ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1261/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Împotriva încheierii civile din data de 8 mai 2024, pronunțată de Tribunalul București, precum și a deciziei civile nr. 180 din 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, Municipiul București, prin Primarul General a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 510 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, în temeiul art. 513 alin. (4) teza I C. proc. civ., anularea încheierii civile din data de 8 mai 2024 și a deciziei civile nr. 180 din 24 martie 2025 și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire, revizuentul a expus istoricul procesual al cauzei, cu indicarea etapelor parcurse (fond, apel, recurs), a hotărârilor pronunțate și a împrejurărilor pe care le consideră relevante pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac.

Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, intimatul a solicitat Tribunalului București să dispună anularea, în parte, a PUG București, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, în ceea ce privește încadrarea imobilelor situate în București, str. x, loturile x și 13, în zona V3a - spații verzi pentru agrement, precum și anularea Certificatului de urbanism nr. x din 30.07.2018, prin care aceleași imobile au fost încadrate în zona V3a, în loc de zona LIc. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor să emită un nou certificat de urbanism pentru aceste imobile, conform Avizului de urbanism nr. x din 05.06.2006 și Hotărârii de aprobare a PUD pentru construcții definitive pe teren proprietate privată - PUD Drumul Piscul Moșului 10-12, teren încadrat în zona LIc - locuințe individuale și colective mici situate în noile extinderi, cu POT maxim 45%, CUT maxim 1,3 și regim maxim de înălțime P+2E+M.

De asemenea, printr-o altă cerere de chemare în judecată, ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, intimatul a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București să dispună obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului proprietatea sa, situat în București, str. x, loturile x și 13, începând cu data de 17.09.2016 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, valoare estimată provizoriu la suma de 0,4 euro/mp/lună.

Fără a ține seama de efectele pe care soluția ce urma a fi pronunțată în dosarul nr. x/2019 le-ar fi putut produce asupra analizei juridice din dosarul nr. x/2019, prin sentința civilă nr. 8724 din 19.11.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea de chemare în judecată formulată de intimat și a obligat Municipiul București la plata sumei de 105.809 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 17.09.2016-22.09.2020 pentru imobil, precum și în continuare, până la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că fapta ilicită a pârâtului constă în inacțiunea de a asigura folosința terenului proprietatea reclamantului potrivit categoriei curți-construcții prevăzute pentru terenul în discuție în Cartea Funciară, în lipsa aplicării efective a posibilei derogări de la funcțiunile admise prin PUG, derogări prevăzute, de asemenea, de PUG din anul 2000 aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, respectiv prin PUZ conform pct. 4.3. din Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului București, Titlul I, Punctul 4. S-a mai arătat că adoptarea HCGMB nr. 269/2000, prin care terenul aflat în proprietatea autorului reclamantului și ulterior în proprietatea reclamantului, este încadrat în categoria spații verzi pentru agrement, deși acesta nu făcea obiectul dreptului de proprietate publică și nu asigura o funcțiune de utilitate publică, a afectat însăși exercitarea dreptului de proprietate privată, constituind o ingerință în exercițiul acestui drept din partea unei autorități a statului, fără acordarea unei juste despăgubiri.

Împotriva sentinței civile nr. 8724/2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2019, Municipiul București a formulat apel, arătând că pe rolul Tribunalului București se afla dosarul nr. x/2019, având ca obiect PUG-ul aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 și certificatul de urbanism nr. x din 30.07.2018, dosar care prezenta legătură cu cauza. În aceste condiții, apelantul a susținut că instanța ar fi trebuit să dispună suspendarea judecății până la soluționarea cauzei menționate.

La data de 15.03.2021, în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a pronunțat sentința civilă nr. 1719/15.03.2021, prin care a respins cererea formulată de reclamant privind anularea PUG MB pentru încadrarea urbanistică a imobilelor în subzona V3a. Instanța a reținut, în esență, că încadrarea terenurilor în categoria curți-construcții potrivit extraselor de carte funciară nu poate atrage nulitatea parțială a HCGMB nr. 269/2000, întrucât viziunea urbanistică a orașului și stabilirea zonelor funcționale reprezintă atributul exclusiv al consiliului local.

Prin încheierea din 02.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a reținut, în mod eronat, că prin cererea de apel apelantul ar fi solicitat suspendarea dosarului până la soluționarea dosarului nr. x/2019, având ca obiect anularea PUG-ului aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 și a certificatului de urbanism nr. x din 30.07.2018. În temeiul acestei constatări, instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea cauzei respective.

Ulterior, la data de 29.11.2022, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 3071/29.11.2022, prin care a respins recursul formulat de intimat împotriva sentinței civile nr. 1719/15.03.2021. Instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în contextul marjei de apreciere de care dispun autoritățile publice în stabilirea regimului urbanistic al unor zone, în raport cu funcțiunea dominantă, prima instanță a avut în vedere posibilitatea instituirii unor limitări în ceea ce privește categoriile de lucrări de construcții care pot fi realizate. S-a arătat că soluția Tribunalului nu a fost în sensul că prin includerea imobilului reclamantului în zona V3a nu ar putea fi afectat dreptul de proprietate, ci în sensul că exercitarea acestui drept este supusă unor limitări ce decurg din modalitatea de încadrare a întregii zone. S-a reținut că o astfel de situație nu poate atrage nulitatea PUG, rolul actului fiind acela de a stabili regimul urbanistic aplicabil unor imobile, iar nu de a analiza situația particulară a fiecărui proprietar. Totodată, s-a subliniat că autoritățile publice beneficiază de o largă marjă de apreciere în stabilirea încadrării urbanistice a unei zone, adoptând asemenea măsuri în considerarea interesului general.

Curtea de Apel a mai arătat că, în cazul exercitării folosinței bunurilor în conformitate cu interesul general, nu se poate vorbi despre un transfer de proprietate de la un titular la altul, ci doar despre o limitare a unuia dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv folosința, limitare justificată de existența unui interes general ce trebuie satisfăcut și de principiul proporționalității.

În consecință, nu se poate reține existența unei exproprieri de facto, astfel cum a susținut recurentul, simplul fapt că terenul în discuție nu poate fi utilizat potrivit scopului avut în vedere de proprietar neputând constitui temei pentru anularea hotărârii atacate. Curtea a concluzionat că pretinsa ingerință în dreptul de proprietate privată reprezintă, în realitate, o restrângere a exercițiului folosinței bunurilor, restrângere admisă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și care nu echivalează cu o privare de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

La data de 20.03.2024, împotriva încheierii de suspendare, Municipiul București a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, solicitând Tribunalului București să dispună corectarea erorii materiale cuprinse atât în considerentele, cât și în dispozitivul acestei încheieri, constând în consemnarea faptului că Municipiul București ar fi formulat cerere de suspendare până la soluționarea dosarului nr. x/2019, având ca obiect anularea PUG-ului aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 și a certificatului de urbanism nr. x din 30.07.2018, și înlocuirea acestei mențiuni cu precizarea că suspendarea a fost dispusă din oficiu, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Cererea a fost înregistrată sub nr. x/2019/a2.

De asemenea, împotriva aceleiași încheieri de suspendare, Municipiul București a declarat recurs, solicitând Curții de Apel București să dispună înlăturarea considerentelor referitoare la faptul că ar fi formulat o cerere de suspendare până la soluționarea dosarului nr. x/2019 și înlocuirea acestora, inclusiv în dispozitiv, cu mențiunea că suspendarea a fost dispusă din oficiu, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Cererea a fost înregistrată sub nr. x/2019/a1.

Prin încheierea civilă din 08.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Municipiul București, reținând că susținerile acestuia privesc modalitatea de interpretare a apărărilor formulate în apel și clarificarea chestiunii suspendării cauzei în temeiul art. 413 C. proc. civ., aspect care nu poate fi lămurit printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale.

Ulterior, la data de 26.09.2024, Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 613R/2024, prin care a respins recursul formulat de Municipiul București împotriva încheierii de suspendare. Instanța a reținut că, deși în apelul declarat de Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 8724/19.11.2020 se face vorbire despre respingerea cererii de suspendare de către prima instanță și nu se formulează o nouă cerere de suspendare în apel, așa cum rezultă din practicaua încheierii recurate, această inadvertență are caracterul unei erori materiale săvârșite de Tribunal în redarea susținerilor părților, eroare care nu a produs nicio vătămare, întrucât măsura suspendării a fost pusă în discuție, iar părțile au concluzionat asupra acesteia.

La data de 07.10.2024, împotriva încheierii din 08.05.2024 pronunțate în dosarul nr. x/2019, Municipiul București a declarat recurs. La termenul din 09.10.2024, Tribunalul București a pronunțat decizia civilă nr. 2990/09.10.2024, prin care a constatat perimată cererea de apel formulată de Municipiul București, fără a ține seama de autoritatea de lucru judecat a considerentelor decizorii reținute de Curtea de Apel București în decizia nr. 613R/2024, precum și de statuările din decizia civilă nr. 3071/29.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei hotărâri, Municipiul București a declarat recurs. La data de 24.03.2025, Curtea de Apel București a soluționat recursurile formulate atât împotriva încheierii din 08.05.2024, cât și împotriva deciziei civile nr. 2990/09.10.2024, pronunțând decizia civilă nr. 180/24.03.2025.

Efectul măsurilor dispuse de Curtea de Apel București constă în definitivarea unor hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat a unor acte jurisdicționale rămase anterior definitive. Astfel, decizia civilă nr. 180 din 24.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de recurs formulată împotriva încheierii civile din 08.05.2024 a Tribunalului București, contravine autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 613R din 26.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reținut că nu s-a formulat o nouă cerere de suspendare în apel, iar mențiunea contrară din practicaua încheierii recurate reprezintă o eroare materială, lipsită de vătămare, câtă vreme măsura suspendării a fost pusă în discuție și părțile au concluzionat asupra acesteia.

De asemenea, decizia civilă nr. 183 din 24.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2990 din 09.10.2024 a Tribunalului București, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3071 din 29.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a stabilit că încadrarea urbanistică a imobilului în zona V3a nu reprezintă faptă ilicită a Municipiului București și nu echivalează cu o expropriere de fapt în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Prin urmare, se susține că cererea de revizuire este admisibilă în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încheierea civilă din 08.05.2024 a Tribunalului București și decizia civilă nr. 180 din 24.03.2025 a Curții de Apel București încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 613R din 26.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate fi formulată cerere de revizuire împotriva unei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri pronunțate anterior, indiferent dacă prima privește fondul cauzei ori un incident procedural, condițiile legale urmând a fi verificate prin raportare la actele jurisdicționale aflate în discuție și la efectele lor obligatorii.

Acest motiv de revizuire constituie remediul prevăzut de lege pentru situațiile în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea unor hotărâri contradictorii. Pentru a putea fi invocat în mod valabil, este necesar ca anumite condiții să fie îndeplinite cumulativ. Astfel, hotărârile aflate în conflict trebuie să fie definitive, chiar dacă prin ele nu s-a soluționat fondul cauzei, motivul fiind aplicabil și hotărârilor care privesc incidente procedurale. De asemenea, acestea trebuie să fi fost pronunțate în cadrul aceluiași litigiu, în sensul existenței triplei identități de elemente: părți, obiect și cauză. Totodată, hotărârile contradictorii nu trebuie să fi fost date în același dosar, ci în dosare diferite, aflate pe rolul instanțelor. Este necesar, de asemenea, ca în cel de-al doilea proces excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată, iar dacă a fost ridicată, să nu fi fost valorificată de instanță. În fine, cererea de revizuire trebuie să tindă la anularea celei de-a doua hotărâri, pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat vizează nu doar dispozitivul hotărârii, ci și considerentele pe care acesta se sprijină. În consecință, alături de dispozitiv, se bucură de autoritate de lucru judecat și considerentele decisive, acelea care constituie fundamentul și explicația soluției adoptate, fac corp comun cu dispozitivul și, în lipsa lor, hotărârea ar fi lipsită de claritate, neputând fi determinate limitele judecății și aspectele tranșate de instanță.

De asemenea, se bucură de autoritate de lucru judecat considerentele decizorii, respectiv acelea care tranșează aspecte litigioase incidente sau prealabile cercetării fondului și care nu pot fi reflectate în dispozitiv decât indirect. Astfel de considerente conțin soluții autonome, de sine stătătoare, și au aceeași forță obligatorie ca și dispozitivul hotărârii.

Considerentele decizorii ale unei hotărâri judecătorești beneficiază de autoritate de lucru judecat, întrucât finalitatea acestui efect constă în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii și în asigurarea celerității actului de justiție, într-un proces ulterior urmând a se aplica, cu efect pozitiv, ceea ce a statuat prima instanță, chiar și atunci când soluția a fost pronunțată pe cale incidentală.

Din această perspectivă, doctrina a subliniat că a nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, pe motiv că aceasta este cuprinsă în considerente, echivalează cu negarea fundamentului autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională prin care instanța oferă un răspuns la contestația dedusă judecății - și ar conduce la deschiderea unui șir nesfârșit de procese.

În ceea ce privește problema calificării ca eroare materială a consemnării potrivit căreia Municipiul București ar fi solicitat Tribunalului București, în etapa apelului, suspendarea dosarului nr. x/2019, există două hotărâri contradictorii. Pe de o parte, prin decizia nr. 613R din 26.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, prin considerente cu valoare decizorie și rămase definitive la aceeași dată, a stabilit că nu a fost formulată o nouă cerere de suspendare în apel, iar consemnarea contrară reprezintă o eroare materială săvârșită de Tribunal în redarea susținerilor părților, eroare care nu a produs nicio vătămare, întrucât suspendarea a fost pusă în discuție și părțile au concluzionat asupra acesteia.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 180 din 24.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a respins recursul declarat împotriva încheierii civile din 08.05.2024 a Tribunalului București, soluție pronunțată ulterior care contrazice statuările definitive și obligatorii din Decizia nr. 613R/26.09.2024.

Rezultă că, în timp ce considerentele decizorii și dispozitivul deciziei nr. 613R/26.09.2024 consacră faptul că nu s-a formulat o nouă cerere de suspendare în apel, decizia civilă nr. 180/24.03.2025 validează respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, soluție care contravine celor stabilite anterior cu putere de lucru judecat.

În prezent, între aceleași părți și cu privire la aceeași problemă de drept există două hotărâri care oferă soluții contradictorii. Prin decizia nr. 613R din 26.09.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a constatat că mențiunea potrivit căreia Municipiul București ar fi formulat cerere de suspendare în apel reprezintă o eroare materială a Tribunalului în redarea susținerilor părților, eroare care nu a produs vătămare, întrucât suspendarea a fost pusă în discuție și părțile au concluzionat asupra acesteia. Aceste statuări, cu valoare decizorie, au intrat în puterea lucrului judecat la data rămânerii definitive a hotărârii. Raportat la autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, Curtea de Apel București era ținută ca, în dosarul nr. x/2019, să admită recursul formulat de Municipiul București, să caseze încheierea din 08.05.2024 a Tribunalului București și, rejudecând, să admită cererea de îndreptare a erorii materiale.

Prin decizia civilă nr. 180 din 24.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a confirmat însă legalitatea încheierii Tribunalului București din 08.05.2024 și a respins cererea de recurs împotriva soluției de respingere a îndreptării erorii materiale, reținând că aspectele invocate vizau modalitatea de interpretare a apărărilor formulate în cuprinsul cererii de apel și modul de punere în discuție a chestiunii suspendării cauzei în temeiul art. 413 C. proc. civ., aspecte care nu pot fi lămurite printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale.

Prin această soluție, Curtea de Apel București a validat practicaua eronată și respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, deși existența erorii fusese deja statuată prin considerente decizorii obligatorii în decizia nr. 613R/26.09.2024. În acest mod, hotărârea ulterioară contrazice statuările definitive și obligatorii anterioare, încălcând autoritatea de lucru judecat.

Față de această contradicție, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se constată a fi îndeplinite cumulativ. Ambele hotărâri sunt definitive, există identitate de părți, obiect și cauză în privința problemei litigioase, hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite, iar încălcarea autorității de lucru judecat rezultă din contrarietatea dintre statuările decizorii ale deciziei nr. 613R/26.09.2024 și soluția ulterioară din decizia nr. 180/24.03.2025.

În consecință, cererea de revizuire este admisibilă în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar soluția ce se impune este anularea hotărârii ulterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., cu consecința admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei civile nr. 180/24.03.2025 și a încheierii din 08.05.2024, iar rejudecând, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de Municipiul București.

În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431-432, art. 442, art. 413 alin. (1) pct. 1 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ., precum și principiile generale privind autoritatea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice.

Prin decizia nr. 180 R din 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva încheierii din 08.05.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Prin încheierea din 08.05.2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

În motivarea cererii de îndreptare a erorii materiale s-a arătat că, atât în considerentele încheierii de suspendare a cauzei din 02.02.2022, cât și în dispozitivul acestui act jurisdicțional, s-a consemnat faptul că Municipiul București ar fi formulat cerere de suspendare până la soluționarea dosarului nr. x/2019, având ca obiect anularea PUG-ului aprobat prin HCGMV nr. 269/2000 și a certificatului de urbanism nr. x din 30.07.2018, și s-a solicitat înlocuirea acestora, inclusiv în dispozitiv, cu mențiunea că Tribunalul București a invocat din oficiu incidentul suspendării, raportat la dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În cauza nu s-a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Municipiul București, prin Primar, a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând decizia civilă nr. 180 din 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019. Prin această decizie, instanța de apel a respins, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București împotriva încheierii din 08.05.2024 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, menținând soluția prin care fusese respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulate în legătură cu încheierea de suspendare a judecății din 02.02.2022.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a invocat existența unor hotărâri potrivnice între decizia atacată și alte hotărâri anterioare, făcând referire, în special, la decizia civilă nr. 613R din 26.09.2024 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2019, la decizia civilă nr. 3071 din 2022 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2019, precum și la decizia civilă nr. 183 din 2025, pronunțată în dosarul principal nr. x/2019

Potrivit susținerilor reprezentantului revizuentului din ședința publică din 5 iunie 2025, revizuirea, vizează încheierea din 8 mai 2024 și decizia civilă nr. 180R din 24 martie 2025, obiectul efectiv al revizuirii constituind-ul decizia nr. 180R/2025, despre care se susține că este contrară deciziei nr. 613/2024, iar încheierea din 8 mai 2024 ar fi rămas definitivă prin efectul acestei decizii.

Astfel, se pretinde că decizia nr. 180 din 24 martie 2025 ar fi fost pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat a acestei hotărâri ori în contradicție cu statuările ei, îndeosebi sub aspectul calificării erorii materiale reținute în încheierea de suspendare și al modalității de soluționare a incidentului procesual al suspendării.

De asemenea, a arătat că încheierea de suspendare din 02.02.2022 conține o eroare materială de fapt, constând în consemnarea greșită a împrejurării că apelantul ar fi solicitat suspendarea judecății, eroare care ar fi trebuit remediată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut că instanțele de fond și de apel au calificat în mod greșit această situație ca fiind o chestiune de interpretare juridică, refuzând astfel corectarea ei, iar această abordare ar contraveni considerentelor deciziei nr. 613R/2024, care ar fi recunoscut existența erorii materiale.

Înalta Curte reține, mai întâi, că problema "erorii materiale" invocate de revizuent a fost deja caracterizată, prin decizia asupra recursului împotriva încheierii de suspendare, ca o inadvertență de consemnare a susținerilor părților, lipsită de vătămare, întrucât suspendarea a fost pusă în discuție și dezbătută contradictoriu, iar apărătorii au concluzionat pe acest aspect. Această calificare privește strict contextul legalității măsurii suspendării și nu a tranșat, ca obiect al judecății, posibilitatea și nici calea procedurală de corectare ulterioară a consemnării în temeiul art. 442 C. proc. civ.

Pe de altă parte, decizia a cărei revizuire se solicită a statuat explicit că aspectul reclamat de Municipiul București nu intră în sfera erorilor materiale îndreptabile pe calea art. 442 C. proc. civ., ci ține de modul în care instanța a înțeles și a încadrat apărările din apel și, respectiv, de modalitatea de punere în discuție a suspendării (din oficiu ori la cererea părții). Or, asemenea chestiuni exced corecturilor formale vizate de art. 442 C. proc. civ.

În plus, s-a arătat că hotărârea anterioară nu a statuat asupra îndreptării pe calea art. 442, astfel încât nu se poate susține existența unei autorități de lucru judecat asupra posibilității de corecție pe această cale. În consecință, soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale a fost confirmată ca legală, fără a se naște o opoziție de soluții față de statuările din dosarul privind încheierea de suspendare.

Din această perspectivă, nu se verifică existența unor hotărâri potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Între hotărârea pronunțată asupra recursului împotriva încheierii de suspendare și hotărârea pronunțată asupra recursului vizând cererea de îndreptare există o convergență de efecte: ambele păstrează statu-quo-ul procesual (menținerea suspendării și, respectiv, respingerea îndreptării), iar eventualele deosebiri privesc planul motivării, nu al soluțiilor din dispozitiv. Contrarietatea relevantă pentru revizuire este cea care rezultă din soluții ireconciliabile, nu din nuanțe ale raționamentului juridic.

Cât privește trimiterile revizuentului la soluțiile din litigiul principal (dosarul nr. x/2019), acestea vizează un alt obiect (legalitatea reglementărilor urbanistice și marja de apreciere a autorităților în stabilirea funcțiunii dominante), fără identitate de cauză cu incidentul procesual analizat aici (suspendarea din dosarul conex și cererea de îndreptare a unei consemnări). Hotărârea pronunțată în acel dosar fixează reperele de legalitate în materia PUG/încadrării V3a și a distinctei probleme a restrângerii folosinței în interes general. Ea nu tranșează, nici prin dispozitiv, nici prin considerente indispensabile soluției, chestiunea tehnico-procesuală a îndreptării încheierii de suspendare. În lipsa triplei identități (părți, obiect, cauză) și a unei opoziții de soluții, nu se poate vorbi de hotărâri potrivnice.

Prin urmare, raportat la exigențele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea nu poate servi la reexaminarea opțiunii instanței de recurs privind (ne)încadrarea criticii pe calea art. 442 C. proc. civ. și nici la "armonizarea" motivărilor unor hotărâri care, în dispozitiv, nu se contrazic. Finalitatea acestui caz de revizuire este de a restaura autoritatea de lucru judecat atunci când o hotărâre ulterioară a ignorat-o printr-o soluție contrară. Or, în speță, nu s-a dovedit existența unei asemenea contrarietăți de soluții și nici identitatea de cauză între hotărârile invocate. În consecință, motivul de revizuire nu este incident.

Critica întemeiată pe pretinsa nesocotire a autorității de lucru judecat nu poate fi primită. Autoritatea de lucru judecat operează numai în raport cu aceeași pricină (identitate de părți, obiect și cauză) și împiedică rejudecarea ori soluționarea diferită a aceluiași raport juridic. Or, decizia a cărei revizuire se cere nu a repus în discuție fondul litigiului din dosarul principal și nu a infirmat statuări din acesta, ci a tranșat, pentru prima și singura dată, o chestiune autonomă de tehnică procesuală (încadrarea demersului în sfera art. 442 C. proc. civ.).

Deopotrivă, susținerea potrivit căreia considerentele din hotărârile anterioare ar constitui "statuări" obligatorii este eronată. Puterea de lucru judecat se atașează dispozitivului și considerentelor indispensabile acestuia (acelea care fac corp comun cu soluția). Mențiunea incidentală din recursul pe suspendare privind existența unei inadvertențe de consemnare a servit exclusiv verificării inexistenței unei vătămări procesuale sub aspectul contradictorialității și nu a creat o obligație de îndreptare în sensul art. 442 C. proc. civ. în litigiul distinct privind îndreptarea.

Rezultă, așadar, că nu există opoziție de soluții între hotărârile comparate, ci, cel mult, o diferență de motivare asupra naturii juridice a aceleiași împrejurări de fapt (diferență care nu intră în câmpul de incidență al art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Revizuirea nu este o cale de armonizare a motivărilor și nici un instrument pentru reexaminarea calificării juridice date, în limitele competenței instanței de recurs, unui incident procesual distinct de litigiul principal.

Înalta Curte subliniază că distincția dintre considerentele decizorii și dispozitivul hotărârii este esențială: forța obligatorie se atașează soluției din dispozitiv și considerentelor indispensabile acesteia, iar nu fiecărei afirmații din motivare. În speță, divergența invocată privește interpretarea juridică a unei împrejurări de fapt în cauze cu obiect diferit, fără a contura o opoziție la nivelul soluțiilor învestite cu putere de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 180 R din 24 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Nu sunt îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit existența unor hotărâri definitive potrivnice, lipsește identitatea de cauză între hotărârile indicate, nu s-a constatat vreo încălcare a autorității de lucru judecat, iar pretinsa contradicție invocată de revizuent vizează diferențe de motivare care nu pot atrage incidența acestei căi extraordinare.

Rezultă că nu există incongruență între dispozitivele hotărârilor comparate, ci, cel mult, o diferență de argumentare. O asemenea situație nu intră în domeniul de aplicare al art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul București prin Primar împotriva deciziei nr. 180R din 24 martie 2025 pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.