ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2025

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al Guvernului României, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza titlului executoriu, reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, să se dispună:

- aplicarea pârâtului Prim-Ministrul Guvernului României, în calitate de conducător al autorității publice, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care urmează a se face venit la bugetul de stat, începând cu data pronunțării deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 și până la executarea obligației stabilite prin această decizie;

- obligarea pârâtului debitor Guvernul României la plata unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere și, în consecință, acordarea unor penalități în cuantum de 1000 de RON pe zi de întârziere, în condițiile stabilite de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la dispozițiile art. 906 C. proc. civ., până la îndeplinirea/executarea obligației stabilite prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2393 din 20 decembrie 2022, a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 746/2022, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate art. 9 teza ultimă a anexei 1 a O.U.G. nr. 49/1997 raportat la prevederile art. 1 alin. (3), (4), (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei de obiect și lipsei de interes, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul al Guvernului și Primul Ministru al României, a aplicat pârâtului Primul ministru al Guvernului României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a penalităților în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 și a obligat pârâții la plata sumei de 1000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către reclamant.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată, sub un prim aspect că, din analiza dispozitivului sentinței civile nr. 2393/20.12.2022, reiese că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare (excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale active a părții reclamante), deși în considerentele hotărârii judecătorești se reține faptul că aceste excepții au fost invocate.

Sub un alt aspect, recurenta consideră că instanța de fond trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.

Astfel, se precizează că pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat Dosarul nr. x/2015, având ca părți procesuale un litisconsorțiu format din 14.378 reclamanți, și 8.485 intervenienți, persoane cu statut de salariați în cadrul S.N.P. B. S.A., în forma de organizare de la acea dată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții (C. ș.a.) și intervenienții (D. ș.a.) au solicitat instanței învestite, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, emiterea unei hotărâri pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P. "B." - S.A. București, precum și pentru modificarea și completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului.

Prin sentința civilă nr. 1901/26.06.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a dispus respingerea acțiunii, ca nefondată.

Soluția de fond a fost atacată de către reclamanți și intervenienți, iar pe rolul Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat și soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1901/26.06.2015.

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, instanța de control a admis recursul, a casat soluția de fond și, reținând cauza în rejudecare, a dispus admiterea acțiunii și a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., (denumirea la data pronunțării titlului, ca urmare a reorganizării societății), până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Ulterior, la data de 22.06.2022 intimatul-reclamant a depus pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind format dosarul nr. x/2022.

Între timp, la data de 8 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "B."- S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile a Î.C.C.J. -S.C.A.F. nr. 2370 din 8.05.2019.

Recurentul-pârât mai arată că, în temeiul deciziei nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 iunie 2022 a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de B. S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Față de acestea, recurentul consideră că la data pronunțării sentinței instanței de fond (20.12.2022) cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligației de a face stabilite prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare executării anterioare a respectivei obligații.

Astfel, prin raportare la cele anterior menționate, recurentul apreciază faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece măsurile dispuse prin aceasta, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunțării titlului executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019) și până la punerea acesteia în aplicare, cât și obligarea Guvernului României la plata unor penalități prevăzute de art. 906 C. proc. civ., sunt măsuri prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și au natura juridică a unor măsuri de constrângere, cu rolul de a determina debitorul de a pune în executare obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.

Prin urmare, deoarece a executat de bunăvoie, în natură, obligația de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu anterior menționat, inclusiv în ceea ce îl privește pe intimatul-reclamant, recurentul consideră că este nelegală soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în judecată și de aplicare a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, art. 24 din Legea nr. 554/2004, reglementează măsuri constrângătoare la executare, care pot fi dispuse față de autoritatea publică obligată printr-o hotărâre judecătorească definitiv, pronunțată în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560/08.06.2022), în raport de conținutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligațiilor instituite prin titlul executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019).

Concluzionând asupra celor de mai sus, rezultă că, la data pronunțării hotărârii instanței de fond, nu mai există o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care Guvernul României să nu o fi îndeplinit, împrejurare care conduce la concluzia potrivit căreia, cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant trebuia respinsă ca neîntemeiată.

În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015 un număr de 14.378 reclamanți și 8.485 intervenienți, salariați în cadrul S.N.P. B. S.A., între care și reclamantul A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, emiterea unei hotărâri pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P. "B." - S.A. București, precum și pentru modificarea și completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului.

Prin sentința civilă nr. 1901/26.06.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a a dispus respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanți și intervenienții în interes propriu, a casat sentința civilă nr. 1901/26.06.2015 și, rejudecând cauza, a admis cererea principală și cererile de intervenție în interes propriu și a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării acestei decizii și până la executarea obligației.

Urmare acestei decizii, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cerere care a fost admisă, în parte, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepțiile invocate, însă, soluția pronunțată pe fondul cauzei, este greșită.

Înalta Curte reține că, în cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Considerente generale privind procedura de executare silită a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004

Conform paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunțată de ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative (obligații de a face care implică faptul personal al debitorului), așa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape:

a) Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării).

Dispozițiile art. 906 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalități de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligației, dacă obligația nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalități între 0,1% și 1% din valoarea obiectului obligației, pe zi de întârziere, dacă obligația este evaluabilă în bani.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilității care guvernează executarea silită și în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) și (4) lit. b) și c) și art. 24 alin. (1), deoarece s-a încălca principiul disponibilității; în plus, spre diferență de dreptul comun, executarea silită în astfel de situații se face de instanța de executare și nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuție este constrângerea la exercițiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligația care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanța de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului și penalitățile în favoarea creditorului.

b) Într-o a doua etapă, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligației amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, daca în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu executa obligația prevăzuta în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunță la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalități de întârziere conform legii nr. 554/2004:

- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) și (6), odată cu soluționarea acțiunii sau a recursului, la cererea părții interesate (reclamantul);

- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

De altfel, art. 18 alin. (5) și (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziția creditorului de a cere încă din cursul judecății executarea obligației principale sub sancțiunea penalităților, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalități în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleași penalități, care de data aceasta încep să curgă diferit.

De altfel, obligația de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conține o obligație unică în sarcina autorității publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se și asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităților de întârziere.

Așadar, în cazul obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și exercițiul autorității publice, dacă obligațiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) și 5.

Este esențial că obiectul executării silite nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și, implicit, exercițiul forțat al autorității publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.

Penalitățile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanța de executare (care este instanța de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalități și de despăgubire.

Acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile).

În situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și totuși formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde și aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanța este ținută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligația nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte retine că cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.

În ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere ca, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilita prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reține că la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu sunt necesare în condițiile care anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă; obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului.

Prin urmare, nu se poate reține refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală pe care o va casa cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României împotriva sentinței nr. 2393 din 20 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.