CtEDO 09.05.2007 Auto

SCHENK v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
09.05.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SCHENK v. GERMANY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Jürgen Schenk, este un național german, născut în 1954 și trăiește în Tübingen. Guvernul contestat este reprezentat de doamna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin, a Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost președintele mai multor societăți de răspundere limitată înregistrate în temeiul legislației germane. În noiembrie 1990, Procurorul public Tübingen a început, fără cunoașterea reclamantului în acel moment, o anchetă preliminară împotriva acestuia cu privire la suspectul de fraudă și încălcarea încrederii (Untreue) în legătură cu înființarea unui fond de proprietate închis (geschlossener Immobilienfonds). La 14 mai 1991, Procurorul public Tübingen a solicitat Curtea de District Tübingen să autorizeze căutarea sediilor companiilor și confiscarea tuturor documentelor relevante. La 22 mai 1991, Curtea a emis un ordin de acord. La 10 iunie 1991, poliția a căutat sediul societăților menționate și a confiscat computere și numeroase documente. La 3 septembrie 1991, 3 decembrie 1991 și 8 ianuarie 1992, avocatul reclamantului a solicitat Biroului Procurorului public un raport privind progresele înregistrate. La 5 august 1991, Curtea de district Reutlingen a autorizat, de asemenea, căutarea sucursalei locale a unei bănci. La 27 septembrie 1991, departamentul de poliție a emis un raport intermediar privind căutarea filialei băncii și interogarea numeroaselor martori. La 15 ianuarie 1992, poliția și-a prezentat raportul final privind investigația sa. Apoi, procurorul de investigare a schimbat. La 20 ianuarie 1992, avocatul reclamantului a consultat dosarul Procurorului Public. La 4 iunie 1992, avocatul reclamantului a prezentat primele sale observații. Până la 30 noiembrie 1992, reprezentanții mai mulți investitori afectați ai fondului de proprietate închis a consultat dosarul Procurorului. La 8 februarie 1993, avocatul reclamantului a prezentat observațiile sale suplimentare. La 13 aprilie 1993, avocatul apărării s-a întâlnit cu procurorul de investigare și a anunțat că va prezenta alte observații până la 30 aprilie 1993. Până la 26 mai 1993, reprezentanții investitorilor afectați au consultat dosarul. La 17 august 1993, avocatul apărării reclamantului a solicitat un raport privind progresele înregistrate. La 25 august 1993 s-a încheiat o acuzație suplimentară împotriva reclamantului. La 13 septembrie 1993, avocatul apărării a cerut din nou un raport privind progresele înregistrate. Procurorul investigator a schimbat apoi. Noul procuror investigator a informat avocatul apărării reclamantului că ar trebui să se familiarizeze cu dosarele mai întâi. La 30 noiembrie 1993 au fost acuzații suplimentare împotriva reclamantului. La 13 decembrie 1993, reclamantul a întrebat ce informații a fost necesară de către Procuratura. La 7 ianuarie 1994, Procuratura a solicitat informații privind fluxul anumitor fonduri de la o altă bancă. La 24 ianuarie 1994, Procuratura a solicitat departamentului de poliție să examineze informațiile furnizate de banca. La 11 ianuarie 1994, avocatul de apărare al reclamantului a anunțat alte observații, care au fost prezentate la 3 februarie 1994. La 2 februarie 1994, avocatul de apărare al reclamantului a solicitat un alt raport privind progresele înregistrate. La 4 februarie 1994, biroul procurorului public a solicitat departamentului de poliție să evalueze observațiile reclamantului. La 10 mai 1994, departamentul de poliție și-a emis raportul final privind continuarea anchetei. La 30 august 1994, avocatul de apărare al reclamantului a solicitat un raport privind progresele înregistrate. La 13 septembrie 1994, avocatul de apărare al reclamantului a prezentat observații suplimentare. La 2 noiembrie 1994, avocatul de apărare al reclamantului a cerut din nou un raport privind progresele înregistrate. La 9 decembrie 1994, Procuratura a trimis o cerere de asistență reciprocă (Rechtshilfeersuchen) Curtea Regională Vaduz din Liechtenstein, cerând interogarea unui angajat al unei societăți suspectate de a fi implicate în acest caz. La 1 martie 1995, Guvernul Liechtenstein a răspuns la cererea de a declara că societatea menționată anterior s-a opus întrebării. A invitat Procurorul public Tübingen să formuleze observații cu privire la această emisiune. La 31 martie 1995, Procurorul public a prezentat observațiile sale. La 14 iunie 1995, avocatul reclamantului a adresat scrisori Biroului Procurorului public care solicită un raport privind progresele înregistrate și solicită întreruperea procedurii pentru lipsa de probe. La 3 iulie și 18 decembrie 1995, Guvernul Liechtenstein a amintit Curtea Regională Vaduz cu privire la cererea de asistență reciprocă. La 5 ianuarie 1996, Guvernul Liechtenstein a informat Oficiul Procurorului Public Tübingen că Curtea Regională Vaduz va examina acum cererea de asistență reciprocă, dar că este imposibil să se prevadă atunci când procedurile vor fi încheiate. ulterior procurorul de investigare a schimbat. La 14 mai 1996, Procurorul Public Tübingen a emis proiectul de procedură. Reclamantul a fost acuzat de 43 de conturi de fraudă, de șapte conturi de încălcare frauduloasă a încrederii și de un număr de incitare la încălcarea frauduloasă a încrederii. Reclamantul a fost suspectat că a cauzat daune financiare de aproximativ 2,6 milioane de Deutschmarks (DEM). La 29 noiembrie 1996, Curtea de district Reutlingen a condamnat reclamantul de nouă conturi de încălcare frauduloasă a încrederii și l-a condamnat la opt luni de închisoare. În ceea ce privește încălcarea încălcării acuzațiilor, a fost întreruptă, deoarece acuzația a devenit greșită în timp (Verfolgungsverjährung). La 6 decembrie 1996, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 12 decembrie 1996, avocatul de apărare al reclamantului a solicitat reintegrarea procedurii în măsura în care nu a respectat termenul de depunere a recursului. La 22 ianuarie 1997, Tribunalul de district Reutlingen a respins recursul ca fiind inadmisibil. La 27 ianuarie 1997, avocatul apărării a solicitat Curții de Apărare să pronunțe o decizie cu privire la recursul reclamantului și a cerut din nou reintegrarea procedurii. La 4 februarie 1997, avocatul apărării a depus o plângere împotriva hotărârii Curții de District din 22 ianuarie 1997. La 28 februarie 1998, Curtea Regională Tübingen a anulat hotărârea Curții de District Reutlingen din 22 ianuarie 1998 și a acordat reclamantului reintegrarea procedurii. La 24 aprilie 1998, Oficiul Procurorului Public a întrebat când va avea loc audierea. La 17 iunie 1998, Curtea de District Reutlingen a condamnat reclamantul într-un set de proceduri diferit (referința nr. 12 Js 6696/95 de preferință frauduloasă a creditorilor (Gläubigerbegünstigung) și l-a condamnat la închisoare de cinci luni. La 27 august 1998, Curtea Regională Tübingen a programat audierea pentru 22 și 23 octombrie 1998. La 22 octombrie 1998, reclamantul a contestat judecătorul de ședință pentru prejudecăți și a fost suspendată audierea. La 18 decembrie 1998, Curtea Regională a respins cererea de prejudecată a reclamantului ca fiind nefondată. La 20 ianuarie 1999, avocatul apărării reclamantului a depus o plângere împotriva acestei decizii. La 28 ianuarie 1999, Curtea de Apel din Stuttgart a respins plângerea reclamantului ca fiind inadmisibilă. La 6 octombrie 1999, judecătorul președinte la Curtea Regională a sugerat în fața procurorului public să examineze dacă procedurile pot fi întrerupte în conformitate cu articolele 154 § 2 sau 153 a § 2 din Codul de procedură penală. La 27 octombrie 1999, Procuratura a refuzat să consimtă întreruperea condamnării, având în vedere condamnarea impusă de instanța de primă instanță. La 8 decembrie 2000, Procuratura a solicitat Curtea Regională un raport privind progresele înregistrate. La 13 decembrie 2000, avocatul de apărare al reclamantului a prezentat alte observații Biroului Procurorului Public încheiendu-se sugerând întreruperea procedurii având în vedere durata procedurii. La 14 februarie 2001, Curtea Regională a programat următoarea audiere pentru 5 aprilie 2001. În cursul audierii din 5 aprilie 2001, Procuratura a anunțat că va prezenta o nouă ofertă de probă (Beweisantrag). Ședința a fost suspendată. La 6 aprilie 2001, Procuratura a solicitat un aviz de experți cu privire la întrebarea dacă acțiunile reclamantului au cauzat de fapt orice prejudiciu și, în plus, a solicitat convocarea investitorilor afectați ca martor. La 22 mai 2001, consilierul de apărare al reclamantului a anunțat că va prezenta observații cu privire la propunerile Procurorului. La 11 iulie 2001, judecătorul președinte a întrebat când avocatul de apărare își va prezenta observațiile. La 4 septembrie 2001, el a repetat cererea. La 21 septembrie 2001, instanța regională a primit observațiile. La 30 aprilie 2002, judecătorul președinte a cerut din nou Procurorului public să consimtă suspendarea procedurii. La 3 septembrie 2002, Procuratura a refuzat din nou să consimtă. La 7 decembrie 2002, reclamantul a depus o plângere ierarhică (Dienstaufsichtsbeschwerde) la procurorul public șef (Genral-staatsanwalt) care se plânge, printre altele, cu privire la durata anchetelor preliminare. La 30 decembrie 2002, judecătorul ședinte în cadrul procedurii paralele (referința nr. 4 DsF 19 Js 18822/96 a se vedea mai jos sub 2) a propus o înțelegere cu privire la încheierea tuturor procedurilor în curs, dar negocierilor s-au rupt. La 1 aprilie 2003, procurorul public șef a respins plângerea reclamantului declarând că anchetele preliminare au fost deja încheiate la 14 mai 1996 cu eliberarea proiectului de acuzare. Procurorul public șef a constatat că, în orice caz, nu a existat nici o indicație că investigațiile preliminare au fost întârziate în mod evitabil. La 12 decembrie 2003, Curtea Regională a programat următoarea ședință pentru 15 ianuarie 2004. La 8 ianuarie 2004, avocatul apărării reclamantului a informat instanța că reclamantul a avut un atac de cord. El a sugerat întreruperea procedurii în conformitate cu art. 154 din Codul de procedură penală și a solicitat anularea audierii. La 12 ianuarie 2004, Curtea Regională a anulat audierea. La 13 februarie 2004, biroul Procurorului public a refuzat din nou să consimtă suspendarea procedurii. La 8 octombrie 2004, Procuratura a telefonat judecătorul președintelui și a anunțat că Procurorul public va depune o cerere de întrerupere a procedurii în conformitate cu art. 154 § 2 din Codul de procedură penală, având în vedere durata procedurii. La 11 octombrie 2004, Procurorul a depus o procedură de întrerupere a procedurii având în vedere condamnarea reclamantului din 17 iunie 1998 în secțiunea paralelă a procedurii. În urma consimțământului reclamantului, Curtea regională Tübingen a încheiat procedura preliminar, în conformitate cu art. 154 § 2 din Codul de procedură penală din 18 octombrie 2004. Curtea a susținut că, la 16 august 1995, procurorul public Tübingen a deschis o anchetă preliminară împotriva reclamantului cu suspiciune de evaziune fiscală, printre altele, cu privire la o sumă fiscală de peste 1 milion DEM. La 27 septembrie 1995, a fost examinată de către agenți ai Oficiului fiscal Reutlingen și documentele au fost confiscate. La 27 octombrie 1995, Curtea de District Tübingen a confirmat legalitatea convulsiilor. Prin plângerea reclamantului, Curtea regională Tübingen a ordonat ca două dintre elementele confiscate să fie returnate reclamantului. Între 11 decembrie 1995 și 9 septembrie 1996, biroul de fraudă fiscală (Steuerfahndung) a auzit numeroși martori. La 12 decembrie 1995, avocatul reclamantului a depus o revoltă (Gegenvorstellung) la Curtea Regională. Între 9 februarie 1996 și 17 iunie 1996, reclamantul și biroul de fraudă fiscală au fost implicați într-un dispute privind dacă anumite elemente confiscate au fost deja returnate la el. La 19 august 1998, biroul de fraudă fiscală a adresat o cerere de asistență reciprocă Biroului de Finanță Innsbruck. La 23 septembrie 1996, ancheta preliminară a fost extinsă la mai multe alte infracțiuni fiscale. La 30 septembrie, biroul de fraudă fiscală și-a prezentat dosarele procurorului public. La 11 august 1997, Procuratura a adresat o cerere de asistență reciprocă autorităților austriece care solicită căutarea unei sucursale a unei bănci. Între 26 iunie 1998 și 4 februarie 1999 mai mulți martori au fost interogați de procurorul public. La 3 septembrie 1998 au fost solicitate mai multe bănci să furnizeze informații cu privire la fluxul anumitor fonduri. La 26 octombrie 1998, autoritățile austriece au furnizat informațiile solicitate. La 3 noiembrie 1999, dosarele au fost depuse Biroului Procurorului Public. La 9 noiembrie 1999, avocatul reclamantului a consultat dosarul Procurorului Public. La 14 iunie 2000, procurorul public Tübingen a emis proiectul de procuror acuzat reclamantul de evaziune fiscală. La 5 iulie 2000, avocatul de apărare al reclamantului s-a retras din caz. La 3 august 2000, reclamantul însuși a anunțat că va numi martori suplimentare și va prezenta alte oferte de probă. La 8 august 2000, Curtea de District Tübingen a stabilit un termen pentru argumentele reclamantului până la 10 septembrie 2000. În aceeași zi, noul avocat al reclamantului a informat Curtea de District că va reprezenta reclamantul și a solicitat o prelungire a termenului până la 31 octombrie 2000. La 11 decembrie 2000, Curtea de District a programat o ședință pentru 23 ianuarie 2001. La 23 ianuarie 2001, Curtea a programat următoarele audieri pentru 1 și 8 februarie 2001. La 8 februarie 2001, Procuratura a solicitat să amâne audierea. La 27 august 2001 și 23 ianuarie 2002, Procurorul a solicitat un raport privind progresele înregistrate. La 30 decembrie 2002, judecătorul de ședință a propus Oficiului Procurorului public o afacere în vederea încheierii tuturor procedurilor în curs de desfășurare, însă negocierile s-au rupt (a se vedea mai sus). La 26 martie 2004, următoarea audiție a fost programată pentru 20 aprilie 2004. La 15 aprilie 2004, avocatul de apărare al reclamantului a informat instanța că reclamantul a avut un atac de cord și a solicitat anularea audierii. După sugestiea Curții de District, Procuratura a acceptat întreruperea procedurii. În urma consimțământului reclamantului, Curtea de District a închis procedura preliminar în conformitate cu art. 154 § 2 din Codul de Procedură Penală Germană (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos) la 7 mai 2004. Acesta s-a referit la condamnarea anterioară menționată anterior de Curtea de District de la Reutlingen din 17 iunie 1998. art. 2 § 1 din Legea de bază germană (Grundgesetz) coroborat cu principiul statului de drept (Rechtsstaatsprinzip) garantează dreptul la proceduri rapide. În conformitate cu jurisprudența stabilită a Curții Constituționale Federale, instanțele și autoritățile judecătorești (Anklagebehörden) sunt invitate să atragă consecințele lungii procedurilor în orice etapă a procedurii. Potrivit acestora, între altele, întreruperea procedurii în conformitate cu art. 153 și 153a din Codul de procedură penală, limitarea procedurii în conformitate cu art. 154 și 154a din Codul de procedură penală sau reducerea sentinței (a se vedea, printre altele, decizia din 24 decembrie 1983 (nr. 2 BvR 121/83); decizia din 19 aprilie 1993 (nr. 2 BvR 1487/90); decizia din 21 ianuarie 2004, nr. 2 BvR 1471/03, Raportul Deciziilor din Camera (BVerfGK) nr. 2, p. 239 și secunde; decizia din 21 iunie 2006, nr. 2 BvR 750/06, 752/06 și 761/06. În cazurile de o lungime excepțională a procedurii care creează dificultăți deosebite în ceea ce privește care posibilitățile în temeiul Codului de procedură penală germană nu sunt suficiente, instanța poate întrerupe procedura din cauza unui bară de procedură a procedurii (Verfahrenshindernis) derivat din Legea de bază germană (a se vedea decizia din 25 iulie 2003, nr. 2 BvR 153/03, rapoartele hotărârilor în camera (BVerfGK) nr. 1, pp. 269 și secundare. „(1) În cazul în care o infracțiune (Vergehen) face obiectul procedurii, Procurorul public poate dispune de urmărire penală pe consimțământul instanței penale competente pentru deschiderea procedurii principale, dacă vinovăția infractorului este considerată minoră și dacă nu există niciun interes public în urmărire penală. ... (2) A fost eliberat deja proiectul de pronunțare, instanța poate întrerupe procedurile în orice etapă, după consimțământul procurorului public și al acuzatului. ...” „La consimțământul instanței penale competente pentru deschiderea procedurii principale și acuzatului, Procurorul public poate să elibereze un proiect de lege de acuzație și să impună condiții și instrucțiuni acuzate, dacă acestea sunt adecvate pentru a rezolva interesul public al urmăririi și nu sunt în conflict cu severitatea vinovăției. ...” „(1) Oficiul Procurorului public poate dispune de urmărire penală, 1. în cazul în care sentința sau măsura de reformă și prevenire (Maβregel der Sicherung und Besserung) la care procuratura ar putea conduce nu ar purta greutate în comparație cu o altă sentință sau măsură de reformă și prevenire deja impusă sau se preconizează să fie impuse, 2. în cazul în care o hotărâre nu poate fi așteptată în timp rezonabil și în cazul în care o altă sentință sau măsura de reformă și prevenire deja impusă sau așteptat pare suficientă pentru a impresiona acuzatul și pentru a proteja ordinul juridic. (2) A fost eliberată deja factura de acuzație, instanța poate întrerupe procedura preliminar, în orice etapă, cu privire la o propunere a procurorului public. ...” „(1) Dacă anumite părți ale unui act (Tat) sau mai multe infracțiuni multiple comise deși același act, nu poartă greutatea 1. în comparație cu propoziția sau măsura preconizată a reformei și prevenirii, sau 2. lângă o propoziție sau măsură de reformă și prevenire deja impusă acuzatului sau care urmează să fie așteptat pentru un alt act, urmărirea penală poate fi limitată la părțile rămase ale actului sau infracțiunilor. Se aplică în consecință secțiunea 154 § 1 nr. 2. ... (2) A fost eliberată deja factura de inculpare, instanța poate, în orice etapă și după consimțământul procurorului public, să efectueze limitarea. ...”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă