ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 1 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat să se constate nulitatea absolută pentru cauză ilicită a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între soții B. și D., în calitate de vânzători, și fiica acestora, C., în calitate de cumpărător, având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Municipiul București, str. x, având în vedere scopul ilicit urmărit de părți (ascunderea bunurilor față de creditorul urmăritor), în temeiul art. 1238 alin. (2) C. civ.. De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună, ca efect al constatării nulității absolute, desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.03.2015 încheiat în frauda creditorilor și repunerea părților în situația anterioară, cu rectificarea intabulării din cartea funciară, în sensul stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus menționat față de adevărații proprietari, B. și D..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1512 din 27 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 1491A din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 27 octombrie 2021, pronunțate de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantă A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt și reținerilor instanțelor de fond, recurenta-reclamantă a învederat că scopul ilicit urmărit de pârâți a fost ascunderea bunurilor față de creditorul urmăritor, astfel cum a rezultat din întreg materialul probator. Astfel, a făcut trimitere la interogatoriul luat pârâților și la răspunsurile contradictorii legate de locuința pârâților. Concluzionând, a menționat că, rezultă, în mod neechivoc, din probele administrate, că prin acest transfer patrimonial, în realitate, intimații nu au urmărit obținerea prețului solicitat prin contractul de vânzare-cumpărare, ci au urmărit să-și diminueze patrimoniul prin scoaterea acestui bun imobil din proprietatea lor și sustragerea lui de la executare silită.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți D. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 martie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului nr. 4, care, prin rezoluția din data de 11 septembrie 2024, a stabilit termen la data de 21 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. În cazul concret dedus judecății, un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentă vizează modalitatea de soluționare a cauzei de către prima instanță și reprezintă o reiterare a criticilor cu același obiect adusă sentinței civile pronunțate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivația fiind de natură a ignora existența judecății anterioare, finalizate prin decizia recurată, și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță. Totodată, se constată că recurenta nu a arătat, în concret, ce norme de drept material au fost încălcate de Curtea de Apel și cum au fost acestea aplicate eronat, susținând doar că sancțiunea în cazul unui scop ilicit urmărit la încheierea unui contract este nulitatea absolută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ.. Or, simpla menționare a unor texte de lege în memoriul de recurs este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele dezlegate de tribunal, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt. În ceea ce privește argumentația dezvoltată pe pag. 4 și 5 din cererea de recurs, se constată că aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată a instanțelor de fond în privința situației de fapt, cu trimitere la probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul luat pârâților, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de instanțele de fond mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului litigiului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient. Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 1491A din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de respingere a apelului, ca nefondat, așa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.