ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2025

Cauza în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale La data de 5 februarie 2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021, a fost înregistrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3849 din data de 7 decembrie 2023, pronunțate Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Prin notele scrise formulate la 16 septembrie 2024, recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. I.

Hotărârea atacată Prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și 20 din Legea nr. 514/2003, formulată de petentul A.. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva încheierii de ședință din data de 21 noiembrie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a declarat recurs petentul A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de. 22 noiembrie 2024, sub nr. x/2021/a1*. II.2. Motivele de recurs Apreciind că hotărârea atacată este vădit ilegală și abuzivă, recurentul-petent a afirmat că instanța nu a motivat în concret pentru care motiv nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv de ce excepția invocată nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei. A susținut că instanța a reținut în mod fraudulos că, întrucât a fost anulat recursul formulat în dosarul nr. x/2021, excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o nu ar produce niciun efect cu privire la soluționarea cauzei ce formează obiectul respectivului dosar. În opinia recurentului-petent, hotărârea de anulare a recursului este rezultatul săvârșirii unor infracțiuni, a unor abateri disciplinare, precum și a unor erori judiciare, pentru care statul e responsabil de repararea prejudiciului cauzat. A menționat că recursul era suficient de clar motivat și încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Totodată, a subliniat că recursul a fost anulat, însă nici ca netimbrat, nici pentru neîndeplinirea altor motive de formă și nici pentru că nu ar fi fost formulat în termen legal. Recurentul-pârât a susținut și că, așa cum a arătat în recursul și în apelul din dosarul nr. x/2021, hotărârile instanțelor de fond, de apel și, implicit, de recurs sunt lovite de nulitate, întrucât a solicitat constatarea nulității întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor, solicitare care a fost abuziv respinsă. Totodată, a arătat și că a formulat zeci de acțiuni contra statului pentru erori judiciare, unele aflate în faza recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarele nr. x/2023, nr. y/2023, z/2023, w/2023, t/2021, s/2021, q/2023, r/2021, 3058/85/2021, 531/85/2020*), precum și că va mai formula astfel de acțiuni, urmând a se adresa și Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate statua că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind aplicabilă în zeci de cauze similare - nu numai în cele formulate împotriva Ministerului Finanțelor pentru erori judiciare, ci și în orice cauze pe care le are pe rolul instanțelor contra tuturor persoanelor juridice private și publice. II.

Apărările formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, cu citarea părților în ședință publică, termen la care a respins excepția necompetenței sale materiale procesuale și a reținut cauza în pronunțare asupra recursului. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând încheierea atacată, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, astfel încât instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată, și anume: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă; prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituționale. Cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, iar dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Din cuprinsul alin. (1)-(3) din același articol rezultă că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate rolul de prim-filtru în privința acestora, astfel că trimiterea la Curtea Constituțională se poate dispune doar sub rezerva constatării întrunirii cumulative a tuturor condițiilor de admisibilitate instituite prin norma legală menționată. Potrivit art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin prima critică formulată, recurentul-petent a pretins că instanța nu a arătat de ce nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru a fi admisibilă sesizarea Curții Constituționale. Această susținere este nefondată, în contextul în care, în analiza sa, prin încheierea din data de 21 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, instanța și-a exercitat rolul de prim-filtru al sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate de recurentul-petent, concluzionând că soluția care s-ar pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și ale art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nu va produce niciun efect cu privire la cauza și recursul declarat în dosarul x/2021 Astfel, față de împrejurarea că analizarea cererilor incidentale formulate de părțile litigante trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză, a reținut că soluționarea cererii mai sus menționate este de prisos în raport de soluția de anulare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 3849 din data de 7 decembrie 2023 pronunțate Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Prin urmare, în cuprinsul încheierii atacate, instanța a reținut în mod clar că, în raport cu soluția pronunțată prin decizia recurată în dosarul nr. x/2021, în speță, nu este îndeplinită condiția privind legătura dintre excepția invocată și soluționarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar, circumstanțe în care nu poate fi reținută nemotivarea soluției pronunțate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum susține recurentul-petent. Totodată, este nefondată și critica prin care recurentul-petent a susținut că în mod greșit instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. Astfel, Înalta Curte reține că, sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa constantă, reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că acestea constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției cu scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei. Transpunând aceste considerente în speța de față, Înalta Curte reține, în acord cu cele expuse în încheierea atacată, faptul că nu este îndeplinită cerința existenței unei legături a prevederilor art. 5 și ale art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu judecata în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici pot constitui asociații profesionale în scopul apărării și promovării intereselor profesionale, în condițiile legii privind asocierea și constituirea persoanelor juridice, iar art. 20 din același act normativ prevede că: "(1) În condițiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri județene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, și, după caz, la nivel național, cu respectarea legii privind asociațiile și fundațiile. (2) Formele de asociere și organizare la nivel județean și la nivel național sunt stabilite prin statutul asociației, cerut de lege. (3) Constituirea asocierilor profesionale are la bază principiile constituționale ale dreptului de asociere și reglementările legale privind asocierea și constituirea de persoane juridice." Prin decizia nr. 7/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 și ale art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare, prestarea activității specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcționări publici sau de angajați cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ținut de Colegiile Consilierilor Juridici din România." Or, în dosarul nr. x/2021, în care recurentul-petent a invocat excepția de neconstituționalitate, instanța a pronunțat soluția în temeiul excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, excepție care poate fi invocată de orice parte din proces, de procuror, dacă acesta participă la soluționarea cauzei, precum și de către instanță din oficiu, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că recurentul-petent a invocat nulitatea întâmpinării formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului acestei, în contextul în care această excepție a fost respinsă de către instanță, iar excepția nulității recursului a fost invocată și de către intimata Curtea de Apel Craiova. Ca atare, în acord cu cele reținute de către instanța care a pronunțat încheierea atacată prin prezentul recurs, Înalta Curte constată că nu există o legătură între excepția de neconstituționalitate invocată de către recurentul-petent cu soluționarea recursului ce a format obiectul dosarului în care aceasta a fost ridicată și, prin urmare, nefiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale a fost în mod corect respinsă ca fiind inadmisibilă. Totodată, contrar celor arătate de recurentul-petent, față de prevederile anterior menționate, Înalta Curte reține că, sub aspectul caracterului admisibil sau nu al sesizării instanței de contencios constituțional, prezintă relevanță doar cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, nu și alte pricini pe care partea le are pe rolul instanțelor sau pe care aceasta intenționează să le inițieze. În ceea ce privește susținerile recurentului-petent referitoare la faptul că recursul său a fost motivat, Înalta Curte apreciază că acestea excedează analizei din prezenta cauză, având în vedere că obiectul acestui recurs este reprezentat de încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, și nu de decizia nr. 1901 din data de 19 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost anulat recursul declarat de recurentul-petent împotriva deciziei civile nr. 3849 din data de 7 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 21 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.