ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 715/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpații A., B. și C. prin avocat ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (4) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, memoriul cuprinzând solicitarea de sesizare a Curții Constituționale a României a fost trimis de apărătorul ales al inculpaților, av. D., prin e-mail la data de 16.09.2024, ora 09:28, fiind înregistrat la dosarul cauzei la ora 12:27, după finalizarea dezbaterilor. Avocatul ales al inculpaților nu s-a prezentat la judecarea cauzei nr. 4440/117/2024, însă și-a asigurat substituirea, emițând delegația de substituire la data de 16.09.2024 (semnată electronic la ora 10:02 și trimisă prin e-mail la ora 10:05). Și acest act a ajuns la dosar după închiderea dezbaterilor, cauza având termen la data de 16.09.2024 ora 10:30, însă avocatul substituent a învederat Curții de Apel că a luat legătura cu dna. av. D. și a asigurat substituirea acesteia, depunând o delegație de substituire redactată pe loc, față de faptul că la dosar nu ajunsese cea emisă de avocatul substituit. Avocatul substituent nu a făcut însă nici o mențiune în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată.

Art. 29 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 reglementează condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești, fiind astfel necesar ca excepția să vizeze o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României.

Din economia dispozițiilor legale incidente în cauză, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată și dezbătută, iar solicitarea de sesizare a Curții Constituționale soluționată în cadrul unei cauze penale aflate în curs de soluționare. Curtea a reținut, astfel, că această condiție nu este îndeplinită, observând că la data de 16.09.2024 au fost soluționate pe fond (respinse ca nefondate) contestațiile declarate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 1075/C/03.09.2024 a Tribunalului Cluj prin care s-au prelungit față de aceștia măsurile preventive. Curtea a notat lipsa de diligență a apărătorului ales al inculpaților A., C. și B., manifestată prin depunerea memoriului în dimineața ședinței de judecată, prin e-mail (cunoscând că adresa trebuie să parcurgă traseul administrativ și anticipând posibilitatea ca acest traseu să dureze în funcție de încărcătura compartimentului de registratură), dar și omisiunea de a comunica avocatului substituent faptul că a întocmit acest memoriu, pentru ca excepția să poată fi invocată măcar oral în ședința de judecată, lucru care nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei nr. 4440/117/2024 în faza contestației. S-a constatat că excepția vizează dispozițiile art. 204 alin. (4) C. proc. pen. și pornește de la premisa că termenul pentru soluționarea contestațiilor ar fi fost stabilit cu depășirea termenului de 5 zile reglementat de art. 204 alin. (4) C. proc. pen., pentru ca apoi să argumenteze în sensul lipsei sancțiunii în cazul depășirii acestui termen. Curtea a apreciat însă că nu se impune examinarea eventualei sancțiuni sau lipsei unei astfel de sancțiuni pentru situația nerespectării termenului de 5 zile reglementat de art. 204 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că, în concret, în prezenta cauză acest termen a fost respectat. Dosarul nr. x/2024 a fost înregistrat în faza procesuală a contestației, pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 09.09.2024. Termenul de 5 zile prevăzut de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. este un termen procedural ce se calculează pe zile libere și căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 269 C. proc. pen., inclusiv prorogarea legală, fiind un termen pe zile. Astfel, termenul a început să curgă la data de 09.09.2024, ultima zi a termenului a căzut într-o zi nelucrătoare, respectiv duminică 15.09.2024, astfel că termenul ar fi expirat la sfârșitul primei zile lucrătoare care urma, respectiv la finalul zilei de 16.09.2024. Termenul pentru soluționarea contestațiilor a fost stabilit la data de 16.09.2024 ora 10:30, iar la aceeași dată au fost soluționate contestațiile, cu respectarea astfel a termenului prev. de art. 204 alin. (4) C. proc. pen.

Prin urmare, excepția vizând eventuala lipsă de sancțiune pentru nerespectarea termenului prev. de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. și eventualele efecte ale unei astfel de situații nu avea legătură cu soluționarea prezentei cauze, ceea ce se constituie într-un fine suplimentar de inadmisibilitate a prezentei solicitări de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, inculpații A., B. și C. au declarat recurs, susținându-se că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 C. proc. pen.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, recurenții inculpați au criticat lipsa sancțiunii care să fie aplicată în situația în care contestația nu este soluționată în termenul de 5 zile.

Astfel, au susținut că dispozițiile indicate nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, încălcându-se principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. Nesoluționarea contestației în termenul legal duce la încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție care presupune ca instanța de control judiciar să analizeze, în termenul menționat, dacă raționamentul juridic al primei instanțe a fost corect. Or, în cauză, la data de 05.09.2024, inculpații au formulat contestație împotriva încheierii nr. 1075/2024, iar această contestație s-a soluționat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile. Acest termen a fost instituit pentru ca persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură preventivă să nu execute mai mult de 5 zile înainte ca soluția pronunțată de judecătorul de dreptul și libertăți să fie validată de către completul de la instanța ierarhic superioară, având în vedere faptul că soluția pronunțată în fond este executorie. Soluționarea contestației cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 204 alin. (4) C. proc. pen. conduce la instituirea arbitrariului prin negarea dreptului la dublul grad de jurisdicție în termenul strict stabilit de către legiuitor, iar exercitarea dreptului la formularea unei contestații este iluzoriu din moment ce această contestație se poate soluționa inclusiv după expirarea duratei pentru care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii preventive. În mod evident, o soluție de invalidare a măsurii dispuse de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond nu va putea avea efecte asupra perioadei în care măsura preventivă a fost deja executată.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Analizând condițiile referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține necesitatea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se observă, așadar, că instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analiza pertinenței excepției, în sensul constatării unei legături cu soluționarea cauzei, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, subiectul sesizării sau temeiul constituțional al acesteia.

Verificând realizarea condițiilor enumerate anterior, având în vedere actele dosarului, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către inculpații A., B. și C. ulterior soluționării pe fond a contestațiilor declarate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 1075/C/03.09.2024 a Tribunalului Cluj prin care s-au prelungit față de aceștia măsurile preventive, așa cum în mod corect a învederat prima instanță, ceea ce atrage ab initio, incidența dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Observând că, totuși, prima instanță a examinat, în pofida acestui aspect, toate cerințele legale, Înalta Curte va proceda similar, constatând, în ceea ce privește condiția de admisibilitate ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, că aceasta nu este realizată.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că cerința legăturii cu cauza vizează incidența prevederii legale a cărei neconstituționalitate a fost invocată asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Așadar, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Mai mult, fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit.

În speță, potrivit textului de lege criticat, art. 204 alin. (4) C. proc. pen., "contestația (împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale) formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare".

Din perspectiva considerentelor expuse, reiterând că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături aparente cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este invocată o excepție de neconstituționalitate propriu-zisă.

În acest sens, se are în vedere că motivele recurenților inculpați nu reflectă veritabile critici de constituționalitate, întrucât acestea nu vizează corespondența textelor legale cu legea fundamentală ci, în realitate, se critică modalitatea de interpretare și aplicare a legii, cu referire la prevederea care reglementează termenul de soluționare a contestației reglementată de art. 204 C. proc. pen., care, în opinia acestora a fost încălcată, ceea ce excede competenței instanței de contencios constitutional.

Însă, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

În consecință, față de aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A., B. și C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 360 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpații A., B. și C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 360 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2024.