ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2025

Asupra plângerii de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 225/P/2023 din data de 24 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în temeiul art. 294 alin. (3) și (4), art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul A. sub aspectul săvârșirii presupuselor infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., fals în declarații prev. de art. 326 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 02.03.2023 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub nr. x/2023, numitul A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților B. - avocat, C. - director al Direcției Juridice a Primăriei Craiova, D.-judecător, E. - secretar general al Primăriei Craiova, F. - avocat, G. - expert tehnic judiciar, H. - lichidator judiciar, I. și J. -judecător, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, prev. de art. 367, art. 297, art. 321, art. 322, art. 326 din C. pen., arătând că în cadrul unui dosar de faliment privind societatea K. S.R.L. se urmărește scoaterea ilegală din domeniul public a unei suprafețe de teren de 3879 m.p. din Craiova, b-dul x nr. 30, L. și transferarea acesteia în proprietatea unei persoane fizice.

Întrucât judecătorul D. își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Craiova, prin ordonanța nr. 76/P/2023 din 06.04.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul fiind înregistrat la secția de urmărire penală sub nr. x/2023, la data de 18.04.2023.

Procurorul a reținut că din examinarea actului de sesizare rezultă, în esență, nemulțumirea petentului în legătură cu modul de soluționare a dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Dolj, privind un litigiu civil (faliment - procedură insolvență), cauză în care acestuia instanța de judecată i-a respins cererea de intervenție accesorie.

A mai reținut că din conținutul sesizării nu rezultă indicii că s-au săvârșit fapte cu caracter penal, convingerile personale și subiective ale petentului nefiind apte pentru declanșarea urmăririi penale.

Separat de aceasta, s-a reținut că prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de magistrați în cauzele instrumentate de aceștia, indiferent care ar fi natura lor.

De asemenea, s-a reținut că din actele anexate, rezultă că în dosarul nr. x/2012 s-a respins, la data de 25.01.2023, cererea lichidatorului judiciar M. (reclamat de petent). Deopotrivă, s-a apreciat că eventualele vicii de procedură intervenite pe parcursul administrării probatoriului sau a interpretării acestuia sunt aspecte care nu pot fi verificate în cadrul unei cercetări penale, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Totodată, s-a reținut că în literatura de specialitate, în legătură cu inexistența faptei în materialitatea ei, art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă și la inexistența faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

S-a mai menționat că la adoptarea soluției au fost avute în vedere și considerentele deciziei Curții Constituționale a României nr. 68/2017 referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Împotriva soluției de clasare, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 226/II/2/2024 din data de 27 noiembrie 2024 a procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 225/P/2023 din data de 24 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, în esență, a reținut că procurorul de caz a constatat, în mod corect că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât faptă nu există.

S-a mai reținut că, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângere, mijloacele de probă administrate se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

Din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Astfel, nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauza.

A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe calea unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegală al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În hotărârile pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, "de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale."

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Așa fiind, se constată că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2023 este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. 225/P/2023 din data de 24 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, precum și împotriva ordonanței nr. 226/II/2/2024 din data de 27 noiembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petentul A., solicitând admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, desființarea soluției de clasare inițiale, menținută prin ordonanța procurorului șef de secție și continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13.12.2024, sub nr. x/2024.

Examinând plângerea formulată de petentul A., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 340 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea astfel cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., dă eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

La soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.

Pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

În speța de față, petentul A. este nemulțumit față de modul de instrumentare a dosarului civil nr. x/2012 al Tribunalului Dolj, privând un litigiu civil (faliment - procedură insolvență).

Însă, din probele administrate nu s-au evidențiat elemente care să ducă la concluzia că soluțiile adoptate de către magistrați, au fost date prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimații au săvârșit faptele pe care petentul le-a reclamat, din situația de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracțiuni, fiind doar simple afirmații. Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a intimaților, întrucât simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați intimații nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia. Aspectele învederate de către petentul A. nu constituie date și indicii privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate, împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasarea cauzei privind plângerea penală formulată, sub aspectul săvârșirii presupuselor infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., fals în declarații prev. de art. 326 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., întrucât faptele nu există.

De principiu, criticile generale referitoare la modul de soluționare de către un magistrat a unor cauze penale nu pot face obiectul unei sesizări penale, întrucât activitatea desfășurată de magistrați urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse este supusă căilor de atac.

Mai mult, pronunțarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraților, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

Pe de altă parte, este avut în vedere și principiul independenței de care se bucură orice magistrat în soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând așadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracțională, reprezintă o normală exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații vizați în plângere.

În același sens sunt de menționat și considerațiile instanței supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către magistrați în urma activităților specifice de cercetare și potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu".

Pe linia aceleiași practici jurisprudențiale se impune a fi menționată și sentința penală nr. 157/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile de drept substanțial și procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor."

Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu success (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belios contra Elveției, Hotărâre din 29.04.1988).

Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petent se privesc ca fiind neîntemeiate.

De aceea, se apreciază că, în mod corect s-a reținut prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere, că petentul nu invocă fapte și împrejurări care pot să conducă la desființarea soluției atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistrații vizați și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentului și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existența în materialitatea ei a infracțiunilor reclamate de petent. Pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea din prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistrații reclamați. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 631/2014 a statuat că trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabilește un model abstract al faptei, pentru a fi relevanțe din punct de vedere penal faptele sesizate fiind necesar a se circumscrie descrierii din norma de incriminare.

Prin urmare, se constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind plângerea penală formulată de petentul A., întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 225/P/2023 din data de 24 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 226/II/2/2024 din data de 27 noiembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 225/P/2023 din data de 24 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 226/II/2/2024 din data de 27 noiembrie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 29 ianuarie 2025.