ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 67/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul procurorului dat în Dosarul nr. 884/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost trimis în judecată inculpatul A.V.S. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În fapt, s-a reținut că, la data de 27 august 2011, inculpatul a ademenit-o pe partea vătămată C.M.I., în vârstă de 8 ani, în încăperea unde-și desfășura activitatea de paznic soțul mamei sale și, acolo, folosindu-se de avantajul pe care i-l conferea vârsta, a trântit victima pe pat, a dezbrăcat-o, i-a imobilizat mâinile după care a violat-o. În cauză s-a făcut constituire de parte civilă de către partea vătămată C.M.I., prin reprezentant legal C.M., cu suma de 10.000 RON daune morale.

În faza de urmărire penală s-a reținut calitatea de parte responsabilă civilmente a domnilor L.S., concubinul mamei decedate a inculpatului, și A.A.C., fratele inculpatului. La termenul de judecată din data de 18.01.2012, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 64 din 15 martie 2012, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul A.V.S. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.V.S. durata reținerii acestuia de 24 de ore, respectiv de la 27 septembrie 2011, ora 15.30 la 28 septembrie 2011, ora 15.30. A dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., măsura urmând a-i fi adusă la cunoștință acestuia. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a obligat pe inculpatul A.V.S. la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă C.M.I., reprezentată de mama sa C.M. A constatat că A.A.C. și L.S. nu au calitatea de parte responsabilă civilmente. A constatat calitatea de mijloace materiale de probă a obiectelor înregistrate în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara, așa cum se regăsesc în procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.

A obligat pe inculpat la plata sumei de 5.500 RON cheltuieli judiciare către stat Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele: La data de 27 august 2011 organele de cercetare penală au fost sesizate telefonic de către mama părții vătămate C.M.I. că fiica sa, minoră, a fost violată de o persoană de etnie rromă. Urmare a acestei sesizări, organele de cercetare penală au început cercetările în cauză. Din probele administrate, respectiv proces-verbal cercetare la fața locului și planșe foto judiciare, proces-verbal reconstituire și planșe foto judiciare, raport constatare medico-legală parte vătămată, raport expertiză medico-legală psihiatrică inculpat, declarații parte vătămată, declarații martor L.S., D.A., S.R.R., L.N., B.N.F., M.M.D., declarații inculpat, a reieșit că, la data de 27 august 2011 partea vătămată C.M.I., în vârstă de 8 ani și 10 luni, s-a dus în incinta societății SC S.I.

SRL Orăștie la „prietenul său A.V.S." pentru a se juca. Inculpatul, așa cum rezultă din declarația sa, nu avea chef de joacă și i-a spus să plece. Partea vătămată a intrat în camera unde se afla inculpatul și care era folosită de paznicul societății (paznic care era concubinul mamei sale) pentru a se juca. Inculpatul declară că, inexplicabil, a dorit să întrețină relații sexuale cu partea vătămată. A încuiat ușa, a trântit-o pe partea vătămată pe canapea, aceasta a început să plângă, a reușit să se ridice în picioare dar inculpatul a trântit-o, din nou, pe canapea, punând-o în genunchi, cu burta lipită de canapea. Inculpatul i-a ridicat fusta, i-a dat jos chiloții, în timp ce partea vătămată se zbătea să scape, dădea din mâini, plângea și îi spunea să o lase în pace, motiv pentru care „i-a băgat mâinile sub ea, a apăsat-o pe spate ca să nu le poată scoate, și-a dat jos pantalonii și și-a introdus penisul în vagin". Tot inculpatul mai declară că „C.M.I.

zbiera, zicându-mi că o doare, însă eu am prins-o de gură ca să nu se mai audă". Declarația sa se coroborează cu cea a părții vătămate care arată că „m-a durut foarte tare, am țipat dar A.V.S. mă ținea cu o mână de gură". Inculpatul a avut discernământul păstrat la data săvârșirii faptei, potrivit concluziilor raportului medico-legal. La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen., starea de minoritate a inculpatului la data săvârșirii faptei, poziția procesuală a acestuia raportat la dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., pericolul social concret al faptei săvârșite determinat prin prisma vârstei părții vătămate dar și a modului de săvârșire a faptei.

Tribunalul nu a acordat circumstanțe atenuante inculpatului apreciind că, deși acesta a suferit traume psihologice ca urmare a decesului ambilor părinți, fapta săvârșită, prin modalitatea concretă, excede acestor traume. La stabilirea pedepselor accesorii Tribunalul a avut în vedere principiul' proporționalității prevăzut de Constituție în cuprinsul art. 53 C. pen. precum și incompatibilitatea unei funcții publice cu o pedeapsă penală. În ceea ce privește latura civilă, față de dispozițiile art. 346 alin. (1) și art. 14 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., văzând natura faptei săvârșite, leziunile fizice și traumele psihice suferite de partea vătămată, a admis cererea părții vătămate și a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, inculpatul A.V.S., aducându-i critici de netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate de prima instanță și al cuantumului despăgubirilor morale acordate părții civile. În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut că instanța de fond nu a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate, fiind avută în vedere doar gravitatea deosebită a faptei, nu și circumstanțele sale de ordin personal. În acest sens, inculpatul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că este minor, nu posedă antecedente penale, a avut o situație familială grea, fiind orfan de ambii părinți, a recunoscut comiterea faptei, pe care o regretă, motiv pentru care a și solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a considerat că despăgubirile morale acordate părții civile sunt prea mari, raportat la trauma efectiv suferită. În apel, au fost aduse la cunoștința inculpatului prevederile art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., acesta declarând că înțelege să uzeze de dreptul la tăcere. Prin decizia penală nr. 20/A/2012 din data de 29 mai 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de inculpatul A.V.S. împotriva sentinței penale nr. 64 din 15 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Hunedoara a desființat sentința penală atacată doar sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și, rejudecând, a condamnat inculpatul la pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prima instanță a realizat o justă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, stabilind corect starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile, aceasta în condițiile în care inculpatul a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 100 C. pen., față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori se poate aplica o pedeapsă.

La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Curtea a apreciat că prima instanță a evaluat corect criteriile menționate, reținând, raportat îndeosebi la gravitatea faptei săvârșite, că aplicarea unei măsuri educative ar fi insuficientă pentru a atrage atenția inculpatului asupra conduitei adoptate și pentru a sancționa fapta acestuia.

În privința pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că instanța de fond a procedat la o greșită individualizare a acesteia, prin prisma criteriilor reglementate de art. 72 C. pen. Astfel, Curtea a reținut că modalitatea concretă de comitere a faptei, prin constrângerea unei minore de 8 ani la raport sexual, limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, consecințele grave ale faptei inculpatului asupra dezvoltării ulterioare a minorei sunt elemente care justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat. Însă, nu se poate ignora nici conduita corespunzătoare anterioară a inculpatului, atitudinea sinceră adoptată pe parcursul procedurilor, regretul manifestat față de comiterea faptei, starea de minoritate, precum și condițiile dificile în care a crescut, fiind orfan de ambii părinți, aceste împrejurări fiind de natură să justifice aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de prima mstanță.

În acest sens, Curtea a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, beneficiind de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., iar din concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara a rezultat că nici un element din comportamentul anterior al inculpatului nu ar fi condus la previzionarea comiterii unui viol, la săvârșirea faptei concurând mai mulți factor i(consum de alcool, prezența considerată agasantă a minorei). În acest sens, pentru evitarea producerii în viitor a unui asemenea eveniment grav, s-a recomandat exercitarea unui control strict asupra inculpatului, concomitent cu includerea lui într-un program de terapie și consiliere psihologică.

În consecință, pentru toate considerentele arătate, Curtea a apreciat că o pedeapsa principală mai redusă, de 6 ani închisoare, ar corespunde gravității deosebite a faptei comise, ar avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului și starea de minoritate a acestuia la momentul comiterii faptei, fiind totodată de natură să asigure prevenția generală și specială reglementată de lege. Analizând și modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, Curtea a constatat că din această perspectivă motivele de apel ale inculpatului sunt nefondate, daunele morale stabilite de prima instanță fiind în măsură să reprezinte o compensație echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea vătămată minoră prin fapta reprobabilă a inculpatului, față de consecințele grave produse asupra dezvoltării ulterioare a minorei și față de impactul avut asupra familiei acesteia.

Împotriva decizie penale nr. 20/A/2012 din data de 29 mai 2012, în termenul legal a declarat recurs inculpatul A.V.S. criticând decizia atacată pentru netemeinicie, arătând în esență că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată deoarece nu au fost luate în considerare circumstanțele atenuante, iar cuantumul daunelor morale acordate în cauză este prea mare acestea nefiind în nici un mod dovedite. Față de criticile formulate de inculpatul A.V.S. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță Curtea de Apel a făcut o corectă reindividualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia.

Individualizarea pedepselor privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acestora dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului. Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice a pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii. Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei. În speță, instanța nu poate ignora faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită în formă agravantă, acesta a săvârșit fapta în mod conștient, a încercat inițial să se sustragă urmăririi penale și a manifestat un comportament violent față de victimă în momentul întreținerii raportului sexual.

Faptul că inculpatul a recunoscut fapta nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă acestui fapt dându-i-se eficiență prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., astfel că inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă neputându-se da eficiență în același timp și art. 74 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. Faptul că anterior săvârșirii faptei, inculpatul nu a manifestat un comportament care să fi condus la previzionarea comiterii unui viol, acesta fiind în general o persoană retrasă, respectuoasă, cu rezultate medii la învățătură, profund afectată de decesul mamei sale, totuși acestea nu pot fi reținute ca și circumstanțe atenuante ci doar ca împrejurări de natură să determine o evaluare a modalității de sancționare a inculpatului și aprecierea asupra cuantumului și modalității de executare a pedepsei aplicate.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a apreciat în mod corect că pedeapsa de 8 ani aplicată de instanța de fond este prea mare în raport de persoana inculpatului și apreciind întreg ansamblul probator raportat la concluziile referatului de evaluare al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara a considerat justă diminuarea pedepsei aplicată de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare și interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. Față de critica inculpatului cu privire la faptul că suma solicitată de partea vătămată și acordată de instanță cu titlu de daune morale nu este dovedită, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. în cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să țină seamă de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat precum și toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate. În speță, daunele morale au rolul de a acorda părții vătămate o reparație materială pentru traumele fizice și psihice suferite care afectează în mod negativ dezvoltarea psihică a minorei, participarea acesteia la viața socială, școlară și de familie, comparativ cu situația anterioară faptei săvârșite de inculpat.

De asemenea, este de reținut faptul că valoarea despăgubirilor nu poate fi limitată în raport de posibilitățile de plată ale inculpatului. Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect că suma de 10.000 RON astfel cum a fost solicitată de către partea vătămată, este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat de către inculpat. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A.V.S. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 29 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.S. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 29 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.M.I., în cuantum de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.