ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2025

HOTĂRÂRE
03.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înaintată instanței de Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditorul B. și debitorul C., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8345/20.12.2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2022.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 666 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1599 din 27 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

În fundamentarea acestei soluții, raportându-se la dispozițiile art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că domiciliul debitoarei, la data înregistrării cererii de încuviințare a executării silite, era în satul Bilca, comuna Bilca, str. x, potrivit verificărilor D.E.P.A.B.D., localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Rădăuți.

Prin încheierea de ședință din 20 martie 2025, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A.; a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta B.; a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1599 din 27.02.2025 pronunțate în dosarul nr. x/2025, în sensul că se vor insera în cuprinsul hotărârii următoarele: cu privire la considerentele hotărârii referitoare la domiciliul debitorului, "domiciliul debitorului este în mun. București", în loc de "domiciliul debitorului este în sat Bilca (com. Bilca), str. x, potrivit verificărilor DEPABD efectuate în dosar", cum din eroare s-a consemnat.

Prin încheierea de ședință din 03 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile de lămurire formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. și creditorul B..

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Rădăuți, prin încheierea nr. 1077 din 24 aprilie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Rădăuți și Judecătoria Sectorului 6 București și a dispus înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului negativ de competență instanței imediat superioare și comune instanțelor în conflict, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, în considerarea dispozițiilor art. 622 alin. (2), art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că domiciliul activ, la data sesizării organului de executare, se afla în București.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, petentul Biroului Executorului Judecătoresc D. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8345 din 20 decembrie 2023, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, în dosarul nr. x/2022, la solicitarea creditoarei B., împotriva debitoarei C..

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv Judecătoria Rădăuți, a fost generat de faptul că acestea nu s-au considerat instanțe de executare din punct de vedere teritorial, prin raportare la domiciliul debitoarei.

În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuție identifică judecătoria ce devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar și numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în țară, legiuitorul determină instanța de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării orga­nului de executare. În continuare, dacă la același moment indicat, nici debitorul, nici creditorul nu au domiciliul sau sediul în țară, atunci instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Aceste reguli de stabilire a instanței de executare nu permit creditorului a alege instanța competentă din punct de vedere teritorial deoarece variantele normative menționate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanței de executare se aplică strict sub rezerva ineficienței normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată și exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existența vreunui drept de opțiune în favoarea creditorului.

Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu își au domiciliul sau sediul în țară, recunoaște un drept de opțiune în favoarea creditorului în condițiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanței de executare.

Totodată, se reține că regula de determinare a instanței de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispozițiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

Reglementând competența funcțională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Pentru determinarea competenței instanței de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenței prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, funcție de care se va determina instanța competentă.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanței de executare, Înalta Curte constată că debitoarea C. figurează cu domiciliul activ în București, începând cu 01 mai 1981 până în prezent, deci și la data formulării cererii de executare silită - 12 februarie 2025, conform fișei interogării bazei de date a D.E.P.A.B.D., din 24 aprilie 2025, la solicitarea Judecătoriei Rădăuți, aflată la fila x, domiciliu situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de încuviințare executare silită dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2025 pe rolul Judecătoriei Pitești, pet
ÎCCJ 2025-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 575/2025
I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, Secția civilă la data de 25 noiembrie 2024, sub nr. x/303/2024, petentul B.E.J. A, la cererea creditoarei B S.R.L., a soli
ÎCCJ 2025-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2025
Ședința publică din data de 5 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite d
ÎCCJ 2025-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1843/2025
Ședința publică din data de 22 octombrie 2025 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul acestei instanțe, petentul A. a solici
ÎCCJ 2021-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 12 octombrie 2021, formulată de p
Sursă