ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând recunoașterea calității de autor asupra denumirii RAINBOW, asupra sloganurilor "D." și "E.", precum și asupra celor două creații grafice "D." și "E."; Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 592/20.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 985 A din 19 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 592/20.04.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 985 A din 19 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În motivarea recursului, recurenții reclamanți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și au arătat că decizia recurată reprezintă o continuare a analizei greșite a primei instanțe, o judecată limitată la valoare și scop, contrară principiilor statuate de art. 1, 3 și 7 din Legea nr. 8/1996 și incompatibilă cu practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit practicii Curții, sunt analizate două cerințe cumulative: a. existența unui obiect original, în sensul în care acesta reprezintă o creație intelectuală proprie autorului său; b. calificarea ca operă este limitată la elementele ce sunt expresia unei astfel de creații, iar în ceea ce privește părțile unei opere, acestea sunt protejate prin dreptul de autor din moment ce contribuie, ca atare, la originalitatea operei în ansamblu. Originalitatea nu rezultă din elementele componente/părțile evaluate separat, ci din modul în care acestea au fost îmbinate, prin prisma viziunii personale a autorilor, care poartă amprenta personalității și spiritului creator al acestora (recurentul-reclamant B. fiind absolvent al F.), iar o operă nu poate fi analizată doar prin separarea și analiza separată și artificială a elementelor sale componente, ci prin raportare la ceea ce reprezintă, exprimă și reușește să transmită în ansamblul său, tocmai din perspectiva rezultatului obținut în urma activității creatoare a autorilor. Recurenții reclamanți au considerat că decizia recurată nu satisface niciuna dintre cerințele de mai sus, invocând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și 3, raportate la art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996. Astfel, o primă critică a deciziei recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea în care instanța de apel a apreciat că se impune analiza posibilității protejării prin drepturi de autor a unor creații grafice, în mod prioritar și separat/independent de stabilirea autorului creațiilor grafice. Legea nr. 8/1996 recunoaște și garantează, prin dispozițiile art. 1, dreptul de autor, ca fiind strâns legat de persoana autorului, autorul fiind, potrivit art. 3 alin. (1) "persoana sau persoanele fizice care au creat opera". Pornind de la prevederile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, care consacră autorilor dreptul moral exclusiv "de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei", în doctrină s-a arătat că rațiunea unui astfel de drept este tocmai aceea de a conserva vizibilitatea legăturii existente între autor și opera sa, conferind autorului posibilitatea de a restabili adevărul privind această legătură, în caz de uzurpare sau de omisiune. Din cele de mai sus reiese că obiectul dreptului de autor trebuie să fie analizat întotdeauna raportat la subiectul dreptului de autor, din moment ce pentru a identifica originalitatea unei creații se analizează "amprenta personalității autorului". Cu toate acestea, analiza instanței de apel este limitată la originalitate (ca obiect al dreptului de autor), fără a stabili însă în prealabil autorul, paternitatea asupra operei (subiectul dreptului de autor), aspectul paternității fiind evitat de către instanța de apel printr-o motivare lapidară. În aceste condiții, analiza realizată prin decizia recurată este viciată întrucât nu se poate stabili dacă o operă este originală ori dacă poate face obiectul protecției, fără a stabili dacă poartă sau nu amprenta personalității autorului. Ca atare, era necesară stabilirea cu prioritate de către instanța de apel a autorului întrucât numai după identificarea autorului poate fi trasă o concluzie privind amprenta personalității autorului reflectată în operă. O atare concluzie se impune, întrucât nu poate exista creație, fără un autor, iar autori pot fi, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, doar persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Odată ce autorul era identificat (toate probatoriile fiind administrate în faza apelului) se putea stabili în ce măsură acesta și-a tradus (sau nu) ideile în imagini, a realizat alegerile sale privind culorile, a apelat la gust, inteligență, sensibilitate și pricepere tehnică pentru a crea ceva unic, într-un mod care reflectă personalitatea sa și care se reflectă astfel într-o operă/creație (obiect) atribuibilă acestuia, ca autor (subiect) individualizat. Concluzia de mai sus este confirmată în primul rând, de art. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată. În al doilea rând, ordinea în care trebuie analizate dispozițiile legale este confirmată și de ordinea legiferării acestora, subiectul dreptului de autor fiind tratat cu prioritate (art. 3 - art. 6 plasate în Cap. II - Subiectul dreptului de autor), înaintea Obiectului dreptului de autor (art. 7 - art. 9). Ordinea în care acestea au fost tratate de către legiuitor nu este întâmplătoare, ci marchează, încă de la momentul apariției primei forme a Legii nr. 8/1996, o schimbare de paradigmă în domeniul proprietății intelectuale (în general) prin acordarea unei importanțe sporite persoanei fizice implicate în actul de creație - autorului/inventatorului, aceeași fiind ordinea tratării acestor două elemente în toate tratatele moderne privind dreptul de autor: 1. Subiect (cine poate fi autor), 2. Obiect (ce poate beneficia de protecție). În fine, din moment ce există o legătură indisolubilă între autor și operă, orice analiză care nu ia în considerare unul din aceste elemente este, în mod evident, incompletă. Decizia recurată este astfel criticabilă, deoarece din analiza instanței de apel lipsește cu desăvârșire o analiză privind paternitatea asupra operelor, în acord cu însuși petitul acțiunii introductive - recunoașterea calității de autor, conform art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, raportate la prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată, Casarea hotărârii apelate se impune astfel și prin prisma art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., ca singurul mijloc prin care o astfel de analiză completă ar putea fi realizată în rejudecare (prin prisma subiectului și obiectului și prin prisma jurisprudenței CJUE privind modalitatea în care trebuie analizată opera, în general). O a doua critică a deciziei recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privește chiar încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, atunci când a interpretat aceste text, raportat la aspectele de drept deduse judecății. Dispozițiile art. 7 din Lege conțin atât condițiile pentru ca o creație intelectuală să poată constitui obiect al dreptului de autor, cât și o enumerare exemplificativă a posibilelor opere care pot beneficia de protecție, întrucât ceea ce nu poate beneficia de protecție este limitativ prevăzut în enumerarea conținută de art. 9 din Lege. Condițiile pentru ca operele să poată beneficia de protecție sunt acestea: a) să fie originale (id est, sunt rezultat al activității de creație intelectuală); b) indiferent care este modalitatea de creație; c) indiferent care este modul sau forma de exprimare/expresie; d) indiferent care este valoarea operei; e) indiferent care este destinația operei. Analiza instanței de apel este profund greșită, încălcând fiecare și toate condițiile de mai sus, întrucât originalitatea nu poate fi condiționată nici de modalitatea de creație, nici de forma de exprimare, nici de valoare sau destinație, ci trebuie analizată distinct, prin raportare la persoana/persoanele fizice identificate în prealabil ca autori (a se vedea criticile aduse supra). Astfel, din moment ce textul normativ stabilește - într-un mod explicit, lipsit de orice ambiguitate - că pentru a beneficia de protecție, o creație intelectuală nu poate fi condiționată nici de modalitatea de creație, nici de forma de expresie, nici de valoare și nici de destinație, raționamentul instanței de apel care se rezumă doar la valoare, scop și valență artistică, reprezintă o încălcare a acestei prevederi legale. Recurenții reclamanți au arătat că o ultimă critică este aceea că întreaga analiză efectuată de instanța de apel se limitează la o înșiruire de prejudecăți, care sunt în plus contrare art. 7 din Lege. Astfel, potrivit instanței de apel, pentru a beneficia de protecție: - o creație ar trebui să aibă "valoare artistică"; - o creație nu este originală dacă a fost creată cu scopul de a fi folosită ca marcă; - autorii ar fi trebuit să urmărească un scop artistic; - creațiile nu au fost realizate pentru exprimarea personalității autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding si optimizare de costuri, iar acest lucru ar exclude, de principiu, orice valență artistică. Toate prejudecățile de mai sus sunt eronate, neavând acoperire în dispozițiile art. 7 din Lege ci, dimpotrivă, fiind excluse explicit și implicit din cerințele amintite mai sus, din moment ce o creație intelectuală poate beneficia de protecție potrivit art. 7, independent de modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare, valoare și/sau destinație. În fine, cu totul neavenit este considerentul instanței de apel prin care se apreciază că "realizarea unei opere de creație intelectuală constituie un act juridic civil, adică o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice (...) autorul unei opere urmărește crearea unei lucrări intelectuale originale și care să fie apreciată pentru valoarea sa artistică". Nu numai că o astfel de afirmație nu este adevărată în toate cazurile în care autorul creează o operă, dimpotrivă, pot fi nenumărate situații în care o operă este creată, pentru divertisment, pentru a provoca emoție, pentru a aduce bucurie interioară, pentru a arăta/demonstra sentimentele, pentru a educa, pentru a ridiculiza (caricaturile). Mai mult, dacă s-ar admite ca fiind corect raționamentul instanței de apel, s-ar ajunge la ipoteza în care toate mărcile ar fi, de fapt, doar niște cuvinte desenate sub formă de logo-uri ce sunt folosite în scopuri de marketing, promovare, publicitate, astfel că nu ar trebui considerate originale și nu ar trebui să beneficieze de protecție juridică, ceea ce nu poate fi acceptat. Încadrarea juridică efectuată de către instanța de apel, deși inedită, este însă imprecisă, realizarea unei opere (actul de creație) nefiind echivalentul actului juridic civil și neputând fi încadrată în acest șablon. În drept, recurenții reclamanți au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 497 C. proc. civ., art. 1, 3, 7, 9 și 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., constatarea nulității recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 985A din data de 19.06.2023 pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că recurenții fac referiri la stări și situații de fapt specifice cauzei, precum și la probatoriile administrate și interpretarea acestora de către instanțele de fond, aspecte care nu pot fi încadrate în tiparul juridic dat de calea extraordinară de atac a recursului. Ceea ce îi interesează pe recurenți este să fie recunoscuți drept autori ai cuvântului curcubeu, asocierilor de cuvinte curcubeu - idei colorate, curcubeu - strategic colorat și reprezentărilor grafice ale acestor din urmă asocieri, indiferent dacă pretinsele creații pot sau nu forma obiect al dreptului de autor. Din situația de fapt fixată de către instanțele de fond a rezultat contrariul, anume că autorii, nu numai că nu au urmărit un scop artistic sau spre exprimarea personalității lor, ci au realizat pretinsele opere din considerente stricte de marketing, branding și optimizare de costuri. Recurenții - reclamanți A. și B. au depus răspuns întâmpinare prin care au arătat că instanța de apel a realizat o analiză incompletă, ruptă de litera și spiritul Legii nr. 8/1996 iar consecința imediată a unei astfel de analize incomplete este o motivare incompletă, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Cererea recurenților-reclamanti de a le fi recunoscută calitatea de autori este absolut legitimă, având deplină acoperire în dispozițiile Legii nr. 8/1996, însă preocuparea intimatei-pârâte a fost în permanență să banalizeze aceste creații și să le reducă la cuvinte, chiar dacă din probatoriul administrat a reieșit cu prisosință că recurenții-reclamanți sunt persoanele cu aptitudini creative, care prin efortul lor creativ exclusiv au conceput creațiile indicate în cerera de chemare în judecată însă instanțele nu au efectuat o analiză legală. La termenul de judecată din 06 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului pentru motivul neîncadrării criticilor în cazurile de casare prevăzute de lege. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Obiectul demersului judiciar promovat de reclamanții A. și B. constă în recunoașterea calității de autor asupra denumirii RAINBOW, asupra sloganurilor "D." și "E.", precum și asupra celor două creații grafice "D." și "E.". Contestând soluția de respingere a acestor pretenții de către instanțele de fond, recurenții reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținând o primă critică a deciziei recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că se impune analiza posibilității protejării prin drepturi de autor a unor creații intelectuale, în mod prioritar și separat/independent de stabilirea autorului respectivelor creații. Sub acest aspect, recurenții reclamanți au invocat interpretarea și aplicarea greșită a art. 1, 3 și 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996. Conform susținerilor din cererea de chemare în judecată, reclamanta A., împreună cu soțul său, B., după un proces specific activităților de creație în cadrul unei agenții de publicitate, în jurul datei de 9 mai 2005, au ales ca element dominant pentru noua societate cuvântul "RAINBOW", iar ca slogan "D."; denumirea RAINBOW a fost comunicată viitorului său asociat, G., care nu a avut niciun fel de aport creativ în alegerea acestei denumiri, pentru a fi rezervată ca denumire și pentru a înmatricula noua societate în Registrul Comerțului. Astfel reclamanții au susținut că, nici în privința inițiativei alegerii cuvântului "rainbow", ca denumire pentru noua societate, nici în privința sloganului "D.", și nici în privința creației grafice, asociatul H. ori pârâta C. S.R.L. nu au avut niciun fel de contribuție. Susținerile pârâtei au fost în sensul contrar celor pretinse de reclamanți, aceasta arătând, prin întâmpinarea formulată în primă instanță că, de la momentul deciziei de constituire a intimatei și până la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată, nu s-a purtat între asociați nicio discuție referitoare la calitatea de autor al pretinselor opere și că, în realitate, semnele RAINBOW și I., alături de elementele constitutive ale acestora, nu au fost privite și percepute niciodată de către asociații pârâtei drept opere cu vocația de a fi protejate de Legea nr. 8/1996, republicată. Pârâta a precizat că H. și A. sunt asociații intimatei, iar B. și J. sunt soții celor doi și foști angajați ai intimatei, care a fost constituită ca o societate "de familie", de către toate cele patru persoane fizice, ca asociați figurând doar doi dintre aceștia. Astfel, intimata pârâtă a arătat că toate deciziile și aportul pentru demararea și ulterior, desfășurarea activității comerciale au fost luate în comun de către aceste persoane, fără a exista o delimitare în atribuții. În contextul în care reclamanții A. și B. au pretins că sunt autorii denumirii RAINBOW, sloganurilor "D." și "E.", precum și creaților grafice "D." și "E.", analiza instanței a avut în vedere aceste susțineri, fără a cerceta dacă pretinsul proces de creație a avut și alți autori. Sub acest aspect, este de observat că prima instanță a respins, în cadrul dezbaterilor din data de 20.04.2022, solicitarea de introducere forțată în cauză a numiților H. și J. formulată de pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. În acest context procesual, în cauză nu s-a realizat o analiză în sensul că aportul la conceperea denumirii, sloganurilor și a elementelor grafice ar fi aparținut și numiților H. și J., întrucât nu acesta era obiectul învestirii instanței. Învestită fiind cu o cerere prin care reclamanții au pretins că sunt autorii unor opere, în mod corect instanța de apel a considerat că este necesar a se analiza, mai întâi, dacă operele în litigiu pot fi protejate prin drepturi de autor, urmând ca, numai în măsura în care concluzia la care se va ajunge este una pozitivă, operele să fie calificate ca exclusive, comune sau colective, după caz, deci să se statueze asupra contribuțiilor eventualilor coautori. Astfel, calificarea unei opere ca fiind colectivă, în sensul de a stabili dacă există contribuții personale ale mai multor coautori care formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create, presupune, ca premisă, existența unei opere. În situația expusă, nu poate fi reținută o deficiență a motivării instanței de apel sub aspectele analizate, care să determine incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial. Astfel, din dispoziția legală expusă rezultă că recunoașterea dreptului de autor presupune ca premisă existența unei opere. În acest sens sunt și prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care statuează că este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. În lipsa existenței unei opere, paternitatea creației nu presupune calitatea de autor în sensul legii, de persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică, ci simpla calitate a unei persoane care face, produce sau comite ceva care nu reprezintă o operă. Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, invocate de recurenții reclamanți. Conform acestul text legal, autorul unei opere are dreptul moral de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei. Or, nu este posibilă recunoașterea calității de autor în sensul legii în privința unei creații care nu reprezintă o operă. Recurenții reclamanți au susținut că dreptul la paternitate nu este un drept de personalitate, ci o prerogativă a dreptului de autor, și că, pentru a identifica originalitatea unei creații trebuie identificată amprenta personalității autorului, or, în lipsa originalității, creația poate purta amprenta personalității celui care a realizat-o, însă doar această împrejurare nu conduce la calificarea respectivei persoane ca fiind autor al unei opere, fiind necesară și îndeplinirea altor criterii, după cum se va arăta în cele ce urmează. Printr-o a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții reclamanți au susținut interpretarea și aplicarea greșită a art. 7 din Legea nr. 8/1996. Conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor. Termenul «opere literare și artistice» cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărțile, broșurile și alte scrieri; conferințele, alocuțiunile, predicile și alte opere de aceeași natură; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice și pantomimele; compozițiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele cinematografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictură, de arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de artă aplicată; ilustrațiile, hărțile geografice; planurile, crochiurile și operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectură sau la științe.", astfel cum prevede articolul 2 alin. (1) din Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice. Rezultă din economia generală a Convenției de la Berna, în special din articolul 2 alin. (5) și (8) că, pentru protecția anumitor lucrări ca opere literare sau artistice, este necesar ca acestea să reprezinte creații intelectuale originale. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care s-a arătat că dreptul de autor în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29 nu se poate aplica decât în cazul unui obiect care este original, fiind o creație intelectuală proprie a autorului său (Hotărârea Curții (camera a patra) din data de 16 iulie 2009 în Cauza C-5/08, Infopaq International A/S împotriva Danske Dagblades Forening, par. 37). De altfel, recurenții reclamanți nu contestă că obiectul dreptului de autor nu poate fi decât o creație intelectuală proprie a autorului său, cu caracter original. În susținerea pretențiilor formulate, aceștia au arătat că au avut inițiativa constituirii unei societăți (intimata-pârâtă); au avut inițiativa alegerii elementului RAINBOW pentru denumirea societății; au avut un aport creativ exclusiv în legătură cu denumirea, sloganurile asociate și cele două creații grafice menționate în cererea de chemare în judecată. În acest sens, reclamanții au descris procesul de creație arătând că, începând cu data de 29 iunie 2005, a început crearea primelor versiuni de scriere ale cuvântului RAINBOW, s-au creat primele variante de dimensionare (cu pensula), splash (cu vopsea), s-au scanat și editat imaginile astfel rezultate, au fost realizate primele schițe cu fonturi și încercări cu mai multe variante de caractere, curcubeu, culori, de creație; au definitivat grafica logo-ului societății, fontul, culorile și simbolurile. În raport cu aceste elemente de fapt, reclamanții au considerat că sunt titularii dreptului de autor asupra tuturor elementelor care compun marca D. (denumirea, modalitatea de scriere, caracterele personalizate și simbolul grafic), acestea fiind create în mod independent de către reclamanta A. împreună cu soțul său, B.. Elementele de fapt relevate de recurenții reclamanți constând în inițiativa alegerii elementului RAINBOW pentru denumirea societății și existența unui aport creativ exclusiv în legătură cu această denumire nu sunt de natură să conducă la concluzia că respectiva creație întrunește cerințele necesare pentru a fi calificată drept operă. Criteriile care trebuie avute în vedere pentru calificarea unei creații ca fiind operă au fost expuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea Curții (Camera a treia) din 12 septembrie 2019 în Cauza C-683/17 Cofemel - Sociedade de Vestuário S.A. împotriva G-Star Raw CV. Astfel, noțiunea de "operă" este o noțiune autonomă de drept al Uniunii care trebuie interpretată și aplicată în mod uniform și care presupune întrunirea a două elemente cumulative. Pe de o parte, această noțiune presupune existența unui obiect original, în sensul în care acesta reprezintă o creație intelectuală proprie autorului său. Pe de altă parte, calificarea drept operă este limitată la elementele care sunt expresia unei astfel de creații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International, C-5/08, EU:C:2009:465, punctele 37 și 39, precum și Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Levola Hengelo, C-310/17, EU:C:2018:899, punctele 33 și 35-37, precum și jurisprudența citată) (par. 29 din hotărârea pronunțată în cauza Cauza C-683/17). Pentru determinarea elementelor cumulative care trebuie întrunite pentru calificarea unei creații drept operă, relevante sunt par. 30 - 32 din cauza menționată: "30. În ceea ce privește primul dintre aceste elemente, rezultă dintr-o jurisprudență constantă a Curții că, pentru ca un obiect să poată fi considerat drept original, este necesar și în același timp suficient ca el să reflecte personalitatea autorului său, manifestând alegerile libere și creative ale acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer, C-145/10, EU:C:2011:798, punctele 88, 89 și 94, precum și Hotărârea din 7 august 2018, Renckhoff, C-161/17, EU:C:2018:634, punctul 14). 31. În schimb, atunci când realizarea unui obiect a fost determinată de considerații tehnice, de reguli sau de alte limitări, care nu au lăsat loc exercitării niciunei libertăți de creație, respectivul obiect nu poate fi considerat ca având originalitatea necesară pentru a putea constitui o operă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2012, Football Dataco și alții, C-604/10, EU:C:2012:115, punctul 39 și jurisprudența citată). 32. În ceea ce privește cel de al doilea element evocat la punctul 29 din prezenta hotărâre, Curtea a precizat că noțiunea de "operă" avută în vedere de Directiva 2001/29 presupune în mod necesar existența unui obiect identificabil în mod suficient de precis și de obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Levola Hengelo, C-310/17, EU:C:2018:899, punctul 40)". Doar dacă un obiect prezintă caracteristicile menționate în cuprinsul punctelor 30 și 32 expuse mai sus și constituie, prin urmare, o operă, el trebuie, în această calitate, să beneficieze de o protecție în temeiul dreptului de autor. În acest sens, este de observat considerentul expus la par. 50 din hotărârea Curții pronunțată în cauza Cauza C-683/17 conform căruia "protecția oferită de dreptul de autor, a cărei durată este semnificativ mai mare, este rezervată obiectelor care merită să fie calificate drept opere". În concluzie, pentru a fi calificate drept "opere", creațiile trebuie să îndeplinească cele două condiții menționate la punctul 29 din hotărârea Curții pronunțată în cauza Cauza C-683/17, redat mai sus. În decizia sa, instanța de apel a respectat coordonatele expuse ale analizei, nefiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurenții reclamanți, în condițile în care instanța de apel a răspuns argumentelor esențiale invocate în cauză. În acest sens, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește denumirea și sloganurile în litigiu, "acestea nu constituie o creație intelectuală originală, fiind niște simple cuvinte. Or, cuvintele în sine nu pot constitui obiect al dreptului de autor. De altfel, o recunoaștere a calității de autor a apelanților sub acest aspect ar însemna o veritabilă monopolizare a unor termene și expresii din limbajul comun, ceea ce nu poate fi admis". În privința de denumirii, este de observat că dreptul la denumire aparține persoanei juridice în favoarea căreia a operat înregistrarea în Registrul Comerțului, denumirea persoanei juridice, ca și celelalte atribute de identificare, făcând parte din patrimoniul acesteia ca subiect de drept și nu din acela al asociatului care, eventual, ar fi ales respectiva denumire. Susținerile recurenților reclamanți în sensul că denumirea a fost aleasă de K., ca denumire pentru o societate care urma să desfășoare activități specifice unei agenții de publicitate, ca urmare a unei activități specifice proceselor de creație, nu sunt de natură a schimba concluzia expusă. Expunând aspecte de fapt privind procesul creativ, recurenții reclamanți au arătat că alegerea cuvântului RAINBOW, care reprezintă o alegere unică în domeniul publicitar, a fost realizată pentru a exprima un curcubeu de idei, de servicii, toate reunite în jurul ideii de diversitate a culorilor, adică o diversitate a ideilor pentru clienți. Cuvântul RAINBOW a fost ales șì datorită conotațiilor pozitive pe care le are: după ploaie apare soarele apoi curcubeul ca o încununare a apariției soarelui, aspect utilizat mult timp în prezentările pentru clienți. Aceste împrejurări nu sunt apte să susțină îndeplinirea criteriilor expuse mai sus în baza cărora o creație poate fi calificată ca fiind o operă originală de creație intelectuală care să beneficieze de protecția juridică conferită de existența unui asemenea drept. Astfel, împrejurarea că recurenții reclamanți ar fi conceput denumirea pentru societate nu susține concluzia că respectiva denumire reprezintă o operă originală de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific. În vederea rezervării la Oficiul Registrului Comerțului, față de dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 26/1990, în forma în vigoare la data înscrierii societății pârâte, sunt realizate operațiuni de verificare astfel încât denumirea să îndeplinească, cumulativ, condițiile generale și speciale de legalitate, de disponibilitate și de distinctivitate față de firmele înregistrate în registrul comerțului sau rezervate în vederea înregistrării, caracterul distinctiv presupunând că denumirea nu este necesară, generică sau uzuală și nu este identică sau similară cu alte firme înregistrate anterior în registrul comerțului. Astfel, alegerea unei denumiri cu caracter distinctiv reprezintă o condiție legală pentru ca respectiva denumire să poată fi înregistrată și nu poate conduce la concluzia că ea reprezintă o operă în sensul legii dreptului de autor pentru simplul motiv că a fost concepută de unul din asociați prin alegerea sau alăturarea unor cuvinte. În acest context, găsirea unei denumiri pentru societatea care urmează să fie înființată se face de asociați în numele, pe seama și în beneficiul societății pe care vor să o înființeze, această alegere a denumirii reprezentând una din condițiile stabilite de lege pentru înființarea și înregistrarea societății, menționarea denumirii în actul constitutiv al societății cu răspundere limitată fiind o obligație legală în vederea constituirii societății, astfel cum prevede art. 7 lit. b) din Legea nr. 31/1990. Concluzia instanței de apel este corectă și în privința sloganurilor "D." și "E.", un slogan sau un logo putând fi protejat prin recunoașterea dreptului de autor numai dacă acesta prezintă un caracter original. Or, în condițiile în care sloganurile indicate reprezintă asocierea de două cuvinte comune ce provin din limba engleză, în mod corect lipsa de protecție legală asupra sloganului a fost dedusă din lipsa de originalitate a acestuia, în condițiile în care originalitatea este o condiție necesară pentru ca o creație să fie calificată drept operă, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996. Astfel, instanța de apel a analizat originalitatea și a constatat că sloganurile constau în două cuvinte preexistente, pe care reclamanții nu au făcut decât să le preia din limbajul curent și să alăture. Nici recurenții nu au formulat susțineri care să explice în ce mod exprimarea utilizată de slogan constând în alăturarea unor cuvinte din limbajul uzual are caracter original și reflectă personalitatea autorului în sensul cerut de lege. În ceea ce privește creațiile grafice, instanța de apel a apreciat că se impune o examinare mai nuanțată a problemei în discuție, reprezentarea grafică a unor idei sau concepte putând constitui, în principiu, obiect al protecției prin drept de autor, însă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse în acest sens de Legea nr. 8/1996. În aprecierea realizată, instanța de apel a considerat că nu este îndeplinit criteriul originalității, care presupune ca opera să exprime personalitatea autorului instanța constatând că acestea reprezintă o simplă stilizare a unor cuvinte fără nicio valoare artistică. Instanța a analizat procesul creativ, a considerat că intenția unui autor trebuie să fie în sensul realizării unei opere de artă și că urmărirea de către autor al unui alt scop decât cel artistic exclude originalitatea operei. În acest sens instanța a reținut că "din probele administrate în cauză rezultă că cele două embleme au fost create cu scopul precis de a fi folosite ca mărci de către societatea intimată. Nicio dovadă nu relevă faptul că apelanții ar fi urmărit un scop artistic. Din contră, dovezile abundă în sensul că realizarea grafiilor nu s-a făcut spre exprimarea personalității autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding și optimizare de costuri, ceea ce exclude, de principiu, orice valență artistică." Argumentul urmăririi unui "scop artistic" a fost contestat în mod pertinent de recurenții reclamanți, pentru că el nu este determinant în evaluarea originalității, dar fără ca aceasta să atragă nelegalitatea deciziei cât timp ea cuprinde suficiente considerente apte a fundamenta concluzia instanței de apel în evaluarea criteriului în discuție. Recurenții reclamanți au arătat că activitatea de creație a fost derulată timp de câteva luni pentru fiecare din semne, aceștia optând pentru alegerea denumirii, sloganurilor, culorilor, modalității de grafiere, personalizarea fonturilor, crearea logotipului, rezultatul acestor activități creative exprimând atât individualitatea, cât și potențialul creator al autorilor. Descriind procesul tehnic, recurenții reclamanți au arătat că toate versiunile de grafică au fost create de reclamanta A. împreună cu reclamantul B. întrucât acesta avea cunoștinte avansate de operare a software-ului L.. De asemenea, pentru a susține existența unui efort creator, recurenții reclamanți au arătat că erau necesare modificări din punct de vedere vizual, că fontul inițial a fost înlocuit cu un font mai gros ce a fost transformat, prelucrat astfel încât literele sunt acum unice, nefăcând parte din caracterele standard, elementele de creație fiind modalitatea specială de scriere a caracterelor r, i, b și w (tăierea oblică a caracterului b, respectiv rotunjirea uniformă a unora dintre caractere - r și w); paralelipipedul de culoare roz, cu rol de punct plasat pe lit. i); apropierea până la contopire a caracterelor r și a; în plus, numărul de culori a fost redus, clienții cunoscând deja că sunt creativi, astfel încât se impunea o imagine mai modernă mai serioasă. Chiar aceste susțineri ale recurenților relevă împrejurarea reținută de instanța de apel în sensul că alegerile creative nu reflectă personalitatea autorului ci sunt justificate "din considerente stricte de marketing, branding"; astfel, toate alegerile creative nu au avut drept cauză exprimarea personalității autorilor ci, conform propriilor susțineri, crearea unei imagini pentru a atrage clienți. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru reținerea caracterului original, era necesară manifestarea alegerilor libere și creative ale autorului iar în cauză instanța a reținut că aceste alegeri, chiar creative, nu au fost și libere, ci condiționate în totalitate de necesitatea creării unei imagini atractive pentru clienți. Pe de altă parte, nu orice creație grafică este o operă, simplul efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic nereprezentând un element de originalitate estetică suficient pentru acordarea protecției. În acest sens este paragraful nr. 53 din hotărârea Curții pronunțată în cauza Cauza C-683/17 conform căruia "așa cum reiese din sensul obișnuit al termenului "estetic", efectul estetic susceptibil de a fi produs de un model industrial reprezintă rezultatul senzației intrinsec subiective de frumusețe resimțite de fiecare persoană chemată să îl privească. În consecință, acest efect de natură subiectivă nu permite, în sine, caracterizarea existenței unui obiect identificabil cu suficientă precizie și obiectivitate în sensul jurisprudenței menționate la punctele 32-34 din prezenta hotărâre". Concluzia Curții în cauza menționată a fost aceea că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 se opune ca o reglementare națională să confere o protecție, în temeiul dreptului de autor, unor modele industriale precum modelele de articole de îmbrăcăminte în discuție în litigiul principal, pentru motivul că, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, acestea generează un efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic. Astfel, Curtea a considerat în speța respectivă că generarea unui efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic nu este de natură să justifice calificarea unor astfel de modele industriale (de articole de îmbrăcăminte) drept "opere" în sensul Directivei 2001/29 (par. 55). În concluzie, chiar dacă anumite considerații de ordin estetic fac parte din activitatea de creație, doar efectul vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic nu este suficient pentru a ajunge la concluzia că obiectul constituie o creație intelectuală care reflectă libertatea de alegere și personalitatea autorului său și care satisface, prin urmare, cerința de originalitate menționată la punctele 30 și 31 din din hotărârea Curții pronunțată în cauza Cauza C-683/17. Critica recurenților reclamanți cu privire la considerentul instanței de apel conform căruia realizarea unei opere de creație intelectuală constituie un act juridic civil nu are aptitudinea de a conduce la casarea deciziei întrucât această calificare nu prezintă relevanță în economia considerentelor pentru care apelul reclamanților a fost respins, analiza instanței fiind corect realizată în coordonatele expuse mai sus, cu respectarea criteriilor a căror îndeplinire trebuie constatată pentru a califica o creație drept operă în sensul legii dreptului de autor. În concluzie, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a identificat criteriile de analiză a existenței unei opere protejate, argumentele concrete indicate în cadrul deciziei sale respectând principiile rezultate din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, expuse în cadrul prezentelor considerente. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere că, pentru a se obține protecția unei opere prin recunoașterea dreptului de autor, este necesar a se constata existența unei creații intelectuale a autorului, care reflectă personalitatea acestuia și care se manifestă prin alegerile libere și creative ale acestuia, și, având în vedere aceste criterii de apreciere, instanța de apel a analizat materialul probator administrat în cauză. În evaluarea măsurii în care situația de fapt invocată de reclamanți dovedește îndeplinirea acestor criterii, instanța de apel a considerat că realizarea creațiilor "nu s-a făcut spre exprimarea personalității autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding", rezultând astfel și neîndeplinirea criteriului care impune libertatea de alegere a autorului. Argumentele avute în vedere de instanța de apel pentru a concluziona în privința caracterului original al operei se raportează la situația de fapt reținută de aceasta în urma aprecierii materialui probator, originalitatea operei reprezentând o chestiune de fapt aflată la suverana apreciere a judecătorului. Astfel, modul în care instanța de apel a analizat și stabilit măsura în care creația intelectuală reflectă personalitatea autorului și reflectă alegerile libere ale acestuia reprezintă o chestiune de temeinicie a hotărârii recurate, care nu este supusă controlului instanței de recurs în cadrul procesual reglementat de art. 488 din C. proc. civ. În consecință, toate argumentele recurenților reclamanți cu privire la originalitate care se circumscriu situației de fapt și nu interpretării și aplicării greșite a unei norme de drept material nu pot fi analizate, ele reprezentând critici de temeinicie, nu de nelegalitate. Reținând că motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți, examinate prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de aceștia împotriva deciziei nr. 985 A din 19 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.