ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A., cu domiciliul în jud. Iași împotriva ordonanței de clasare din 09.12.2024 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținută prin ordonanța nr. 3/II/2/2025 din 17.02.2025 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași .

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că în data de 03.10.2019, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, s-a înregistrat plângerea formulată de numita A. împotriva magistraților judecători care au soluționat ds. nr. x/2011 și nr. x/2013 ale Judecătoriei Iași și executorului judecătoresc B., prin care a sesizat următoarele:

- magistrații judecători au emis soluții netemeinice și nelegale;

- magistratul judecător ar fi avut în vedere la aprecierea probatoriului în ds. x/2013, declarațiile unor martori mincinoși, nu ar fi dispus efectuarea cercetării la fața locului și hotărârea ar fi fost în favoarea părților adverse;

- executorul judecătoresc ar fi amânat, în mod intenționat, timp de trei ani punerea în aplicare hotărârii judecătorești favorabilă persoanei vătămate cu consecința intervenției prescripției termenului de punere în executare a hotărârii;

- magistratul judecător care a soluționat ds. x/2011 ar fi favorizat partea adversă prin admiterea excepției perimării cererii de chemare în judecată.

Prin ordonanța din data de 06.05.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale privind infracțiunea de "abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Examinând actul de sesizare și înscrisurile atașate la acesta, parchetul a constatat incidența cazului prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - faptele sesizate nu există.

Astfel, prin ordonanța de clasare din data de 09.12.2024, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1085/321/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată A. cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe, numita A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă ca nefondată prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din data de 18.12.2024.

Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reținut, în esență, analizând plângerea formulată împotriva ordonanței de clasare, prin prisma actelor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că soluția de clasare dispusă de procuror este legală și temeinică. De asemenea s-a apreciat că procurorul de caz a analizat faptele reclamate de petent în sarcina judecătorilor care au soluționat cererile formulate de petent și a expus pe larg considerentele pentru care nu se poate reține în sarcina acestora vreo fată de natură a constitui elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, argumentele expuse fiind fondate în fapt și drept.

Concluzionând, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin ordonanța nr. 3/II/2/2025 din 17.02.2025 a reținut că nefiind identificată în activitatea judecătorilor anterior menționați nici o încălcare a dispozițiilor legale, în mod corect, procurorul de caz a apreciat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Ulterior, pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost înregistrată plângerea formulată de petenta A., împotriva ordonanței de clasare din data de 09.12.2024, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1085/321/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Verificând soluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în conformitate cu dispozițiile art. 340 și 341 C. proc. pen., prima instanță a constatat, în esență, pe baza lucrărilor și a materialului probator existent în dosarul nr. x/2020, înaintat de Ministerul Public, și a susținerilor și înscrisurilor depuse de către petentă, că atât ordonanța procurorului de caz cât și ordonanța procurorului general adjunct au constatat în mod corect lipsa oricărui indiciu privind o rea credință sau neglijență a magistraților care au soluționat cauza petentului, astfel încât, în mod corect a dispus respingerea plângerii formulate.

În acord cu organul de urmărire penală, prima instanța a constatat că nu există nici probe nici indicii privind o rea credință sau o neglijență a judecătorilor sau a executorului judecătoresc în soluțiile dispuse.

În acest sens s-a reținut că magistratul judecător C. a pronunțat sentința civilă nr. 2237/24.02.2016 a Judecătoriei Iași respingând cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că mama petentei, D., nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate a socrului ei, E., D. acționând în nume propriu; deși Tribunalul, ca instanța de apel, a modificat prin decizia nr. 1103/06.07.2016 considerentele sentinței (apreciind că D. putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate după socrul său în numele soțului ei F.), totuși a menținut soluția de respingere a cererii pe alt temei, respectiv pe motiv că "tot terenul familiei Poftală înscris în registrul agricol a fost reconstituit, fiind emise titluri de proprietate pe numele succesorilor". A avut în vedere instanța de apel că după E. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,82 ha în favoarea lui D., G., H.. După F., care a figurat în registrul agricol cu suprafaț de 5,62 ha, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,33 ha (ca urmare a aplicării cotei de reducere de 5%), fiind emise deja două titluri de proprietate.

În acest context s-a apreciat că de fapt respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nici nu a avut ca resort argumentația judecătorului C. ci a instanței de apel; așadar sentința, prin modificarea considerentelor de către decizie, nici nu a produs efecte față de petentă, fiind înlocuite considerentele acesteia, nefiind astfel realizată dovada vreunei vătămări produse prin efectele sentinței petentei.

De altfel, s-a reținut că este evident că petenta, prin formularea unor critici generale și mai ales de fond în cadrul procedurii penale de față, urmărește de fapt obținerea unei rejudecări a cauzelor civile soluționate nefavorabil. Or plângerea penală la adresa judecătorului care a pronunțat o hotărâre nu poate fi folosită pentru a genera artificial accesul l o nouă cale de atac împotriva acelei hotărâri judecătorești.

S-a mai reținut că petenta nu a lămurit nici prin plângere, nici cu ocazia audierii și nici în fața instanței de ce apreciază că judecătorul I. ar fi comis un abuz constatând perimarea cererii, în condițiile în care, suspendarea anterioară a dosarului pentru lipsa părților și trecerea a unui an de la suspendarea cauzei sunt condiții legale și suficiente pentru intervenirea perimării.

Or, prima instanța a precizat că organul de urmărire penală nu poate constata existența unui abuz în serviciu a unui judecător exclusiv pe baza unor nemulțumiri exprimate de un justițiabil la adresa soluției primite în cauza în care a fost implicat.

De asemenea, s-a reținut că petental nu a indicat și nu a făcut dovada nici unui act comis de completul de judecată care să denote rea credință. Aprecierea făcută de judecător, în lipsa unui indiciu privind o rea credință sau o neglijență, nu pot fi cenzurate într-o plângere penală formulată împotriva judecătorilor din complet.

Așadar, s-a apreciat că petenta dorește tragerea la răspundere penală a magistraților care i-au soluționat cauza defavorabil, fără a indica în mod concret în ce a constat reaua credință sau neglijența acestora, care sunt atribuțiile de serviciu încălcate și care sunt dispozițiile substanțiale sau procedurale încălcate.

Totodată, prima instanță a reținut că în mod corect procurorul a dispus clasarea și față de executorul judecătoresc B. ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, ordonanța explicitând aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale și ale deciziilor Curții Constituționale la cauza de față. Astfel, împrejurarea că petenta a formulat plângere penală în interiorul termenului de prescripție generală nu prezintă relevanță, atât timp cât, din interpretarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018, nr. 358/2022 precum și a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a existat un interval de timp (al cărui fond legislativ aferent constituie lege penală mai favorabilă) pe perioada căruia legea nu a prevăzut existența vreunor cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, astfel încât prescripția se poate constata prin suficienta împlinire a termenului general de prescripție, calculat la momentul emiterii ordonanței de clasare.

Concluzionând s-a apreciat că nu pot fi primite și analizate criticile de fond formulate de petentă cu privire la hotărârile judecătorești și actele executorului judecătoresc, în privința cărora aceasta a putut exercita căile de atac prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară neputându-se transforma într-o instanța civilă de control judiciar împotriva unor hotărâri civile definitive.

Împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, petenta A. a formulat contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 aprilie 2025, sub nr. x/2025, dosarul fiind repartizat aleatoriu cu termen de judecată fixat pentru data de 21 mai 2025.

Înalta Curte, examinând cu prioritate admisibilitatea contestației promovate de petenta A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. îl constituie doar soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror prin ordonanță sau rechizitoriu.

Astfel, soluția dispusă de procuror prin ordonanță a fost supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, petenta A. exercitând calea de atac prevăzută de lege, prin formularea plângerii potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., plângere soluționată prin încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, ce face obiectul prezentei contestații.

Astfel, se constată că împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins, în temeiul art. 341 alin. (6) din C. proc. pen. plângerea petentei, ca nefondată, aceasta a exercitat o nouă cale de atac împotriva hotărârii pronunțate, respectiv contestație, criticând atât soluția procurorului, solicitând sub acest aspect să se dispună refacerea cercetării penale, cât și soluția instanței, apreciată ca fiind netemeinică și nelegală.

Sub acest aspect, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Totodată, potrivit art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7)

1

este definitivă.

Pe de altă parte, trebuie precizat că, potrivit art. 341 alin. (10) din C. proc. pen., este susceptibilă de reformare, pe calea contestației, exclusiv încheierea prin care s-a pronunțat soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol - încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală -, limitându-se, așadar, exercitarea căii de atac menționate doar cu privire la respectiva soluție.

Reținând aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, a fost sesizată cu o contestație formulată de petenta A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv încheierea penală nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În aceste condiții, se constată că petenta A. nu se află în situația anterior menționată, ci a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., un atare demers nu este admisibil, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 2 judecători, în conformitate cu prevederile 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă contestația formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va contestatoarea petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii penale nr. 19 din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Iași - C. proc. pen., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu astăzi, 21 mai 2025.