ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 43/2025

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2025

Asupra cererilor de strămutare de față, constată următoarele:

În argumentare, apărarea a arătat, în esență, următoarele:

Fundamentul cererii de strămutare îl constituie o gravă lipsă de imparțialitate a magistraților Curții de Apel Ploiești, concretizată în opturarea aflării adevărului prin respingerea administrării probelor în dovedirea elementului de fapt, cu scopul de a proteja adevărații făptuitori de răspundere penală, fiind dovedit faptul că o parte din proces, respectiv numitul C., are relații de prietenie cu mai mulți magistrați de la instanța sus-menționată - unele dintre dovezile de prietenie fiind publice chiar în spațiul public virtual.

Or, având în vedere că mențiunile din spațiul public virtual sunt considerate probe în instanțe, dovedind categoric o bănuială legitimă, se impune a se constata că relațiile de prietenie dovedite ale părții civile C. cu magistrații D. și E. au determinat favorizarea acesteia, prin opturarea aflării adevărului, ceea ce a condus la condamnarea petentului în mod abuziv.

Prin împiedicarea aflării adevărului în cauza pendinte se urmărește protejarea persoanelor care au primit foloase necuvenite (fraudă în asigurări) și care apoi s-au constituit ca părți civile față de petent și partea responsabilă civilmente.

Practic, prin prieteni comuni cu partea civilă, magistrații de la Curtea de Apel Ploiești "execută" imediat dorințele acesteia, cauzându-i astfel petentului grave prejudicii prin aceea că nu este lăsat să-și dovedească nevinovăția.

Astfel, pe fondul relațiilor familiei numitului C., în cauză s-au încuviințat acte cu un vădit caracter fals, fără ca instanța să fi dispus amendarea sau sesizarea organelor de urmărire penală.

De asemenea, reprezentantul Ministerului Public, procuror D., a făcut afirmații nereale și vădit mincinoase în ședința publică din 18.11.2024, însușite de Curtea de Apel Ploiești prin încheierea de la același termen, în care, la pagina 13, alin. (10) - ultima frază, se reține: "Până la acest moment nu există nicio plângere a inculpatului raportat la modalitatea în care organele de cercetare penală și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, motiv pentru care solicită ca acestea să nu fie admise și nu sunt utile și pertinente soluționării cauzei".

Or, în realitate, petentul a formulat plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală cu privire la modul în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, dar și plângeri penale împotriva celor doi experți pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. (1) și (2) pct. c) C. pen.. Plângerile penale au fost însă soluționate prin clasări pe considerentul că nu este admisibilă reformarea unor soluții/măsuri/hotărâri ale organelor judiciare decât prin căile extraordinare de atac prevăzute de lege.

La data de 18.11.2024, petentul a adus la cunoștința instanței de apel o parte dintre neregulile comise de organele judiciare, după cum urmează: a. accidentul a fost cu intenție greșit localizat de către echipajul de cercetare venit la fața locului: în procesul-verbal nr. x/07.10.2018 este trecut km 95+150 m, în alt proces-verbal 88/07.10.2018 este trecut km 97+200 m; b. punctul GPS trecut de poliție în procesul-verbal nr. x/07.10.2018 se regăsește la o distanță de 32 metri de DN1, undeva spre râul Prahova, iar nicidecum spre unitatea de service F.; c. urmele de scrijelire "menționate" de poliție, care au fost folosite pentru condamnarea petentului, nu au fost măsurate și marcate și nu au fost atribuite obiectului care le-a generat - ceea ce contravine prevederilor Ordinului Comun nr. 182/2009 și nr. 1754/C/2009 al M.A.I. și I.C.C.J.; de asemenea, nu au fost fotografiate cu un etalon metric, conform Anexei din Manualul de Bune Practici privind cercetarea la fața locului, care este parte din Ordinul Comun, ceea ce intră în obligațiile criminaliștilor din echipa de cercetare la fata locului; d. au fost încuviințate ca probe rapoartele de expertiză realizate de către doi experți judiciari, din care rezultă că urmele de scrijelire își au originea mult mai spre Ploiești, sunt mai mari de 1,6 m., descresc gradual dinspre Ploiești către Brașov, fiind generate evident din același sens, Ploiești către Brașov, sens opus direcției de deplasare a petentului și pe altă bandă, aspect ce rezultă clar din descrierea urmelor de la pagina 2 a procesului-verbal de constatare nr. x/07.10.2018, din schița locului accidentului și din fotografiile judiciare 19 și 20 conținute de planșa fotografică nr. 464/07.10.2018; e. urmele de scrijelire pe care poliția nu le-a cercetat în mod special pentru a putea fi speculate, sunt identice cu cele lăsate de o motocicletă (un singur obiect) care alunecă pe masa asfaltică și, datorită forțelor de frecare și inerției, lasă urme cu suprafața de contact; f. aceste urme nu sunt făcute de autoturismul petentului, distrus în totalitate în accident; g. refuzul abuziv al experților G. și H. de a prezenta fișierele de lucru care au stat la baza concluziilor lor. Instanța de apel a "omis" însă să analizeze aceste aspecte.

În plus, în concret, petentul a făcut următoarele plângeri împotriva organelor de cercetare penală: 1. dosar nr. x/2021- plângere penală împotriva unor polițiști care au participat la cercetarea de la fața locului - clasat abuziv de Judecătoria Câmpina; 2. dosar nr. x/2021 - plângere împotriva abuzurilor polițistului I. - clasat abuziv de Judecătoria Câmpina, în condițiile în care tatăl lui I., J. este prieten cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina - K.; 3. plângere penală împotriva expertului G. pentru mărturie mincinoasă - clasată ilegal de L., K. și M. în dosarul nr. x/2021; 4.plângere penală împotriva lui H. și N. - dosar aflat la o instanță din București; 5. ambele rapoarte de expertiză au la bază un fals intelectual grosolan acceptat de procurorii O. și K., de judecătorul de camera preliminară de la fond, P., și de Curtea de Apel Ploiești; 6. plângere la D.I.I.C.O.T., soluționată de procurorul Q., în condițiile în care doamna procuror R. se află pe lista de prieteni a dnei S. - prietena T. (parte civilă din cauză).

Prin urmare, este evident că procurorul D. a afirmat mincinos, în ședința din 18.11.2024, că "unele solicitări țin mai mult de nemulțumirea inculpatului cu privire la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului", deși, în realitate, organele judiciare au obligația și nu facultatea de a administra probe atât în acuzare, cât și în apărare.

De altfel, organele de cercetare penală, inclusiv polițiștii care au efectuat cercetarea la fața locului (ofițerii de caz U., I. și procurorii K., O., L., M.), aveau obligația de a verifica dacă au fost îndeplinite prevederile art. 12 din Ordinul Comun nr. 182/2009 +1754/C/2009. Încălcarea acestei obligații i-au adus prejudicii imense petentului, inclusiv o condamnare nedreaptă, aspect ce dovedește lipsa de imparțialitate a magistraților de la Curtea de Apel Ploiești.

În plus, procurorul D. a afirmat în mod nereal că nu ar mai fi fost interpusă o altă mașină între cele trei implicate în accidentul rutier, afirmație care este contrazisă de filmările salvatorului V., în care apare autoturismului alb marca x, la intrarea din DN1 a fostei benzinării OGIP, de unde coboară o persoană de sex masculin, imediat după producerea accidentului. Or, chiar și expertul G. plasează autoturismul alb marca x lângă societatea comercială F., în arealul accidentului, în contradictoriu cu afirmațiile făcute de procurorul D..

În plus, președintele completului de judecată, magistratul E. este prietenă cu S. (grefieră la Tribunalul Prahova), care, la rândul ei, este prietenă cu familia lui C., prin W.. Or, tocmai în acest context, Curtea de Apel Ploiești, prezidată de magistratul sus-menționat, a stabilit că nu se mai pot audia, în apel, martorii prezenți la locul accidentului, care ar fi văzut modalitatea de producere a acestuia. Practic, instanța de apel a respins solicitarea de audiere/reaudiere a martorilor formulată de petent cu motivarea că acesta nu a indicat numele și adresa persoanelor a căror audiere o solicită. Or, o astfel de obligație revine organelor de cercetare penală, conform prevederilor art. 12 din ordinul Comun nr. 182/2009 și nr. 1754/C/2009.

Procedând în acest fel, Curtea de Apel Ploiești opturează aflarea adevărului și dovedirea multiplelor fapte penale săvârșite împotriva petentului de către polițiștii care au făcut "cercetările" la fața locului, printre care și falsificarea de către polițistul X. a alcool test-ului numitului Y..

Practic, din documentele atașate cererii rezultă că făptuitorii reali ai accidentului, care s-au eludat de la răspundere penală cu ajutorul pârghiilor trase de familia lui C., au descris o dinamică a accidentului total diferită de cea prezentată în rapoartele de expertiză pe care instanța de apel dorește să le valorifice în cauză și care nu se coroborează cu concluziile experților aserviți organelor de cercetare penală și judecătorească. De altfel, dinamica accidentului descrisă de prietenii lui C., protejații instanței de apel, este invalidată cu argumente tehnice și de doi experți recunoscuți de Ministerul Justiției, angajați de petent.

În plus, Curtea de Apel Ploiești a omis și faptul că, în speță, întâi au fost create dosarele de daună, în cinci dintre acestea făcându-se plăți integrale înainte de "cercetarea penală" și de efectuarea rapoartelor de expertiză nr. x/09.12.2020 și nr. y/11.04.2022. Cu toate acestea, instanța de apel a conchis că nu este utilă o nouă expertiză tehnică auto, fiind suficiente cele două efectuate în cauză de G. și H.. În acest fel, Curtea a validat falsul intelectual săvârșit de cei doi experți, urmând să folosească rapoartele întocmite de aceștia ca probe legale, dar invocând art. 181 C. proc. pen. ca temei al respingerii cererii probatorii formulate de petent.

Aceasta în condițiile în care cele două rapoarte de expertiză tehnică auto întocmite de G. și H. sunt lovite de nulitate absolută, deoarece experților li s-a transferat în mod nelegal atributul stabilirii vinovăției și identificării persoanelor ce se fac vinovate de producerea accidentului, substituindu-se astfel activității procurorului și instanței. Altfel spus, vinovăția petentului a fost stabilită doar de către cei 2 experți, în lipsa unei analize proprii a procurorului de caz sau a instanței de judecată, care să fie prezentată, în concret, în rechizitoriu sau hotărârea din fond. Or, modalitatea în care au fost descrise faptele în raportul de expertiză tehnică auto, fără o analiză proprie a procurorului care să prezinte în concret, clar și coerent, în cuprinsul rechizitoriului, acuzațiile formulate, nu este de natură să asigure o informare clară și aptă din perspectiva dreptului la apărare al persoanei trimise în judecată.

În final, apărarea a susținut că imparțialitatea magistraților de la Curtea de Apel Ploiești este dovedită și prin respingerea probatoriului solicitat de petent pentru dovedirea situației de fapt.

În anexă cererii de strămutare, petentul B. a atașat înscrisurile aflate la filele x din vol. I și filele x din vol. II al dosarului instanței supreme și un stick pe care acestea sunt stocate și în format electronic.

În argumentare, petenta a arătat, în esență, că:

Magistrații D. și E. au relații de prietenie cu partea civilă C., favorizând-o pe aceasta în scopul de a nu se afla adevărul și de a fi trimisă la închisoare o persoană nevinovată, pentru a se obține pe căi nelegale foloase necuvenite în baza poliței sale RCA.

Practic, favorizându-1pe C., magistrații manipulează dosarul și depun toate diligentele pentru a se împiedica aflarea adevărului și pentru a ascunde faptul că întâi au fost luate foloase necuvenite (fraudă în asigurări), iar abia apoi s-a creionat o "speță". În concret, având prieteni comuni cu partea civilă, instanța de apel "execută" imediat dorințele pe care aceasta le transmite prin avocatul sau AA..

La rândul său, reprezentantul Ministerului Public, procurorul D., a făcut afirmații mincinoase, validate tacit de Curte, pentru ca prin represiune nedreaptă comisă la adresa petentei să se faciliteze interesele frauduloase ale aceleiași părți din proces, C., cu care ambii magistrați au prieteni comuni.

Relevant în acest sens este faptul că, la data de 18.11.2024, când i s-a dat voie să ia cuvântul, prima dată în cei șase ani de la producerea accidentului, petenta a informat instanța de judecată, succint, cu privire la neregulile comise și nereparate, încă din 2018 (anul producerii accidentului) și până în prezent.

În acest context, a menționat că deține probe constând în acte oficiale referitoare la faptul că accidentul a fost cu intenție greșit localizat de echipajul de cercetare la fața locului, cât și probe, obținute în urma propriei investigații - ca doctor în inginerie civilă, și confirmate de doi experți (unul judiciar și altul criminalist), că respectivele urme de scrijelire au originea mult mai spre Ploiești, sunt mai mari de 1,6 m, descresc gradual dinspre Ploiești către Brașov, fiind generate evident din același sens, Ploiești către Brașov, sens opus direcției sale de deplasare și pe altă banda. Acest lucru reiese clar din descrierea urmelor indicate la pagina 2 a procesului-verbal de constatare la fața locului nr. x/07.10.2018, din schița locului accidentului și din fotografiile judiciare 19 și 20 conținute de planșa fotografică nr. 464/07.10.2018.

În același context a învederat instanței de apel că: aceste urme nu sunt făcute de autoturismul său, distrus în totalitate în accident, ea fiind pasagera din autoturism; refuzul experților G. și H. de a prezenta fișierele de lucru care au stat la baza concluziilor acestora este nejustificată; a găsit pe internet înscrisuri oficiale în care protejatul instanței de apel, C., apare cu amenzi rutiere pentru încălcări ale unor reguli de circulație, cât și cu alte amenzi, dar și în care apare conducând un autoturism, împrejurare care este incompatibilă cu susținerea acestuia privind "inegalitatea" membrelor inferioare, aspect medical pe care l-a invocat, prin documente medicale, la 2 ani de la data producerii accidentului rutier.

A mai arătat că, în același context, instanța de apel, mai exact doamna judecător E., cunoscuta părții civile C., i-a adus la cunoștință faptul că acțiunea sa civilă ar fi "inadmisibilă". În realitate, acțiunea sa a fost respinsă astfel pentru că a probat instanței de fond incompatibilitatea judecătorului învestit în fond, familia judecătoarei P. fiind prietenă cu părțile implicate în dosar.

Tocmai de aceea, în dosarul de strămutat a atacat sentința penală nr. 261/18.07.2024, prin care s-a hotărât că nu are calitate de paersoană vătămată în cauză, întrucât aceasta a fost pronunțată pe baza unor documente false (procesul-verbal nr. x/07.10.2018 prin care a fost declarată decedată, eroare materială neîndreptată până în prezent).

Totodată, a susținut că, în pofida afirmațiilor mincinoase făcute de procurorul D. în ședința din 18.11.2024, a formulat plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală (ultimele pentru fraudă în asigurări), dar și împotriva lui C. (plângere care a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru ca, prin intervențiile T., procurorul R. să dispună o nouă soluție ilegală de clasare).

Practic, în apel invocă aceleași nemulțumiri ca și inculpatul (petentul B.), în plus criticând și faptul că a fost declarată decedată tocmai de organele de cercetare la fața locului care nu au fost în stare să localizeze locul accidentului prin GPS.

Or, în pofida celor susținute de procurorul D., apărările vizând cercetarea la fața locului și prezența în arealul accidentului a celei de a patra mașini nu au fost tranșate în cameră preliminară sau la judecata în fond. Practic, magistratul sus-menționat manipulează dosarul pentru a împiedica aflarea adevărului și, în plus, întrucât are cunoscuți comuni, facilitează părții civile C. folosirea, în continuare, a unor documente medicale care atestă vătămări corporale false, pentru a obține foloase necuvenite.

Altfel spus, magistrații implicați în speță refuză să ia în considerare toate probele care atestă calitatea sa de parte civilă și să administreze probele necesare în apărare, favorizându-l, în schimb, pe adevăratul vinovat (care nu este inculpatul).

Astfel, deși identificarea autoturismelor care au tranzitat câmpul infracțional este o probă foarte utilă cauzei, același procuror a solicitat respingerea ei. În schimb, a dispus administrarea probelor solicitate de C., respectiv audierea mamei acestuia și înscrisuri în care apare un număr de zile de îngrijiri medicale falsificat, prin care acesta urmărește obținerea frauduloasă a unor foloase materiale în baza poliței sale de asigurare.

Or, relația de prietenie dintre procurorul D. și familia lui C. este probată de intermediara S., care este grefieră în cadrul Tribunalului Prahova și realizată și prin interpușii BB. și CC.. În plus, același magistrat este prieten, în spațiul public virtual, cu președintele completului de apel - judecător E..

Mai mult, C. a fost ajutat să obțină documente medicale false de medici corupți din Spitalul Județean de Urgență Ploiești - ortopedul DD. fiind prieten cu mama acestuia, EE.. Or, susținerea acestuia în sensul că nu mai poate munci după accident este contrazisă de procesul-verbal nr. x/29.03.2023, emis de Primăria Valea Călugărească, din care reiese că partea civilă C. a condus un autovehicul la scurt timp de la producerea accidentului din prezenta speța, iar prin somațiile din datele de 16.05.2019 și 06.09.2021 a primit amenzi de circulație și alte amenzi.

De altfel, profilul infracțional al lui C. nu se rezumă doar la falsificarea de acte medicale acceptate de toți prietenii săi din poliție și justiție, acesta chiar fiind trimis în judecată, de Primăria Valea Călugărească, în dosarul nr. x/2023. Toate acestea - pe fondul legăturii dintre familia lui C. și D., prin următorii interpuși: S. este prietenă cu un membru al familiei BB., care este prieten cu procurorul CC., soțul procurorului D.. Așa se explică concluziile acesteia din urmă de respingere a apelului său, care constituie un act ilegal care îi afectează drepturile legitime și constituționale și îi provoacă traume emoționale majore, în condițiile în care, atât în faza de urmărire penală, cât și în fond și apel nu i-a fost recunoscută calitatea de persoana vătămată, care este certă și temeinic dovedită cu actele de la dosar.

Aceasta în condițiile în care ea este proprietara autoturismului distrus complet în accident, iar în numele ei și în baza poliței sale RCA au fost deschise ilegal 19 dosare de daună, din care cinci au fost soluționate înainte ca părțile care au primit banii să dea declarații la poliție și înainte de începerea cercetării penale în speță.

Altfel spus, deși a suferit atât vătămări corporale pentru care a primit 80 zile de îngrijiri medicale, dar și prejudicii materiale - concretizate în distrugerea totală a autoturismului său care circula regulamentar, respectiv morale - materializate prin pierderea a doi prieteni, vătămarea gravă a prietenului rămas în viață, vătămarea gravă a soțului său (rămas cu dizabilitate permanentă) și distrugerea gravă a calității vieții private și de familie - în cauză nu i se recunoaște calitatea de persoană vătămată/parte civilă. Or, deși nici FF. nu a depus plângere prealabilă în cauză, el este, totuși, parte civilă.

În speță, însă, instanțele de judecată (fond și apel) consideră că persoana vătămată este exclusiv persoana care a suferit doar vătămări corporale și care are mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale. Tocmai de aceea, faptul că a beneficiat în cauză doar de calitatea de martor se datorează exclusiv măsurilor ilegale luate de instanța de fond, prietena adevăraților făptuitori și a lui C., respectiv prin declararea ilegală și menținerea ei ca "decedată".

În plus, instanța de apel a respins în mod nelegal probele pe care le-a solicitat, motivând că: nu se mai pot audia martorii prezenți la locul accidentului, care ar fi văzut modalitatea de producere a acestuia; nu este utilă audierea polițiștilor care au lăsat loc de speculații cu privire la mijloacele de probă și au ascuns probe materiale, în special, X.. În schimb, instanța de apel a reținut ca audierea părților s-a făcut "în condițiile legale", deși avocatul părții civile C., care nu avea mandat, a împiedicat martorii audiați să răspundă la întrebările puse de inculpat, ei personal refuzându-i-se acest drept.

De altfel, familia C. are relații până la Consiliul Suprem al Magistraturii (S. este prietenă cu GG. și HH.).

Mai mult, prin respingerea cererii de atașare a dosarelor de daună la dosarul cauzei, instanța de apel încearcă manipularea cazului, pentru că prezența acestor documente ar ridica un semn de întrebare asupra modului în care s-a făcut cercetarea penală și în care au fost realizate expertizele de către cei doi experți pe care instanța refuză categoric să îi audieze și ale căror concluzii se contrazic între ele. Aceasta în condițiile în care cele două expertize nu au niciun punct de tangență în afara falsului intelectual comis de ambii experți cu referire la sensul urmelor de scrijelire.

Practic, în cauză a fost selecționat tocmai dl. H. pentru că acesta cunoaște polițiști, procurori și magistrați și are prieteni comuni cu părțile. Or, tocmai această încrengătură de prietenii, relații și conexiuni au condus la situația speței, în care se urmărește neaflarea adevărului, exonerarea de orice culpă a infractorilor prieteni și trimiterea la închisoare a unui cetățean străin nevinovat, toate și pe fondul unor fraude evidente în asigurări.

Or, în acest context, pe lângă trauma fizică, prejudiciul material major și cel moral incomensurabil suferite, trăiește și într-o continuă tortură tip II., încă de acum șase ani, datorită faptului că un grup de funcționari publici, printre care și magistrați, în loc să apere interesele cetățeanului, să aplice legile și să respecte principiile unui stat de drept, protejează interese oculte, de grup, exclusiv financiare, chiar dacă recurg la căi nelegale. Astfel a ajuns să fie victima unui grup compact de persoane cu interese ascunse, scopul fiind unul singur: banii din asigurări, raportat la care există mai mult decât bănuiala legitimă că, în urma obținerii lor ilegale și cu orice preț, se vor împărți între membrii grupului.

Tocmai de aceea, aflarea adevărului și a vinovatului real i-ar pune pe membrii grupului în imposibilitatea de a obține despăgubirile materiale ilegale pe care le solicită în continuare, pentru simplul motiv ca JJ. (societatea de asigurări a șoferului VW Passat x, Y.) a dat faliment, datoriile și răspunderea juridică a acesteia fiind preluate de Fondul de Garantare, care a impus sume mici pentru despăgubiri.

Pentru argumentele prezentate, concluzionând, petenta a solicitat strămutarea urgentă a dosarului nr. x/2022 de la Curtea de Apel Ploiești la o instanță de rang egal, unde cauza să fie judecată imparțial.

În anexă cererii, petenta a atașat înscrisurile aflate la filele x din vol. III și filele x, din vol. IV al dosarului instanței supreme și un stick pe care acestea sunt stocate și în format electronic.

Curtea de Apel Ploiești a transmis și un punct de vedere succint asupra cererilor de strămutare, susținând că la nivelul instanței sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca dosarul sus-menționat să fie soluționat cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 30 ianuarie 2025, apărătorul ales al petentului B., petenta Z., personal, și reprezentantul Ministerului Public au expus concluziile asupra cererilor de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Analizând cererile de strămutare formulate de petenții Z. și B., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack vs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, cererile cvasi-identice de strămutare formulate de petenții Z. și B., Înalta Curte constată că ambele sunt argumentate pe aspectul că aceștia nu pot beneficia, la nivelul Curții de Apel Ploiești, de o judecată imparțială a apelurilor pe care le-au declarat împotriva sentinței penale nr. 261 din 18.07.2024 pronunțată de Judecătoria Câmpina [prin care B. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) și (3) C. pen., iar cererea de constituire de parte civilă formulată de Z. a fost respinsă, ca inadmisibilă] întrucât, pe fondul relațiilor strânse de prietenie între partea civilă C. și polițiștii, experții, procurorii și judecătorii implicați în anchetarea/judecarea dosarului, întregul parcurs al cauzei nu a avut drept scop aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală/civilă a persoanelor cu adevărat vinovate de producerea accidentului din 07.10.2018, ci favorizarea acestora, consecința fiind aceea a trimiterii în judecată și condamnării în primă instanță a unei persoane nevinovate (petentul) și a refuzului recunoașterii calității de persoană vătămată/parte civilă a petentei, cu toate drepturile procesuale aferente, deși aceasta a suferit în mod real vătămări corporale, daune morale și materiale în urma aceluiași eveniment.

În acest sens, etapizat pe fiecare etapă a procesului penal, petenții susțin, în esență, că, pe fondul relațiilor de prietenie sus-menționate: ancheta s-a efectuat în condiții nelegale, întocmindu-se acte procesuale care nu respectă rigorile legii și care nu reflectă dinamica reală a producerii accidentului, favorizându-i astfel pe adevărații vinovați de producerea acestuia; instanța învestită cu judecarea cauzei (în fond) nu a tranșat nelegalitățile pe care le-au invocat începând cu camera preliminară, refuzându-le în mod arbitrar și administrarea probatoriului apt a dovedi adevărul (iar petentei, suplimentar, și drepturile procesuale conferite de calitatea de persoană vătămată/parte civilă), ceea ce a avut drept efect pronunțarea unei soluții vădit nelegale și netemeinice (condamnarea petentului și respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentei de constituire de parte civilă în cauză); instanța de apel a refuzat, deopotrivă, în mod nejustificat, administrarea probatoriului necesar aflării adevărului în cauză, favorizându-l astfel, ca, de altfel, și procurorul care a pus concluzii la Curtea de Apel Ploiești, pe numitul C., căruia, dimpotrivă, i-a încuviințat cu ușurință toate cererile probatorii formulate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată, prin urmare, că, în susținerea prezentului demers judiciar, petenții Z. și B. invocă ca unic argument - pretinsa influență exercitată de partea civilă C. (și familia acestuia), pe fondul unor relații de prietenie preexistente, asupra organelor de poliție/experților/procurorului de caz, judecătorului fondului, dar și membrilor completului de apel și reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii în fața Curții de Apel Ploiești, susținând că aceasta a avut/are ca efect anchetarea/judecarea discreționară a cauzei lor aflate în prezent în faza apelului.

Afirmațiile petenților nu sunt însă susținute de elemente obiective, capturile de pe paginile facebook atașate cererilor de strămutare nefiind apte a evidenția, doar prin ele însele, la un nivel rezonabil, pretinsele relații de prietenie (directe sau prin interpuși) dintre C. (și familia acestuia) și organele judiciare sus-menționate.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că modalitatea pretins abuzivă în care, în cauza sus-menționată, s-au efectuat actele de cercetare penală de către organele de poliție/procurorul de caz ori pretinsa lipsă de imparțialitate manifestată de aceștia sunt împrejurări ce aduc în discuție, exclusiv, conduita organelor de urmărire penală, iar nu a judecătorilor instanței pe rolul căreia se află în prezent cauza, în faza apelului. Or, reglementând strămutarea ca mijloc procedural de care se poate uza în cursul judecății, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, printre altele, doar suspiciunile cu privire la imparțialitatea judecătorilor, nu a procurorilor și a organelor de poliție.

Prin urmare, toate argumentele petentilor relativ la conduita organelor de urmărire penală nu se raportează pertinent la instituția strămutării și nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.

Deopotrivă, reține că nici modalitatea pretins discreționată și injustă de soluționare a cauzei penale în fond (sub aspectul manierei concrete de efectuare a cercetării judecătorești, de stabilire a cadrului procesual al cauzei, de soluționare a cererilor formulate în apărare și, în final, al soluției dispuse, invocată ca fiind nelegală și netemeinică), care constituie obiectul nemulțumirii fățișe a petenților și obiect al cenzurii Curții de Apel Ploiești, în apel, în dosarul a cărui strămutare se solicită, nu poate constitui, în mod evident, un argument pentru strămutarea cauzei de pe rolul instanței învestite în calea ordinară de atac, acesta neputând fi evaluată prin prisma criteriilor de imparțialitate și obiectivitate prevăzute de lege, ci valorificată exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege.

În fine, Înalta Curte constată că nici suspiciunea petenților privind pretinsa știrbire a obiectivității judecătorilor Curții de Apel Ploiești decurgând, pe de o parte, din concluziile potrivnice lor și aparent nefidele realității concrete a cauzei formulate de reprezentantul Ministerului Public în ședința din 18.11.2024 (când s-au pus în discuție cererile probatorii), iar, pe de altă parte, din respingerea (de către completul de apel) a cererilor lor probatorii și conduita pretins nedeontologică a președintelui completului de apel (care și-ar fi exprimat părerea cu privire la calitatea procesuală a petentei și prin, aceasta, cu privire la soluția ce ar urma fi dată apelului formulat de aceasta), nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susținută de elemente obiective, verificabile, care să genereze o astfel de îndoială.

Concluziile formulate de procurorul de ședință și soluțiile date de instanța de apel cererilor probatorii formulate în cauză și, implicit, modalitatea de judecare a cauzei, nu pot fi cenzurate în actuala procedură nici măcar în mod indirect, necircumscriindu-se temeiurilor prev. de art. 71 C. proc. pen.

Strămutarea constituie un remediu pentru situațiile în care împrejurări obiective, strict prevăzute de textul de lege, impun derogări de la normele generale de competență teritorială, nicidecum un mijloc de cenzurare a concluziilor formuate de reprezentantul Ministerului Public în cursul procesului penal, respectiv a soluțiilor și măsurilor dispuse de instanțe pe parcursul judecății.

De aceea, în prezenta procedură, Înalta Curte poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petenți cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit - legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de aceștia în cursul procesului ori a măsurilor dispuse de judecătorii instanței inferioare și, în mod evident, nici pertinența și corectitudinea concluziilor formulate de reprezentantul Ministerului Public în cursul procesului penal.

Presupusele erori ale instanței pot fi cenzurate exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege, neconstituind împrejurări apte a aduce în discuție conduita judecătorilor instanței de control judiciar pe rolul căreia se află cauza.

Așa cum s-a arătat anterior, motivele temeinice care ar justifica strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile de recuzare. Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reține că, supunând controlului de constituționalitate a posteriori dispozițiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziție că anumite împrejurări preexistente sau contemporane pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile, de natură a crea unui observator neutru suspiciunea că imparțialitatea judecătorilor unei instanțe este afectată. În caz contrar, suspiciunea exprimată cu privire la parțialitatea judecătorilor curții de apel are, în realitate, valoarea unei simple alegații, ce nu este confirmată de un minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.

În speță nu există însă astfel de motive, temerile petenților fiind izolate (raportându-se, în mod efectiv, doar la membrii completului învestit cu soluționarea cauzei de strămutat), dar și subiective.

Or, aspecte ca cele invocate de petenți nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parțialitate a întregii instanțe, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile, serioase, asupra capacității tuturor magistraților instanței de a judeca fără părtinire.

În fine, concluziile procurorului de ședință, care, potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, sunt guvernate de principiul libertății, având drept bază probele administrate în cauză, nu constituie, în mod evident, împrejurări apte a aduce în discuție conduita judecătorilor instanței de control judiciar pe rolul căreia se află cauza în care acestea au fost formulate.

În concluzie, în contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petenților, simpla susținere că instanța Curții de Apel Ploiești nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, cererile formulate de petenții Z. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Ploiești.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondate, cererile formulate de petenții Z. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Ploiești.

Obligă petenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.