ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1151/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022 la data de 05 octombrie 2022 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000.000 Euro în RON, la cursul BNR al zilei plății, cu titlu de compensare a suferinței fizice și psihice în perioada 16 mai 2011 la zi, plus dobânda BNR și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu s-a putut ocupa de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor săi minori, aflați pe teritoriul Regatului Spaniei, nu a putut profesa ca avocat, deși a avut o decizie de avocat valabilă, a fost supus oprobiului public, nu a putut beneficia de sistemul asigurărilor de sănătate din cadrul UNBR, a avut viața și integritatea fizică și psihică în pericol, nu a putut finaliza studiile doctorale, așa cum rezultă și din adeverința nr. x din 11 aprilie 2013 a Universității "B." și a fost exmatriculat de la Școala Doctorală. Din cauza blocării accesului la profesia de avocat a fost în imposibilitate să-și îndeplinească obligațiile din contractul de leasing, instituindu-se poprire bancară, fiind obligat la dobânzi și penalități, luându-i-se autovehiculul.

Reclamantul a menționat că de această situație se face vinovat Statul Român, care, prin puterea sa legislativă, a edictat Legea 300/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care a stabilit în art. 100, abuziv, o sancțiune disciplinară perpetuă, o aberație legislativă, de excludere din magistratură, cu încălcarea art. 53 din Constituție, devenind caz de nedemnitate perpetuă, care i-a blocat accesul la exercitarea profesiei de avocat și la viață privată timp de 12 ani.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile privind răspunderea delictuală din C. civ., art. 219-224.

Prin sentința civilă nr. 1562 din 27 decembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. Mircea, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 214.560 RON daune materiale și 1.000.000 RON daune morale.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul reducerii semnificative a cuantumului despăgubirilor pentru daune morale.

Prin decizia civilă nr. 789A din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1562 din 27 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. Mircea.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că valoarea daunelor morale la care va fi obligat pârâtul este de 150.000 RON.

A menținut în rest sentința primei instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 ianuarie 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât în opinia sa, instanța de apel a depășit "ce i s-a cerut în apel", "adică natura cauzei în apel" și a acordat despăgubiri morale sub nivelul despăgubirilor materiale, respectiv 150.000 RON, cu 64.000 RON mai puțin decât daunele morale, depășind proporționalitatea și egalitatea daunelor materiale și morale.

A reiterat toate suferințele și traumele provocate de sancțiunea perpetuă și neconstituțională la care a fost supus și care justificau cuantumul inițial acordat al despăgubirilor pentru daune morale.

A mai precizat faptul că pârâta a criticat exclusiv cuantumul daunelor morale, acceptând în opinia sa, suma de 214.560 RON acordată cu titlu de daune materiale și a cerut reducerea daunelor morale; instanța de apel a redus în mod exagerat daunele morale.

O altă critică a recurentului se referă la atitudinea exprimată de judecătoarele curții de apel și modul în care acestea s-au comportat în timpul ședinței de judecată, precum și la politica guvernului de îndatorare militară.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 martie 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prioritar, Înalta Curte observă că recurentul a subsumat criticile formulate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără însă a expune în mod concret criticile corespunzătoare fiecărui motiv de casare invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, depusă în termen legal, se constată că recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată este nelegală și a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct 6 C. proc. civ., în conformitate cu care "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este invocat formal, recurentul neindicând în ce constă în concret, eventuala nemotivare sau caracter contradictoriu al considerentelor hotărârii.

Or, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., era necesar să se arate într-o manieră efectivă ori concretă lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecății de către recurent, fapt ce nu s-a întâmplat.

De altfel, Înalta Curte observă că această critică nu este reală, întrucât instanța de apel a expus pe larg, clar și coerent considerentele care au stat la baza soluției alese.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente.

S-a mai criticat decizia recurată și din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale ce au în vedere ipoteza în care instanța a aplicat greșit normele de drept material, când instanța a recurs la textele de lege incidente pricinii, și fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurentul invocând faptul că instanța de apel a depășit "ce i s-a cerut în apel, adică natura cauzei în apel, care vorbea de proporționalitate și echitate, de egalitatea cel puțin între daunele materiale și morale și a acordat despăgubiri morale sub nivelul despăgubirilor materiale, respectiv 150.000 RON, cu 64.000 RON mai puțin decât daunele morale, eu cred că este imoral să dai daune morale mai mici decât cele materiale, bunăoară să dai urmașilor mortului daune morale mai puțin decât valoarea copârșeului defunctului".

Alegațiile prin care se arată că instanța de apel nu ar fi avut în vedere cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanță și a diminuat în mod nejustificat cuantumul daunelor morale acordate, nu pot fi avute în vedere, neînscriindu-se în niciuna din tezele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât ceea ce se contestă este exclusiv cuantumul acestor daune, aprecierea instanței de apel asupra întinderii lor, fără a se indica o normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greșit, astfel încât susținerile recurentului reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot fi examinate în cadrul analizei de nelegalitate din recurs.

Trebuie observat că instanța de apel a reevaluat și diminuat numai cuantumul daunelor morale acordate, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv cele referitoare la despăgubirile acordate pentru daune materiale, în cuantum de 214.560 RON.

Aprecierile recurentului referitoare la raportul de proporționalitate și cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele morale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, acestea făcând obiectul analizei instanțelor de fond, fiind străine de examinările posibile în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Criticile privitoare la aprecierile factuale asupra întinderii prejudiciului moral nu se circumscriu exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, și nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. a susținerilor formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, în speță devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. Mircea împotriva deciziei nr. 789A din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.