Decizia nr. 115/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Decizia atacată Prin decizia nr. 915 din data de 28 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de repunere în termenul de recurs și a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 199 din data de 23 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 915 din data de 28 martie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul A.. I.

Înregistrarea contestației în anulare la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. I.

Motivele contestației în anulare Contestatorul a solicitat admiterea căii de atac promovate, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri. În esență, a susținut că instanța de recurs a reținut în mod eronat că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului este tardivă și că nu poate fi repus în termenul de declare a acesteia, întrucât nu a făcut dovada unor motive temeinice care să îl fi împiedicat să formuleze recursul în termen. În drept, a invocat prevederile art. 503 și 504 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata B. S.A., în principal, a invocat excepția tardivității contestație în anulare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din data de 25 septembrie 2024, Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2024, termen la care s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 21 ianuarie 2025, în vederea soluționării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulate de contestator. Prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de contestator. La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării contestației în anulare și a reținut cauza în pronunțare prin prisma acestei excepții. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția netimbrării căii de atac, cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 148 alin. (6) C. proc. civ., "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar potrivit dispozițiilor art. 197 din același cod, "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii". Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență", iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. De asemenea, conform art. 26 alin. (1) din același act normativ, contestația în anulare se taxează cu 100 RON. În cauză, prin rezoluția din data de 25 septembrie 2024, s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Această obligație a fost comunicată părții la data de 14 octombrie 2024, astfel cum rezultă din citativul și dovada de înmânare a citației pentru termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2024 . În termen legal, contestatorul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024. Încheierea prin care a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost comunicată contestatorului la data de 13 ianuarie 2025. Contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acesteia și nici nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea contestației în anulare. Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. În conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. (6) din C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel, neplata taxei de timbru reprezentând o astfel de cauză, care conduce la incidența unei nulități necondiționate. Curtea Constituțională a statuat în mod constat că plata taxelor judiciare de timbru reprezintă o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația de plată a acestor taxe fiind justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată. Totodată, se reține că, deși prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 21 din Constituția României se garantează dreptul de acces la justiție, acest drept nu este unul absolut, fiind permise unele limitări (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Obligația plății taxelor judiciare de timbru reprezintă una dintre condițiile sesizării legale a instanțelor judecătorești, nefiind considerată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, o limitare a dreptului de acces la o instanță sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care să fie, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenție (Cauza Larco și alții împotriva României, paragrafele 54 și 58). Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 915 din data de 28 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.