ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2025

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat anularea deciziei nr. 55 din 25.09.2020 privind constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și sancționarea asociației de întreprinderi Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) și a următoarelor întreprinderi: B. S.A., Anbo S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J.. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., A. S.R.L. și Q. S.R.L., precum și anularea amenzii în cuantum de 200.206,761ei, reprezentând 2,6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1130 din 21 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a anulat, în parte, decizia nr. 55 din 25.09.2020 emisă de pârâtul Consiliul Concurentei în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantei S.C. A. S.R.L. (art. 1, nr. crt. 17, respectiv art. 2, nr. crt. 17) în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei de la suma de 200.206,76 RON, reprezentând 2,6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019, la suma de 11.800,78 RON, reprezentând amendă de 0,474% din cifra de afaceri totală a perioadei august - noiembrie 2018.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1130 din 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut, în esență, că prezenta cerere de recurs vizează doar desființarea în parte a Sentinței recurate, strict în ceea ce privește soluția instanței de fond în sensul reindividualizării amenzii și a reducerii acesteia prin aplicarea prevederilor art. 63 1 care au fost introduse prin Ordinul Președintelui Consiliul Concurenței nr. 1077/2020 în cadrul Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1.037/2019. Prin urmare, cererea de recurs formulată de către Consiliul Concurenței are ca obiect o casare parțială a sentinței nr. 1130/2023, strict raportat la nelegalitatea soluției instanței de fond în ceea ce privește reducerea amenzii aplicate întreprinderii prin actul administrativ contestat de la 200.206,76 Iei (amenda aplicată prin Decizia nr. 55/2020) la suma de 11.800,78 RON. În cauză, recurentul -pârât susține că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare eronată în motivarea Sentinței recurate a dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, precum și a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni, astfel cum au fost introduse prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1077/2020. Faptul că ulterior deliberării, dar până la redactarea motivării Deciziei nr. 55/2020, au intervenit modificări cu privire la Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunii nu poate prezenta relevanță față de decizia deja adoptată de către Plenul Consiliului Concurenței, în contextul în care redactarea deciziei și motivarea acesteia operează strict prin raportare la elementele de fapt și prevederile normative avute în vedere la momentul deliberării. Recurentul-pârât arată că în vederea emiterii Deciziei nr. 55/2020, autoritatea nu a avut cum să analizeze aplicabilitatea și întrunirea condițiilor reglementate de prevederile art. 63 1 , așa cum au fost introduse prin Ordinul nr. 1077/19.11.2020, în contextul în care articolul respectiv nu era în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, neexistând, astfel, cadrul procedural care să permită părților acordarea unei reduceri în conformitate cu acesta. În acest sens, susține că nu poate constitui un motiv de anulare, chiar și parțială a actului administrativ contestat (a Deciziei nr. 55/2020) invocarea unor aspecte de pretinsă nelegalitate raportat la norme legale care nu erau în vigoare la data emiterii respectivului act. Mai mult, în niciun caz nu poate fi reținută o eventuală culpă a autorității de concurență în ceea ce privește emiterea Deciziei nr. 55/2020, prin raportare la modificarea ulterioară a legislației secundare cu incidență în privința regimului sancționatoriu aplicabil. În plus, o astfel de modificare legislativă nu înlătură în niciun caz legalitatea și temeinicia soluției adoptate de autoritatea de concurență în ceea ce privește constatarea și sancționarea existenței unei încălcări a Legii nr. 21/1996 (în cauza pendinte fiind vorba de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Lege). Prin urmare, o eventuală reindividualizare a amenzii prin raportare la prevederile Instrucțiunilor Consiliului Concurenței aprobate prin Ordinul nr. 1077/2020 (reținute ca prevederi ale legii contravenționale mai favorabile) nu putea fi efectuată de către instanța de judecată decât în contextul în care intimata - reclamantă ar fi făcut dovada temeinică a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 63 1 , așa cum au fost introduse prin Ordinul nr. 1077/19.11.2020. Mai susține recurentul-pârât că, prin soluționarea favorabilă a cererii intimatei privind administrarea probei cu expertiza contabilă, prima instanță a apreciat că nu mai este necesară prezentarea raportului economico-financiar prevăzut de 63 din Instrucțiuni, în ciuda faptului că intimata nu a prezentat niciun argument rezonabil pentru care ar fi fost împiedicată să depună la dosarul cauzei un astfel de raport . Procedând în sensul de a admite proba cu expertiza contabilă și de a înlătura în mod expres obligația părții de a mai depune raportul de audit economico-financiar prevăzut de legislația secundară în materie de concurență (invocată chiar de intimată prin cererea introductivă), prima instanță a procedat în mod nelegal la soluționarea cauzei cu încălcarea Instrucțiunilor Consiliului Concurentei. Recuentul-pârât susține că instanța de judecată a înțeles să aplice în mod eronat și trunchiat prevederile art. 63 1 din Instrucțiuni, doar în ceea ce privește modalitatea de calcul a amenzii prin raportare la tranșele de reducere prevăzute de norma sus-menționată, fără a avea în vedere și cerința procedurală expresă și obligatorie din cuprinsul aceluiași articol, care reglementează faptul că "întreprinderea care solicită reducerea amenzii trebuie să prezinte rapoarte economico-financiare certificate de un auditor financiar autorizat, care să dovedească încadrarea într-o anumită tranșă de reducere". Se critică proba administrată de instanța de judecată, respectiv expertiza contabilă, și din perspectiva că nu a constituit o dovadă suficientă a faptului că A. s-ar încadra la aplicarea prevederilor art. 63 1 din Instrucțiuni, în contextul în care obiectivele fixate de instanța de judecată pentru efectuarea expertizei în cauză s-au limitat exclusiv la serviciile care au reprezentat obiectul încălcării anticoncurențiale, așa cum au fost identificate în cuprinsul Deciziei nr. 55/2020 În susținere se arată că, așa cum rezultă din raportul de expertiză administrat în cauză, expertul contabil s-a raportat doar la veniturile A. realizate în perioada august - noiembrie 2018 pentru serviciile de transport de persoane în zona limitrofă București - Ilfov, fără a lua în calcul existența unor produse/servicii "care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea" și fără a analiza veniturile realizate de întreprindere la nivel național în legătură cu astfel de produse/servicii (și nu doar limitat la zona geografică București - Ilfov). În acest sens, se reiterează faptul că obiectivul nr. 3 al raportului de expertiză, astfel cum a fost stabilit de instanța de judecată, a vizat ponderea veniturilor din "comercializarea produselor și serviciilor care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea și care privesc serviciul de transport persoane în zona limitrofă București Ilfov", însă expertul nu a răspuns în mod concret la respectivul obiectiv (aspecte în mod constant semnalate de Consiliul Concurenței în primă instanță, atât prin obiecțiunile la raportul de expertiză, cât și prin apărările ulterioare) situație ce, în mod logic, a făcut ca concluziile din raportul contabil să nu fie suficiente pentru ca instanța de fond să poată face o aplicare corectă a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni. Prin urmare, concluziile raportului de expertiză contabilă nu pot conduce la o aplicare a prevederilor art. 63 1 din Instrucțiunile Consiliului Concurenței, în contextul în care nu a fost analizată de către expertul contabil și, pe cale de consecință, nu a fost demonstrată îndeplinirea de către întreprindere a cerinței de a indica "media aritmetică a ponderilor anuale deținute de veniturile realizate în România pe perioada încălcării din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea în cifra de afaceri totală a întreprinderii ce urmează a fi sancționată". În aceeași ordine de idei, recurentul-pârât susține că soluția adoptată de prima instanță prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni contrazice în mod evident și cele reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 1470/2011 (jurisprudență care a fost citată chiar de prima instanță în pagina nr. 30 a Sentinței recurate). Principiul statuat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1470/2011 are în vedere faptul că aplicarea legii contravenționale mai favorabile nu implică în mod exclusiv aplicarea "dispozițiilor mai blânde", ci aplicarea legii în întregul său, inclusiv în ceea ce privește condițiile procedurale ce țin de a dovedi încadrarea contravenientului în una din situațiile care îi permit să beneficieze de un regim sancționatoriu mai favorabil. Recurentul-pârât arată că instanța de fond, odată ce a stabilit că prevederile art. 63 1 din Instrucțiunile modificate prin Ordinul nr. 1077/2020 constituie norma contravențională mai favorabilă și că trebuie să o aplice, avea obligația de a aplica respectiva normă, atât din punct de vedere al regimului sancționatoriu incident în speță, cât și din punctul de vedere al respectării cerințelor procedurale obligatorii din cuprinsul acesteia. Astfel, întrucât în cauză nu a fost respectată cerința ca întreprinderea să depună la dosarul cauzei un raport de audit economico-financiar în susținerea solicitării sale privind reducerea amenzii aplicate prin Decizia nr. 55/2020, prima instanță a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile art. 63 1 din Instrucțiunile modificate prin Ordinul nr. 1077/2020, născându-se, așadar, încă o situație în care apreciem că devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Suplimentar față de argumentele anterior expuse, recurentul-pârât subliniază și faptul că, pe parcursul litigiului, autoritatea de concurență a semnalat în scris sau verbal în cadrul ședințelor de judecată numeroase critici cu privire la existența unor vicii referitoare la raportul de expertiză contabilă și la modalitatea în care expertul contabil și-a adus la îndeplinire sarcinile fixate de instanța de judecată. Dintre criticile formulate de autoritatea de concurență cu privire la raportul de expertiză judiciară contabilă emis de expert contabil R., sunt reiterate următoarele: - expertul contabil nu a făcut nicio analiză a informațiilor financiar-contabile existente la dosarul cauzei, deși întreprinderea a depus, pe parcursul investigației, astfel de documente pentru a beneficia de o reducere a amenzii cu 25 % pe motivul că cifra de afaceri realizată din prestarea serviciilor care constituie obiectul faptei anticoncurențiale reprezintă o parte relativ redusă, de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii. De altfel, pe parcursul litigiului, expertul contabil nu a furnizat nicio explicație rezonabilă de ce nu a consultat și actele existente la dosarul cauzei, în vederea efectuării raportului de expertiză; - autoritatea de concurență a semnalat existența unor discordanțe între concluziile din raportul de expertiză prin raportare la informațiile furnizate de întreprindere pe parcursul procedurii administrative, dintre care amintim: • în conformitate cu declarațiile reprezentantului A. în cadrul procedurii administrative, în anul 2018 întreprinderea a obținut 1,18% din cifra sa totală de afaceri din activitatea de transport public de persoane prestată în regiunea București - Ilfov, ceea ce ar presupune că, spre deosebire de perioada vizată, de 4 luni, respectiv august - noiembrie (unde media este de 0,79%, conform concluziilor expertului contabil), în restul de 8 luni, fix perioada ce nu face obiectul expertizei, procentul depășea 1%; • cifrele din raportul de expertiză au apărut a fi contradictorii și lipsite de justificare față de situația de fapt, în sensul că ponderea cea mai mare a fost realizată în luna august 2018 (lună cu activitate redusă), iar, deși în luna noiembrie 2018 cifra de afaceri a întreprinderii a fost în mod considerabil mai mare decât cea din lunile august- octombrie, veniturile din activitățile de transport de persoane în zona București-Ilfov au fost, în mod paradoxal, cele mai mici, prin raportare la intervalul greșit reținut de expertul contabil. Or, singurul traseu pe care l-a operat întreprinderea în anul 2018, conform informațiilor transmise de aceasta Consiliului Concurenței cu adresa înregistrată cu nr. x/03.10.2019 (Dosar A., Doc. 4, pag. 22), este Chitila - București (Valea Ialomiței), deci nu un traseu turistic care să explice de ce în luna august (perioadă de vacanță/concedii) încasările societății au fost mai mult decât duble comparativ cu luna noiembrie, de exemplu. - expertul contabil nu s-a limitat la a indica în ce tranșă de reducere s-ar fi încadrat A. ca urmare a stabilirii ponderii veniturilor din serviciile de transport în zona București-Ilfov în cifra totală de afaceri a întreprinderii pe durata încălcării (așa cum a stabilit instanța de fond prin obiectivele la expertiză), ci a procedat la indicarea concretă a reducerii pe care o consideră aplicabilă, concluzionând că A. "poate beneficia de o reducere de 78,15% din nivelul de amendă stabilit de Consiliul Concurenței la 4%", aspecte care excedau limitelor obiectivului stabilit de instanța de judecată, precum și limitelor competențelor materiale și profesionale ale expertului contabil. Recurentul-pârât susține că în cadrul motivării sentinței recurate au fost preluate ad litteram concluziile raportului de expertiză, fără ca instanța de fond să prezinte vreun argument de ce procentul propus de către expert este aplicabil în speță (în contextul în care este atributul instanței de judecată, în aplicarea legii contravenționale mai favorabile, să stabilească procentul de reducere a amenzii aplicate, în situația în care partea s-ar încadra la tranșa de reducere de peste 75% dar nu mai mult de 90% reglementată de art. 63 1 din Instrucțiuni); Pe de altă parte, recurentul-pârât apreciază că aspectele reținute prin expertiza contabilă au fost vădit eronate, întrucât modul de calcul al amenzii propus de expert este contrar normelor cu incidență în materia dreptului concurenței, dat fiind faptul că stabilirea amenzii a fost realizată prin raportare la o bază de calcul greșită, respectiv la cifra de afaceri pe durata încălcării - perioada august- noiembrie 2018 (în valoare de 2.360.155,38 RON, conform raportului) și nu la cifra de afaceri din anul anterior sancționării potrivit art. 55 din Legea nr. 21/1996. De asemenea se susține că raportul de expertiză nu are un caracter cert și obiectiv, existând numeroase aspecte neclare pe care expertul contabil nu le-a lămurit în cauză, iar, așa cum rezultă din toate înscrisurile furnizate de acesta la dosarul cauzei, concluziile privind stabilirea ponderii în cifra de afaceri a întreprinderii a veniturilor din cadrul serviciilor de transport pe raza București - Ilfov pe durata încălcării sunt fundamentate exclusiv prin raportare la documente financiar-contabile neoficiale furnizate de A., cu privire la care expertul contabil nu a făcut niciun fel de verificare. Or, într-o astfel de situație, raportul de expertiză nu a prezentat suficiente garanții privind corectitudinea și acuratețea analizei și concluziilor formulate de către expertul contabil desemnat în cauză, în contextul în care respectivul raport a apărut a fi fundamentat exclusiv pe informațiile furnizate de întreprindere, ceea ce ar fi justificat neluarea în seamă a conținutului acestuia, în motivarea Sentinței recurate. Recurentul-pârât critică inclusiv modul de calcul propus de expertul contabil și preluat in integrum în motivarea sentinței recurate este eronat și contrar normelor din legislația primară și secundară în materia dreptului concurenței. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, amenda aplicată contravenientului este de până la 10% din cifra de afaceri totală înregistrată de contravenient în anul financiar anterior sancționării. Este evident că modul de calcul al amenzii utilizat de instanța de fond este contrar normelor cu incidență în materia dreptului concurenței, întrucât, chiar din cuprinsul concluziilor din sentința recurată rezultă că instanța și-a fundamentat calculul amenzii prin raportare la o bază de calcul greșită, respectiv prin raportare la cifra de afaceri a întreprinderii pe durata încălcării - perioada august - noiembrie 2018 (în valoare de 2.360.155,38 RON conform raportului de expertiză) și nu la cifra de afaceri a întreprinderii în anul anterior sancționării potrivit art. 55 din Legea nr. 21/1996 (în speță cifra de afaceri din anul 2019, în valoare de 7.700.260 RON).

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 1130 din 21 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost recurată doar de către pârâtul Consiliul Concurenței și în cadrului recursului a fost criticată exclusiv soluția de reindividualizare a amenzii stabilită prin decizia nr. 55/25.09.2020 în sarcina intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., astfel că celelalte aspecte reținute de prima instanță au intrat în puterea lucrului judecat. Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu prioritate, Înalta Curte va analiza criticile vizând aplicarea de către prima instanță a legii contravenționale mai favorabile, respectiv a prevederilor art. 63 1 din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 1037/2019, modificat și completat prin Ordinul nr. 1077/2020. Susținerea recurentului-pârât în sensul că dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni nu erau în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate și astfel nu trebuie aplicate în cauză nu poate fi primită deoarece pornește de la o greșită înțelegere a mecanismului legii contravenționale mai favorabile. Noțiunea de lege contravențională mai favorabilă se regăsește în art. 12 din O.G. nr. 2/2001, care reglementează două ipoteze distincte, dezincriminarea faptei, respectiv prevederea unei sancțiuni mai ușoare. Astfel, legea arată că dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. De asemenea, dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară, se va aplica aceasta, iar în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia. Legea contravențională mai favorabilă împrumută un sens asemănător celui din legea penală, și, din această perspectivă, Decizia nr. 267/2021 a Curții Constituționale se referă la aplicarea principiului legii contravenționale mai favorabile, făcând o analogie cu legea penală: 16 "Prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, Curtea a reținut că aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, are loc potrivit unor principii, similar sancțiunilor de drept penal. În acest context, observând modalitatea în care este reglementată aplicarea legii penale mai favorabile potrivit C. pen., Curtea învederează că în art. 5 din C. pen. legiuitorul a statuat că: "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă." De asemenea, potrivit art. 6 din același cod, legiuitorul a reglementat posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile și în cazul pedepselor aplicate de instanțele de judecată, prin hotărâri rămase definitive și deci executorii. . 19. În contextul celor mai sus menționate, Curtea reține că potrivit art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dispozițiile acestui act normativ se completează, din punctul de vedere al dreptului material, cu C. pen.. Trimiterea la C. pen. atestă originea penală a contravenției, aceasta făcând parte, ab originem, din sfera trihotomică a ilicitului penal, care cuprindea crime, delicte și contravenții. Aceste aspecte converg către faptul că dreptul contravențional este apropiat dreptului penal, diferența esențială dintre cele două ramuri fiind gravitatea mult redusă a faptelor, ce are consecințe importante asupra procedurii aplicabile în constatarea și sancționarea faptelor. Așa fiind, Curtea observă că în temeiul art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dreptul contravențional, ca ramură a dreptului public, se va completa cu dispozițiile C. pen. în materie de drept material, acesta fiind genul său proxim, contravențiile nefiind altceva decât acele fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancționate pentru ca valorile sociale ocrotite să nu cadă în derizoriu sau să fie eventual ocrotite doar pe cale civilă. 20. Așa fiind, având în vedere modalitatea în care legiuitorul a reglementat aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv în situația în care o asemenea lege a intervenit după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, care poate să îl surprindă pe cel condamnat definitiv în situația în care nu a început executarea pedepsei ori se află în curs de executare, curtea apreciază că în aplicarea art. 47 din ordonanța guvernului nr. 2/2001, mutatis mutandis cu cele statuate de legiuitor în C. pen., și în domeniul contravențional revine instanței de judecată să aprecieze cu privire la incidența și aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile în faza executării sancțiunii." Înalta Curte reține că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. În același sens, prin Deciziile nr. 932/2006, nr. 1470/2011 și nr. 228/2007 ale Curții Constituționale s-a subliniat faptul că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare-ceea ce reprezintă tocmai situația litigiului de față, supus analizei. Așadar, Înalta Curte, raportat la obiectul litigiului, constată că este incident în cauză principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile. În acest context, văzând că acele concluzii ale primei instanțe în sensul că noua reglementare prezintă caracteristica legii mai favorabile nu au fost contestate de recurent, opțiunea de aplicare a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni în speță devine justificată. Subsecvent, recurentul-pârât a criticat modul de aplicare a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni din perspectiva faptului că intimata-reclamanta nu a depus, așa cum prevede norma respectivă, raportul economico-financiar certificat de un auditor financiar autorizat, care să dovedească încadrarea într-o anumită tranșa de reducere, ceea ce ar fi trebui să conducă, în opinia recurentului, la respingerea solicitării de reducere a amenzii. Înalta Curte observă faptul că recurentul-pârât realizează o greșită interpretare a dispozițiilor invocate, apreciind că raportul economico-financiar reprezintă o condiție de acces la beneficiul reglementat de norma în discuție, iar neîndeplinirea acesteia ar exclude contravenientul de la aplicarea respectivului drept. În analiza efectuată Înalta Curte urmează a se raporta cu prioritate la textul legal ce stabilește că raportul economico-financiar trebuie depus ca "să dovedească încadrarea într-o anumită tranșa de reducere", stabilindu-se astfel natura sa juridică, aceea de mijloc de probă a condițiilor de acces la beneficiul reducerii amenzii și nu însăși condiția de acces, reprezentată de ponderea venituri din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură cu încălcarea, în cifra de afaceri totală. Însă criticile ulterioare ale recurentului privind încălcarea Instrucțiunilor Consiliului Concurenței urmare a admiterii probei cu expertiza contabilă de către prima instanță conduc, în concret, la o contestație privind admisibilitatea probei respective în cauză, față de cadrul legal indicat, or în cererea de recurs formulată în cauză nu este indicată ca fiind recurată și încheierea de ședință din data de 11.03.2022, termen la care s-a pus în discuția părților admisibilitatea și utilitatea probei cu expertiza solicitată de reclamant și s-a tranșat această chestiune de către prima instanță. Având în vedere dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., ce se aplică inclusiv în cazul exercitării căii de atac a recursului urmare a normei de trimitere prevăzută la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul are obligația de a indica, dacă este cazul, și încheierile premergătoare pe care le consideră nelegale și pe care dorește să le atace, în condițiile în care legea nu prevedere că recursul formulat împotriva hotărârii finale se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare. Raportat la mențiunile din cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu a fost investită cu o cerere de recurs împotriva încheierii de ședință de la termenul din data de 11.03.2022, când s-a pronunțat prima instanță asupra chestiunii admisibilității probei cu expertiza contabilă, motiv pentru care nu va proceda la verificarea legalității respectivei încheieri. Criticile recurentului cu privire la existența unor vicii referitoare la raportul de expertiză contabilă administrat în fața primei instanțe și cu privire la modalitatea în care expertul contabil și-a dus la îndeplinire sarcinile fixate de instanța de judecată sunt chestiuni ce aduc în discuție administrarea probei cu expertiza, care, în opinia recurentului s-a realizat defectuos, or aceste aspecte nu reprezintă motive de nelegalitate care pot fi circumscrise unicului motiv de casare invocat de reclamant, cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce sancționează, încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material". Critica vizând pretinsa încălcare a regulilor de procedură care reglementează administrarea probatoriului ar putea fi analizată prin prisma motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct 5 C. proc. civ. dar, în cauza de față, nu se poate realiza recalificarea criticilor din recurs din această perspectivă în condițiile în care recurentul nu indică normele procedurale sau principiile de drept încălcate, ci se invocă modul defectuos în care s-au valorificat de către expert informațiile existente, lipsa de transparență a acestuia, ce nu a comunicat documentele avute în vedere, depășirea competențelor, aspecte ce ar fi condus în final la greșita stabilire a situației de fapt de către instanță. În concret, toate aceste critici vizează situația de fapt, așa cum a fost stabilită de expert și apoi valorificată de prima instanță, aspect care nu poate constitui însă obiect al recursului întrucât, potrivit art. 483 alin. (3), recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, potrivit art. 488 alin (1) C. proc. civ., " casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate...". În ceea ce privește criticile recurentului legate de modalitatea de calcul al amenzii urmare a aplicării dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni, Înalta Curtea le apreciază fondate, prima instanță realizând o greșită aplicare în cauză a instrucțiunilor reglementate în Ordinul respectiv. Dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni sunt în sensul următor: "La solicitarea unei întreprinderi, după individualizarea amenzii conform cap. I-IV din prezentele instrucțiuni, în scopul asigurării caracterului proporțional al amenzii, amenda rezultată se poate diminua corespunzător tranșelor prezentate în tabelul de mai jos, în funcție de media aritmetică a ponderilor anuale 1 deținute de veniturile 2 realizate în România 3 pe perioada încălcării din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect 4 , cu încălcarea în cifra de afaceri totală a întreprinderii ce urmează a fi sancționată. . 1 În situația încălcărilor ce acoperă fracțiuni de an, ponderea anuală aferentă acestei fracțiuni se va aproxima prin raportarea veniturilor obținute din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea la cifra de afaceri totală estimată proporțional cu durata fracțiunii respective. Prin decizia nr. 55/25.09.2020 emisă de Consiliul Concurenței i s-a aplicat intimatei-reclamante amendă în valoare de 200.206,76 RON reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, reținându-se două circumstanțe atenuante, respectiv împrejurarea că în perioada încălcării cifra de afaceri realizată din comercializarea produselor/serviciilor care constituie obiectul practicii anticoncurențiale reprezintă o parte relativ redusă, de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, ce a determinat o reducere de 25% a amenzii și împrejurarea determinată de situația economică în contextul pandemiei, ce a determinat o reducere de 10% a amenzii. În procesul de reindividualizare a sancțiunii, urmare a aplicării dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni, ca lege contravențională mai favorabilă, intimata reclamantă nu mai poate beneficia de reducerea de 25% pentru ponderea redusă a cifrei de afaceri, pentru că noile dispoziții nu mai prevăd această circumstanță atenuantă (art. 22 lit. c) din Ordinul nr. 1037/2019 fiind abrogat prin Ordinul ce a introdus art. 63 1 ). Însă circumstanța atenuantă privind efectele pandemiei se menține și aceasta se raportează la nivelul de 4% din cifra de afaceri stabilit inițial de autoritatea de concurență pentru amendă, astfel: 10% din procentul de 4 din cifra de afaceri reprezintă 0,4; așadar, 4-0,4 rezultă o amendă de 3,6 % din cifra de afaceri. Conform dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 amenda se stabilește prin raportare la cifra de afaceri totală înregistrată de contravenient în anul financiar anterior sancționării. În cazul intimatei -reclamante, cifra de afaceri relevantă pentru calcul amenzii este cea înregistrată în anul 2019, în condițiile în care sancțiunea a fost aplicată în 2020, iar valoarea acesteia se ridică la suma de 7.700.260 RON conform informațiilor publice de pe site-ul Ministerului Finanțelor, folosite și în decizia contestată. Raportat la valoarea cifrei de afaceri mai sus menționate și aplicând procentul de 3,6% rezultă o amendă de 277.209,36 RON. În continuare, Înalta Curte va face aplicarea beneficiului reglementat de dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni, în condițiile în care s-a stabilit în primă instanță faptul că ponderea veniturilor din comercializarea serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea în cifra de afaceri totală este de 0,79%, avându-se în vedere în calculul efectuat împrejurarea că încălcarea în discuție acoperă doar o fracțiune de an (august- noiembrie 2018), precum și faptul că serviciile care au legătură cu încălcarea sunt cele de transport rutier dintre mun București și localitățile din jud. Ilfov, aspect ce rezultă din decizia contestată (paragrafele 3 și 30). Susținerea recurentului în sensul că prima instanță nu a avut reperele necesare pentru a face o aplicare corectă a dispozițiilor art. 63 1 din Instrucțiuni deoarece nu s-a realizat în cadrul expertizei și un calcul al veniturilor obținute de întreprindere la nivel național din comercializarea serviciilor care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea, nu poate fi primită deoarece propune o greșită aplicare în cauză a normei respective. Astfel, raportat la dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni, Înalta Curte reține că aplicarea beneficiului reducerii este determinată de "pondere venituri din comercializarea produselor/serviciilor care au legătură, direct sau indirect, cu încălcarea în cifra de afaceri totală", iar încălcarea este cea stabilită prin decizia autorității de concurență. În cauza de față, încălcarea anticoncurențială reținută în sarcina intimatei a avut ca obiect limitarea prestării serviciilor de transport rutier de persoane dintre mun. București și localitățile jud. Ilfov, context în care serviciile care au legătură cu încălcarea, la care face referire art. 63 1 din Instrucțiuni, sunt cele privind transport rutier de persoane dintre mun. București și localitățile jud. Ilfov, neavând relevanță, în economia aplicării normei respective în cauza de față, serviciile realizate de intimată la nivel național, deoarece nu s-a reținut o încălcare anticoncurențială la nivel național. Pe cale de consecință, având în vedere reperele mai sus reținute, Înalta Curte constată că reducerea ce se impune a fi efectuată în acest caz este peste 75%, dar nu mai mult de 90%. Critica recurentului cu privire la procentul de reducere de 78,15% aplicat de prima instanță, în această etapă, vizează exclusiv faptul că a fost preluat din raportul de expertiză, fără a fi oferită vreo justificare cu privire la procentul de reducere aplicat. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni permit o marjă de apreciere în stabilirea procentului de reducere, fără a oferi repere cu privire la modul de apreciere și de aplicare a marjei permise. Pe de altă parte, se observă că opțiunea primei instanțe se situează în limitele impuse de normă, chiar la limita inferioară, opțiune ce nu poate fi considerată un exercițiu abuziv al dreptului de evaluare permis celui care face individualizarea sancțiunii, având în vedere, în speță, ansamblu considerentelor expuse cu privire la fapta anticoncurențială reținute în cadrul sentinței recurate. Astfel, aplicând procentul de reducere de 78,15% la rezultanta anterior stabilită, în sumă de 277.209,36 RON, rămâne o amendă de 60.570,25 RON. În concluzie, analizând criticile aduse din perspectiva individualizării sancțiunii aplicate, Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiile art. 63 1 din Instrucțiuni, ceea ce a condus la vicierea modului de calcul a amenzii, iar din această perspectivă, se constată ca fiind întemeiat recursul declarat de recurentul-pârât. Având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 22.10.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererii de reexaminare formulată de recurentul Consiliul Concurenței împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în prezentul dosar și s-a constatat că recurentul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru pentru judecarea recursului promovat în dosar, Înalta Curte va dispune restituirea sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru achitată de recurentul-pârât Consiliul Concurenței conform chitanței seria/2024 x nr. x din 12.09.2024.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 1130 din 21 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și rejudecând va reduce amenda aplicată reclamantei S.C. A. S.R.L. de la suma de 200.206,76 RON la suma de 60.570,25 RON, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate. În temeiul art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune restituirea sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru achitată de recurentul-pârât Consiliul Concurenței conform chitanței seria/2024 x nr. x din 12.09.2024. PENTRU ACESTE MOTIVE,