ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 25 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.., să se constate stingerea obligațiilor născute în baza contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 30 iulie 2008 și din contractul de ipotecă din data de 30.07.2008, autentificat sub nr. x de Biroul Notarilor Publici D. și E., încheiate între reclamanți și F. S.A., precum și obligarea pârâtei ca, de la data rămânerii definitive a hotărârii să elibereze reclamanților o adeverință din care să rezulte stingerea oricărei obligații izvorâte din contractele menționate.

In drept, au mai fost invocate dispozițiile art. 194 și 254 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2416 din 26 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea ca formulat de reclamanții A. și B..

Împotriva acestei soluții au formulat apel reclamanții A. și B..

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 a admis apelul formulat de reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimata pârâtă C..

A schimbat în tot sentința civilă nr. 2416 din 26 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești, iar în urma rejudecării, a admis cererea de chemare în judecată și a constatat stingerea oricărei obligații izvorâte din Contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. x din 30 iulie 2008 și din Contractul de ipotecă din 30 iulie 2008, autentificat sub nr. x de D. și E., încheiate între apelanți și intimata-pârâtă.

A obligat intimata-pârâtă să elibereze dovada stingerii obligațiilor rezultate din contractele menționate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C..

Prin încheierea de ședință pronunțată la 3 noiembrie 2020, instanța a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a depus nota de timbraj raportat la cuantumul creditului apreciat neachitat și nu s-a timbrat în consecință recursul.

La data de 2 martie 2021 intervenienta G. a depus la dosar cerere precizatoare prin care solicită respunerea cauzei pe rol și fixarea unui nou termen de judecată, cu citarea părților, în vederea continuării judecății.

În ședința din 7 aprilie 2021, intimații-reclamanți A. și B. au invocat excepția netimbrării cererii de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul că taxa judiciară de timbru a fost achitată de către un terț de proces, respectiv H. S.R.L., iar nu de către debitorul taxei.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă prin încheierea din 7 aprilie 2021 a admis excepția de netimbrare a cererii de repunere pe rol.

A anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol formulată de intervenienta G., privind recursul declarat de intervenienta G., cesionara în drepturi a pârâtei C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B..

A menținut suspendarea cauzei.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 230 din 15 septembrie 2021 a admis excepția de perimare a recursului.

A constatat perimat recursul declarat de pârâta C., împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-intervenient G. a formulat recurs împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care recurenta apreciază că instanța de recurs în mod eronat a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei.

Prealabil, arată că prin decizia nr. 7/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2015 înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil ori netimbrabil al cererii de chemare în judecată, ori modul de stabilire a taxei judiciare de timbru exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar pe calea apelului sau recursului.

Debitorului taxei judiciare de timbru i-a fost respectat dreptul de a formula cerere de reexaminare în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar în acest context se apreciază că încheierea atacată este nelegală, întrucât procedura judiciară desfășurată în prima instanță, creditorul nu a fost informat cu privire la pretinsa nelegalitate a plății taxei judiciare de timbru anexată cererii, neavând astfel posibilitatea de a formula critici în acest sens, pe calea cererii de reexaminare.

Atașat cererii de repunere pe rol a cauzei a fost depusă taxa judiciară de timbru în valoare de 3.669,50 RON, precum și taxa de timbru din recurs în cuantum de 7.339 RON în contul DITL Sector 3 de către H. S.R.L., în calitate de administrator de portofoliu al creditorului G. mandatat în baza procurii autentice speciale.

Recurenta mai arată că societatea H. S.R.L. deține împuternicire prin care a primit puteri depline în vederea îndeplinirii activităților din împuternicirea atașată. Taxa judiciară de timbru atașată cererii de repunere la rol a fost achitată de către H. S.R.L., în calitatea sa de mandatar al creditorului la Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 3 București.

H. S.R.L. a reprezentat recurenta în fața unei instituții publice prin achitarea unei taxe judiciare de timbru. Folosirea taxei achitată de către H. S.R.L. pentru recurentă nu implică și reprezentarea în fața instanței de către H. S.R.L..

Recurenta citează dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 și menționează că sediul persoanei juridice este în sectorul 3, Splaiul Unirii 165 TN Offices 2, prin urmare taxa judiciară de timbru a fost achitată în mod corect în contul unității administrative de la sediul debitorului taxei.

Obligația de plată anticipată a taxelor judiciare de timbru incumbă și reclamanților persoane fizice cu domiciliul în străinătate, unitățile administrativ teritoriale în contul cărora se face plata fiind acelea în a căror rază teritorială reclamanții și-au ales domiciliul procesual în România, conform art. 19 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta mai face trimitere la decizia nr. 1094/2011 a Curții Constituționale, potrivit căreia, persoanele juridice nerezidente au obligația să achite taxa judiciară de timbru în contul unității administrativ teritoriale de la sediul/domiciliul reprezentantului acestora.

Prin urmare, creditorul persoană juridică și-a desemnat un reprezentant în România, potrivit unor prevederi legale și întrucât sediul reprezentantului este asimilat sediul creditorului însuși, motiv pentru care consideră că dispozițiile invocate de prima instanță pentru aprecierea cererii ca fiind netimbrată corespunzător nu sunt incidente.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanței să admită recursul și pe cale de consecință să dispună repunerea pe rol a cauzei și judecarea acesteia.

La data de 27 august 2021, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

La 16 septembrie 2021, recurenta-intervenientă G. a formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat înlăturarea susținerilor intimaților ca fiind nefondate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-intervenientă G. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din criticile prezentate în cererea de recurs se constată că argumentele recurentei au făcut trimitere la dispoziții de drept material, astfel că acesta poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor evocate, motiv pentru care excepția nulității recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Prin punctul de vedere depus de intimații-reclamanți A. și B., la 15 noiembrie 2021, s-a invocat excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea prezentului recurs, astfel că, Înalta Curte va analiza calea extraordinară de atac formulată în cauză, din această perspectivă.

Astfel, printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală și afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie - se numără și interesul.

Prin interes se înțelege folosul material sau moral pe care-l urmărește cel ce pornește acțiunea sau săvârșește un act procedural. Acesta trebuie să fie legitim - în legătură cu pretenția formulată - personal și direct - folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală - născut și actual - partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Excepția lipsei de interes este un mijloc procedural de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile, respectiv cereri, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Această excepție vizează fie inexistența interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplinește cerințele evocate, fiind o excepție de fond absolută și peremptorie ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În raport cu cele evocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-intervenientă G. nu poate fi primită, fiind lipsită de interes.

În cauză, se constată că obiectul recursului formulat de recurenta-intervenientă G. este reprezentat de încheierea din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin care a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intervenienta G., privind recursul declarat de intervenienta G., cesionara în drepturi a pârâtei C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., fiind menținută suspendarea cauzei.

Prin decizia nr. 230 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția de perimare a recursului și a constatat perimat recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 2834 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin punctul de vedere depus de intimații-reclamanți, prin care s-a invocat excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea prezentului recurs, se arată că această decizie nu a fost atacată cu recurs, devenind definitivă la data de 22 septembrie 2021, astfel cum rezultă din copia depusă și legalizată cu mențiunea definitivă prin nerecurare a deciziei nr. 230 din 15 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

In aceste condiții, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 422 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "perimarea lipsește de efect toate actele de procedură făcute în acea instanță", iar unul dintre actele de procedură făcute este recursul declarat împotriva încheierii din 7 aprilie 2021, ce face obiectul prezentului dosar.

Așadar, în condițiile în care a fost stins litigiul în cadrul căruia a fost formulat recursul împotriva încheierii de anulare a cererii de repunere pe rol și de menținere a suspendării, orice act de procedură efectuat în cauză a devenit fără efect.

În speță, Înalta Curte constată o lipsă de interes în susținerea prezentului recurs, având în vedere că litigiul din care derivă a fost stins ca urmare a nerecurării hotărârii de perimare, astfel că nu mai există un folos practic actual, pe care recurenta să îl poată obține prin susținerea prezentului recurs.

În consecință, interesul promovării recursului de către recurenta-intervenientă G. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, recurenta nemaijustificând un interes în exercitarea căii extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte constată că în prezent recursul nu mai aduce niciun folos practic recurentei, motiv pentru care va admite excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, va respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-intervenientă G. împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare.

Admite excepția lipsei de interes invocată de intimații-reclamanți prin punctul de vedere depus la raport.

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-intervenientă G. împotriva încheierii din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A. și intimata-pârâtă C..

Fără nico cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.