ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1940/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 18 februarie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat:

În condițiile în care instanța de judecată va respinge primele două capete de cerere, astfel cum acestea au fost formulate, solicită în subsidiar:

În susținerea cererii deduse judecății, reclamanta a arătat că fapta de încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1). lit. b) din Legea concurentei nr. 21/1996, prin realizarea unei înțelegeri de limitare a comercializării (suspendării) serviciului de transport rutier public de persoane dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov de către reclamantă nu există.

Privitor la anularea parțială a Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 descrisă la capătul de cerere nr. x în sensul reducerii amenzii în cuantum de 535.243.21 RON, reprezentând 3.6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019 se arată că: Introducerea pe traseele pe care societățile dețineau licențe de traseu din anul 2008 obținute în urma unei atribuiri desfășurate în condiții concurențiale, a unor operatori de transport într-un mod discreționar și prin încălcarea a două hotărâri judecătorești definitive, le-a creat și le creează în continuare prejudicii extrem de mari.

Eventualul comportament anticoncurențial al operatorilor de transport a fost influențat în mod decisiv de autoritățile publice și de ADTPBI care împreună au nesocotit ceea ce puterea judecătorească a statornicit și care au licențiat atât STB cât și alți operatori fără ca licențele emise să fie rezultatul atribuirii astfel cum aceasta a fost statornicită prin hotărâri definitive și executorii.

Prin sentința civilă nr. 961 din data de 16 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 961 din data de 16 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs se arată că prestarea serviciului public de transport nu se poate efectua în conformitate cu Legea nr. 92/2007 decât în baza unor licențe de traseu, însă în conformitate cu art. 3, pct. 47 din O.G. nr. 27/2011, cât și în conformitate cu art. 16 și 17 din Legea nr. 92/2007 Autoritatea Rutieră Română nu mai are nicio competență în materia transportului public local. Toate competențele și atribuțiile privitoare la transportul public local între municipiul București și localitățile județului Ilfov aparțin în speța de față Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov -ADTPBL.

La solicitarea ADTPBI din data de 20.12.2018, ARR a prelungit, până la data de 31.12.2019, valabilitatea licențelor de traseu la solicitarea operatorilor de transport care dețineau licențe de traseu valabile. Pe respectivele licențe de traseu a fost aplicată mențiunea "Licența de traseu prelungită până Ia data de 31.12.2019. în situația în care se finalizează procedurile de atribuire a traseelor cuprinse în Programul de Transport București-Ilfov, licența de traseu își pierde valabilitatea."

Învederează că relevantă în cauză pentru perioada octombrie- noiembrie 2018 când s-ar fi săvârșit fapta anticoncurențială, este O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 privind prelungirea valabilității licențelor de traseu si a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București si localitățile județului Ilfov precum si pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu si a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane. în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată.

O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 prevedea cele ce urmează:

"Articol unic. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2015 pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 984 din 30 decembrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2016. se modifică după cum urmează:

Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Art. 1 - În situațiile în care prin hotărâri ale instanțelor de judecată s-a suspendat procedura de atribuire/programul de transport privind serviciile regulate de transport rutier de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, se prelungește valabilitatea actualului program de transport în baza căruia se efectuează aceste servicii regulate de transport rutier între municipiul București și localitățile județului Ilfov și a licențelor de traseu aferente, până la rămânerea definitivă a hotărârilor instanțelor de judecată, iar după această dată, până la data finalizării procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport, în condițiile si termenele prevăzute de reglementările legale în vigoare și în măsura în care prin hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești nu se prevede altfel."

Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Art. 2.-(1) La solicitarea operatorilor de transport care dețin licențe de traseu valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pe traseele cuprinse în actualul program de transport în baza căruia se efectuează serviciile regulate de transport rutier de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. eliberează licențe de traseu însoțite de graficele de circulație, pentru autobuzele deținute și nominalizate de către aceștia, cu plata tarifului aferent, potrivit legii, care vor avea valabilitate până la rămânerea definitivă a hotărârilor instanțelor de judecată, iar după această dată, până la data finalizării procedurilor de atribuire a traseelor cuprinse în următorul program de transport, în condițiile și termenele prevăzute de reglementările legale în vigoare și în măsura în care prin hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești nu se prevede altfel. (2) Procedura și modalitatea de prelungire a valabilității licențelor de traseu pentru situațiile prevăzute la art. 1 se stabilesc de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., potrivit legii."

O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015 a fost în vigoare de la 20 ianuarie 2017 până la 30 decembrie 2018, deci în perioada care are relevanță pentru cauza de față, fiind abrogată prin Legea nr. 328/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007.

Din cuprinsul art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017 rezultă fără putință de tăgadă că:

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov - ADTPBI a finalizat procedura de atribuire a traseelor în septembrie 2018 deci anterior lunii octombrie 2018, când în conformitate cu decizia atacată s-ar fi săvârșit așa-zisa faptă anticoncurențială.

Înscrisurile care atestă că a avut loc atribuirea și care se regăsesc la dosarul cauzei, sunt:

- Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 574/06.09.2018 privind avizarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Transport, în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov;

- Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători încheiat în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 574/06.09.2018 de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov cu Societatea de Transport București STB-SA.;

- Programul de Transport al Societății de Transport București S.A..

Având în vedere cele de mai sus este evident că în data de 18 octombrie 2018 când s-a semnat sub antetul C.O.T.A.R., adresa incriminată 2661, societatea recurentă nu mai avea licențe de traseu valabile, acestea încetântu-și valabilitatea sub imperiul legii, conform art. 1 din O.U.G. nr. 5/2017 pentru modificarea O.U.G. nr. 63/2015. De asemenea, sub imperiul legii, conform aceluiași articol, își încetase valabilitatea programul de transport în baza căruia societatea recurentă și celelalte societăți sancționate efectuau/prestau servicii regulate de transport rutier între municipiul București și localitățile județului Ilfov.

În condițiile în care a fost făcut public noul program de transport față de care recurenta-reclamantă era terț și în condițiile în care a fost analizată atribuirea prin emiterea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 574/06.09.2018 și prin încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, societatea noastră și toate celelalte societăți sancționate nu se mai regăsea din punct de vedere legal și obiectiv pe piața transportului public local între municipiul București și localitățile din județul Ilfov.

Având în vedere cele descrise mai sus, rezultă cu evidență că recurenta-reclamantă nu mai era din punct de vedere legal și obiectiv titular al vreunui serviciu de transport rutier public de persoane dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov.

Orice serviciu de transport rutier public de persoane se poate presta din punct de vedere legal în baza unor licențe de traseu așa cum s-a mai subliniat.

Fapta anticoncurențială reținută în decizia atacată, nu există.

Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică fiindcă cota cumulată deținută de societățile care ar fi săvârșit așa-zisa înțelegere nu numai că nu depășește 10% pe piața relevantă "afectată de înțelegere", dar este practic inexistentă.

Față de noul program de transport, societățile sancționate erau terți, nu au participat la atribuirea din 6 septembrie 2018 și nu încheiaseră vreun contract de delegare a gestiunii serviciilor de transport în speță. Dealtfel, așa cum rezultă din înscrisurile ce se regăsesc la dosar, noua atribuire a serviciilor de transport către STB S.A. a fost una directă.

În aceste condiții, sunt pe deplin aplicabile în speța de față dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea concurenței ce prevăd următoarele:

"Art. 7. - (1) Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situații: a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre aceste piețe."

Privitor la anularea parțială a Deciziei nr. 55 din 25,09.2020 descrisă la capătul de cerere nr. x în sensul reducerii amenzii în cuantum de 535.243.21 RON, reprezentând 3.6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019 se susține că, S.C. G. S.R.L. nu a săvârșit fapta anticoncurențială imputată pentru care a fost sancționată, însă dacă prin reducere la absurd, instanța ar reține fapta anticoncurențială imputată, aceasta nu ar putea fi în niciun caz de gravitate mare.

Precizează că licențele societății recurente și-au încetat valabilitatea prin efectul legii așa cum am arătat la pct. I.l, deși inițial au fost rezultatul unei atribuiri desfășurate în condiții concurențiale, în timp ce operatorii de transport rutier licențiați de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov - ADTPBI desfășoară o activitate de transport pe baza unor licențe ce nu sunt rezultatul atribuirii ce trebuia în mod obligatoriu să aibă loc în condițiile dispuse prin cele două hotărâri judecătorești:

- Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 496/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014;

- Sentința Civilă nr. 3269/2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a Ii-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 la data de 16 mai 2018 si rămasă definitivă prin nerecurare la data de 26.06.2018.

Introducerea pe traseele pe care recurenta-reclamantă deținea licențe de traseu din anul 2008 obținute în urma unei atribuiri desfășurate în condiții concurențiale, a unor operatori de transport într-un mod discreționar și prin încălcarea a două hotărâri judecătorești definitive, i-a creat și îi creează în continuare prejudicii extrem de mari.

Aduce la cunoștință că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, un dosar similar celui de față, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea judecătorească formulată de S.C. M. S.R.L. în contradictoriu cu Consiliul Concurenței pronunțând următoare hotărâre:

"Admite în parte acțiunea. Anulează în parte Decizia nr. 55/25.09.2020 emisă de Consiliul Concurenței, în sensul că reduce amenda aplicată reclamantei cu un procent de 10% din nivelul de bază, urmare a reținerii circumstanței atenuante potrivit căreia comportamentul anticoncurențial al reclamantei a fost influențat, de o manieră importantă, de conduita autorităților publice cu competențe și atribuții privitoare la transportul public local intre municipiul București și localitățile județului Ilfov, inclusiv conduita Asociației de Dezvoltare Intracomunitarâ pentru Transport Public București-Ilfov (ADTPBI)."

În final, recurenta-reclamantă solicită să se aibă în vedere faptul că prin acțiunile sale nu a urmărit obținerea vreunui câștig suplimentar față de acela normal și legal ce rezultă dintr-o piață normală.

Eventualul comportament anticoncurențial al operatorilor de transport a fost influențat în mod decisiv de autoritățile publice și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov - ADTPBI care împreună au nesocotit ceea ce puterea judecătorească a statornicit și care au licențiat atât STB cât și alți operatori fără ca licențele emise să fie rezultatul atribuirii astfel cum aceasta a fost statornicită prin hotărâri definitive și executorii.

În aceste condiții nu pot fi primite în niciun fel speculațiile din raportul de investigație în funcție de care se dă un "aviz" de legalitate licențierii spre exemplu a STB. Nimeni și nici măcar Consiliul Concurenței nu se poate situa deasupra puterii judecătorești.

Solicită de asemenea să se ia în considerare drept circumstanță atenuantă inclusiv faptul că eventualul comportament anticoncurențial al operatorilor de transport a fost influențat în mod decisiv de autoritățile publice și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov - ADTPBI care împreună au nesocotit ceea ce puterea judecătorească a statornicit și care au licențiat atât STB cât și alți operatori fără ca licențele emise să fie rezultatul atribuirii astfel cum aceasta a fost statornicită prin hotărâri definitive definitive și executorii.

Solicită scăderea amenzii aplicată societății în cuantum de 535.243,21 RON, cu 75%.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 privind constatarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, anularea amenzii în cuantum de 535.243,21 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019, iar în subsidiar anularea parțială a Deciziei nr. 55 din 25.09.2020 în sensul reducerii amenzii în cuantum de 535.243,21 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri a societății realizată în anul 2019.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, din analiza deciziei litigioase reiese că partea pârâtă s-a raportat atât la durata faptei, reținând-o ca fiind scurtă, cât și gravitatea faptei, încadrând-o în categoria celor de gravitate mare. În acest din urmă sens, în discuție este o înțelegere anticoncurențială privind limitarea vânzărilor, ce era menită să împiedice buna funcționare a pieței, iar cota de piață a părții reclamante prin prisma unui unic traseu licențiat și exploatat pe ruta București - Ilfov s-a reflectat în cifra de afaceri avută în vedere și rezultatul calculului efectuat, fără a se fi putut însă ignora scopul vizat de entitățile investigate și efectul avut de conduita acestora asupra deciziei instituțiilor competente și a activității entității vizate indirect de boicotul organizat.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin cererea de recurs recurenta-reclamantă invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"; precum și cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, "casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate și vor fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Subsumat acestui motiv de recurs se susține că sunt pe deplin aplicabile în speța de față dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea concurenței, iar prima instanță în mod greșit a dat prevalență dispozițiilor art. 5 alin. (1) din același act normativ.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: […] b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 menționează că "prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situații: a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre aceste piețe."

Potrivit art. 55 alin. (1) lit. a) din același act normativ, încălcarea acestor prevederi legale de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, cu intenție sau din neglijență, constituie contravenție și se sancționează cu amendă ce nu poate depăși 10% din cifra de afaceri totală mondială realizată de întreprinderea sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării faptei.

Contrar celor susținute de către recurentă, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, potrivit întregului material probatoriu care a stat la baza deciziei de sancționare, rezultă existența faptei anticoncurențiale.

În acest sens, s-a reținut că recurenta-reclamantă a fost participantă la data de 18 octombrie 2018 la întâlnirea de la sediul COTAR în care s-a stabilit faptul că transportul între municipiul București și localitățile județului Ilfov urma să fie oprit, fiind semnată de asociația COTAR și de 18 întreprinderi, printre care și de reclamanta S.C. A. S.R.L., conform adresei cu nr. x/18.10.2018 emisă către Prefectura Municipiului Bucuresti și Primaria Generală a Municipiului Bucuresti.

Având în vedere că, recurenta-reclamantă a participat, în mod activ, la înțelegerea anticoncurențială, atitudine ce intră sub incidența art. 5 alin. (1) din Lege, și nu poate fi absolvită de vinovăție, nu poate fi primită apărarea acesteia în sensul că, eventualul comportament anticoncurențial al operatorilor de transport a fost influențat în mod decisiv de autoritățile publice și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov - ADTPBI care împreună au nesocotit ceea ce puterea judecătorească a statornicit și care au licențiat atât STB cât și alți operatori fără ca licențele emise să fie rezultatul atribuirii astfel cum aceasta a fost statornicită prin hotărâri definitive și executorii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță ca neîntemeiată susținerea reclamantei că i-ar fi fost influențat în mod decisiv comportamentul anticoncurențial de autoritățile publice și de ADTPBI, prin aceea că ar fi nesocotit autoritatea unor hotărâri judecătorești, deoarece persoanele ce se consideră nedreptățite de acțiunea/inacțiunea unui terț au la dispoziție mijloace legale prin care pot solicita remedierea situației respective și, eventual, obținerea de daune morale și/sau materiale (acțiunea în instanță, plângeri penale etc.).

Prin urmare, înțelegerea dintre părțile sancționate prin Decizia nr. 55/2020 sau alinierea la practica convenită de limitare a transportului între București și Ilfov este extrem de dăunătoare pentru consumatorii finali, așa cum pretinde și intimatul, întrucât efectul unei astfel de practici anticoncurențiale este de a obliga autoritatea publică la adoptarea unei conduite în sensul dorit de reclamantă și în detrimentul consumatorilor.

Deși întreprinderile nu au oprit efectiv transportul, presiunile asupra autorităților statului au fost exercitate, motiv pentru care acestea au organizat întâlniri cu operatorii privați și au început demersuri administrative legate de revendicările acestora.

Cât timp fapta sancționată a fost calificată ca reprezentând o restricționare a concurenței prin obiect, înseamnă că a avut aptitudinea de a produce efecte. Faptul că intenția întreprinderilor de a opri/suspenda transportul nu a fost implementată, în sensul că transportul dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov nu a fost până la urmă oprit, a fost avut în vedere de către autoritatea de concurență la aprecierea gravității faptei și la stabilirea procentului aplicabil pentru gravitate, fiind unul dintre motivele pentru care întreprinderile au beneficiat de procentul minim de 4%, iar recurenta-reclamantă recunoscându-i-se o circumstanță atenuantă de 10%, s-a diminuat nivelul respectiv la procentul de 3,6%.

Având în vedere că sancțiunea juridică tinde, în ultimă instanță, să asigure eficacitatea ordinii juridice, în sensul că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost aceasta săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de urmarea produsă, în mod corect a reținut prima instanță că toate aceste criterii de individualizare au fost avute în vedere de către autoritatea pârâtă, iar aplicarea unei amenzi în cuantumul stabilit era necesară pentru atingerea scopurilor sancționării.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 961 din 16 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.