ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2207 din 18.12.2023, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

În baza art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, a fost condamnată inculpata A., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (14 acte materiale), în dauna persoanelor vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O..

(…)

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor a fost condamnată inculpata la o pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată.

(…)

În baza art. 207 alin. (1) si 3 C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor, a fost condamnă aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

(…)

În baza art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 19 din Legea 682/2002 privind protecția martorilor a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

(…)

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporește cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 1 an si 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., instanța a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii, arestării preventive si arestului la domiciliu din data de 25.10.2019 până la 8 mai 2020.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C., D., E., F., H., I., M., N., O. și L. și în concecință, s-a dispus obligarea inculpatei la plata următoarelor sume către acestea: 7000 euro și 2500 RON către B.; 4100 euro și 1000 RON către C.; 123.237 RON către D.; 139.180 RON către E.; 27.000 RON si 2000 euro către F.; 20.000 euro și 2000 RON către H.; 26.500 euro si 2000 RON către I.; 11.700 euro către M.; 6000 euro către N.; 2440 euro către O., către L. suma de 28.300 euro și 15.150 RON, urmând ca sumele la care inculpata este obligată a le achita persoanelor vătămate în euro, să poată fi plătite și în RON la cursul BNR de la data plății.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă J. cu consecința obligării inculpatei la plata către J. a sumei de 23.675 RON cu titlu de despăgubiri civile și au fost respinse în rest pretențiile civile formulate de acesta.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de persoana vătămată P., având ca obiect obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

S-a constatat că persoana vătămată G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor antecontracte de vânzare cumpărare nr. x/18 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător și Q. reprezentată de B., aflat la dosar u.p, antecontract vânzare-cumpărare încheiat între inculpată ca promitent-vânzător și C. promitent-cumpărător, cu nr. x din 7 februarie 2019, dosar u.p, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 30 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător și D. ca promitent-cumpărător, aflat la dosar u.p., promisiune de vânzare-cumpărare încheiată între inculpata ca promitent-vânzător și D. promitent-cumpărător cu nr. x din 12 09.2019, dosar up., antecontract de vânzare-cumpărare cu nr.x din x mai 2019, incheiat între F. în calitate de promitent-vânzător și K. în calitate de promitent cumpărător dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 14.02.2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător și S.C. R. S.R.L., reprezentată de G. ca promitent-cumpărător, fila x vol..VI dosar u.p, antecontract vânzare -cumpărare nr. x din 2.03.2019, încheiat între aceleași părți aflat la dosar vol. VI și anexele la antecontract, antecontract vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător și S.C. R. ca promitent-cumpărător dosar u.p. vol. VI, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2019, încheiat între inculpata și S.C. R. dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2019, încheiat între inculpată, ca promitent-vânzator și H. ca promitent -cumpărător dosar, antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între inculpată ca promitent-vânzator și I. ca promitent-cumpărător nr. 41 din 17.08.2019, dosar u.p., antecontrat vânzare-cumpărare nr. x din 19.02.2019,încheiat de inculpata ca promitent- vânzător și S. S.R.L. reprezentată de I. ca promitent-cumpărător dosar vol. VI, promisiune de vânzare-cumpărare nr. x din 15.09.2019, încheiat între inculpată ca promitent-vânzator și J., ca promitent-cumpărător, la fila x vol, VI dosar u.p., antecontrat nr. x din 28 iulie 2019, încheiat îinculpată ca promitent-vânzător și M. promitent-cumpărător aflat la dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 6 august 2019, încheiat între inculpată ca promitent vânzator și N. ca promitent-cumpărător dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 2018, încheiat între inculpata ca promitent-vânzator și L. promitent-cumpărător filele x doar u.p., antecontract de vânzare -cumpărare nr. x din 25.04.2019, încheiat între T. promitent-vânzator și L. promitent-cumpărător dosar u.p, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 4 iulie 2018 și respectiv nr. 14 din 14 iunie 2018, aflate la filele x si 22 vol. V dosar u.p, încheiate între inculpată ca promitent-vânzător și O. ca promitent-cumpărător.

În baza art. 250

2

C. proc. pen. instanța a menținut sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatei până la concurența valorii prejudiciului ce urmează a fi reținut in cuantum de 869.055 RON.

Prin decizia penală nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpata A. și părțile civile D., E., F., H., I., C., P. Și J. împotriva sentinței penale nr. 2207 din 18.12.2023, pronunțată de Judecătoria Arad și a încheierii din data de 08.12.2020 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat sentința și încheierea penală apelate și rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea 682/2002 privind protectia martorilor, a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (13 acte materiale), în dauna persoanelor vătămate B., C., D., E., F., H., I., J., K., L., M., N. și O. (cu excluderea din conținutul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată a actului material în dauna persoanei vătămate G. și identificat în rechizitoriu la pct. VII cu privire la care a intervenit împăcarea părților).

S-au menținut în rest pedepsele aplicate de prima instanță pentru infracțiunile de fals în inscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) C. pen. și inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, respectiv pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de șantaj și două pedepse de 3 luni închisoare pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și inducere în eroare a organelor judiciare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporește cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse(6 luni închisoare) urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani si 6 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a redus de la 28.300 euro și 15.150 RON la 28.300 de euro și 8040 RON suma la care a fost obligată la plată inculpata A. către persoana vătămată L..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. și s-a dispus obligarea inculpatei A. la plata sumei de 500 de euro reprezentând daune morale aferente infracțiunii de șantaj.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă J. și s-a dispus obligarea inculpatei A. la plata sumei de 23.675 RON cu titlu de despăgubiri civile ce va fi actualizată cu rata inflației. S-au respins în rest pretențiile civile.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a desființat sentința penală nr. 2207 din 18.12.2023 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020 sub aspectul laturii civile și doar cu privire la persoana vătămată K. și s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Arad.

În temeiul art. 424 alin. (4) C. proc. pen., s-au menținut probele și toate actele efectuate în cursul judecății.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de petenta U. împotriva încheierii din data de 17.01.2024 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020 având ca obiect cerere de completare sentința penală nr. 2207/18.12.2023 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020.

S-au menținut în rest dispozițiile hotărârii penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, la data de 18.04.2024, inculpata A. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat V., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 10 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpata A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și șantaj, activitățile efectiv săvârșite de inculpată nefiind prevăzute de legea penală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că fapta de înșelăciune în formă continuată imputată inculpatei, întrunește, în realitate, elementele și caracteristicile unui litigiu civil de natură contractuală, inculpata neacționând nici cu vinovăția prevăzută de lege, în contextul în care nefinalizarea obligațiilor contractuale este imputabilă persoanelor pretins vătămate, astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a invocat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii, în contextul în care contractul de închiriere autovehicule nr. x/07.05.2019 nu a fost redactat și întocmit de către inculpată, acesta aparținând S.C. W. S.R.L., inculpata nu a folosit niciodată contractul menționat și nici nu l-a încredințat altei persoane spre folosire.

Referitor la infracțiunea de șantaj, cu privire la care, de asemenea, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a susținut că, în lipsa unei temeri reale și credibile insuflate persoanei vătămate P., de natură a o constrânge și de a-i limita astfel libertatea psihică de acțiune, fapta inculpatei de a-i adresa numitului P. diverse amenințări, pe fondul relației tensionate ce a urmat despărțirii lor din relația de concubinaj pe care au avut-o, nu este una care să intre în sfera ilicitului penal.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de fond, confirmată de instanța de apel, au fost descrise faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., fiind reținute în concret acțiunile inculpatei și motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârșit faptele.

În fapt, instanțele de fond și apel au reținut, în esență, că, inculpata A., în perioada iunie 2018 - septembrie 2019, a indus în eroare 14 persoane vătămate (B., C., D., E., F., G., H., I., O., J., K., L., M. și N.), prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase și prin prezentarea de calități mincinoase, respectiv prin prezentarea faptului că aceasta este proprietară a mai multor autoturisme sau că le va achiziționa în vedere vânzării, deși în realitate autoturismele fuseseră închiriate de aceasta de la societățile X. S.R.L. București, W., Y. și Z.. S.R.L. București, respectiv prin prezentarea ca fiind o femeie prosperă de afaceri care achiziționează flote de autoturisme rulate de la reprezentanțe sau din Dubai, urmată de promisiuni succesive a vânzării autoturismelor în cauză către persoanele vătămate, cu scopul de a obține pentru sine, sume de bani în mod injust și cauzând astfel persoanelor vătămate un prejudiciu total în cuantum de 1.361.036,78 RON.

Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a reținut că, la data de 7 mai 2019, inculpata A. a falsificat contractul de închiriere de autovehicule cu nr. x din 7 mai 2019, aflat la dosar u.p., încheiat între S.C. W. S.R.L. și AA., având ca obiect închirierea autoturismului în sensul că, fără a avea o autorizare prealabilă sau mandat din partea lui AA., a semnat acest contract de închiriere în locul martorului AA., faptă de natură să producă consecințe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat acest autoturism cu scopul de a o induce în eroare pe persoana vătămată C., prin intermediul lui AA. - soțul persoanei vătămate cu privire la legalitatea deținerii autoturismului în cauză, care ar fi trebuit să facă obiectul contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu persoana vătămată. Infracțiunea fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat și prin modalitatea falsului intelectual în înscrisuri sub semnătură privată, constând în atestarea la momentul întocmirii contractului, a împrejurării necorespunzătoare a adevărului în sensul că martorul AA. și-a manifestat dorința de încheiere a acestui contract prin reprezentarea sa de către inculpată în condițiile în care, soția martorului, dorea cumpărarea acestui autoturism de la inculpată. Cu privire la această infracțiune, inculpata a arătat în declarația dată în 19 septembrie 2023, că acest contrat i-a fost dat ulterior la semnat, după preluarea mașinii și l-a semnat, deoarece nu a fost atentă la numele persoanei titulare de contract.

Referitor la infracțiunea de șantaj, probele administrate în cauză relevă că, persoana vătămată P., care în cursul anului 2019 a stabilit relații de concubinaj cu inculpata A., a avut o rudă pe nume BB. care a dorit să schimbe un testament, în sensul de a-l institui legatar universal cu privire la averea sa, pe P.. Întrucât această rudă a persoanei vătămate avea peste 90 de ani, a fost necesară o adeverință care să ateste discernământul acesteia cu privire la efectuarea liberalității pentru cauză de moarte, iar inculpata A. a invocat că "a rezolvat" punctual programarea la IML pentru atestarea discernământului numitei BB. însă, potrivit declarației persoanei vătămate acest aspect nu este adevărat, deoarece toate demersurile au fost întreprinse de familia sa. În aceeași perioadă inculpata a avut niște relații comerciale cu CC., în urma cărora inculpata a considerat ca fiind în pierdere cu o sumă de bani, respectiv cu 20.000 sau 24.000 euro, motiv pentru care a încercat să recupereze această sumă de bani de la persoana vătămată, amenințându-l în perioada cuprinsă între 16.09.2019-25.09.2019, că îl va distruge, va interveni pe lângă superiorii săi în sensul că "va rezolva ca persoana vătămată să-și piardă locul de muncă", totul cu scopul de a-l determina pe P. să-i remită suma de bani menționată, urmând ca inculpata să o dobândească în mod injust și invocând din perspectiva sa, faptul că ar fi rezolvat o programare la IML pentru atestarea discernământului numitei BB..

În drept, instanța de apel a reținut că faptele inculpatei A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătura privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) si 3 C. pen.

Conform considerentelor deciziei recurate, faptele inculpatei constând în vânzarea autoturismelor pe care le deținea în chirie, respectiv prin menționarea în antecontractele de vânzare-cumpărare a promisiunii vânzării acestor autoturisme care nu erau în proprietatea sa, câtă vreme inculpata nici nu a întreprins și nici nu a intenționat să facă demersuri serioase și efective pentru a dobândi aceste autoturisme, în vederea respectării antecontractelor încheiate cu persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

De asemenea, în raport de probele de la dosar, s-a reținut că inculpata a semnat, în locul numitului AA., contractul de închiriere nr. x/07.05.2019, fără ca acesta să fi avut cunoștință sau să își fi dat acordul, iar inculpata a comunicat reprezentantului locatorului la momentul încheierii contractului că era manifestarea de voință a numitului AA., afirmație susținută de prezentarea de copii a actelor necesare, astfel că existența acordului locatarului a fost consemnată în cuprinsul contractului. Înscrisul astfel falsificat a fost și folosit în vederea producerii de consecințe juridice, întrucât doar în baza acestui contract de închiriere, autoturismul a putut fi preluat de inculpată de la proprietar și predat numitului AA. (fără ca acesta să cunoască că predarea s-a făcut în baza unui contract de închiriere) pentru a susține fapta sa de inducere în eroare a persoanei vătămate C., soția numitului AA.. Inculpata încheiase cu aceasta din urmă, la data de 07.02.2019, un antecontract pentru vânzarea unui autoturism x, însă până în acel moment aceasta nu primise autoturismul, astfel că, i s-a comunicat persoanei vătămate că i-a găsit un autoturism similar, dar mai scump și, după solicitarea și primirea suplimentară a unei sume de 10.500 de euro cu titlul de preț, dar și a unor copii de pe actul de identitate și permisul de conducere ale persoanei vătămate și soțului acesteia, în seara de 07.05.2019, autoturismul închiriat a fost predat numitului AA., dar în baza convenției de vânzare-cumpărare ulterioară a autoturismului și sumelor plătite deja cu titlul de preț. Simplul fapt că înscrisul a fost redactat, întocmit de către locator nu determină neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii întrucât inculpata are acte de executare ce intră în latura obiectivă a infracțiunii, prin contrafacerea subscrierii locatarului, în condițiile în care tot inculpata este cea care a determinat reprezentantul locatorului să consemneze existența manifestării de voință a locatarului prezentându-i copii ale actelor necesare și folosindu-se de încrederea rezultată din existența altor contracte încheiate anterior.

Considerentele hotărârii atacate relevă, totodată, că, în scopul obținerii sumei de bani de 20.000 - 24.000 euro, inculpata A. l-a amenințat pe P., cu săvârșirea unor acte de natura a-i inspira acestuia temerea unui pericol pentru demnitatea sa și avutul său, inculpata afirmând chiar că nu va pleca din casă, până când nu-i vor fi remiși banii respectivi și precizând că i-a informat pe superiorii persoanei vătămate despre faptul că, P. ar fi efectuat tranzacții cu autoturisme și, de asemenea, că a formulat plângeri penale în acest sens. De altfel, inculpata a recunoscut că l-a amenințat pe P. că, în situația în care nu-i va restitui banii, se va duce la șefii săi pentru a le spune "cu ce ocupă", însă a apreciat că acestea sunt discuții normale între două persoane care au locuit împreună. Așa cum a arătat în declarația dată în ședința publică din 19 septembrie 2022, în legătură cu afirmațiile făcute de inculpată, persoana vătămată s-a simțit amenințat, începând de la integritatea corporală și inclusiv cu privire la locul său de muncă, arătând că inculpata i-a trimis un print screen cu un mesaj trimis lui DD. în care scris "buna dimineața domnul DD., sunt A.. Când vă pot găsi la birou".

Pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Conform art. 322 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 207 C. pen., constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că una dintre fapte imputate inculpatei A. constă în aceea că, a indus în eroare persoanele vătămate B., C., D., H., E., F., G., I., J., K., L., M., N. și O., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase și prin prezentarea de calități mincinoase, respectiv prin prezentarea faptului că este proprietara unor autoturisme deși în realitate acestea erau închiriate de la societățile comerciale de profil sau că va deveni proprietara unor autoturisme prin cumpărare sub prețul pieței fără însă a achita vreo sumă de bani primită de la persoanele vătămate precum și prin prezentarea inculpatei ca fiind o prosperă femeie de afaceri care deține contracte de colaborare cu societățile X. S.R.L., W. S.R.L., respectiv că este acționară fără acte la societatea Y. S.R.L., precum și prin prezentarea faptului că achiziționează flote de 100-200 autoturisme, de la firmele BMW sau Mercedes, precum ți prin prezentarea unor înscrisuri false, urmate de încheierea unor promisiuni de vânzare a acestor autoturisme către persoanele vătămate, cu scopul de a obține în mod injust sume de bani de la acestea și cauzându-le un prejudiciu total de 1.361.036,78 RON.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prin decizia recurată s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, inculpata A. prezentându-se în fața persoanelor vătămate ca o prosperă femeie de afaceri, care se ocupă cu vânzarea de autovehicule de lux și poate dobândi și respectiv înstrăina astfel de autovehicule, la un preț mult mai mic decât cel de pe piață, în virtutea unor contracte de colaborare pe care le-ar avea cu societățile care se ocupă cu comercializarea unor asemenea autovehicule, sens în care le-a comunicat persoanelor vătămate că este acționară din umbră a unor societăți comerciale, cum ar fi Y., că este, de asemenea, asociată a mai multor societăți comerciale, are relații la nivelul conducerii acestor societăți, sens în care promitea dobândirea unor autovehicule de către persoanele vătămate, la un preț cu mult sub prețul pieței, deși inculpata nu făcea altceva decât să închirieze aceste autoturisme care, ulterior, făceau obiectul promisiunilor de vânzare -cumpărare cu persoanele vătămate și cărora nu le-a adus la cunoștință acest aspect. Antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu persoanele vătămate au avut ca scop menținerea unei aparențe de legalitate a acestor tranzacții, deși inculpata nu a avut nici un moment intenția de a finaliza tranzacțiile cu persoanele vătămate, deoarece pierderile pe care le-ar fi suferit în cazul finalizării acestora, ar fi fost foarte mari în condițiile în care prețul cu care ar fi cumpărat autoturismele era cu mult mai mare decât cel menționat în promisiunile de vânzare-cumpărare încheiat cu persoanele vătămate.

Inculpata a invocat faptul că obligația pe care și-a asumat-o în antecontractele de vânzare - cumpărare era o obligație de mijloace și se referea la bunuri viitoare; ori instanța de apel a constatat că, potrivit antecontractelor de vânzare-cumpărare, obligația asumată de către inculpată nu era una de diligență, respectiv de a depune eforturi pentru obținerea unui anumit rezultat ci, s-a obligat în mod expres să înstrăineze persoanelor vătămate autoturismele respective, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o și nici nu avea intenția să și-o îndeplinească. A mai invocat inculpata că, neîndeplinirea obligației asumate ar putea atrage eventual răspunderea sa contractuală în domeniul dreptului civil. Instanțele de fond și apel au constatat, însă, că infracțiunea de înșelăciune se caracterizează prin aceea că persoane de buna-credință, transferă bunuri din avutul lor, unei alte categorii de persoane de rea-credință, transferul patrimoniului fiind determinat de vicierea consimțământului persoanelor din prima categorie. Există infracțiunea de înșelăciune care atrage răspunderea de drept penal în situația în care prin activități de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, realizate cu scopul de a obține un folos material injust, se aduce atingere patrimoniului celui cu care se contractează.

De asemenea, Înalta Curte constată că inculpata A., fără a avea o autorizare sau împuternicire prealabilă din partea martorului AA., a semnat în numele acestuia contractul de închiriere autovehicule nr. x/7 mai 2019 cu W. S.R.L., faptă de natură să producă consecințe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat autoturismul cu nr. de înmatriculare x serie sasiu x, cu scopul de a o induce în eroare pe soția martorului persoana vătămată C. prin intermediul lui AA., cu privire la legalitatea deținerii autoturismului în cauză, care ar fi urmat să facă obiectul unei înstrăinări ulterior.

În privința acestei infracțiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective constă în falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin contrafacerea înscrierii sau subscrierii; în cauză, inculpata a săvârșit această infracțiune, prin modalitatea contrafacerii subscrierii, constând în aceea că fără a avea o autorizare prealabilă sau mandat din partea martorului AA., a semnat în locul acestuia, contractul mai sus menționat cu scopul de a produce consecințe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat autoturismul cu nr. x, pentru a o induce în eroare pe persoana vătămată C., prin intermediul martorului AA., cu privire la modalitatea deținerii autoturismului menționat, care urma sa facă obiectul unei vânzări ulterioare. În egală măsură, această infracțiune a fost comisă și prin acea ca s-a atestat la momentul întocmirii contractului menționat, împrejurarea necorespunzătoare adevărului, în sensul că martorul AA. și-ar fi manifestat dorința de a închiria acest autoturism, faptă care face parte din corpusul concursului real, în conexitate etiologică cu infracțiunea de înșelăciune, deoarece C. și soțul său, AA., doreau să cumpere acest autoturism de la inculpată.

Referitor la infracțiunea de șantaj, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriu s-a reținut că inculpata A. a constrâns prin amenințare persoana vătămată P., amenințarea constând în aceea că inculpata i-a spus acestuia că-l va distruge și va interveni pe lângă superiorii lui, în sensul că "va rezolva" ca acesta să-și piardă locul de muncă, pentru a-l determina să-i remită suma de 20.000 - 24.000 euro, în scopul de a dobândi respectiva sumă în mod injust, sub pretextul că aceasta ar fi rezolvat punctual o programare la IML pentru atestarea discernământului unei rude.

Inculpata a susținut, atât în fața instanței de apel, cât și prin motivele de recurs în casație, că afirmațiile sale nu pot fi privite disociat de relația personală dintre cei doi, foști concubini care tocmai se despărțiseră, fiind inerentă acestei împrejurări existența unor relații tensionate, în care sunt făcute afirmații ce nu au o acoperire reală. A apreciat că afirmațiile sale în sensul că îl va distruge pe P., că va rezolva ca persoana vătămată să își piardă locul de muncă, nu puteau fi apte să îi creeze acestuia o stare de temere reală, neînțelegându-se din aceasta nici măcar dacă referirea s-a făcut la o distrugere fizică (suprimarea vieții), ori o distrugere psihică, prin crearea unor neplăceri de natură a crea disconfort psihic.

Pornind de la analiza instanța de apel, care a reținut, în mod definitiv, că amenințările exprimate de inculpată aveau aptitudinea, în condițiile concrete în care au avut loc și în raport de persoana celui amenințat, să creeze acestuia din urmă o stare de îngrijorare, de temere, Înalta Curte constată că fapta inculpatei este prevăzută de legea penală. Amenințările venite din partea inculpatei privind distrugerea persoanei vătămate, efectuarea de demersuri pentru ca acesta să își piardă locul de muncă prin informarea superiorilor, depunerea de plângeri penale dacă nu va primi banii (în condițiile în care persoana vătămată era pilot în cadrul SMURD, un serviciu public cu angajați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în cadrul căruia prezintă importanță buna reputație, o meserie ce implică o răspundere deosebită) susținute și de trimiterea unei capturi de ecran cu o conversație cu DD. (persoană cu putere de decizie) din care rezulta un demers efectiv al inculpatei, respectiv solicitarea unei întrevederi (fapt recunoscut de inculpată în declarația sa) au avut capacitatea de a insufla temere persoanei vătămate și de a-i constrânge libertatea psihică.

Prin urmare, în condițiile în care se constată că, prin motivele de recurs în casație, inculpata A. fie contestă situația de fapt reținută, fie invocă lipsa vinovăției sale, fie neagă aptitudinea acțiunilor sale de a produce urmările prevăzute de normele de incriminare a faptelor, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Așadar, criticând decizia instanței de apel, susținerile recurentei inculpate tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluțiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptelor în legea penală.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatei A., astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătura privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) si 3 C. pen.

Raportat la concluzia ce se conturează, de netemeinicie a motivelor de recurs în casație, cu consecința respingerii căii extraordinare de atac, în baza art. 276 alin. (1) raportat la art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va admite solicitarea intimatelor părți civile/personae vătămate privind obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurenta inculpată la plata către intimatele părți civile/persoane vătămate D., E., I., B., F., C., P. și H. a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului în casație, în cuantum de câte 1190 RON fiecare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., recurenta inculpată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta inculpată la plata către intimatele părți civile/persoane vătămate D., E., I., B., F., C., P. și H. a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului în casație, în cuantum de câte 1190 RON fiecare.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.