ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2024

Cererile de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean Teleorman, prin Președinte, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul psihic produs de B., prepusul pârâtului, angajat pe funcția de director la Biblioteca Județeană "C." din Alexandria. La termenul din data de 12 decembrie 2019, Judecătoria Alexandria, din oficiu, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Bibliotecii Județene "C.". Prin încheierea de ședință nr. 1702 din 3 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția conexității, invocată de instanță din oficiu, și s-a dispus trimiterea dosarului nr. x/2019 la Tribunalul Teleorman în vederea atașării la dosarul nr. x/2020. Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., D. și E., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați pârâții să-i plătească suma de 600.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale pentru comiterea unor acte de discriminare împotriva sa, prin interzicerea dreptului de acces la Serviciul calculatoare, din cadrul Bibliotecii Județene "C." - Teleorman, și încălcarea principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării. Pârâții Consiliul Județean Teleorman, prin Președinte, și Biblioteca Județeană "C.", prin întâmpinările depuse, au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 109 din 12 aprilie 2023, Tribunalul Teleorman, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Teleorman, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Biblioteca Județeană "C." și a respins cererea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Județean Teleorman, prin Președinte, E., B., D. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1569A din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 109 din 12 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți E., B., D., Consilul Național pentru Combaterea Discriminării, Bibioteca Județeană "C." și Consiliul Județean Teleorman, prin Președinte. A admis apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 3 decembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de către Tribunalul Teleorman. A anulat încheierea apelată și, în consecință, a trimis, spre soluționare, Judecătoriei Alexandria, cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1569A din data de 23 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., arătând că înțelege să critice doar soluția dată celui de-al doilea petit al cererii de apel. În primul rând, apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. întrucât orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată în fapt și în drept, nerespectarea acestui principiu constituind motiv de casare conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ. După o expunere doctrinară a cerinței motivării unei hotărâri judecătorești, recurentul arată că instanța de apel nu a cenzurat niciuna din susținerile și argumentele sale. Chiar dacă apelul nu era motivat, instanța de control judiciar era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv argumentele din dosarul nr. x/2020. Mai mult, în fața primei instanțe a depus concluzii scrise complexe prin care a demontat probele, explicațiile și apărările intimaților. Or, acestea nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel București care, preluând exemplul Tribunalului Teleorman, a examinat superficial definiția discriminării. Mai mult, nu au fost analizate nici argumentele noi, exprimate în cuprinsul punctului de vedere expediat prin poștă către instanța de apel. Prin urmare, decizia recurată este lovită de nulitate, împrejurare față de care recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1569A din 23 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanța de apel. În al doilea rând, recurentul susține că se poate reține motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material. În acest sens, arată că instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, însă, acest text legal are 11 alineate, care se interpretează unele prin altele. Pentru ca o faptă să fie considerată discriminare, trebuie îndeplinite trei condiții, iar acestea au fost analizate de către Curtea de Apel București doar prin prisma apărărilor pârâților. În opinia sa, raportat la textele de lege incidente în cauză, considerentele instanței de apel sunt greșite. După o expunere a situației de fapt, așa cum a fost prezentată prin întâmpinări, recurentul arată că intimații au recunoscut existența unei discriminări de grup. Aceștia au favorizat grupul utilizatorilor Serviciului bibliotecă în aer liber, care nu avea nicio bază legală, interzicând accesul la internet la Serviciul calculatoare, îngrădindu-i acestuia dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale, precum și dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice, drepturi consacrate legislativ prin dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) și f) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Atât utilizatorii Serviciului calculatoare, cât și cei ai Serviciului bibioteca în aer liber erau clienții sălii de lectură, cele două servicii fiind furnizate prin acest compartiment, fiind, deci, în situații comparabile. Prin urmare, instanța de apel a reținut, în mod eronat, că o astfel de restricționare nu reprezintă o discriminare în sensul art. 2 din actul normativ menționat. Arată că art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 instituie o formă de răspundere juridică pentru toate formele de conduită reglementată de lege, iar prin alin. (2)-(7) s-au stabilit o multitudine de acțiuni și comportamente care reprezintă fapte de discriminare. Recurentul afirmă că instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile art. 4 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare a bibliotecii, care îl obliga pe directorul acesteia să asigure minim 4 ore pe zi pentru serviciul bibliotecă. În concluziile scrise, care au fost depuse la fond, a arătat că erau mai multe variante pentru a nu se bloca accesul la calculatoare. Însă, nu s-a dorit acest lucru. Mai mult, există discriminare și față de utilizatorii de calculatoare și internet de la secțiile împrumut copii și adulți. În opinia sa, intimatul nu a respectat art. 1 alin. (5) și art. 33 din Constituția României, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecilor, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002, art. 1 alin. (2) lit. e) și f) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care interzic discriminarea și promovează dreptul de acces liber și neîngrădit la serviciile de bibiotecă pentru toți utilizatorii. Nu există nicio cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală. Recurentul menționează că aceste aspecte au fost dezvoltate în concluziile scrise depuse la fond, însă, înțelege să le reitereze în cererea de recurs pentru a evidenția erorile instanțelor care s-au pronunțat în cauză.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 13 iunie 2024, intimatul Consiliul Județean Teleorman a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul D. a formulat note scrise, la data de 26 iulie 2024, prin care a solicitat respingerea recursului. La data de 15 noiembrie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Consiliul Județean Teleorman, prin care a invocat excepția nulității întâmpinării și excepția lipsei de interes în formularea acesteia.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 28 noiembrie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia ce a fost supusă controlului judiciar, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1569 A din 23 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1569A din 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Prima critică invocată de recurent, întemeiată pe motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menționat, vizează faptul că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât aceasta nu a oferit o analiză cuprinzătoare referitoare la răspunderea delictuală ca urmare a faptelor de discriminare, nu a examinat cauza sub toate aspectele, față de faptul că cererea de apel nu a fost motivată, și nu a cercetat împrejurările noi, detaliate în concluziile scrise depuse în fața instanței de fond. Acest motiv de recurs este nefondat. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat de recurent, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Însă, sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, astfel încât instanțele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico - juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății. Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligația de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, instanța de apel prezentând într-o manieră clară și convingătoare motivele de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantului. Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susțin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaților. Deși recurentul reclamă o motivare necorespunzătoare, susținând că instanța nu a analizat aspecte ce țin de temeinicia acțiunii sale, nu arată, în concret, care sunt, în opinia sa, acestea. În realitate, susținerea este pur formală. Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestora, se reține că nu există fapta discriminatorie pretinsă de recurent, iar lipsa acestei condiții atrage respingerea demersului pe care l-a inițiat. Mai mult, se susține o neanalizare a probelor, explicațiilor și apărărilor expuse în concluziile scrise. Însă, acestea nu au fost examinate întrucât actul procedural a fost depus la dosar, contrar prevederilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., la data de 22 martie 2023, după ce instanța de fond a încheiat dezbaterile și a rămas în pronunțare. Prin urmare, nu poate fi reținută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect. În limitele devoluțiunii stabilite prin cererea de apel, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, în demersul său pentru aflarea adevărului, în conformitate cu prevederile art. 22 din C. proc. civ., Curtea de Apel București, ca primă instanță de control judiciar, a procedat la examinarea cauzei din perspectiva criticilor susținute de reclamantul A. și intimații antrenați în judecată, verificând stabilirea de către instanța de fond a situației de fapt și modul de aplicare a normelor legale incidente, considerentele hotărârii astfel pronunțate arătând într-o manieră extrem de lămuritoare motivele de fapt și de drept pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecințele reflectate în dispozitivul hotărârii. Interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condițiilor privind răspunderea civilă pentru existența discriminării nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. A doua critică a recurentului, întemeiată pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din actul normativ menționat, vizează nesocotirea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 1 alin. (2) lit. e) și f) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, ale art. 1 alin. (5), art. 33 din Constituția României, ale art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, ale art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecilor și ale art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002. În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, recurentul susține că nu a fost realizată sistematic, împreună cu celelalte alineate, pentru a se stabili sensul real al textului de lege și a se aplica, corect, speței. Însă, acesta nu arată, în concret, care este sensul adevărat și deplin al normelor juridice menționate, pe care instanța, în opinia sa, nu l-a stabilit, în mod corect, și, prin urmare, nu l-a aplicat, în mod corespunzător. De asemenea, acesta apreciază că instanța nu a avut în vedere existența unei discriminări de grup, în accepțiunea art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, deși intimații au recunoscut efectiv că au favorizat grupul utilizatorilor Serviciului biblioteca în aer liber, interzicând accesul utilizatorilor de internet la Serviciul calculatoare. În opinia sa, ambele categorii de utilizatori se află în situații comparabile, astfel că restricționarea reprezintă o formă de discriminare. Referitor la această critică, Înalta Curte constată că a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., care reprezintă o aplicare a principiului înscris în prevederile art. 459 alin. (1) din același act normativ privind ordinea exercitării căilor de atac. Critica este nouă în condițiile în care, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici în cererea de apel, reclamantul nu a reclamat o discriminare de grup, ci doar restricționarea sa la un serviciu public. Or, câtă vreme în apel nu a fost dedusă judecății o critică relativă la diferența de tratament aplicabilă unui grup, nu doar asupra recurentului, invocarea acesteia direct în recurs este inadmisibilă, astfel că nu poate fi analizată. Pretinzând în cadrul acestui motiv de recurs că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 4 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare al bibliotecii, care îl obliga pe director să asigure minim 4 ore pe zi la orice serviciu de bibliotecă, recurentul își exprimă, de fapt, nemulțumirea cu privire la împrejurarea că soluțiile propuse prin concluziile scrise depuse la fond nu au fost avute în vedere nici de către instanțe și nici de conducererea bibliotecii. Însă, așa cum s-a reținut și anterior, concluziile scrise au fost depuse la Tribunalul Teleorman după închiderea dezbaterilor, astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., nu au fost luate în seamă de către instanță. Mai mult, această chestiune referitoare la eventualele soluții de împărțire a programului la bibliotecă nu poate face obiect de analiză pentru instanța de control judiciar, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, întrucât constituie un motiv de netemeinicie a deciziei atacate și nu de nelegalitate, ce execedează cadrului restrictiv în limitele căruia poate fi judecat recursul. Recurentul susține o discriminare și între utilizatorii de calculatoare de la secția împrumut copii și cei de la secția împrumut adulți, însă, o astfel de împrejurare nu face obiect al prezentului litigiu și nici nu prezintă relevanță în soluționarea acestuia. De asemenea, reclamă încălcarea, de către intimatul B., a dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 33 din Constituția României, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 334/2002, art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecilor, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 334/2002, art. 1 alin. (2) lit. e) și f) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care interzic discriminarea și promovează dreptul de acces liber și neîngrădit la serviciile de bibliotecă pentru toți utilizatorii și concluzionează că înțelege să le expună pentru a evidenția erorile instanței de apel. Însă, orice susținere care relevă erori ale instanței de apel comise în cadrul operațiunii de stabilire a situației de fapt se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Recurentul nu relevă, în concret, modalitatea în care instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile legale ci opune aprecierilor instanței de apel propriile susțineri formulate în cursul procesului cu privire la situația de fapt. Or, prezentarea evenimentelor care au avut loc la bibliotecă, a măsurilor luate și a soluțiilor pe care le propune recurentul exclude incidența motivului de recurs invocat. De altfel, prevalându-se de dispozițiile O.G. nr. 137/2000, recurentul a solicitat instanței obligarea intimaților la plata de daune morale pentru diferența de tratament de care a beneficiat în cadrul bibliotecii în numite intervale de timp. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a validat soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, reținând că restricționarea accesului recurentului la Serviciul calculatoare nu reprezintă un act de discriminare, ci a avut la bază alte rațiuni. Instanța nu a fost învestită să analizeze restricțiile pretinse în contextul unei răspunderi civile delictuale, astfel că s-a limitat la verificarea cerințelor cuprinse în actul normativ special, care reprezintă fundamentul demersului recurentului. În acord cu opinia instanțelor de fond, Înalta Curte reține că restricționarea accesului reclamantului la Serviciul calculatoare nu reprezintă un tratament diferențiat aplicat acestuia pe baza unui criteriu care să fie considerat discriminatoriu. De altfel, în acest sens este și Hotărârea nr. 218 din 4 martie 2020 a Consiliului pentru Combaterea Discriminării care, analizând faptele la solicitarea recurentului, a reținut că nu reprezintă fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În consecință, întrucât dispozițiile legale invocate de recurent au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.