ÎCCJ, decizie (scj.ro #232878)

Cameră preliminară. Contestație. Legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic:

- drept procesual penal

-  contestație

- cameră preliminară

C. proc. pen.

, art. 345 și urm.

Nelegalitatea percheziției domiciliare dispusă la imobilul ce constituia locuința concubinei, avocat, putea fi reținută doar în situația în care bunurile/obiectele/informațiile ridicate/obținute prin efectuarea percheziției domiciliare ar fi fost ulterior folosite în orice mod în ancheta penală pentru punerea sub acuzare a acesteia,  fapt ce ar fi permis să se constate existența unui comportament neloial al organului de urmărire penală care, sub pretextul supravegherii/percheziționării inculpatului, concubinul avocatei, ar fi urmărit în realitate incriminarea acesteia, prin obținerea încuviințării de probatorii de la o instanță inferioară celei competente după calitatea persoanei.

Având în vedere că infracțiunile care au format obiectul sesizării sunt în competența de soluționare a judecătoriei, dar și că inculpata (avocat) nu a fost vizată la acel moment de ancheta penală, măsurile de supraveghere tehnică și perchezițiile domiciliare au fost încuviințate, în mod legal, de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 912 din 11 decembrie 2024- Completul de 2 judecători de cameră preliminară

I.

Prin încheierea penală nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara – Secția penală, în dosarul nr. x/2023/a1, s-a constatat că instanța Curții de Apel Timișoara este competentă să soluționeze cauza. Au fost respinse ca, neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpații SC A SRL, B, C, D, E, F, G și H.

S-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, a administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei.

În adoptarea acestei soluții, s-a avut în vedere că prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, au fost trimiși în judecată, printre alții, inculpata E, avocat, pentru infracțiunile de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și obținere ilegală de fonduri, în formă continuată, prev. de art. 306 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

În ceea ce privește cererile și excepțiile formulate de inculpați, inclusiv de către inculpata E, judecătorul de cameră preliminară a reținut, printre altele, următoarele:

În cazul în care urmărirea penală este începută

in rem

pentru infracțiuni de competența materială a judecătoriei, iar pe parcursul urmăririi, din supravegherea tehnică a persoanelor cercetate se descoperă că acestea poartă conversații ce fac obiectul supravegherii și relaționează cu o persoană cu o calitate specială, în speță un avocat, pentru a se dispune declinarea în favoarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel este necesar ca organul judiciar să constate din probatoriul administrat că există probe sau cel puțin indicii temeinice ale implicării avocatului în activitatea infracțională cercetată.

În caz contrar, dacă această persoană cu calitate specială nu a participat la săvârșirea faptelor pentru care se efectuează cercetări, judecătorul de drepturi și libertăți competent să emită mandatul de supraveghere se determină în funcție de competența de judecare a faptelor, și nu după calitatea persoanei.

S-a avut în vedere că judecătorul de drepturi și libertăți are competența materială în vederea autorizării măsurilor de supraveghere tehnică, prin raportare la faptele cu privire la care se efectuează cercetări în cauză, iar în cauza nr. x/P/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, la datele sesizării judecătorului de drepturi și libertăți pentru autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, și respectiv prelungirea acestora, se efectuau cercetări pentru infracțiunile prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 227/2015 (contrabandă cu alcool), infracțiuni de competența judecătoriei. Faptul că ulterior, datele rezultate din aceste supravegheri tehnice, obținute într-un dosar în care s-au efectuat cercetări pentru infracțiuni de competența judecătoriei au fost utilizate într-un dosar de competența Direcției Naționale Anticorupție, pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, ce atrag, în principiu, competența tribunalului, nu determină nelegalitatea probelor.

II

. Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, printre alții, inculpata E.

Printre motivele contestației, s-a invocat faptul că în cauză a fost încălcată competența după calitatea persoanei, în condițiile în care, în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au fost încuviințate măsuri de supraveghere tehnică și percheziții de către Judecătoria Timișoara, deși printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea și numita E, avocat, concubina inculpatului C, iar una dintre percheziții a vizat chiar domiciliul acesteia.

S-a mai solicitat a se constata încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condițiile în care la percheziția efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofițeri de poliție.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 347 alin. (1) și (4), Înalta Curte a apreciat contestația ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește istoricul și etapele procesuale ale prezentei cauze, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară, a reținut că în cadrul dosarului nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara ce a avut ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara.

Urmare a activităților de urmărire penală desfășurate în acest dosar, organele de poliție judiciară s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la obținerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 306 alin. (1) C. pen., fiind constituit, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, dosarul de urmărire penală nr. z/P/2018.

Ulterior, prin ordonanța nr. y/P/2018 din 12.11.2018 a fost declinată competența de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații  false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, fiind înregistrat dosarul nr. y/P/2018.

În acest context, o parte din datele și informațiile ce au rezultat în urma punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au fost preluate în cauza nr. y/P/2018 a Direcției Naționale Anticorupție.

S-a apreciat neîntemeiată critica vizând încălcarea competenței după calitatea persoanei, în condițiile în care în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au fost încuviințate măsuri de supraveghere tehnică și percheziții de către Judecătoria Timișoara, deși printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea și numita E, avocat, concubina inculpatului C, iar una dintre percheziții a vizat chiar domiciliul acesteia.

În analiza acestei excepții, instanța de control judiciar a constatat că dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu la data de 22.05.2018 de către organele de poliție din cadrul IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, ulterior fiind începută urmărirea penală

in rem

.

În fapt, s-a reținut, în esență, că din probele administrate a reieșit că în zona Hodoș – Brestovăț, la ferma de oi aparținând Î.I. F, se produc cu instalații improvizate și artizanale băuturi alcoolice supuse accizelor, iar după producere, acestea sunt transportate în mun. Timișoara spre a fi comercializate de către numitul C și de către fiul acestuia D.

În cadrul activităților de urmărire penală desfășurate în dosarul penal nr. x/P/2018 au fost solicitate și obținute măsuri de supraveghere tehnică dispuse de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara, ce au format obiectul mandatelor de supraveghere tehnică nr. z/25.05.2018 și w/22.06.2018, mandate ce au fost ulterior prelungite.

Urmare a punerii în executare a acestor măsuri de supraveghere tehnică, organele de urmărire penală au constatat și faptul că una dintre persoanele vizate de ancheta penală, respectiv C locuiește împreună cu concubina sa, E, în mun. Timișoara într-un apartament din zona străzilor X și Y.

În vederea continuării cercetărilor, organele de cercetare penală au efectuat investigații, rezultatul acestora fiind consemnat în procesul-verbal din data de 26.09.2018. Cu această ocazie, s-a constatat că numitul C locuiește împreună cu concubina sa E în apartamentul deținut de aceasta situat în mun. Timișoara, str. x.

Ulterior, apreciind că prin efectuarea unor percheziții domiciliare pot fi identificate instalațiile de producere a alcoolului, cantități însemnate de alcool și zahăr, sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor cercetate, precum și înscrisuri din care să rezulte comercializarea de băuturi alcoolice accizabile, organele de urmărire penală, prin referatul din data de 01.10.2018, au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți încuviințarea efectuării unor percheziții la 13 locații, inclusiv la imobilul situat în mun. Timișoara, str. x unde s-a constatat că locuiește efectiv numitul C, alături de concubina sa, E.

Din conținutul acestui referat a rezultat că la momentul propunerii formulate, organele de urmărire penală aveau cunoștință că numita E, concubina inculpatului C, deținea calitatea de avocat și locuia efectiv la adresa unde s-a solicitat efectuarea percheziției. De asemenea, s-a consemnat că în dosar nu există date sau indicii că numita E ar fi implicată în vreun fel în săvârșirea faptelor care fac obiectul cauzei.

Prin încheierea nr. 6 din data de 01.10.2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea parchetului și au fost încuviințate perchezițiile domiciliare, inclusiv la adresa anterior menționată.

Din interpretarea dispozițiilor legale privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută de art. 140 alin. (1) C. proc. pen. și competența judecătorului de drepturi și libertăți, reglementată în art. 53 C. proc. pen., s-a constatat că, în cazul unei sesizări a judecătorului de drepturi și libertăți, competența acestuia se stabilește prin raportare la competența materială (determinată față de obiectul cauzei penale, respectiv a infracțiunii a cărei săvârșire a dat naștere conflictului de drept penal) sau după calitatea persoanei (determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii) a instanței din care judecătorul face parte.

Așadar, pentru reținerea normelor de competență personală este necesar să existe calitatea specială prevăzută de lege a subiectului activ (persoana despre care există date că a săvârșit nemijlocit sau a participat la săvârșirea infracțiunii), adică obiectul investigației

in rem

să vizeze și o persoană care are o calitate specială sau când actul de sesizare se referă explicit la o persoană care are o anumită calitate ce atrage incidența regulilor competenței personale, situații care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, ancheta penală a vizat săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, infracțiuni date în competența judecătoriei, potrivit art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește persoanele vizate de această anchetă (printre alții, C și D), instanța de control judiciar a constatat că niciuna nu a deținut vreo calitate care să determine reținerea normelor de competență după calitatea persoanei.

Referitor la numita E – avocat, instanța supremă a constatat că din probatoriul administrat nu au rezultat nici măcar suspiciuni/indicii vizând implicarea sa în activitatea cercetată, respectiv aceea de producere/comercializare de produse alcoolice accizabile.

Or, pentru a deveni incidente dispozițiile vizând competența după calitatea persoanei, respectiv să fi fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara, astfel cum invocă apărarea, potrivit art. 140 alin. (1) și art. 158 alin. (1) raportat la art. 53 coroborat cu art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., era necesar să existe indicii din care să rezulte că infracțiunile care formau obiectul urmăririi penale, respectiv cele prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal ar fi fost săvârșite de numita  E – avocat. De altfel, dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt clare din această perspectivă, competența instituindu-se în favoarea curții de apel, respectiv a parchetului de pe lângă aceasta

pentru infracțiunile săvârșite de avocați

.

În plus, referitor la vătămarea invocată de inculpata E prin dispunerea perchezițiilor domiciliare de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță necompetentă, în speță Judecătoria Timișoara, și nu de la curtea de apel, Înalta Curte a reținut că nevalabilitatea percheziției domiciliare dispusă la imobilul ce constituia locuința inculpatei E putea fi reținută doar în situația în care bunurile/obiectele/informațiile ridicate/obținute prin efectuarea percheziției domiciliare ar fi fost ulterior folosite în orice mod în ancheta penală pentru punerea sub acuzare a inculpatei,  fapt ce ar fi permis să se constate existența unui comportament neloial al organului de urmărire penală care, sub pretextul supravegherii/percheziționării inculpatului C, concubinul inculpatei, ar fi urmărit în realitate incriminarea avocatei E prin obținerea încuviințării de probatorii de la o instanță inferioară celei competente în caz, după calitatea persoanei.

Or, această ipoteză nu este incidentă în cauză, conform procesului-verbal de percheziție nefiind ridicate bunuri care să o incrimineze pe inculpata E și care ulterior să fi fost folosite în ancheta penală. Astfel, nu se poate considera că procurorul, prin maniera în care a procedat, a vizat, în realitate inculparea avocatei E, respectiv utilizarea unei strategii/manopere care să conducă la administrarea unor mijloace de probă cu rea-credință, dincolo de limitele prevăzute expres de C. proC. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că infracțiunile care formau obiectul sesizării erau date în competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei, dar și faptul că numita E (avocat) nu a fost vizată de ancheta penală, în mod corect, măsurile de supraveghere tehnică și perchezițiile domiciliare au fost încuviințate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei.

De asemenea, este nefondată critica apărării în sensul că, deși s-a reținut că inculpata E nu a fost implicată în activitatea infracțională, acest aspect ar fi trebuit să fie constatat de procurorul competent, respectiv de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel.

Văzând dispozițiile art. 58 alin. (1) C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că procurorul are obligația de a-și verifica competența imediat după sesizare, iar atunci când constată el însuși că nu este competent, își declină competența. Prin urmare, această verificare îi incumbă personal, nefiind atribuția altui procuror de la un parchet superior, astfel cum încearcă să acrediteze apărarea.

Din această perspectivă, s-a constatat că în cauza de față, organele de urmărire penală au dat dovadă de diligență, procedând potrivit art. 58 alin. (1) C. proc. pen., și, luând act de calitatea de avocat a numitei E, concubina inculpatului C, tocmai pentru preîntâmpinarea unor confuzii care ar fi putut fi generate de o astfel de calitate, au menționat în mod clar în referatul înaintat judecătorului de drepturi și libertăți faptul că în dosar nu există date sau indicii că numita E ar fi implicată în vreun fel în săvârșirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

Deși se invocă faptul că modalitatea de desfășurare a urmăririi penale este din acest punct de vedere al competenței, una identică cu cea care formează obiectul dosarului nr. y/P/2018 al Direcției Naționale Anticorupție, instanța supremă a concluzionat că o asemenea comparație este exclusă, situațiile invocate fiind total diferite.

Astfel, dacă în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara ancheta penală și măsurile de supraveghere nu a vizat-o pe numita E, în dosarul penal nr. y/P/2018 al Direcției Naționale Anticorupție au existat indicii cu privire la săvârșirea de către aceasta a infracțiunii prevăzute de art. 18­ ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a fost solicitată autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică care au vizat-o în mod direct pe aceasta.

Concluzionând, s-a constatat că în cauză nu au fost încălcate regulile de competență stabilite de C. proc. pen., măsurile de supraveghere tehnică, respectiv perchezițiile domiciliare fiind dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă, respectiv de la judecătorie.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, prin aceea că la percheziția efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofițeri de poliție, Înalta Curte a apreciat nefondată această critică.

Având în vedere împrejurările de fapt și actele dosarului, s-a constatat că dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a) și art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nu a vizat în niciun moment persoana contestatoarei-inculpate E.

Prin urmare, astfel cum anterior s-a precizat, în vederea încuviințării perchezițiilor domiciliare, în mod corect, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara, ca instanță căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu infracțiunile care au format obiectul dosarului penal.

Înalta Curte a constatat sub un prim aspect, că inculpata E avea domiciliul stabil încă din 14.08.2014 la adresa din satul Hodoș, comuna Brestovăț, astfel cum rezultă din procesul-verbal de verificări întocmit la data de 15.09.2021 de organul de cercetare penală, însă nu locuia efectiv la această adresă.

Sub un alt aspect, s-a reținut că la momentul solicitării, dispunerii și efectuării perchezițiilor domiciliare, organele de urmărire penală aveau cunoștință de faptul că inculpata E  deținea calitatea de avocat și locuia în fapt la adresa din mun. Timișoara, str. x împreună cu concubinul său D.

În al treilea rând, s-a avut în vedere că la momentul efectuării percheziției domiciliare, inculpata a fost găsită la adresa unde locuia în fapt (mun. Timișoara, str. x), alături de concubinul său, E, și nu la domiciliul din actele de identitate, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 02.10.2018, de efectuare a percheziției domiciliare.

În raport cu aceste elemente, s-a apreciat că instanța de control judiciar a fost chemată să se pronunțe dacă percheziția efectuată la domiciliul inculpatei E – avocat (satul Hodoș, comuna Brestovăț), în condițiile în care aceasta nu locuia în fapt la această adresă, a fost efectuată în mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Interpretând dispozițiile art. 157 alin. (2) C. proc. pen. și pe cele ale Legii nr. 51/1995, cu referire expresă la art. 34 alin. (1), Înalta Curte a constatat că această reglementare privind asigurarea secretului profesional reprezintă o garanție suplimentară, prin prezența procurorului la percheziție, și are ca scop asigurarea protecției secretului profesional și a confidențialității comunicării dintre avocat și client, însă nu are un caracter absolut, neputând fi apreciată drept o cauză de nulitate absolută, în condițiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determinată de participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Pe de altă parte, deși textul de lege prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 face referire la domiciliul avocatului, prin acesta nu se înțelege domiciliul menționat în documentul de identitate al unei persoane, respectiv acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, potrivit art. 87 C. civ.

Noțiunea de domiciliu, la care face referire legea penală și, implicit dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cuprinde acele spații în care locuiește în mod efectiv o persoană și în care acesta a decis în mod liber să-și desfășoare viața privată, societară, de familie, nefiind necesar ca aceasta să aibă din punct de vedere al legii civile domiciliul în acel loc.

Or, în cauza de față, s-a constatat că, deși inculpata E avea domiciliul legal la adresa din satul Hodoș, comuna Brestovăț, în fapt, aceasta locuia în apartamentul proprietate personală, situat în mun. Timișoara, str. x alături de concubinul său, inculpatul C, astfel cum rezultă din procesul-verbal de investigații din data de 26.09.2018 întocmit de organele de poliție judiciară din cadrul IPJ Timiș.

Prin urmare, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul instanței supreme a constatat că percheziția efectuată la locuința efectivă a inculpatei E situată în mun. Timișoara, str. x, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor procesual penale și a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, la efectuarea acesteia participând un procuror, astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal de percheziție din data de 02.10.2018.

Pe de altă parte, neexistând dovezi în sensul că inculpata locuia efectiv la adresa din satul Hodoș, comuna Brestovăț sau că își desfășura activitatea profesională la această adresă, Înalta Curte a considerat că percheziția la acea adresă nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de către un procuror. De altfel, urmare a efectuării percheziției la această adresă nu au fost descoperite acte sau lucrări privind activitatea profesională a numitei E, ci au fost identificate și ridicate mai multe bunuri ce au avut legătură cu faptele pentru care s-a efectuat urmărire penală.

Prin urmare, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația inculpatei E.