ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1124/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 18 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 2.625 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare din perioada 30.11.2023-03.12.2023, reprezentând rest de preț al contractului de închiriere încheiat la 30.11.2023, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, reprezentând un total de 52,81 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, 1516, 1535 și 1446 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 4211 din 26 iulie 2024, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sibiu a constatat că normele de competență aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 121 C. proc. civ., care sunt norme de ordine publică, de la care nu se poate deroga decât printr-o dispoziție expresă existentă într-un act normativ cu caracter special, în raport cu dispozițiile art. 1028 din același act normativ, cu trimitere la prevederile dreptului comun în materie de competență teritorială.

Astfel, a apreciat că aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului consumator, competența de soluționare a litigiului, conform dispozițiilor art. 121 C. proc. civ.

Reținând că domiciliul/sediul pârâților este în Afumați, jud. Ilfov, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 4211 din 27 martie 2025, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reținut că litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1446 C. civ.

Astfel, a apreciat că, în ceea ce privește competența teritorială, aceasta se poate stabili prin raportare la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., dar și la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 din acest act normativ.

Totodată, a remarcat că, potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Raportat la prevederile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. a reținut că necompetența în cauză este de ordine privată, astfel că excepția se impunea a fi invocată în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din acest act normativ, respectiv de către pârât, prin întâmpinare, iar nu de instanță, din oficiu.

Așadar, a apreciat că Judecătoria Sibiu, sesizată de reclamantă cu soluționarea cererii de chemare în judecată este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea, aceasta neputând să își decline din oficiu competența.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sibiu îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 2.625 RON, constând în contravaloarea serviciilor de cazare aferente perioadei 30.11.2023-03.12.2023, reprezentând rest de preț al contractului de închiriere încheiat la 30.11.2023, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, reprezentând un total de 52,81 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de operator economic, având ca obiect de activitate, printre altele, închirierea unor apartamente în regim hotelier, trei dintre acestea fiind închiriate pârâtului B. în perioada 30.11.2023-03.12.2023, conform contractului de închiriere încheiat între A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L..

Conform dispozițiilor art. 2 pct. 2 din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, prin consumator se înțelege "(...) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de produ]cție, artizanale ori liberale."

Litigiul dedus judecății nu este unul în materia dreptului consumatorului, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 2 din Ordonanța nr. 21/1992, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care să atragă o normă de competență teritorială absolută.

Înalta Curte constată că pretențiile deduse judecății nu privesc raporturile juridice dintre un profesionist și un consumator, ci provin din modalitatea de executare a unui contract de închiriere, încheiat între reclamanta A. S.R.L. și pârâta C. S.R.L., pentru care dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, "În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente", (pct. 3), "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract"; (pct. 4) instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului."

Potrivit art. 116 din același act normativ, "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată. (2) Necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Pe cale de consecință, raportat la obiectul cauzei deduse judecății, norma de competență care o guvernează este de ordine privată, competența putând fi stabilită, în această ipoteză, prin raportare la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., dar și la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod.

Potrivit art. 130 alin. (3) din același act normativ, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

În cauză, pârâtul B. a depus întâmpinare, însă prin apărările formulate nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu, ci s-a rezumat să combată chestiunile de fond susținute de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În aceste condiții, distinct de împrejurarea că Judecătoria Sibiu nu putea să invoce din oficiu excepția de necompetență teritorială, ci trebuia să se declare competentă să soluționeze cauza, conform prescripțiilor art. 130 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (2) C. proc. civ., competența acesteia este atrasă de dispozițiile art. 113 pct. 4 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.