ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2752/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 19 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.200.000 RON, reprezentând daune morale pentru durata mare a procesului penal în care a fost judecat, și a sumei de 240.000 RON, reprezentând daune materiale;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Ulterior, reclamantul și-a modificat cererea, solicitând instanței să constate incidența prevederilor art. 538 și urm. din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să fie obligat pârâtul și la plata sumei de 1.000.000 RON, constând în daune morale cauzate prin arestarea nelegală în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamant cu privire la plata daunelor morale.

Prin sentința civilă nr. 310 din 26 mai 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru daunele materiale cauzate de angajarea răspunderii administratorului; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restul pretențiilor formulate de reclamant; a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata de daune morale cauzate prin privarea de libertate în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 1349 și ale art. 1373 din C. civ. a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor; a obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate nedreaptă în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007; 15.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal și 8.140 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune materiale; a respins restul pretențiilor din cererea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 182A din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și de apelantul A.; a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 310 din 26 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, după cum urmează: a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul de acordare a daunelor pentru privarea de libertate injustă în perioada 30 octombrie 2006 - 23 martie 2007; a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal, și, respectiv, suma de 8.140 euro, echivalent RON la data plății, cu titlu de daune materiale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 1659 din 17 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2023 și a deciziei civile nr. 182A din 22 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva aceleiași decizii.

Împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire reclamantul A., solicitând admiterea acesteia, rejudecarea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată. Acesta și-a fundamentat demersul judiciar pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuentul arată că a susținut, în fața instanței de recurs, calitatea duală a domnului procuror B., în exercitarea drepturilor sale procesuale, critică respinsă prin decizia supusă revizuirii. Însă, după cum rezultă din motivarea deciziei, instanța de recurs nu s-a raportat la faptul că, la diverse termene de judecată, s-au prezentat doamna procuror C. și doamna procuror D., ambele din partea DIICOT Cluj, care nu puteau să susțină acțiunea personală a domnului procuror B.. Prin urmare, motivul de recurs referitor la faptul că instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale active a domnului procuror, în formularea apelului, nu a fost analizat, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuentul susține că nici motivul de casare referitor la faptul că prin cererea inițială de daune morale pentru arestare nelegală sau injustă a solicitat o anumită sumă de bani potrivit reglementărilor legale în vigoare în acea perioadă nu a fost cercetat, nici de către instanța de apel și nici de către cea de recurs. După citarea unor argumente expuse în cererea de recurs, acesta concluzionează că paragrafele 5, 28, 30, 48, 57, 64 și 68 din cererea introductivă de instanță fundamentau solicitarea de daune pentru arestarea ilegală și erau esențiale cauzei.

De asemenea, printr-un ultim motiv, revizuentul afirmă că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra faptului că deciziile Curții Constituționale se aplică și situației sale, întrucât a formulat excepția de neconstituționalitate a prevederilor C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, aceasta solicită admiterea revizuirii, în sensul arătat, și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea căii extraordinare de atac.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 noiembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă, întrucât decizia supusă controlului judiciar nu evocă fondul, iar cererea nu se încadrează în cerințele de admisibilitate a revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 29 august 2024 s-a stabilit termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024 pentru soluționarea cererii de revizuire.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa.

Potrivit dispozițiilor art. 509 din C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că numai hotărârile instanței de recurs pronunțate asupra fondului, sau prin care se evocă fondul, pot fi atacate cu revizuire, întrucât calea de atac extraordinară de atac este un mecanism de îndreptare a unor greșeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză.

Prin urmare, potrivit normei legale menționate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită este o condiție de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. și a unor situații reglementate la alin. (1) al aceluiași text, respectiv pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10. În aceste cazuri, sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului și este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Potrivit acestei prevederi legale, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității, consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (2) din același act normativ, potrivit căruia instanța este obligată să statueze exclusiv în limitele cu care a fost învestită de către părți și conform apărărilor formulate de acestea. De asemenea, instanța este obligată să se pronunțe cu privire la tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Dacă aceste cerințe au fost nesocotite de instanță, iar hotărârea judecătorească nu poate sau nu mai poate face obiectul căii ordinare de atac și instanța a evocat fondul, va fi admisibilă retractarea hotărârii prin revizuire.

Prioritar analizei condițiilor de revizuire instituite de textul legal menționat, se impune verificarea admisibilității căii extraordinare de atac prin raportare la cerința ca hotărârea atacată să evoce fondul.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie - atunci când, prin excepție, legea o permite, în cazul casării cu reținere - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele cazuri urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Hotărârea unei instanțe de recurs care evocă fondul este, așadar, acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, în ipotezele în care statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cea anterior dată în aceeași cauză.

Așadar, nu se înscrie în aceste ipoteze decizia instanței de recurs prin care se respinge recursul, întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, păstrând, așadar, dezlegarea dată raportului dedus judecății, fie ca efect al cercetării motivelor de recurs, fie ca urmare a constatării unui incident prealabil, care face inutilă verificarea pe fond.

Cauza pendinte se regăsește chiar în situația mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire, prin care se critică, de altfel, neanalizarea unor argumente, nu a unor cereri, îl constituie decizia nr. 1659 din 17 iunie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, atât recursul declarat de revizuentul din prezenta cauză împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2023 și a deciziei civile nr. 182A din 22 iunie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cât și recursul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva aceleași decizii.

Prin urmare, hotărârea pronunțată în recurs, a cărei revizuire se solicită, nu întrunește condiția legală cerută de prevederile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluție pe fond. Această hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire în situația de față, raportat la temeiul de drept invocat, ea fiind pronunțată ca efect exclusiv al analizării motivelor de casare, care, prin ipoteză, nu au presupus evocarea fondului, ci doar cercetarea legalității hotărârii atacate.

Însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, a statuat în cadrul paragrafului nr. 17:

"În ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispozițiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul".

Chiar dacă această hotărâre a instanței de control constituțional vizează deciziile instanțelor de recurs pronunțate sub imperiul vechii reglementări procedurale civile, soluția este pe deplin aplicabilă și în raport cu actuala reglementare, care a preluat, în situația în care se invocă incidența art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cerința evocării fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită condiția generală de admisibilitate impusă de prevederile indicate, și anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului, sau să evoce fondul, situație în raport cu care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1659 din 17 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.