ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 4 iunie 2025
Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată rolul Judecătoriei Alba Iulia, secția civilă, în data de 05.09.2024, sub nr. x/2024, contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu intimații I. S.A., J. S.R.L.:
1.conexarea dosarului execuțional nr. x/2024 al BEJ K. și cenzurarea cheltuielilor de executare silită stabilite, în mod proporțional cu actele de executare efectiv realizate de fiecare judecătoresc până la momentul conexării;
suspendarea executării încheierilor prin care au fost stabilite onorariile executorilor judecătorești până la soluționarea contestației, potrivit art. 719 raportat la art. 670 alin. (4) C. proc. civ., fără plata unei cauțiuni;
anularea încheierilor de încuviințare a executării silite, precum și a executărilor silite înseși în dosarele de executare silită, respectiv: încheierea nr. 7114/2024 pronunțată de Judecătoria Oradea privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 7001/2024 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 7079/2024 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 11630/2024 pronunțată de Judecătoria Buftea privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 11687/2024 pronunțată de Judecătoria Buftea privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 11659/2024 pronunțată de Judecătoria Buftea privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 4441/CC/2024 pronunțată de Judecătoria Deva privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 4376/CC/2024 pronunțată de Judecătoria Deva privind dosarul execuțional nr. x/2024; încheierea nr. 4375/CC/2024 pronunțată de Judecătoria Deva privind dosarul execuțional nr. x/2024;
anularea actelor de executare comunicate contestatorilor până la data formulării contestației și a actelor subsecvente, ca efect al nulității celor dintâi. În cazul în care, după atașarea dosarelor de executare, se va constatata că mai există și alte acte de executare care nu au fost comunicate, își rezervă dreptul de a completa contestația la executare în termen legal;
independent de soluția asupra capătului de cerere privind conexarea, solicită reducerea onorariilor de executare silită stabilite în dosarele execuționale;
întoarcerea executării silite în ipoteza în care creanța ce face obiectul executărilor s-ar realiza până la soluționarea contestației;
obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în temeiul dispozițiilor art. 453 Co procedură civilă.
Prin cererea din data de 04.10.2024, contestatorii au solicitat completarea contestației la executare și cerere de urgentare prin care, suplimentar actelor contestate și motivelor de contestație indicate prin cererea introductivă, pentru motive de nelegalitate intrinseci, au arătat că formulează contestație la executare împotriva (a) adreselor de înființare a popririi asupra părților sociale deținute de contestatori, emise în dosarele execuționale nr. x/2024, y/2024 și 3207/2024 instrumentate de SCPEJ L. comunicate ulterior formulării cererii introductive și (b) a încheierilor de majorare a cheltuielilor de executare silită, prin care au solicitat:
suspendarea executării încheierii din 06.09.2024 prin care sunt actualizate cheltuielile de executare silită în dosar execuțional 3205/2024 și a încheierii din 09.09.2024 prin care sunt actualizate cheltuielile de executare silită în dosar execuțional 3206/2024, potrivit art. 719 raportat la art. 670 alin. (4) C. proc. civ., fără plata unei cauțiuni;
anularea adreselor de înființare a popririi asupra părților sociale deținute de scontestatori în cadrul unor societăți cu răspundere limitată, emise în dosarele execuționale nr. x/2024, y/2024 și 3207/2024;
anularea încheierii din 06.09.2024 prin care sunt actualizate cheltuielile de executare silită cu suma de 2.380 RON în dosarul execuțional 3205/2024, a încheierii din 09.09.2024 prin care sunt actualizate cheltuielile de executare silită cu suma de 2.380 RON în dosarul execuțional 3206/2024 și a încheierii din 09.09.2024 prin care sunt actualizate cheltuielile de executare silită cu suma de 2.380 RON în dosarul execuțional 3206/2024.
urgentarea stabilirii primului termen de judecată, având în vedere caracterul urgent al cauzei, precum și cererea de urgentare depusă la data de 23.09.2024.
Prin încheierea civilă nr. 1883/2024 din 3 decembrie 2024, Judecătoria Alba Iulia, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivare, această instanță a reținut, în esență, incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, observând că Judecătoria Oradea a fost prima instanță care a încuviințat executarea silită, iar urmărirea silită a debitoarei J. S.R.L. nu a început, ci sunt urmăriți numai contestatorii din cauză, în dosare execuționale diferite, astfel că dispozițiile art. 112 alin. (1) teza finală C. proc. civ. există numai atunci când în cadrul dosarului execuțional sunt urmăriți atât debitori principali, cât și obligați accesoriu.
Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 539/2025 din 12 februarie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând cauza, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 651 alin. (1) și art. 112 alin. (1) C. proc. civ., constatând că intimatul J. S.R.L. este unicul debitor principal în raportul juridic de drept material, în timp ce contestatorii au calitatea de garanți fideiusori, deci de persoane obligate accesoriu. Chiar dacă executarea silită nu a fost demarată de creditor și împotriva debitorului principal (împotriva acestuia fiind deschisă procedura insolvenței), în opinia instanței această împrejurare nu conduce la modificarea competenței instanței de executare care se stabilește în raport de domiciliul/sediul debitorului principal.
A mai reținut că principiul unicității instanței de executare consacrat prin Decizia RIL nr. 20/2021 presupune în mod evident că numai în situația în care o instanță competentă teritorial în raport de unul dintre codebitori care a încuviințat executarea silită, operează o prorogare de competență și în privința contestațiilor promovate de alți codebitori. Greșita stabilire a competenței instanței de executare în procedura încuviințării executării silite (procedura necontencioasă care se soluționează fără citarea părților) în situația în care niciuna din instanțele care au încuviințat executarea silită împotriva persoanelor obligate accesoriu nu a fost competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite (în raport de domiciliul/sediul debitorului principal) nu poate proroga competența de soluționare și în privința contestațiilor la executare.
Având în vedere că sediul debitorului principal J. S.R.L. se află în mun. Alba Iulia, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea introductivă, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. si H. au formulat, în contradictoriu cu intimații I. S.A. și J. S.R.L., contestație la executare împotriva executărilor silite desfășurate în următoarele dosare execuționale:
- dosarele nr. x/2024, y/2024, z/2024 instrumentate de BEJ K.;
- dosarele nr. x/2024, y/2024, z/2024 instrumentate de SCPEJ L.;
- dosarele nr. x/2024, y/2024, z/2024 instrumentate de BEJ M..
În esență, s-a solicitat conexarea dosarelor execuționale anterior menționate, unde contestatorii au calitatea de debitori, fiind urmăriți silit în calitate de fideiusori, cenzurarea cheltuielilor de executare silită stabilite în dosarele execuționale, suspendarea executării silite cu referire la plata cheltuielilor de executare stabilite, anularea încheierilor de încuviințare a executării silite, anularea executărilor silite, anularea actelor de executare comunicate și a celor subsecvente, reducerea onorariilor executorilor judecătorești cu titlu subsidiar, precum și întoarcerea executării silite.
Se reține că executarea silită a contestatorilor în dosarele execuționale anterior precizate este demarată în baza acelorași trei titluri executorii, respectiv:
contractul de credit nr. x/24.08.2023 și contractul de fideiusiune nr. x/24.08.2023;
contractul de credit nr. x/26.05.2023 și contractul de fideiusiune nr. x/26.05.2023;
contractul de credit nr. x/12.10.2022, modificat prin actul adițional nr. x/21.04.2023.
Încuviințarea executării silite în dosarele execuționale anterior menționate, împotriva contestatorilor, s-a realizat după cum urmează:
de către Judecătoria Oradea:
- prin încheierea civilă nr. 7114/07.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus încuviințarea executării silite a debitorului A., de către BEJ K., în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/24.08.2023, contractul de fideiusiune nr. x/24.08.2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului ce privește pe creditorul I. S.A., rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.
- prin încheierea civilă nr. 7001/06.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus încuviințarea executarea silită a debitorului A., de către creditoarea I. S.A., în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/26.05.2023, contractul de fideiusiune nr. x/26.05.2023, rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.
- prin încheierea civilă nr. 7079/07.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus încuviințarea executarea silită a debitorului A., de către creditoarea I. S.A., în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/12.10.2022, modificat prin Actul adițional nr. x/21.04.2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.
de către Judecătoria Buftea:
-prin încheierea civilă nr. 11630/13.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a dispus încuviințarea executarii silite a debitorilor B., C., D. și E., de către L., în dosarul de executare silită nr. x/2024, temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul facilitate linie de credit sub condiție nr. x din 12.10.2022 - condiții speciale de creditare și condiții generale de creditare, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului I. S.A. rezultat din titlul executoriu, respectiv 20.176.577,77 RON, precum și a cheltuielilor de executare.
-prin încheierea civilă nr. 11687/13.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a dispus încuviințarea executării silite a debitorilor B., C., D. și E. de către L., în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru finanțarea activității curente -componenta N. - programul IMM Invest Plus nr. x/26.05.2023, contract de fideiusiune nr. x/26.05.2023, contract de fideiusiune nr. x/26.05.2023, contract de fideiusiune nr. x/26.05.2023, contract de fideiusiune nr. x/26.05.2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului I. S.A. rezultat din titlul executoriu, respectiv 3.176.046,43 RON, precum și a cheltuielilor de executare.
-prin încheierea civilă nr. 11659/13.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a dispus încuviințarea executării silite a debitorilor B., C., D. și E. de către L., în dosarul de executare silită nr. x/2024, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit pentru finantarea activitatii curente (non-revolving) nr. x din data de 24.08.2023 - conditii speciale de creditare și conditii generale de creditare, contract de fideiusiune din data de 24.08.2023, contract de fideiusiune din data de 24.08.2023, contract de fideiusiune din data de 24.08.2023, contract de fidejusiune din data de 24.08.2023, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului I. S.A. rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.
de către Judecătoria Deva:
-prin încheierea civilă nr. 4375/CC/13.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a dispus încuviințarea executării silite prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în dosarul execuțional nr. x/2024, având ca obiect cererea formulată de creditorul I. S.A., împotriva debitorilor F., H. Și G., fiind autorizată creditoarea să treacă la executarea silită a obligației de plată a sumei de 13.534.530,42 RON reprezentând credit și dobânzi, cuprinse în titlul executoriu constând în contract de credit nr. x/24.08.2023, contract de fideiusiune nr. x/24.08.2023, contract de fideiusiune nr. x/24.08.2023, contract de fideiusiune nr. x/24.08.2023, la care se adaugă cheltuielile de executare silită calculate pe parcursul procedurii execuționale, până la recuperarea integrală a creanței.
-prin încheierea civilă nr. 4376/CC/13.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 s-a dispus încuviințarea executării silite prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în dosarul execuțional nr. x/2024, având ca obiect cererea formulată de creditorul I. S.A., împotriva debitorilor F., H. și G., fiind autorizată creditoarea să treacă la executarea silită a obligației de plată a sumei de 3.176.046,43 RON, reprezentând credit și dobânzi, cuprinse în titlul executoriu constând în contract de credit nr. x/26.05.2023, contract de fideiusiune nr. x/26.05.2023, Contract de Fideiusiune nr. x/26.05.2023, Contract de Fideiusiune nr. x/26.05.2023, la care se adaugă cheltuielile de executare silită calculate pe parcursul procedurii execuționale, până la recuperarea integrală a creanței.
-prin încheierea civilă nr. 4441/CC/19.08.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2024, având ca obiect cererea formulată de creditorul I. S.A., împotriva debitorilor F., H. Și G., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract facilitate linie de credit nr. x/12.10.2022, în vederea realizării drepturilor creditoarei, până la concurența sumei de 20.176.577,77 RON, cu titlu de debit principal neachitat, dobânzi și comisioane aferente creditului acordat, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, executarea silită putându-se realiza simultan sau succesiv, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Alba Iulia și Judecătoria Oradea și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, iar a doua instanță raportându-se la sediul debitorului principal J. S.R.L..
În acest context, se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 645 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că "sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul", precum și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cu care "Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."
În raport cu cele anterior expuse, se reține că, în faza executării silite, debitorul poate fi atât împrumutatul, cât și garantul, așadar nu numai debitorul principal din raportul obligațional.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor", iar alin. (3) al aceluiași text legal prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Totodată, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ.: "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."
Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierile nr. 7001/06.08.2024, nr. 7079/07.08.2024 și nr. 7114/07.08.2024 pronunțate de Judecătoria Oradea, a fost încuviințată executarea silită a debitorului A., la cererea creditorului I. S.A., aceasta fiind prima dintre instanțe care a încuviințat executarea silită a garantului.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).
Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).
Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).
Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.
Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.
Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Oradea, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.
Astfel, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu mai pot determina instanța de executare, care a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de executare silită, în procedura necontencioasă, când instanța și-a verificat competența potrivit art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Prin urmare, față de cele ce precedă și având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză prima dintre încheierile de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Oradea, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță, întrucât acest text legal vizează numai ipoteza în care sunt urmăriți silit atât debitorii principali, cât și debitorii obligați accesoriu.
Or, în speță, împotriva debitorului principal J. S.R.L. nu s-a început executarea silită, ci urmăriți silit sunt numai contestatorii din prezenta cauză (în calitate de garanți), în dosare de executare diferite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.