ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2738/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat cu ipotecă autentificat sub nr. x din 8 octombrie 2014 de BNP D. și să se dispună radierea ipotecii instituite asupra imobilului situat în municipiul Ploiești, Bulevardul x, jud. Prahova.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1744 din data de 6 iulie 2022, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C.. A luat act că pârâtul B. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. C. și B., ca fiind neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 2290 din 14 decembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1744 din 6 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații B. și C., ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii instanței de apel și, în principal, trimiterea, spre rejudecare, a apelului, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii formulate. Recurenta arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) și art. 2428 din C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, aceasta menționează că instanțele au reținut că au fost două contracte: unul încheiat între C. și B., prin care s-a împrumutat suma de 350.000 euro, garantată cu ipoteca defăimată, suma neremisă către împrumutat, și unul care nu a îmbrăcat forma scrisă, încheiat între E. și B., prin care s-a împrumutat suma de 200.000 euro, sumă care a fost remisă împrumutatului. Din existența acestor raporturi juridice rezultă că părțile au încercat să "acopere" împrumutul real, de 200.000 euro. Diferența dintre cele două sume reprezintă, de fapt, dobânda pentru suma acordată. Astfel, din această perspectivă, s-au probat condițiile prevăzute de lege pentru constatarea nulității absolute a primului contract și, implicit, a contractului de ipotecă, accesoriu acestuia. Recurenta apreciază că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și a reținut, în mod nelegal, că hotărârea primei instanțe este motivată în mod corespunzător, astfel că, din acest punct de vedere, se impune admiterea recursului, în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. De asemenea, instanța de apel a încălcat prevederile legale incidente cauzei. În opinia sa, s-a probat remiterea sumei de 200.000 euro. Astfel, s-a dovedit raportul real dintre părți, faptul că acestea au "convenit" să împrumute o sumă, însă să consemneze o altă valoare. Prin urmare, sunt întrunite condițiile de constatare a nulității absolute a înscrisului autentificat, acesta nerelevând raporturile reale dintre părți. Faptul juridic real a fost probat dincolo de orice îndoială. Recurenta afirmă că, deși instanța de apel nu a constatat o altă situație de fapt, se referă la un alt motiv de nulitate și reține că nu rezultă că intimata C. a fost constrânsă pentru semnarea acestui contract, fără să se refere și la motivul de nulitate absolută ca urmare a faptului că singurul împrumut real acordat de intimatul B. a fost în sumă de 200.000 euro. Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., instanța de apel aplicând greșit prevederile art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) și art. 2428 din C. civ. În opinia sa, probele administrate în raport de dispozițiile art. 315 din C. proc. civ. sunt lovite de subiectivism, chiar dacă partea adversă nu s-a opus, instanța de apel acționând ca apărător al intimatului B. și nu cu imparțialitatea cerută de lege. Referitor la existența cauzei contractului de împrumut garantat cu ipotecă imobiliară, susține că ambele instanțe de fond au stabilit corect situația de fapt, adică existența a două raporturi juridice de împrumut, unul pentru 350.000 euro și unul pentru 200.000 euro. Cu toate acestea, nu au analizat decât primul acord de voință. Or, aveau obligația de a analiza, punctual, fiecare cauză de nulitate invocată, în raport de situația de fapt rezultată după administrarea probatorului și necontestată de părți. Pentru considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, spre rejudecarea apelului. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 15 mai 2024, intimatul B. a invocat excepția nulității căii extraordinare de atac, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 2 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 28 noiembrie 2024. La termenul din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimatul B., prin întâmpinare, și asupra recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimatul B., prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute. În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de nelegalitate indicat de recurentă și nici în celelalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menționat. Cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Or, aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cauză. Recurenta prezintă chestiunile de fapt pe care le apreciază ca fiind relevante cauzei, așa cum au rezultat, în opinia sa, din probatoriile administrate, concluzionând că a dovedit îndeplinirea condițiilor necesare constatării nulității actului dedus controlului judiciar. Însă, în fața instanței de recurs nu se poate pune în discuție o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfățișa critici de netemeinicie a hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac. Recurenta invocă faptul că hotărârea recurată ar fi afectată de un viciu de motivare, întrucât instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. reținând că sentința tribunalului este motivată corespunzător. Înalta Curte constată că aceasta omite să indice, printr-o argumentație juridică, în ce constă, în concret, viciul de motivare susținut. Or, procedând într-o asemenea manieră, nu face posibilă determinarea limitelor în cadrul cărora poate avea loc analiza de legalitate a instanței de recurs față de aspectul indicat. Așa fiind, simpla referire la "nerespectarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ..", nu configurează un aspect subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) din același act normativ. De asemenea, recurenta susține că a dovedit raporturile reale dintre părți, în sensul că a fost remisă doar suma de 200.000 euro către E., diferența până la 350.000 euro reprezentând dobânda convenită de părți. Însă, aceste argumente nu reprezintă critici de nelegalitate, recurenta urmărind readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanța de apel. Nici simpla referire la dispozițiile art. 1179, art. 1226, art. 1230, art. 2159, art. 2343, art. 2344, art. 2372 alin. (2) și art. 2428 din C. civ. nu este aptă, în sine, a imprima susținerii caracterul unei critici de nelegalitate, atâta timp cât aceasta nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, ci constituie doar o simplă reiterare a apărării formulate prin cererea de apel. Recurenta nu realizează o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, limitându-se să afirme că sunt încălcate dispozițiile legale de drept material menționate anterior întrucât nu s-ar fi analizat motivul de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată ci alte aspecte referitoare la consimțământul intimatei C.. Această susținere supune, spre verificare, doar în mod formal o eventuală nemotivare a instanței de apel (cu privire la faptul că nu a avut în vedere că ar exista două convenții, una fiind lovită de nulitate absolută), dat fiind că, și prin această afirmație, recurenta tinde, în realitate, tot la reevaluarea circumstanțelor cauzei. Instanțele de fond au reținut existența unui singur raport juridic, materializat în contractul de împrumut autentificat sub nr. x din 9 octombrie 2014 de BNP D.. Pretinsa neanalizare a motivelor de nulitate are ca premisă existența a două convenții, adică o situație de fapt diferită de cea deja stabilită în cauză. Mai mult, așa cum s-a reținut anterior, acest argument cuprins în cererea de recurs este preluat din calea de atac anterioară, fără ca recurenta să invoce o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar. Instanța de apel a constatat că motivele de nulitate invocate de apelantă se subsumează lipsei remiterii/tradițiunii/predării sumei de 350.000 euro și a analizat motivele de nulitate în raport cu situația de fapt rezultată din întregul probatoriu administrat. Or, recurenta nu formulează critici față de statuările Curții, ci reia argumentele deja expuse în cererea de apel. Se apreciază că sunt formale și susținerile recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a acționat ca apărător al intimatului B. și nu cu imparțialitatea cerută de lege. Lipsa argumentelor concrete nu permit instanței de recurs să analizeze legalitatea deciziei recurate sub acest aspect. În finalul cererii de recurs, societatea recurentă reia argumentul de fapt potrivit căruia există două raporturi juridice de împrumut, dintre care doar cel care are ca obiect suma de 200.000 euro este valabil, deși nu a fost avut în vedere de instanțe la analiza validității contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 9 octombrie 2014 de BNP D.. Însă, așa cum s-a arătat anterior, aspectele de fond nu pot fi reanalizate în calea recursului, nefiind încadrabile în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate. În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2290 din 14 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia.