ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 ale art. 966, art. 968, art. 992 și art. 1084 C. civ. de la 1864, art. . 192, art. 411, art. 451 și art. 453 C. proc. civ., O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 4086 din 11.05.2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 2941 din 06 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul formulat de reclamanți și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea.

A fost constatată nulitatea absolută pentru caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.1, 2.2, 2.3, 2.5 din contractul de credit nr. x/01.10.2008 și s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferență de dobândă, de la data încasării fiecărei rate până la data restituirii efective și plata dobânzii legale aferente fiecărei rate, de la data încasării, la data plății efective.

A fost menținută în rest sentința sub aspectul clauzelor prevăzute de art. 2.4 și 2.6 din contractul de credit.

S-a dispus înghețarea cursului de schimb CHF la cel din momentul semnării contractului, curs valabil pe toata durata derulării contractului.

Prin încheierea din 1 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost suspendată judecata recursului declarat de pârâtă până la soluționarea de către CJUE a cauzei C-87/21.

Raportat la obiectul cauzei și la criticile formulate de către recurentă în calea extraordinară de atac, instanța de recurs a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru dispunerea suspendării judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate suspenda cauza când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, împrejurare față de care a dispus suspendarea cauzei, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei înregistrate sub nr. C-87/21, având în vedere întrebările preliminare formulate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2018.

Recurenta consideră că suspendarea judecății recursului dispusă prin încheierea atacată este netemeinică și nelegală, arătând că niciuna dintre întrebările prealabile din cauză nu îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, cu referire expresă la condiția ca răspunsul la întrebare să nu rezulte cu evidență din jurisprudența CJUE.

Recurenta susține că nu este justificată suspendarea cauzei pentru soluționarea cauzei C-87/21, întrucât reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată pentru constatarea nulității clauzelor abuzive privind dobânda variabilă și înghețarea cursului valutar, aspecte care nu se regăsesc în cele două întrebări preliminare cu care a fost sesizată CJUE în cauza C-87/21.

Reclamanții în cauză au încheiat la data de 01.10.2008 contractul de credit nr. x cu C. S.A., prin care a fost acordat un credit în suma de 113.700 CHF, alegând un produs de creditare cu dobândă variabilă. Având în vedere durata lungă de creditare respectiv 336 luni, prin semnarea contractului de credit atât banca creditoare cât și împrumutații și-au asumat eventualele fluctuații ale cursului valutar.

Potrivit recurentei, prin Hotărârea dată în Cauza C-81/19, pronunțată de CJUE, s-a reconfirmat principiul nominalismului monetar, aceasta având caracter obligatoriu pentru instanța națională, reținându-se că articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante, în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

Prin urmare, arată recurenta că riscul valutar în contractele de credit în CHF este o transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de C. civ.

Recurenta susține că nu sunt întemeiate apărările reclamanților privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, întrucât, pe de o parte, prin contractarea unui credit într-o moneda străină pe o perioada îndelungată, există un risc de fluctuație a valorii monedei respective, ce scapă influenței băncii, iar, pe de altă parte, această clauză nu este prejudiciabilă chiar și în condițiile aprecierii acestei monede, comparativ cu moneda națională, deoarece reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 din C. civ. din 1864.

În consecință, recurenta apreciază că suspendarea de către instanța de judecată a cauzei este nejustificată și are ca efect tergiversarea soluționării dosarului.

În aprecierea recurentei, CJUE a fost sesizată în această materie a creditelor acordate în franci elvețieni în două cauze anterioare, iar instanța de judecată a suspendat deja judecata până la soluționarea unei alte cauze a CJUE în care s-a statuat că interdicția din art. 1 alin. (2) din Directivă este aplicabilă în prezenta cauză, iar cererile consumatorilor trebuie respinse.

Prin urmare, problema juridică dedusă judecății are în acest moment o interpretare juridică cât se poate de evidentă, nefiind necesare clarificări suplimentare.

Cu privire la solicitarea de a dispune înghețarea cursului valutar recurenta arată că în contractele de credit nu este prevăzută expressis verbis o clauza de risc valutar, creditul fiind acordat în franci elvețieni, iar părțile convenind restituirea în CHF.

Creditul a fost acordat în CHF, pus la dispoziție în această monedă, astfel că în mod firesc s-a stipulat restituirea acestuia în aceeași monedă, în conformitate cu art. 1578, art. 1584 și art. 1585 C. civ. de la 1864, care este dreptul comun în materia contractelor de împrumut, aplicabil în lipsa unei dispoziții contrare convenționale sau din legea specială.

Potrivit recurentei, în virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligația de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul.

Recurenta învederează și faptul ca reclamanții, prin cererea de judecată, nu au invocat lipsa informării prealabile privind riscul valutar, astfel că, în această fază procesuală a recursului, nu se poate analiza ceea ce reclamanții nici nu au invocat prin acțiunea introductivă.

În opinia recurentei, nu se impune suspendarea cauzei în raport de trimiterea preliminară ce formează obiectul Cauzei C-87/2, starea de fapt din această ultimă trimitere nefiind similară cu starea de fapt din cauză, rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat fiind o expresie a principiului nominalismului monetar.

La 6 iulie 2021 reclamanții A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 24 mai 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta a solicitat admiterea în principiu a acestuia.

Prin încheierea din 22.02.2022, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și s-a acordat termen de judecată în ședința publică din 12.02.2022.

La termenul din 12.02.2022, instanța a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar, la 18.05.2022, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind fixat termen pentru discutarea acesteia la 4 octombrie 2022, când s-a dispus reluarea judecării cauzei.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Înalta Curte constată că deși recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, criticile prin care a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea facultativă a judecății recursului, sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în cauză recurenta susținând că măsura suspendării cursului judecății în recurs are efectul unei nejustificate tergiversări a soluționării acesteia.

Potrivit criticilor recurentei, nu este justificată suspendarea cauzei pentru soluționarea cauzei C-87/21, întrucât criticile din calea de atac a recursului vizează soluția din apel privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor referitor la dobânda variabilă, precum și înghețarea cursului valutar, aspecte care nu se regăsesc în conținutul celor două întrebări preliminare cu care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-87/21.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Din prevederile legale evocate, rezultă că acest caz de suspendare facultativă a judecății are în vedere existența unor chestiuni prejudiciale, a căror soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză.

Pentru ca acest caz de suspendare facultativă să fie incident este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția în cauză să formeze obiectul unei alte judecăți în curs de desfășurare. Prin urmare, trebuie să existe un raport de interdependență cu o altă cauză, al cărei drept dedus judecății va influența în mod hotărâtor soluționarea primei cauze.

Scopul edictării prevederilor art. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de a preîntâmpina pronunțarea unei hotărâri greșite, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească sau a unor hotărâri contradictorii.

Prin urmare, măsura suspendării se impune a fi luată numai dacă soluția care s-ar pronunța într-o cauză ar influența hotărârea din dosarul care se solicită a fi suspendat, iar instanța trebuie să manifeste precauția necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecății.

După prezentarea premiselor teoretice, procedând la examinarea încheierii recurate se constată că instanța de apel, raportat la obiectul cauzei și criticile formulate în recurs, a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea de către CJUE a cauzei C-87/21.

Înalta Curte constată că încheierea recurată nu conține nicio analiză a îndeplinirii condițiilor cazului de suspendare facultativă, ci face doar trimitere la cauza CJUE C-87/21 printr-o raportare generică la obiectul cauzei și criticile din recurs, fără a se justifica în concret în ce constă legătura cu sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În cauză se constată că instanța de apel a admis apelul formulat de reclamanți și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, fiind constatată nulitatea absolută a clauzelor privind dobânda variabilă, s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferență de dobândă și s-a dispus înghețarea cursului de schimb CHF la cel din momentul semnării contractului, soluții contestate în recurs de pârâtă.

Referitor la cauza CJUE C-87/21, Înalta Curte constată că prin întrebările preliminare s-a pus în dezbaterea Curții de Justiție a Uniunii Europene comportamentul profesionistului, respectiv dacă a acționat cu rea-credință atunci când a inserat în contract clauza care reflectă principiul nominalismului și dacă prin această clauză s-ar putea provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților la contract, în detrimentul consumatorului.

Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile reglementările din C. proc. civ. anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, când nu a existat un caz special de suspendare facultativă a judecății care să privească soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei cereri formulate în conformitate cu dispozițiile art. 267 din TFUE, într-o cauză similară.

Instanța de recurs, în aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., era obligată să indice motivele aprecierii că dezlegarea pricinii, respectiv verificarea legalității soluției de admitere a apelului reclamanților în baza criticilor recurentei-pârâte, se afla într-o indisolubilă legătură cu pronunțarea instanței europene în Cauza C-87/21.

În condițiile în care judecata recursului fusese suspendată prin încheierea din 16.10.2019 în temeiul acelorași dispoziții legale, până la soluționarea cauzei C-81/19, la termenul de judecată din 1 aprilie 2021 discutându-se repunerea cauzei pe rol, cu atât mai mult se impunea justificarea obiectivă a unei noi măsuri de suspendare a judecății, astfel încât să nu se aducă atingere dreptului părților în litigiu la un proces echitabil, într-un termen optim și previzibil potrivit art. 6 C. proc. civ.

Contrar acestor dispoziții legale, instanța de recurs, prin încheierea atacată, nu a indicat nicio normă de drept unional a cărei interpretare, în cadrul recursului pârâtei, să fie necesară pentru soluționarea litigiului, în raport cu limitele învestirii prin cererile și apărările părților, pentru a se putea aprecia măsura în care instanța europeană era sesizată cu aceeași problemă de drept unional.

În această situație, în lipsa raportului de dependență procesuală față de hotărârea preliminară, respectiv a unei influențe hotărâtoare a acesteia asupra soluționării căii extraordinare de atac a pârâtei, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că măsura procesuală a instanței, care a întrerupt cursul judecății, nu îndeplinește condiția premisă a cazului de suspendare facultativă analizat, măsură care are caracter excesiv și prin care se tinde la tergiversarea soluționării litigiului.

În consecință, curtea de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii de ședință din 1 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii de ședință din 1 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.