ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24 pronunțată la data de 20.03.2023 de Tribunalul Sălaj s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștința inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la prev. art. 1349, art. 1357 și art. 1391 C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile B. și au fost obligați inculpații C. și A. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 30.000 euro sau a echivalentului în RON a acestei sume calculat la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 19, art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 320 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență Zalău cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B. și au fost obligați inculpații C. și A. la plata în solidar către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Zalău a sumei de 10.746,11 RON și a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la data externării - 17.08.2020 și până la data plății integrale, cu titlu de despăgubiri materiale.

S-a constatat că asistența juridică a inculpatului A. a fost asigurată de către apărător ales, av. D., iar partea civilă B. a fost asistată de către apărător ales, av. E..

În baza art. 276 alin. (1), (2) și (4) rap. la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost admisă cererea părții civile B. și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 3.650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariului apărătorului ales.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prima instanță a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, în data de 07.08.2020, în jurul orei 16:40 înarmat fiind cu un par din lemn, împreună cu inculpatul C., ce era înarmat cu o bară metalică, a ieșit în calea persoanei vătămate B. ce se deplasa cu un scuter pe drumul din fața imobilului cu nr. x din loc. Halmăjd, jud. Sălaj, iar după ce inculpatul C. i-a aplicat persoanei vătămate ce era în mers o lovitură puternică cu o bară metalică în zona feței, iar persoana vătămată a căzut la pământ, inculpatul A. împreună cu inculpatul C. i-au aplicat multiple lovituri cu corpurile contondente cu care erau înarmați și cu picioarele, în zona capului, toracelui, abdomenului și a membrelor, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, având în vedere în special urmarea produsă, respectiv punerea în primejdie în sens juridic a vieții unei persoane, viața reprezentând valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală. De asemenea, s-au avut în vedere și circumstanțele comiterii faptei care sporesc gravitatea acesteia, respectiv că inculpații au lovit împreună, în mod repetat persoana vătămată, inclusiv în cea mai vulnerabilă zonă a corpului, fapta a fost comisă în loc public, inculpații manifestând indiferență că în zonă erau și alte persoane, urmările produse în concret sunt grave, pentru vindecarea leziunilor fiind necesare 95-100 zile de îngrijiri medicale, precum și că mobilul comiterii faptei este răzbunarea.

Sub aspectul circumstanțelor personale prima instanță a reținut că A. are 21 de ani, nu este căsătorit, desfășoară activități sezoniere în străinătate, nu are antecedente penale, iar potrivit caracterizărilor depuse la dosar este bine integrat în familie și societate. De asemenea, pe parcursul prezentului proces penal inculpatul a colaborat cu organele judiciare, a participat la judecată, însă nu a avut o atitudine sinceră, recunoscând doar parțial faptele comise și susținând o variantă de comitere în vădită contradicție cu probele administrate în cauză.

Instanța de fond a constatat, totodată, că durata procedurilor a fost una însemnată (aproximativ 3 ani), prelungirea acestora nefiind imputabilă inculpatului, care a participat activ la procesul penal, precum și că durata acestor proceduri a avut un rol de conștientizare și de îndreptare a comportamentului inculpatului, dar și de constrângere, motiv pentru care a apreciat că se impune a fi reflectată în durata pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse mai reduse.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a apreciat că, raportat la natura leziunilor produse, perioada de recuperare și limitarea adusă vieții sociale și familiale a părții civile B., suma de 30.000 euro reprezintă o indemnizație echitabilă, de natură să compenseze suferințele acesteia și să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză.

De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență Zalău cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A., susținând că starea de fapt nu a fost reținută corect și rezolvarea acțiunii penale nu este legală, deoarece se află într-un caz evident de încălcare a dreptului la un proces echitabil și a principiului in dubio pro reo, având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială că a acționat cu intenția de a suprima viata persoanei vătămate, nefiind, așadar, îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de omor din punct de vedere subiectiv, și anume lipsa intenției de a suprima cu bună știință viața unei persoane (animus necandi). Sub aspectul laturii civile, a susținut că persoana vătămată nu a dovedit prejudiciul moral suferit.

Prin decizia penală nr. 860/A/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 24/20.03.2023 a Tribunalului Sălaj.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, în urma examinării sentinței apelate, Curtea a constatat că, în speță, prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

Curtea, în raport de întregul materialul probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că nu pot fi primite cererile apelantului inculpat A. de achitare, întrucât probele administrate în cauză sunt în măsură să formeze convingerea instanței că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanță.

La stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat, Curtea a reținut că în mod corect a făcut judecătorul fondului aplicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (pe timp de zi, în public, în mijlocul străzii), precum și mijloacele folosite (lovirea în zona capului a toracelui și a membrelor persoanei vătămate cu o bară de metal și un par de lemn, iar după căderea la sol agresiunile au continuat prin lovituri succesive cu pumnii și picioarele), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (punerea în primejdie a vieții unui om), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (răzbunare ca urmare a unui conflict anterior), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpații sunt la primul contact cu legea penală), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul A. este în vârstă de 21 de ani, nu este căsătorit, apare bine integrat în comunitate și societate, lucrează sezonier în străinătate). Așadar, subliniind legătura anterioară dintre părți, caracterul neînțelegerilor, modalitatea în care au înțeles să rezolve problema apărută, urmările evenimentului asupra fiecăruia dintre cei implicați, instanța de control judiciar a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată inculpatului A..

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a reținut că o cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate. În aceste condiții, deși suferințele părții civile s-au repercutat în mod neîndoielnic asupra drepturilor acesteia privitoare la integritatea corporală și la sănătate, atingerea acestor drepturi s-a realizat la un nivel care să justifice pretențiile cu titlu de daune morale în cuantumul deja acordat, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reducerea lui.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 28 mai 2024 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la 30 mai 2024 inculpaților C. și A. (la sediului apărătorului ales), părților civile B. (la sediului apărătorului ales) și Spitalul Orășenesc Prof. Doctor Ioan Pușcaș, la 31 mai 2024 inculpaților C. și A. (la adresa de domiciliu), părților civile B. (la adresa de domiciliu), Spitalul Județean de Urgență Zalău, Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.

Potrivit procesului-verbal întocmit de grefierul de ședință la 10 septembrie 2024, din verificarea bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor- Sistemul de evidență a datelor persoanelor private de libertate a rezultat că inculpatul A. a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea începând cu data de 28 mai 2024.

Față de mențiunile din respectivul proces-verbal, termenul de declarare a recursului în casație nu s-a împlinit având în vedere că decizia de condamnare a fost comunicată la adresa de domiciliu și la sediul apărătorul ales, nu și la locul de detenție, unde inculpatul A. se afla încarcerat din 28 mai 2024.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 04 iunie 2024, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat F., care a atașat împuternicirea avocațială nr. x, fila x ds. nr. x/2021/R), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că, în raport cu situația de fapt reținută în cauză, fapta săvârșită nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv elementul material.

În esență, a susținut că starea de fapt confirmată de martorii G., H., I. și J. relevă că inculpatul C. (tatăl) i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură la nivelul capului cu o bară metalică, iar A. (fiul) i-a aplicat persoanei vătămate lovituri la nivelul brațelor și picioarelor, nu în zonele vitale. Altfel spus, în cauză, viața victimei nu a fost pusă în pericol, aspect evidențiat inclusiv în raportul de expertiză medico-legală nr. x și în încheierea penală nr. 31/DL/2023 din data de 14.05.2023, prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În opinia apărării, pentru ca o faptă să fie încadrată la tentativă de omor, prin loviturile aplicate, viața victimei trebuie să fi fost pusă în pericol, sens în care s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (decizia nr. 3984/2012).

De asemenea, s-a susținut că nu au fost probate aspectele reținute de instanță referitoare la faptul că inculpații C. și A. au urmărit să se răzbune pe persoana vătămată, având în vedere starea conflictuală existentă între părți, respectiv că inculpații au așteptat ca persoana vătămată să ajungă în fața celor două imobile deținute, pentru a comite infracțiunea.

Așadar, având în vedere că, în cauză, nu se realizează o corespondență deplină între situația de fapt reținută de instanța de apel și configurarea legală a tentativei la infracțiunea de omor, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a solicitat achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. Totodată, s-a solicitat, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., "suspendarea executării pedepsei" până la soluționarea căii extraordinare de atac.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părților civile B., Spitalul Județean de Urgență Zalău, Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca, Spitalul Orășenesc Prof. Doctor Ioan Pușcaș la data de 10 iunie 2024 și inculpatului C. la data de 11.06.2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 24 iunie 2024, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08 iulie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 16 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate cerințele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 860/A/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către de către A. (prin avocat F., care a atașat împuternicirea avocațială nr. x, fila x ds. nr. x/2021/R), persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, acesta fiind respins de către Curtea de Apel Cluj.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o, iar locul de detenție rezultă din verificările efectuate de grefierul de ședință.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul susținând, în esență, că, în raport cu situația de fapt reținută în cauză, fapta săvârșită nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma ce incriminează tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv elementul material.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurent, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 180/RC din 18 iunie 2020, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, încheierile 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 195/RC din 21 martie 2023, nr. 368/RC din 13 iunie 2023, nr. 729/RC din 07 noiembrie 2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc.).

În speță, se constată că, prin criticile formulate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu are corespondență deplină în configurarea legală a tentativei la infracțiunea de omor, întrucât punerea în primejdie a vieții victimei reprezintă o condiție esențială din conținutul constitutiv al infracțiunii, iar, în cauză, viața persoanei vătămate nu a fost pusă în pericol întrucât loviturile au fost aplicate la nivelul brațelor și picioarelor, nu în zonele vitale, și, de asemenea, nu au fost probate aspectele reținute de instanță referitoare la faptul că inculpații C. și A. au urmărit să se răzbune pe persoana vătămată. În susținerea acestor afirmații, recurentul a făcut ample referiri la probatoriul administrat în cauză, care, în opinia acestuia, nu a fost analizat corespunzător de instanța de apel.

Așadar, ceea ce invocă, în realitate, recurentul A. nu este neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamnat, ci stabilirea eronată a situației de fapt de către instanțele de fond și apel, considerând că nu au fost clarificate toate aspectele care conduceau la reținerea unei alte baze factuale, ce ar fi permis achitarea sa. Altfel spus, prin criticile formulate, recurentul nu invocă un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat, susținând că, în realitate, din probe nu rezultă că viața persoanei vătămate ar fi fost pusă în pericol, întrucât loviturile nu au fost aplicate în zonele vitale.

Or, așa cum s-a arătat anterior, situația de fapt ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanțele de fond și apel nu mai poate fi repusă în discuție în acest cadru procesual. Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalității hotărârilor judecătorești definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanțele de fond și/sau apel ori reconfigurarea elementelor reținute, prin hotărârea criticată, în circumstanțierea activității calificată ca infracțiune.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care au fost comise, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Prin urmare, întrucât susținerile recurentului nu pot fi examinate prin prisma motivului indicat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") și nici a altui caz din cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită din perspectiva motivării în fapt. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situația în speță.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă. Față de soluția ce se va pronunța, nu se mai impune analizarea cererii inculpatului de suspendare a executării hotărârii atacate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 860/A din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2024.