ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2025

HOTĂRÂRE
15.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 206 din 09 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, s-a luat act de retragerea de către contestatorul A. a contestației formulate împotriva deciziei penale nr. 72 din data de 23.01.2024 pronunțate de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin decizia penală nr. 72 din 23.01.2024 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2023, s-a luat act de retragerea contestației formulate de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 82 din 14.09.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 82 din 14.09.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinței penale nr. 182 din 22.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi. S-a respins, de asemenea, ca inadmisibilă, cererea cu privire la condamnatul A..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 12.07.2023 pe rolul Judecătoriei Dorohoi, sub nr. x/2023, revizuenții B. și A., au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 182 din 22.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi.

S-a arătat că, prin sentința penală nr. 182 din 22.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Dorohoi, s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul C., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 268 din 10.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Dorohoi.

Prin aceeași sentință, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea cu privire la condamnații B., D., E., F. și G., deținuți în Penitenciarul Botoșani.

Astfel, s-a reținut că hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2023 nu a dat o rezolvare a fondului, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care, nu au mai fost analizate nici celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Pe de altă parte, instanța a constatat că sentința penală pronunțată în dosarul nr. x/2023 l-a vizat doar pe revizuentul B., astfel că persoana privată de liberate A. nu are calitatea necesară pentru a cere revizuirea sentinței penale.

Împotriva acestei sentințe au formulat cale de atac persoana condamnată A..

Persoana condamnată A., fiind prezent prin intermediul videoconferinței din Penitenciarul Botoșani, a solicitat să se ia act de retragerea contestației formulate.

Față de manifestarea de voință a persoanei condamnată A. și văzând dispozițiile art. 597 alin. (7) raportat la art. 425

1

alin. (3) raportat la art. 415 C. proc. pen., tribunalul a luat act de retragerea contestației.

Împotriva deciziei penale nr. 72 din data de 23.01.2024 pronunțate de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2023 persoana condamnată A. a formulat contestație.

La termenul din data de 02.10.2024, a fost depusă la dosar declarația contestatorului, dată în fața directorului Penitenciarului Botoșani, prin care a arătat că a formulat cererea din dosarul nr. x/2023, pe care însă nu o menține, solicitând judecata în lipsă conform dispozițiilor art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

Față de manifestarea de voință a contestatorului, curtea a luat act de retragerea contestației formulate de către acesta împotriva deciziei penale nr. 72 din 23.01.2024 pronunțate de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 206 din 09 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 au formulat contestații numiții D., B. și A..

Cauza a fost înregistrată ca și "contestație" pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 aprilie 2025, sub nr. x/2023, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 6.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestații îl constituie decizia penală nr. 206 din 09 octombrie 2024, prin care, s-a luat act de retragerea de către contestatorul A. a contestației formulate împotriva deciziei penale nr. 72 din 23.01.2024 pronunțate de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2023.

Această hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a contestației prev. de art. 597 alin. (7) C. proc. pen. (dispoziție comună în materia executării hotărârilor penale) raportat la art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., este definitivă.

Astfel, potrivit art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că decizia penală atacată în prezenta cauză a vizat doar persoana condamnată A., astfel încât, contestatorii D. și B. nu au calitate procesuală pentru a contesta decizia penală nr. 206 din 09 octombrie 2024.

Pentru considerentele prezentate, constatând că, în speță, contestatorul condamnat A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, iar, numiții D. și B. nu au calitate procesuală în prezenta cauză, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 597 alin. (7) și art. 585 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de aceștia.

În consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru aceștia, în cuantum de câte 377 RON, să rămână în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii A., D. și B. împotriva deciziei nr. 206 din 09 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2025
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 205 din data de 09 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/222/2023, s-a luat act de re
ÎCCJ 2025-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2025
Ședința publică din data de 06 mai 2025 Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 258 din 09 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția pe
ÎCCJ 2025-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 100/2025
Ședința publică din data de 06 mai 2025 Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 633 din 23 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Su
ÎCCJ 2025-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 365/2025
din data de 26.03.2024 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosar nr. x/2023, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 25.01.2024 pronunțate de Judecătoria Doro
ÎCCJ 2025-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2025
fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. iar decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Or, în cauza de față, împotriva sentinței penale nr. 30/25.01.2024
Sursă