ÎCCJ, decizie (scj.ro #232883)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Infracțiunea prevăzută în art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000. Tipicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Legi speciale. Legea nr. 78/2000.

Indice alfabetic:

- drept procesual penal

- recurs în casație

- infracțiunea prevăzută în art. 18 indice 1 din Legea nr. 78/2000

C. proc. pen.

,  art. 438 alin. (1) pct. 7

Legea nr. 78/2000,

art. 18 ind. 1 alin. (1)

Contractul de arendă este un contract translativ exclusiv de folosință temporară, având ca scop numai punerea în valoare a bunului, exploatarea acestuia și, în aceste condiții, locatorul poate să nu fie proprietarul bunului dat în locațiune, garantând însă locatarului normala și netulburata folosință a bunului închiriat.

Pentru a beneficia de plățile din cadrul schemei de plată unică pe suprafață (S.A.P.S.) în sectorul vegetal este necesar ca solicitantul să fie utilizatorul direct al suprafeței, cel care o exploatează în mod efectiv în temeiul unui drept recunoscut printr-un înscris: titlul de proprietate în situația în care proprietarul este și cel care utilizează terenul, contractul de arendă, în situația în care arendașul utilizează în mod direct terenul, contractul de comodat în situația în care comodatarul exploatează terenul.

În cauză, nu s-a reținut de către instanțele de fond și apel, și nici nu s-a invocat de către acuzare, împrejurarea că inculpații arendași nu ar fi avut folosința terenurilor arendate, că nu le-ar fi exploatat în fapt, ci doar că nu au dobândit legal dreptul de folosință asupra terenurilor luate în arendă, atâta vreme cât arendatorul nu avea titlu de proprietate asupra terenurilor arendate.

În materia obținerii sprijinului financiar din fonduri publice, inclusiv europene, nu se poate reține existența infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000 atunci când documentele depuse atestă un drept de folosință valabil și beneficiarul a exploatat efectiv bunul, chiar dacă persoana care a constituit folosința nu avea titlu de proprietate.

În condițiile în care inculpații arendași au dobândit dreptul de folosință, prin încheierea contractelor de arendă în forma prescrisă de lege, cu respectarea condițiilor legale de opozabilitate și au exploatat efectiv terenurile, nu se poate constata că aceștia au depus și au folosit la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură documente false, în vederea obținerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafețele de teren arendate, neexistând astfel, cerința atașată acțiunii incriminate drept verbum regens al infracțiunii

prevăzute art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000, aceea ca documentele depuse să fie false, incomplete, inexacte.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.  769/RC din 3 decembrie 2024

I.

Sentința

Prin sentința penală nr. 85 din data de 19 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-au dispus, între altele, următoarele:

În baza art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, au fost condamnați inculpații P, B, N, O la pedepse cu închisoare, cu aplicarea art. 91 și următoarele C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București.

II. Decizia instanței de apel

Prin decizia penală nr. 533 din data de 22 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017*, printre altele, s-a  dispus:

Au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații P, C, D, E, O, B, N, G și H și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 85 din data de 19.06.2023 pronunțată de Tribunalul Gorj.

A fost desființată în parte sentința penală nr. 85 din data de 19.06.2023 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017*, pe latură penală cu privire la inculpații G, A și F și pe latură civilă, și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce o privește pe inculpata G pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, astfel cum a fost precizată.

III. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Împotriva deciziei nr. 533 din data de 22 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au formulat recurs în casație, între alții, inculpații P, N, B și O.

Prin cererile de recurs în casație având un conținut similar, inculpații au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul  procedură penală – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, în motivarea cererilor de recurs în casație, inculpații au susținut neîndeplinirea condițiilor de tipicitate a faptei, considerând că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive din punct de vedere al laturii obiective și al laturii subiective, ceea ce lipsește faptele de configurarea legală necesară pentru a fi calificate ca fiind fapte prevăzute de legea penală.

Apărarea recurenților inculpați a susținut că cele trei elemente constitutive ce sunt incluse în tipicitatea normei de încriminare: 1) folosirea/prezentarea de 2) documente false/inexacte/incomplete, 3) cu rea-credință, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, nu se regăsesc în faptele care au fost reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, fapte pentru care ulterior au fost condamnați.

Analizând cererile de recurs în casație formulate de inculpații P, N, B și O în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

Raportat la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, Înalta Curte a reținut că faptele inculpaților, așa cum au fost descrise în materialitatea lor, nu întrunesc cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzute de art.18 ind. 1 din Legea nr.78/2000.

Înalta Curte a constatat că situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, în baza căreia s-a concluzionat că inculpații G, P, N, B și O nu îndeplineau condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de diferite forme de sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) -  plată unică pe suprafață (S.A.P.S.), plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăți pentru agromediu, etc, a fost aceea că inculpații au depus documente care atestau în mod nereal că folosesc terenurile pentru care au solicitat sprijin, aceasta în condițiile în care, contractele de arendă încheiate cu defunctul A și cele de comodat încheiate ulterior cu X, moștenitoarea lui A, nu erau apte să transmită folosința asupra terenurilor care făceau obiectul acestor contracte, întrucât nici arendatorul sau comodantul nu aveau acest drept, nefiindu-le emis titlu de proprietate și nefiind puși în posesie.

S-a reținut că documentele care conțineau date nereale în baza cărora inculpații mai sus menționați ar fi obținut ajutoare agricole necuvenite din fonduri europene au fost adeverințele eliberate de Primăria Padeș, care atestau că inculpații folosesc diferite suprafețe de teren pășune gol alpin și contractele de arendă/comodat încheiate cu A, iar ulterior cu soția acestuia X, în baza cărora au fost eliberate adeverințele, iar argumentul reținut de instanțele de fond și apel pentru a statua că aceste documente conțin date nereale a fost acela că respectivele contracte de arendă/comodat nu puteau transmite dreptul de folosință, atâta vreme cât A nu era proprietar asupra acelui teren.

Înalta Curte a mai reținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea la situația de fapt reținută cu titlu definitiv, apreciind greșit că inculpații arendași ar fi prezentat documente false în vederea obținerii subvențiilor aferente suprafețelor de teren luate în arendă, și astfel, că ar fi realizat acțiunea tipică ce constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000.

Ținând seama de situația de fapt stabilită definitiv în cauză, anume aceea că inculpații arendași au încheiat contracte de arendă cu un arendator neproprietar, situație de altfel, corect și just stabilită, pe baza probelor administrate, Înalta Curte a constatat că pentru a statua dacă faptele inculpaților de a folosi contractele de arendă/comodat și cele subsecvente încheierii contractelor de arendă – adeverințele eliberate de Primăria Padeș,  în vederea obținerii sprijinului financiar din fonduri europene, constituie sau nu infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea -  credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, prin care s-ar fi obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, trebuie stabilit dacă inculpații arendași au avut sau nu

drept de folosință

asupra terenurilor arendate/luate în comodat și, în același timp, se impune a clarifica dacă aceste contracte și adeverințele subsecvente atestau

situații juridice reale

, mai ales prin raportare la situația premisă și la

contextul

în care contractele au fost încheiate.

Cu referire la contextul în care au fost încheiate contractele de arendă, Înalta Curte a menționat, astfel cum s-a reținut de către instanțele de fond și apel, că A a efectuat mai multe demersuri administrative și judiciare pentru a-i fi reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri cu vegetație forestieră și pășune alpină, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, aceste demersuri fiind justificate de calitatea sa de unic moștenitor al defunctului H, care îi donase întreaga avere prin actul de donație nr. 9600/18.07.1938.

Distinct de demersurile administrative și judiciare pe care A le-a efectuat în vederea eliberării titlului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră și pășuni – gol alpin, acesta a încheiat 4 contracte de arendare prin care suprafața de pășune alpină de 96,2585 ha a fost dată în arendă unora dintre inculpații din cauză.

În urma înregistrării acestor contracte la Primăria Comunei Padeș, inculpații au fost înscriși în Registrul Agricol și li s-au eliberat adeverințe referitoare la utilizarea suprafețelor de teren respective pe care, ulterior, le-au depus la A.P.I.A. în vederea obținerii de sume de bani cu titlu de subvenții aferente suprafețelor de teren cu care figurau înscriși în Registrul Agricol al Comunei Padeș.

După decesul lui A, pentru suprafețele de teren mai sus menționate au fost încheiate contracte de comodat, autentificate la notariat, cu X, soția supraviețuitoare a lui A, cu precizarea că pentru suprafața de 46,25 ha, ce fusese anterior arendată de inculpata G, contractul de comodat a fost încheiat de inculpatul P.

Revenind la contextul în care au fost încheiate contractele de arendă, s-a reținut că A era în perioada în care se pretinde că au fost săvârșite faptele, o persoană cu vocație la eliberarea titlului de proprietate, fiindu-i validată în Comisia Locală de fond funciar Padeș, cererea pentru suprafața de 95,7585 ha pășuni naturale - gol alpin, aflată în munții Vlăsia și Micușa și fiindu-i deschisă poziția de rol, cu nr. 53, fiind înscris cu suprafața de teren anterior menționată în registrul agricol al comunei Padeș.

Se constată astfel că înscrierea în registrul agricol a numitului A s-a făcut în acord cu dispozițiile art. 8 din OG nr. 28/2008 privind registrul agricol și dispozițiile art. 6 alin. 1 din Normele tehnice de completare a registrului pentru perioada 2010-2014, potrivit cărora înregistrarea în registru se făcea în baza unei declarații pe propria răspundere făcute de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei, care avea capacitate deplină de exercițiu.

Modalitatea concretă de înscriere la rolul registrului agricol al comunei Padeș a rezultat din declarațiile funcționarilor Primăriei Padeș care și-au desfășurat activitatea în perioada de referință, elocvente în acest sens fiind: declarația martorului W, primar al comunei Padeș în perioada 2008-2012, acesta declarând că în perioada 2009-2010 s-a făcut o inventariere a golurilor alpine, iar în ceea ce-l privește pe A a fost identificată o suprafață de circa 94-95 ha gol alpin în punctele Vlăsia și Micușa, înregistrarea în registrul agricol făcându-se în baza actelor de proprietate prezentate și a declarației pe propria răspundere; declarația martorului Z dată la 30.05.2022 în fața Tribunalului Gorj, acesta fiind membru în comisia de fond funciar și arătând că și altor cetățeni ai comunei le-a fost deschisă poziție de rol pentru terenurile goluri alpine, fără eliberarea prealabilă a titlului de proprietate, după ce terenurile erau identificate și întocmirea planului de amplasament de un expert topograf.

În continuare, Înalta Curte a reținut că încheierea contractelor de arendă trebuie analizată în raport de circumstanțele concrete, în care numitului A îi fusese validată cererea pentru 95 ha gol alpin și fusese înscris în registrul agricol cu această suprafață, dar și în raport de natura contractului de arendă, ca specie a contractului de locațiune.

Contractul de arendă este un contract sinalagmatic, cu executare succesivă, cu titlu oneros, netranslativ de proprietate, transmițându-se folosința în vederea exploatării suprafeței arendate. Contractul de arendă este o specie a contractului de locațiune și prezintă unele reguli derogatorii de la acesta având în vedere obiectul material al contractului. Dispozițiile art. 1778 alin. (l) C. civ. definesc cele două varietăți ale contractului de locațiune: închirierea, reprezentând contractul de locațiune având ca obiect bunurile imobile sau mobile, și arendarea, ce reprezintă contractul de locațiune având ca obiect bunuri agricole. Celor două varietăți ale locațiunii le sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile dreptului comun în materie de locațiune (art. 1777-1823  C. civ.), în măsura în care sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru aceste contracte.

Contractul de locațiune este un contract translativ exclusiv de folosință temporară, având ca scop numai punerea în valoare a lucrului, exploatarea acestuia, iar în aceste condiții, locatorul poate să nu fie proprietarul bunului dat în locațiune, locatorul garantând însă locatarului normala și netulburata folosință a bunului închiriat. Astfel, potrivit art. 1789 C. civ., purtând denumirea marginală de asigurarea folosinței, prevede că, locatorul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosința liniștită și utilă a bunului, fiind dator să se abțină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosință.

În cauza de față, nu s-a reținut de către instanțele de fond și apel, și nici măcar nu s-a invocat de către acuzare, împrejurarea că inculpații arendași nu ar fi avut folosința terenurilor arendate, că nu le-ar fi exploatat în fapt, ci doar, că nu au dobândit legal dreptul de folosință asupra terenurilor luate în arendă, atâta vreme când arendatorul A nu avea titlu de proprietate asupra terenurilor arendate.

Or, inculpații arendași au dobândit dreptul de folosință, prin încheierea contractelor de arendă în forma prescrisă de lege, respectiv în formă scrisă, și cu respectarea condițiilor de opozabilitate prevăzute de lege, prin înscrierea acestora în Registrul special ținut de consiliul local, potrivit art. 1838 C. civil.

În cauză, documentele în baza cărora inculpații arendași au obținut sprijin financiar și pe care le-au anexat declarațiilor de eligibilitate depuse la A.P.I.A., au fost documentele privind dreptul de utilizare/folosință (contract de arendă și ulterior de comodat) precum și cele privind utilizarea/folosința pentru suprafața totală de pajiști declarate (și anume adeverința eliberată de primăria pe raza căreia utilizează terenul, conform cu înscrisurile din Registrul Agricol), potrivit Ordinului MADR nr. 246/2008.

Inculpații, solicitând subvenții pe suprafață în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (S.A.P.S.), trebuiau să îndeplinească condițiile de eligibilitate, pentru a avea calitatea de beneficiari ai plăților directe: să fie înscriși în Registrul Unic de Identificare, administrat de A.P.I.A., să depună o cerere unică de plată pe suprafață în termen și să îndeplinească condițiile generale de eligibilitate potrivit art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006.

Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 246/23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate ,,Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform

art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006

, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2007

, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, sau alte acte doveditoare”.

Trecând peste împrejurarea că inculpații arendași au depus documente care atestau dobândirea dreptului de folosință asupra terenurilor arendate, este relevantă și împrejurarea că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis că utilizarea terenului, ca stare de fapt, se poate dovedi prin orice act ce atestă exploatarea terenului, statuându-se că ,,utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar, dar și orice altă calitate, care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credință." (decizia civilă nr. 6559 din 8 octombrie 2013).

Tot astfel, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia penală nr. 311/RC/21 iunie 2022) cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 18 ind.1 din Legea 78/2000, a reținut că ,,potrivit normelor în materie, deținerea calității de utilizator implică

exploatarea efectivă

de către însuși titularul cererii a suprafeței de imaș comunal menționată în cererea de subvenții și, totodată, desfășurarea unei activități agricole proprii pe respectiva suprafață, precum producția, creșterea sau cultivarea de plante furajere ori, după caz, pășunatul animalelor proprii.

Cu alte cuvinte nu prezintă relevanță cine deține un titlu de proprietate sau un drept de folosință în baza unui contract de orice tip, ci pentru a beneficia de plățile din cadrul schemei de plată unică pe suprafață și respectiv plățile naționale directe complementare în sectorul vegetal este necesar ca solicitantul să fie utilizatorul direct al suprafeței, cel care o exploatează în mod efectiv în temeiul unui drept recunoscut printr-un înscris: titlul de proprietate în situația în care proprietarul este și cel care utilizează terenul, contractul de arendă, în situația în care arendașul utilizează în mod direct terenul, contractul de închiriere (locațiune) în situația în care chiriașul (locatarul) utilizează în mod direct terenul, contractul de comodat în situația în care comodatarul exploatează terenul. Proprietarul care nu utilizează terenul nu este îndreptățit să solicite plăți, după cum nu este îndreptățit nici arendașul care nu utilizează terenul și transmite sub orice formă folosința unei alte persoane, sau cel care a primit cu titlu gratuit folosința terenului, dar nu își exercită în mod direct și concret dreptul de folosință.”

În același timp, Înalta Curte a constatat, pe lângă împrejurarea că inculpații arendași au încheiat contracte de arendă cu arendatorul A, care, chiar în condițiile în care nu avea calitatea de proprietar, cu toate acestea, a asigurat inculpaților arendași o exploatare utilă și netulburată a terenurilor arendate, în plus, în favoarea dobândirii legale a dreptului de folosință asupra terenurilor luate în arendă pledează și principiul aparenței în drept, potrivit căruia, cei care s-au întemeiat cu bună credință pe o aparență juridică considerată în mod public ca reprezentând însăși realitatea, trebuie ocrotiți juridicește, neputând fi vătămați prin înlăturarea ca nevalabil a actului pe care l-au încheiat astfel (M.N. Costin, C.M. Costin,

Dicționar de drept civil de la A la Z

, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 787). În favoarea aparenței calității de proprietar a arendatorului A pledează întregul context ce a precedat încheierea contractelor de arendă, arendatorul fiind la data faptelor o persoană cu vocație la reconstituirea dreptului de proprietate, având cel puțin, în prima etapă, validată cerere de reconstituire, de către Comisia locală, și o serie de hotărâri civile favorabile.

Ca urmare, Înalta Curte a constatat că inculpații P, N, B, O și G nu au depus și nu au folosit la A.P.I.A. documente false, inexacte în vederea obținerii pe nedrept a sprijinului financiar pentru suprafețele de teren arendate, neexistând cerința atașată acțiunii pe care textul de lege al art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000 o incriminează drept verbum regens al infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, aceea ca documentele depuse să fie false, incomplete, inexacte.

În consecință, iar soluția care s-a impus în raport cu lipsa tipicității faptelor, a fost aceea a achitării inculpaților, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.proc.pen.