ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru fapta de șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., presupus comisă în dauna părții civile B., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de determinare a sinuciderii prevăzute de art. 191 alin. (1) raportat la alin. (4) din C. pen., comisă în dauna părții civile C., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzute de art. 268 alin. (1) și (2) din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) raportat la art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. [ ] pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., comise în dauna părții civile C. la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu din data de 14.2.2017 până 17.7.2017, inclusiv.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni suma de 20.982,76 RON plus dobândă legală, calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective a debitului principal, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate pacientei C. în perioada 17.11.2016 - 5.12.2016.

În baza art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă C. în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile C. suma de 167.957 de RON, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile C. suma de 300.000 de euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobândă legală și actualizare cu rata inflației cu începere din data de 17.11.2016.

S-a dispus anularea, ca fiind nelegal încheiate, a convenției din data de 29.6.2016 de recunoaștere a unei datorii fictive între A. și C., act autentificat prin încheierea nr. 1724 de notarul public D..

Au fost menținute măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite în cauză în cursul urmăririi penale și cum au fost menținute în cursul judecății, dar doar în vederea asigurării reparării pagubei produse prin infracțiunea de șantaj comise în dauna părții civile C..

În baza art. 398 din C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) și alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta cauză au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 260 de RON cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în prezenta cauză, acordat potrivit încheierii din data de 10.12.2018.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 986/A din 26 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de inculpatul A. și de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând cu privire la latura penală, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost menținută soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) și (4) din C. pen. (faptă săvârșită la data de 17 noiembrie 2016), ca efect al împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

A fost menținută soluția de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată (persoana vătămată C.) prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 422 din C. proc. pen. și art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu, de la data 14 februarie 2017 până la data de 17 iulie 2017.

A fost menținută soluția de achitare față de inculpatul A., întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. (persoana vătămată B.)

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost menținută soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (1) și (2) din C. pen. (faptă săvârșită la data de 10 februarie 2015), ca efect al împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

Cu privire la latura civilă, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 și art. 1391 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea părții civile C. și a fost obligat inculpatul A. să îi plătească acestei părți suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, la care se calculează dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului principal, atât pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cât și pentru infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) și (4) din C. pen.

Au fost menținute măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite în cursul urmăririi penale (prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 06 martie 2017) și menținute în cursul judecății în fața primei instanțe asupra bunurilor inculpatului A., în vederea reparării prejudiciului produs părții civile C., atât pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cât și pentru infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) și (4) din C. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile privind modalitatea de soluționare a acțiunilor civile.

În temeiul art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale și suma de 11.000 RON cheltuieli judiciare în cursul judecății în primă instanță.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente infracțiunii de șantaj în dauna părții civile B., prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. au rămas în sarcina statului.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente apelurilor admise au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea părții civile C., privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel de aceasta.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată partea civilă B. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru apelantul intimat inculpat, în cuantum de 900 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției și au rămas în sarcina statului.

Decizia Curții de Apel București a fost comunicată la domiciliul inculpatului A., la data de 30 iulie 2024, dovada de afișare a înștiințării privind comunicarea hotărârii fiind restituită cu mențiunea "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă" . De asemenea, hotărârea Curții de Apel București a fost recomunicată inculpatului, la adresa din Italia, la data de 03 septembrie 2024 .

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat E. (cu împuternicire avocațială seria x nr. x aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), la data de 27 august 2024, invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., a invocat lipsa competenței materiale a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a Tribunalului Municipiului București și a Curții de Apel București, de a soluționa dosarul nr. x/2017, având în vedere dispozițiile art. 38 din C. proc. pen., Statutul profesiei de consilier Juridic, art. 9, art. 20 și art. 53 din Legea nr. 514/2003, Regulamentul nr. 1022/29.10.2009.

Astfel, recurentul a apreciat că Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu era competent să efectueze urmărirea penală în cauză, iar Tribunalul București nu era competent să soluționeze cauza în primă instanță, având în vedere calitatea de consilier juridic a acestuia, membru cu puteri depline de exercitare a profesiei din grupa de baza 2611-«Avocați», având ocupația în cadrul acestei grupe, 261103-«consilier juridic» în cadrul Colegiului Consilierilor Juridici București, înregistrat în Tabloul Profesional, la poziția 40-D-3849.

A învederat că, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, instanța competentă să soluționeze cauza în fond fiind Curtea de Apel București.

De asemenea, a precizat că, în forma revizuită, definitivă, a Clasificării Ocupațiilor din România a fost preluată integral structura ISCO 08 până la nivel de grupă de bază, ocupația "consilier juridic" regăsindu-se în aceeași Grupă de bază, 2611 - "avocați".

Totodată, a subliniat că, potrivit legii în vigoare, profesia de consilier juridic este o profesie reglementată, conform Legii nr. 200/2004 și exercitată în temeiul Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 05/12/2003, cu modificările și completările ulterioare și a Statutului Profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 684/3/2004, Partea I

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 18/10/2007, profesia de consilier juridic a fost introdusă în cadrul calificărilor și profesiilor reglementate prin Legea nr. 200/2004, în vederea punerii în aplicare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, în Grupa de bază "2611-Avocați", având două subgrupe, ocupații, 261101 -"avocat" și 261103 "consilier juridic", ambele ocupații fiind înscrise în grupa de bază, de referință "2611-avocat".

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că nu există tipicitate în privința acuzației de șantaj comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, raportat la descrierea acestei infracțiuni în alin. (3) al art. 207 din C. pen.

Astfel, a precizat că există un probatoriu important pentru aflarea adevărului în cauză, probe ascunse și nedepuse la dosar de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care dovedesc că nu sunt incidente prevederile art. 207 alin. (3) din C. pen., respectiv declarațiile martorilor, înscrisuri, contracte.

Recurentul a menționat că fapta de care este acuzat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, parchetul ignorând o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei. De asemenea, a susținut că, în cauză, nu se realizează o corespondență deplină între fapta de care este acuzat și dispozițiile art. 207 alin. (3) din C. pen., acuzațiile parchetului și ale părții civile C. fiind nefondate, neîntemeiate, neprobate, contrazise de realitatea faptică și juridică. În acest sens, recurentul a arătat că, în fapt, partea civilă C. a returnat, "prin actul său de voință, neviciat," un împrumut primit de la acesta, prin semnarea în fața notarului, fără nicio constrângere, a unui contract de dare în plată. Totodată, a precizat că și amanetarea de către partea civilă a unui autoturism pentru suma de 3500 Euro este actul acesteia de voință, neviciat, fără nicio constrângere, inculpatul neobținând niciun fel de beneficiu, folos patrimonial, din aceasta operațiune financiară a părții civile.

Pe cale de consecința, a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, suspendarea executării deciziei nr. 986/A/26.07.2024 și, pe fond, desființarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 11 septembrie 2024, Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni la data de 16 septembrie 2024, părții civile C. la data de 24 septembrie. Înștiințarea despre comunicarea cererii de recurs în casație a fost afișată la data de 13 septembrie 2024, la domiciliul părții civile B..

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat, cel mai târziu, la data de 07 octombrie 2024. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2024.

La data de 25 noiembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent desemnat. Potrivit raportului, aspecte invocate de inculpatul A. în cererea de recurs în casație formulată, nu se încadrează în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen.

Analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală nr. 986/A din 26 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și adresa de corespondență a inculpatului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, pentru a putea fi considerată îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., trebuie să existe o corespondență între motivele invocate și cazurile de casare prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat în mod constant că acest caz de recurs în casație este incident numai atunci când judecata s-a desfășurat în fața unei instanțe inferioare celei competente potrivit legii - după materie sau după calitatea persoanei, iar încălcarea dispozițiilor privind competența a intervenit în cursul judecății. (deciziile nr. 150/RC din 05 iunie 2020, nr. 232/RC din 25 mai 2021, nr. 519/RC din 16 noiembrie 2021, nr. 68/RC din 23 februarie 2022, încheierea nr. 462/RC din 26 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Așadar, susținerile recurentului A. referitoare la necompetența Parchetului de pe lângă Tribunalul București de a efectua urmărirea penală nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

De asemenea, nici susținerile referitoare la necompetența Tribunalului București de a soluționa în primă instanță dosarul nr. x/2017, având în vedere calitatea recurentului de consilier juridic, nu se circumscriu cazului de casare invocat, deoarece competența după calitatea persoanei (ratione personae) este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii, aceste categorii de persoane fiind strict și limitativ prevăzute de lege. Or, dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., care stabilesc că, în primă instanță, Curtea de apel judecă "d) infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi" sunt clare, nelăsând loc echivocului, în sensul că se referă la avocați, nu și la consilieri juridici. Altfel spus, aceste dispoziții nu pot fi aplicate, prin analogie, și consilierilor juridici. Mai mult, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003 și art. 19 lit. a) din Statutul profesiei de consilier juridic, exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu calitatea de avocat.

Prin urmare, chiar dacă recurentul inculpat A. a avut calitatea de consilier juridic la momentul la care s-a reținut că a fost săvârșită fapta, judecata în primă instanță a consilierilor juridici nu intră în competența personală a curții de apel.

În ceea ce privește dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acestea sunt incidente în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiței s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (deciziile nr. 350/RC/2015, nr. 232/RC/2024, nr. 336/RC/2024, nr. 381/RC/2024 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel." (deciziile nr. 78/RC/2015, nr. 762/RC/2023, nr. 409/RC/2024 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate verifica doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate și conținutul constitutiv al infracțiunilor, fără a putea proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza dedusă judecății, recurentul A. nu critică lipsa de corespondență a elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, ci contestă chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de apel. Astfel, în realitate, recurentul urmărește rejudecarea cauzei și stabilirea unei alte situații de fapt, din care să rezulte că nu sunt incidente prevederile art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., întrucât contractul de dare în plată a fost valabil încheiat cu partea civilă C., aceasta restituindu-i un împrumut acordat anterior, iar amanetarea autoturismului pentru suma de 3500 Euro a reprezentat voința părții civile, inculpatul neobținând niciun beneficiu financiar. Aceste argumente constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, neputând fi circumscrise cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

În plus, invocarea formală a unui caz de casare nu poate conduce la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Așadar, având în vedere că susținerile recurentului A. vizează chestiuni care nu pot fi cenzurate prin prisma cazurilor de casare invocate sau a vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen.

În final, Înalta Curte reține că recurentul a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate. Norma de drept procesual anterior menționată instituie, însă, posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație de a suspenda executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidență și în speță.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 986/A din 26.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 986/A din 26.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.