptată a fost casată în întregime. Recursul incident declarat de pârâții E., B., C. și D. Soluția de admitere a recursului principal impune și admiterea, în mod formal, a recursului incident, fără ca Înalta Curte să procedeze la analizarea criticilor formulate în cadrul căii de atac, întrucât o asemenea examinare ar implica o prefigurare a soluției, pe fondul litigiului, în ceea ce privește contractul de donație autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018, în ipoteza respingerii, în rejudecare, a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Aceasta, întrucât motivele de apel formulate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe sunt comune pentru ambele contracte de donație, iar o dezlegare, pe fondul lor, referitor la al doilea act de donație, la momentul procesual de față, ar antama și soluția ce se va pronunța în legătură cu contractul de donație autentificat sub nr. x/17 septembrie 2018. Având în vedere că prezenta instanță a admis recursul declarat de pârâți, dar fără examinarea criticilor formulate, în rejudecare, urmează ca instanța de apel să soluționeze calea de atac în raport cu motivele de apel, dar ținând seama și de toate criticile prezentate în recurs, astfel cum au fost expuse în precedent. În concluzie, pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 și art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (pentru recursul declarat de reclamantă), Înalta Curte va admite recursul principal, precum și recursul incident formulate împotriva deciziei și încheierii de îndreptare eroare materială, va casa decizia atacată, astfel cum a fost îndreptată, și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe și a încheierii din 22 noiembrie 2022, de către aceeași instanță de apel.