ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2025

Ședința publică din data de 01 iulie 2025

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată la data de 01 noiembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2024, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 165/E/2024, aflat pe rolul B.E.J. B., întoarcerea executării silite pentru suma de 18.548,91 RON, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și urm. C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 11066 din 12 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data formulării cererii de sesizare a executorului judecătoresc, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova nu își avea sediul în București, ci în Craiova, Bld. Decebal nr. 1, jud. Dolj, motiv pentru care a apreciat că Judecătoria Craiova este competentă să judece contestația la executare.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 6125 din data de 15 mai 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, instanța a reținut incidența Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, concluzionându-se, în esență, că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În cauză, prin încheierea din data de 15 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2024, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3301/19.11.2020 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar numărul x/2020, motiv pentru care, în aplicarea principiului unicității instanței de executare, a reținut că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este cea care a pronunțat, în mod legal, încuviințarea executării silite, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă și Judecătoria Craiova, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la sensul noțiunii de instanță de executare la care se referă art. 651 C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată ce a generat declinările reciproce de competență este reprezentată de contestația la executare formulată de debitoarea Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., prin care se solicită anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2024 al B.E.J B..

Cele două instanțe aflate în conflict de competență au făcut aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă reținând că sediul debitoarei din dosarul de executare silită nr. x/2024, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Căi Ferate Craiova, se află în raza de competență a Judecătoriei Craiova, în timp ce Judecătoria Craiova, secția I civilă, raportat la obiectul dosarului, a apreciat că este incident principiul unicității instanței de executare.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanță și ale dosarului execuțional, prin încheierea din camera de consiliu din 15 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2024 (aflată în dosarul de executare), a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J. B., fiind încuviințată executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Căi Ferate Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3301 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar numărul x/2020

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care-exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu-toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competența aceleiași instanțe de executare".

Aplicând statuările din decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și în speța de față, se reține că în ceea ce privește contestația la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iulie 2025.