ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2164/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la data de 21.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comitetul Național Paralimpic și Ministerul Tineretului și Sportului, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de câte 500.000 EURO în favoarea fiecărui reclamant în parte, cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a neparticipării la Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2021, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și taxe judiciare de timbru.

Prin sentința civilă nr. 1/2023 din 05 ianuarie 2023, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Sportului și, în consecință:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sportului, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Comitetul Național Paralimpic.

A respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Comitetul Național Paralimpic.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Național Paralimpic.

Prin decizia civilă nr. 21/A/2024 din 19 ianuarie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a anulat ca netimbrat, apelul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1 din 05.01.2023 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr. x/2021, pe care o menține.

A obligat pe apelanți să plătească intimatului Comitetul Național Paralimpic, în mod egal, suma de 14.905,68 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 21/A/2024 din 19 ianuarie 2024 și a încheierilor de ședință din 22 noiembrie 2023, respectiv din 17 ianuarie 2024 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă au formulat recurs reclamanții B. și A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură, afectând astfel dreptul lor la un proces echitabil și că hotărârea instanței de apel a fost afectată de vicii de procedură și de o aplicare greșită a legii, având ca efect anularea incorectă a apelului lor pentru pretinsa lipsă a timbrării.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că prin încheierea din 21.11.2023, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile art. 157 alin. (3) C. proc. civ. și art. 233 C. proc. civ.. Recurenții au argumentat că nerespectarea acestor dispoziții a condus la anularea nelegală a apelului lor, fără ca instanța să ia în considerare toate circumstanțele relevante.

Astfel, recurenții au arătat că citația transmisă pentru termenul din 22.11.2023 indica desfășurarea procesului în camera 135 a Curții de Apel Cluj, în timp ce dezbaterile au fost susținute în camera 38. În aceste condiții, se impunea constatarea lipsei de procedură cu recurenții și dispunerea citării acestora conform prevederilor art. 157 lit. e) și h) C. proc. civ.. Cu toate acestea, instanța a omis această verificare și a dispus amânarea cauzei pentru citarea recurenților cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru. Recurenții au susținut că această confuzie a instanței le-a afectat posibilitatea de a participa la judecată în mod corespunzător și a generat un viciu procedural semnificativ.

Totodată, instanța a consemnat în încheierea de ședință din 22.11.2023 mențiuni sub forma unei "note", care nu se regăsesc între elementele obligatorii prevăzute de art. 233 C. proc. civ.. Mai mult, această "notă" nu a fost însușită prin semnătură de completul de judecată, fiind inserată ulterior semnăturilor membrilor completului și ale grefierului. De asemenea, nota respectivă viza aspecte care s-au petrecut ulterior stabilirii noului termen de judecată, astfel încât instanța nu putea reveni asupra dispozițiilor stabilite la termenul anterior printr-o simplă notă adăugată la încheierea de ședință. Recurenții au arătat că încheierea de ședință din data de 22.11.2023 se impunea a fi constatată ca nulă de către instanța de apel.

Un alt aspect criticat de către recurenți este că instanța a înțeles să le pună în vedere prin reprezentant, obligația de achita taxa judiciară de timbru și că se impunea să le fie comunicată această încheiere la sediul ales, conform art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru a li se acorda posibilitatea formulării unei cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, susțin că nu au avut posibilitatea de a contesta modul de stabilire a taxei de timbru, atât timp cât această hotărâre nu le-a fost comunicată, iar potrivit RIL 7/2014, nu puteau formula critici privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 17.01.2024, recurenții au susținut că instanța a reținut în mod greșit că judecata s-ar fi desfășurat la al doilea termen, fiind amânată timp de două luni. În realitate, pentru termenul din data de 22.11.2023, recurenții nu au fost legal citați, aspect confirmat chiar prin încheierea de ședință, care a reținut culpa grefierului în nerespectarea rezoluției completului de judecată din 28.08.2023. Această eroare procedurală a condus la o soluție care le-a încălcat dreptul la apărare și accesul efectiv la justiție.

Referitor la decizia civilă nr. 21/A/2024, recurenții au invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și procesual, care atrag sancțiunea nulității. Instanța de apel a reținut, în mod eronat, că prin rezoluția din 09.01.2023 s-a stabilit obligația recurenților de a achita o taxă de timbru în cuantum de 50 de RON, deși această rezoluție nu se regăsește la dosarul cauzei. Recurenții au arătat că nu li s-a oferit posibilitatea reală de a contesta această obligație, încălcându-li-se drepturile procesuale.

De asemenea, hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța reținând, fără un temei probator, că recurenții nu au formulat o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. În realitate, această obligație nu a fost adusă la cunoștința recurenților, iar mențiunea privind facilitățile la plata taxei judiciare de timbru nu se regăsește nici măcar în "nota" încheierii de ședință din 22.11.2023. Această lipsă de informare a condus la imposibilitatea recurenților de a-și exercita drepturile în mod corespunzător și de a beneficia de eventuale scutiri sau reduceri ale taxei de timbru.

Față de cele menționate, recurenții au apreciat că, aplicând greșit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimatul-pârât Comitetul Național Paralimpic a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat și netimbrat, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, motivat de faptul că instanța de apel a pronunțat o soluție temeinică și legală, în conformitate cu prevederile aplicabile în speță.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a susținut că instanța de apel a analizat corect situația de fapt și de drept și a reținut în mod just că nu au fost încălcate prevederile legale invocate de recurenți.

În ceea ce privește criticile aduse încheierii de ședință din 22.11.2023, intimatul a arătat că susținerile recurenților privind menționarea eronată a camerei de judecată în citație nu au fundament juridic, întrucât reprezentantul convențional al acestora s-a prezentat în fața instanței, la sala 38, la termenul respectiv, astfel încât orice eventual viciu de procedură a fost acoperit. Mai mult, instanța de apel le-a adus la cunoștință recurenților obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și termenul până la care aceasta trebuia achitată, astfel încât susținerea privind lipsa de procedură nu poate fi primită.

Referitor la criticile aduse încheierii de ședință din 17.01.2024, intimatul a susținut că acestea sunt nefondate, întrucât consemnările instanței corespund realității faptice, respectiv faptul că termenul respectiv a fost al doilea termen fixat în cauză, primul fiind cel din 22.11.2023.

În ceea ce privește criticile aduse deciziei nr. 21/A/2024, intimatul-pârât a arătat că rezoluția prin care s-a stabilit obligația achitării taxei judiciare de timbru există la dosarul instanței de apel, fiind primul act regăsit în dosarul cauzei, iar lipsa unei comunicări inițiale a fost acoperită prin înștiințarea avocatului recurenților la termenul din 22.11.2023. În aceste condiții, recurenții nu pot susține că nu au fost informați cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și că le-au fost încălcate drepturile procesuale.

Față de aceste aspecte, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat și netimbrat, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, apreciind că instanța de apel a pronunțat o soluție corectă și legală.

Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Sport a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți A. și B., menținerea încheierilor de ședință din 22.11.2023 și 17.01.2024, precum și a deciziei civile nr. 21/A/2024 din 19.01.2024, ca fiind legale și temeinice.

De asemenea, apreciază că instanța de apel în mod legal și temeinic a anulat apelul formulat de recurenții-reclamanți A. și B., ca netimbrat.

În drept, au invocat dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenții-reclamanți critică decizia recurată pe motiv că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept procesual, respectiv art. 157 lit. e) și h), art. 157 alin. (3), art. 233 C. proc. civ. și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Așadar, criticile de nelegalitate sunt subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă ele au caracter nefondat și ca atare, nu pot fi primite pentru argumentele ce urmează a fi înfățișate.

Astfel, Înalta Curte reține că prin acțiunea cu care au învestit instanța, reclamanții B. și A. au solicitat obligarea pârâților Comitetul Național Paralimpic și Ministerul Tineretului și Sportului la plata în solidar a sumei de 500.000 EURO pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, ca urmare a neparticipării acestora la Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2021. Totodată, reclamanții au cerut și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și taxe judiciare de timbru .

Soluționând apelul declarat de recurenți împotriva sentinței primei instanțe, prin decizia nr. 21A/2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a constatat că apelanții nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON fiecare, deși această obligație le fusese adusă la cunoștință la termenul de judecată din 22.11.2023, când instanța a pus în vedere reprezentantului apelanților, avocatul ales, să achite taxa de timbru și că nu au formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

În aceste condiții, Curtea a dispus anularea apelului ca netimbrat și obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.905,68 RON.

În privința criticilor formulate, Înalta Curte reține sub un prim aspect, că potrivit art. 157 alin. (1) lit. e) și h) C. proc. civ., invocate de recurenți a fi fost încălcate de către instanța de apel, "(1) Citația va cuprinde: (...) e) numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum și locul unde se citează; (...) h) indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate de cel citat; (...) 3) Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Înalta Curte observă că în ce privește cerința privind indicarea taxei judiciare de timbru în cadrul citației, legiuitorul nu a prevăzut în C. proc. civ. sancțiunea nulității.

Continuând, instanța de judecată constată că potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ., "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia".

Or, presupunând că afirmația recurenților privind desfășurarea ședinței de judecată de la termenul din 22.11.2023 într-o altă sală decât cea pentru care părțile au fost citate, ar fi reală (deși din respectiva încheiere de ședință și din celelalte acte procedurale ale dosarului de apel nu rezultă acest lucru), cu toate acestea Înalta Curte constată pentru această ipoteză de lucru, că potrivit notei de ședință a grefierului de ședință, notă realizată la finalul încheierii de ședință din acea dată, s-a prezentat totuși în sala unde s-a desfășurat judecata, după strigarea cauzei și acordarea termenului de judecată, apărătorul ales al recurenților, avocat căruia instanța de judecată i-a adus la cunoștință măsurile procesuale dispuse în cauză, inclusiv obligația achitării de către fiecare reclamant apelant a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 50 RON.

Așadar, chiar și prezumat pe ipoteza indicată de recurenți, aceea a desfășurării ședinței de judecată în altă sală de judecată decât cea pentru care au fost citați reclamanții, instanța de recurs constată că eventuala vătămare care li s-ar fi produs astfel apelanților reclamanți, a fost înlăturată prin prezentarea în cadrul ședinței a reprezentantului convențional al acestor reclamanți, avocatul ales al acestora, și luarea la cunoștință de toate măsurile procesuale dispuse.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu li s-a produs recurenților nici o vătămare procesuală prin eventuala indicare a numărului greșit al sălii de judecată, vătămare care, pe cale de consecință, să determine în cauză incidența sancțiunii nulității încheierii de ședință din 22.11.2023.

Recurenții au mai arătat că încheierea de ședință respectivă ar fi nelegală și din perspectiva notei cuprinse în finalul încheierii, deoarece art. 233 C. proc. civ. ilustrează elementele componente ale unei încheieri, care nu se regăsesc în notă și deoarece acest text legal nu prevede posibilitatea completării încheierii cu o notă ce nu a fost semnată de completul de judecată.

Înalta Curte constată că nici din această perspectivă expusă, motivul de recurs invocat nu este incident cauzei. Concluzia se impune deoarece încheierea de ședință din 22.11.2023 cuprinde elementele reglementate de art. 233 C. proc. civ. și este semnată de completul de judecată și de grefierul de ședință.

În același timp, instanța de recurs constată că nota din final este semnată de grefierul de ședință. Or, potrivit art. 231 alin. (1), (3) C. proc. civ. și art. 232 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului. (...) (3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor", respectiv "Redactarea încheierii de ședință Art. 232. - (1) Pe baza notelor de ședință, iar dacă este cazul și a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de ședință".

Așadar, C. proc. civ. permite grefierului să realizeze note de ședință și să întocmească încheierea de ședință pe baza lor, fapt care s-a și realizat în cauză. Întrucât îndrituirea grefierului de a realiza note de ședință în legătură cu desfășurarea procesului este una legală, rezultă atunci că ale sale consemnări realizează dovada celor consemnate până la înscrierea în fals, date fiind prevederile art. 269, art. 270 C. proc. civ.

Or, se observă că în cauză, recurenții nu doar că nu s-au înscris în fals împotriva notei de ședință respective, ci mai mult, se observă că în cadrul cererii de recurs, nici nu se face mențiune că respectivele constatări din cuprinsul notei realizate de grefierul de ședință ar fi unele false, cererea de recurs fiind realizată de același avocat ales al recurenților despre care se face mențiune în nota de ședință că s-ar fi prezentat după strigarea cauzei. Ba dimpotrivă, se arată în mod expres că ""nota" din încheierea de ședință vizează aspecte care s-au petrecut ulterior stabilirii noului termen de judecată" (pagina 2 a cererii de recurs).

Tot din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut și că instanța de apel nu a ținut cont de împrejurarea că obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu le-a fost adusă la cunoștință, iar acest aspect a condus la imposibilitatea achitării în termenul legal, precum și la imposibilitatea formulării unei cereri de ajutor public judiciar sau a unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Recurenții au arătat că lipsa unei comunicări clare și explicite a obligației de plată le-a afectat astfel, dreptul la apărare, întrucât nu ar fi avut posibilitatea să remedieze această deficiență procedurală.

Înalta Curte constată că nici aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării".

Conform art. 200 C. proc. civ., "(2) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii".

Inclusiv din perspectiva acestor prevederi legale, se observă că în cauză nu s-a produs recurenților vreo vătămare procesuală.

Astfel, ținând cont că la data de 22.11.2023, după strigarea cauzei, avocatul ales al recurenților s-a prezentat și i s-a adus la cunoștință de către instanța de judecată obligația judiciară concretă de timbrare a sumei de 50 RON, în sarcina fiecăruia dintre cei doi recurenți, până la termenul următor acordat în cauză, 17.01.2024 și raportat totodată, la calitatea de specialist în drept a avocatului ales al recurenților reclamanți, reprezentantul convențional al acestor părți procesuale, nu se poate prefigura în acest context particular vreo vătămare procesuală adusă recurenților, apelanți reclamanți la acel moment procesual, prin comunicarea verbală efectuată de instanța de judecată și nu în scris.

Astfel, atât timp cât reclamanții au fost informați în timp util cu privire la obligațiile lor procesuale în acest sens, prin intermediul avocatului ales, atunci nu se poate reține existența vreunei vătămări procesuale care să le fi fost cauzată.

În acest context, raportat așadar, la calitatea de specialist în drept a reprezentantului recurenților, avocat ales, precum și la obligația generală a cunoașterii legii, potrivit principiului juridic nemo censetur ignorare legem - nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, Înalta Curte reține că apelanții-reclamanți, prin intermediul avocatului lor, au putut formula, dacă ar fi dorit, o cerere de ajutor public judiciar sau o cerere de reexaminare a taxei de timbru până la următorul termen de judecată acordat în cauză, peste circa 2 luni. Așadar, nu se poate reține existența vreunei vătămări procedurale și nici nelegalitatea deciziei astfel pronunțate.

Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "Obligațiile părților în desfășurarea procesului - Art. 10. - (1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Recurenții, fiind informați în mod direct în ședința publică din 22.11.2023 despre necesitatea achitării taxei judiciare de timbru, despre cuantumul acesteia și despre data când trebuie realizată această dovadă, rezultă că aceștia au avut posibilitatea efectivă de a întreprinde demersurile necesare pentru achitarea taxei sau formularea unei cereri de acordare a facilităților până la termenul de judecată acordat.

Prin urmare, necomunicarea în scris a încheierii nu poate fi calificată drept o vătămare procesuală, cât timp părțile erau deja informate prin intermediul reprezentantului lor convențional și acesta, ca specialist în drept, avea cunoștință de procedurile arondate obligației judiciare de achitare a taxei de timbru.

De asemenea, contrar aserțiunilor recurenților reclamanți din cererea de recurs, judecata în apel a avut două termene de judecată, respectiv 22.11.2023 și 17.01.2024, la interval de circa 2 luni, cum în mod corect a surprins și instanța de apel.

În privința criticii recurenților privind existența unor motive străine de natura cauzei în cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că trimiterea instanței de apel din cuprinsul deciziei recurate, la data rezoluției de stabilire a taxei judiciare de timbru, ca fiind 09.01.2023 în loc de 28.08.2023, cum era corect, reprezintă o evidentă eroare materială, rezoluția respectivă de stabilire a taxei judiciare de timbru regăsindu-se la pagina întâi a dosarului de apel și purtând data de 28.08.2023. Această evidentă omisiune materială nu este de natură așadar, a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la invocata existență a unor motive străine cauzei.

Înalta Curte constată totodată, că dispozițiile art. 197 și art. 470 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc clar că obligația de achitare a taxei judiciare de timbru trebuie îndeplinită anterior primului termen de judecată la care partea este legal citată. Lipsa achitării taxei judiciare de timbru atrage anularea cererii de apel.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte a statuat că neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru nu poate fi justificată prin neglijența părții în îndeplinirea obligațiilor sale procesuale, iar instanțele naționale au aplicat acest principiu legal în mod consecvent.

În speță, recurenții nu au dovedit că lipsa comunicării scrise a încheierii din 22.11.2023 i-ar fi împiedicat efectiv să solicite facilități de plată sau să conteste taxa în termenul legal, în condițiile în care astfel cum s-a ilustrat supra, obligația judiciară le-a fost adusă la cunoștință prin intermediul avocatului lor ales.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza "Pfeifer contra Austria" că sancțiunea procedurală aplicată trebuie să fie previzibilă și proporțională cu scopul urmărit de legislația națională.

În speță, recurenților le-a fost pusă în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru cu suficient timp înainte de termenul următor, dar aceștia nu au întreprins nicio acțiune pentru îndeplinirea obligației procesuale.

În consecință, sancțiunea aplicată de instanța de apel prin decizia 21/A/2024 este conformă cu normele procedurale aplicabile și nu poate fi considerată excesivă sau contrară principiului proporționalității sancțiunilor procesuale.

Din perspectiva tuturor acestor elemente enunțate care se contrapun argumentelor invocate de recurenții-reclamanți în cererea de recurs, instanța de recurs apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 21/A din 19 ianuarie 2024 și a încheierilor de ședință din 22 noiembrie 2023, respectiv din 17 ianuarie 2024 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, criticile invocate nefiind fondate.

Pe cale de consecință, ca parte căzută în pretenții, reclamanții-pârâți vor fi obligați, în baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., la plata sumei de 3000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât Comitetul Național Paralimpic, reprezentând onorariu avocațial conform facturii fiscale nr. x/23.04.2024 și dovezii de plată bancară, cuantum apreciat rezonabil în raport de activitatea concretă desfășurată de apărătorul ales al acestui intimat și de complexitatea concretă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 21/A din 19 ianuarie 2024 și a încheierilor de ședință din 22 noiembrie 2023, respectiv din 17 ianuarie 2024 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comitetul Național Paralimpic și Agenția Națională pentru Sport, continuator în drepturi și obligații al Ministerului Tineretului și Sportului.

Obligă recurenții-reclamanți B. și A. la plata sumei de 3000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât Comitetul Național Paralimpic.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.