ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 20 martie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2020, în dosarul nr. x/2020, reclamanta Unitatea administrativ-teritorială Județul Mehedinți-Lider de Parteneriat, în calitate de Beneficiar al finanțării, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației-Direcția Generală Programul Operațional Regional-Serviciul Constatare Nereguli și Atifraudă solicitând anularea Deciziei nr. 145/12.03.2020 privind soluționarea contestației administrative, înregistrată la MLPDA sub nr. x/24.02.2020 și anularea procesului-verbal de nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.01.2020 emis de către Serviciul Constatare Nereguli Antifraudă - Direcția Generală Programul Operațional Regional din cadrul MLPDA, proiect cod SMIS 125203 cu titlul "Îmbunătățirea conectivității în zona de sus a județului Mehedinți".
Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința civilă nr. 652 pronunțată la 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta UAT Județul Mehedinți - Lider de Parteneriat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional, Serviciul Constatare Nereguli Antifraudă, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 652 pronunțate la 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă UAT Județul Mehedinți - Lider de Parteneriat, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum fost formulată.
În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond, în motivarea respingerii acțiunii, a interpretat și aplicat greșit, prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor în utilizarea fondurilor europene.
În principal, consideră că au fost încălcate norme de drept material.
Arată recurenta că, în data de 20.11.2018 a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/20.11.2018, între parteneriatul dintre UATJ Mehedinți, UAT Comuna Dârvari, UAT Comuna Vrata, UAT Comuna Cujmir și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, având ca obiect implementarea proiectului "Îmbunătățirea conectivității în zona de sud a județului Mehedinți", în valoare de 7.661.779,01 RON, cod SMIS 125203.
Apreciază că așa zisele nereguli, reținute prin Decizia 145/2020 și menținute de instanța de fond, nu se pot încadra în definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
UAT Mehedinți, lider de parteneriat, a respectat condițiile specifice de accesare a fondurilor europene înscrise în Ghidul Solicitantului pentru "APEL DE PROIECTE POR 2018/6/6.1/6 Proiecte nefinalizate care este valabil pentru proiecte din regiunile mai puțin dezvoltate", proiectul care cuprinde doua tronsoane de drum - DJ 562B în lungime de 6,726 km și parțial DJ 562 în lungime de 3,288 km, încadrându-se în definiția din Ghid, fiind pe deplin eligibil.
Prin interpretarea definiției PROIECTULUI NEFINALIZAT data de art. 2 alin. (2) lit. p) din O.U.G. nr. 40/2015 potrivit căreia "...este proiectul care poate conține mai multe elemente fizice sau componente sau ARTICOLE sau activități și care la data depunerii cererii de finanțare nu are finalizat integral cel puțin unul dintre acestea", în mod corect, proiectul depus de recurenta-reclamantă a fost apreciat ca eligibil și finanțat prin contractul nr. x/20.11.2018 privind implementarea proiectului cod SMIS 125203 cu titlul "îmbunătățirea conectivității in zona de sud a județului Mehedinți."
Astfel, la momentul depunerii cererii de finanțare exista încheiat contractul de execuție de lucrări nr. x/2.06.2016, neajuns la termen.
În speță, art. 18 din contract, privind garanția acordată lucrărilor din contractul x/2.06.2016 încheiat de UAT Mehedinți cu S.C. A. S.A. era încă incident în relația contractuală, iar art. 19, pct. 19.6 din Contract arată - "Contractul nu va fi considerat terminat până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului", articole în temeiul cărora contractul se afla încă în derulare până la data de 22 decembrie 2020 și care duce la consecința aprecierii ca eligibil a Proiectului nefinalizat.
Prin urmare, acest contract era în perioada de valabilitate, recurenta eliberând doar 70 % din garanția de bună execuție, la momentul depunerii cererii de finanțare.
Mai mult, subliniază că interpretarea normelor europene raportate la cele naționale trebuie făcută în spiritul lor și nu cu rigiditate.
Susține recurenta că, UAT - Județul Mehedinți a respectat toate regulile și exigențele legale și a luat toate măsurile rezonabile pentru a evita încălcarea vreunei dispoziții în materie și utilizarea neconformă a fondurilor publice.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Apărări formulate în cauză
Intimatul- pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus întâmpinare, în cuprinsul acesteia a solicitat respingerea căii de atac ca fiind lovită de nulitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Criticile învederate în cererea de recurs sunt neîntemeiate, avându-se în vedere că, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă UAT Județul Mehedinți a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 145/12.03.2020 privind soluționarea contestației administrative, înregistrată la MLPDA sub nr. x/24.02.2020 și anularea procesului-verbal de nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/07.01.2020 emis de către Serviciul Constatare Nereguli Antifraudă - Direcția Generală Programul Operațional Regional din cadrul MLPDA, proiect cod SMIS 125203 cu titlul "Îmbunătățirea conectivității în zona de sus a județului Mehedinți".
Reține instanța de control judiciar că, o echipă de control din cadrul autorității de managent a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli ce a vizat aspectele menționate în sesizarea Serviciului nereguli și monitorizare audit nr. SNMA nr. 178569/20.12.2019, transmisă în baza Proiectului de Raport de audit de operațiuni I, partea I nr. 62537/23.10.2019, conținând constatări cu implicații financiare cu privire la eligibilitatea proiectului.
Conform concluziilor Autorității de Audit, a reieșit faptul că proiectul depus de UAT Județul Mehedinți nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, întrucât la data depunerii cererii de finanțare proiectul nu se încadra în categoria de proiecte nefinalizate.
Relevante în cauză sunt prevederile Ghidului solicitantului pentru "APEL DE PROIECTE POR 2018/6/6.1/6 Proiecte nefinalizate care este valabil pentru proiecte din regiunile mai puțin dezvoltate", potrivit cărora:
"Apelul de proiecte se lansează prin aplicația electronică MySMIS și este dedicat proiectelor nefinalizate care sunt definite ca fiind acele proiectele finanțate de la bugetul de stat, din bugetele fondurilor speciale, bugete locale sau din împrumuturi de la instituții financiare internaționale. Proiect nefinalizat reprezintă un proiect care poate conține mai multe elemente fizice sau componente sau articole sau activități și care, la data depunerii cererii de finanțare, nu are finalizat integral cel puțin unul dintre acestea."
De asemenea, potrivit Ghidului solicitantului POR 2018/6/6.1/6 - Apel de proiecte nefinalizate - cap. 3.2. Eligibilitatea proiectului și a activității pct. 2. - Pentru a fi eligibil un proiect în cadrul prezentului apel trebuie ca cel puțin contractul de lucrări să fie semnat până la data depunerii cererii de finanțare se menționează:
Sunt eligibile proiectele pentru care contractul de lucrări este în perioada de valabilitate la data depunerii cererii de finanțare, în condițiile enunțate în prezentul criteriu.
Nu sunt eligibile investițiile care au fost finalizate din punct de vedere fizic până la momentul depunerii cererii de finanțare.
În situația în care contractul încheiat presupune proiectare și execuție, la data depunerii cererii de finanțare trebuie să existe minim proiectul tehnic recepționat și ordin de începere a lucrărilor emis. În procesul de selecție pentru acordarea finanțării nerambursabile, eligibilitatea finanțării se stabilește potrivit prevederilor art. 2 pct. 9, pct. 11, precum și potrivit prevederilor art. 65 alin. (6) din Regulament (UE) nr. 1303/2013.
Astfel, sunt eligibile la finanțare proiectele nefinalizate de infrastructură, respectiv acele proiecte care conțin mai multe elemente fizice sau componente sau rezultate sau articole sau activități care la data depunerii cererii de finanțare nu este finalizat integral cel puțin unul dintre acestea.
Potrivit Regulamentului 1303/2013 articolul 65 Eligibilitatea alin. (6): "Operațiunile nu sunt selectate pentru sprijin din partea fondurilor ESI dacă au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral înainte de depunerea de către beneficiar a cererii de finanțare în cadrul programului la autoritatea de management, indiferent dacă toate plățile aferente au fost efectuate de către beneficiar."
Această prevedere legală a fost preluată în Hotărârea nr. 399 din 27 mai 2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020 art. 2 alin. (9) "în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cheltuielile realizate în cadrul operațiunilor care au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral înainte de depunerea de către beneficiar a cererii de finanțare în cadrul programului nu sunt eligibile indiferent dacă toate plățile aferente au fost efectuate de către beneficiar."
În speță, în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare instituției s-a constatat faptul că la momentul depunerii cererii de finanțare, exista încheiat un singur contract de execuție de lucrări, pentru DJ562B, dar pentru care lucrările erau încheiate în mod fizic conform "Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 22.12.2017".
Echipa de verificare a constatat că lucrările aferente DJ 562 nu erau demarate întrucât nu era atribuit contractul de lucrări, respectiv, la momentul depunerii cererii de finanțare, erau finalizate și înregistrate în sistem următoarele: studiul geotehnic realizat de către S.C. B. S.R.L. prin contractul x/05.06.2018 în iulie 2018, expertiza tehnică nr. 9268/23.07.2018 realizată de S.C. C. S.R.L., Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții - D. nr. 4018/2018 cu termen de predare august 2018.
Așadar, contractul de lucrări a fost atribuit după semnarea contractului de finanțare (20.11.2018), respectiv a fost încheiat de beneficiar cu E. S.A. la data 13.03.2019.
Astfel fiind, avându-se în vedere și dispozițiile legale mai sus enunțate, constată Înalta Curte că, în mod corect, prima instanță a reținut că, niciuna dintre componente nu putea fi considerată ca "proiect nefinalizat".
Totodată, nu se verifică nici premisa solicitării la finanțare a unui ansamblu de activități/obiective, apreciate ca un întreg, ținând seama că cele 2 obiective de investiție au la bază expertize tehnice, studii geologice, D. și contracte de lucrări realizate în perioade diferite de timp, respectiv în anul 2016 pentru o componentă, și în anul 2018 pentru a doua componentă.
În consecință, rezultă că beneficiarul nu îndeplinea condiția de eligibilitate, fiind solicitant neeligibil și nu putea să beneficieze de finanțare nerambursabilă în cadrul apelului de proiecte POR 2018/6/6.1/6 proiecte nefinalizate.
Neeligibilitatea proiectului este dată de faptul că, la momentul depunerii cererii de finanțare, lucrările aferente unuia din drumurile județene erau finalizate, iar pentru celălalt drum județean încă nu era semnat un contract de lucrări.
În raport de aspectele învederate mai sus, reține Înalta Curte că prin sentința recurată, instanța de fond a interpretat și aplicat, în mod corect, prevederile O.U.G. nr. 66/2011, constatând că proiectul depus de reclamantă nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, întrucât la data depunerii cererii de finanțare proiectul nu se încadra în categoria de proiecte nefinalizate.
Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de UAT Județul Mehedinți - Lider de Parteneriat împotriva sentinței civile nr. 652 pronunțate la 21 aprilie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 20 martie 2025.