Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2025
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2025

HOTĂRÂRE
18.09.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 1211 din 3 iunie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în complet de filtru, a respins, ca inadmisibilă, cererea intitulată "apel", formulată de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii civile, la 4 iunie 2025, A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ. În ședința publică din 18 septembrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea contestației în anulare, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) teza finală din C. proc.

civ., și a rămas în pronunțare asupra acesteia. 2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând contestația în anulare, prin prisma admisibilității sale, din perspectiva prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente de drept: Contestația în anulare este exercitată împotriva deciziei civile nr. 1211 din 3 iunie 2025, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea intitulată "apel", formulată de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Decizia civilă nr. 1211 din 3 iunie 2025 a fost pronunțată în procedura de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc.

civ. (forma în vigoare anterioară Legii nr. 310/2018), potrivit cărora "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac". În condițiile în care legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, se constată că decizia civilă nr. 1211 din 3 iunie 2025 nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare.

Față de aceste considerente, în raport cu art. 493 alin. (5) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1211 din 3 iunie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2025
realitate, nemulțumirea față de soluția de anulare a recursului său. Or, aceste chestiuni nu pot face obiectul unei contestații în anulare, întrucât această cale extraordinară de atac de retractare nu deschide oportunitatea formulării unui
ÎCCJ 2025-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2025
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în 19 iunie 2025
ÎCCJ 2025-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2025
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația în anulare formulată la data de 13 mai 2025 contestatorul A. a solicitat anularea decizie
ÎCCJ 2025-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei La 24 februarie 2025 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub nr. x/2025,
ÎCCJ 2025-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2025
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația în anulare formulată la data de 10 aprilie 2025 contestatorul A. a solicitat anularea dec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă