Üstün împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ÜSTÜN v. TURKEY (Depunerea nr. 37685/02) HOTĂRÂREA Strasburg 10 mai 2007 FINAL 10/08/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Üstün v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: A.B.

Baka, Președintele, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, D. Jočienė, judecător de substitut, și dna Dollé, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 12 aprilie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37685/02) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl Saim Üstün („reclamantul”), la 4 august 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Utku și dl A. Atalay, avocați care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții.

Reclamantul a susținut, în special, în temeiul articolelor 6 și 10 din Convenție, că condamnarea și condamnarea sa pentru divulgarea propagandei separatiste prin publicarea unei cărți constituie o încălcare a drepturilor sale la un proces echitabil și la libertatea de exprimare. La 5 mai 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în İstanbul. La momentul evenimentelor care au susținut această cerere, reclamantul a fost proprietarul „Dönüșüm Publishing”, o mică firmă de publicare independentă.

În 1992, această firmă a publicat o carte, scrisă de dl H.Y., intitulată „Artistul poporului și luptătorul: Yılmaz Güney” (Hakın Sanatçısı, Halkın Savașçısı: Yılmaz Güney ). Cartea a fost despre viața și viziunile politice ale artistului cinema revoluționar de stânga Yılmaz Güney. A fost reimprimată în 2000. La 19 octombrie 2000, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat de Istanbul a depus un proiect de acuzație acuzând reclamantul de diseminarea propagandei separatiste, în contravenție cu art. 8 alineatul (3) din Legea nr. 3713 (Legea privind prevenirea terorismului). Acuzarea se bazează pe următoarele pasaje ale cărții: „...Sürü (Herd) [1] descrie Kürdistan. În Yol (Road) [2] a existat chiar un semn de stradă care arată că filmul este despre Kürdistan.

Această scenă în special a fost suficientă pentru a face fasciștii turci înnebunit ...” „...în timp ce mișcarea revoluționară a evoluat în țară și conștiința națională trezită în nordul Kürdistan...” “...Yılmaz Güney este fără îndoială o piatră din cinemaul Turcia-Nord Kürdistan...” „...În conformitate cu ei este separatism și degenerare să apere drepturile naționale și democratice ale poporului kurdo și independența lor... cei care nu doresc să fie degenerați și fără sânge trebuie să-și lingă cizmele fascismului, să îndurați presiunile, să-și dea ochiul față de încălcările drepturilor omului [și] să aplaudă opreția Națiunii Kurde. Potrivit nostru, ei sunt adevăratii degenerați și fără sânge.

Vom lupta și vom apăra toate drepturile naționale și democratice, inclusiv dreptul națiunii kurde de a stabili un stat politic independent...” „...Cele care au introdus aceste interdicții în Turcia și în nordul Kürdistan vor fi răspunzător”. 10. În documentele sale scrise, din 29 iunie 2001, adresate Curții de Securitate de Stat, reclamantul a susținut că cartea are legătură cu viața și, în special, cu opiniile politice ale unei vedete de cinema celebre și că a fost scrisă de dl H.Y. El a susținut că, deși nu a împărtășit opiniile autorului, nu a crezut că publicarea acestei cărți ar constitui o infracțiune. El susține, de asemenea, că cartea a fost publicată anterior fără a fi adusă nici o acuzație împotriva lui.

În cele din urmă, el a subliniat, pe baza notării Direcției de Securitate din Istanbul din 15 noiembrie 2000, că nu au fost luate decizii de confiscare împotriva cărții de către autoritățile. 11. La 29 iunie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a declarat reclamantul vinovat de infracțiune, ca editor al cărții. El a fost condamnat la șase luni de închisoare, o sentință care a fost apoi comutat la o amendă de 1.764.360.000 de lire turce [3] În decizia sa, Curtea, bazată pe pasajele indicate de procuror, a remarcat că cartea menționată într-o anumită parte a teritoriului turc ca Kurdistan și, prin urmare, a difuzat propagande împotriva integrității indivizibile a statului. 12. La 4 februarie 2002, Curtea de casă a susținut hotărârea instanței de primă instanță.

13. Reclamantul a plătit amenzii la 11 iulie 2003. 14. Prin o hotărâre suplimentară (ek karar ) din 7 octombrie 2003, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, ținând seama că art. 8 din Legea nr. 3713 a fost abolit în temeiul Legii nr. 4928, a achitat reclamantul și a anulat condamnarea sa împreună cu toate consecințele sale. Această hotărâre a devenit finală la 15 octombrie 2003. 15. În observațiile lor, Guvernul a susținut că reclamantul nu a aplicat încă instanței pentru a fi rambursată. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. Legea și practicile interne relevante în vigoare la momentul material sunt descrise în următoarele hotărâri: Erdoğdu v. Turcia (n. 25723/94, §§ 21-26, ECHR 2000-VI), Bașkaya și Okçuoğlu v. Turcia (n. 23536/94 și 24408/94, §§ 25-27, CEDO 1999-IV).

17. Prin Legea nr. 4928, publicată în Jurnalul Oficial la 15 iulie 2003, art. 8 din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713) a fost abolit. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat deoarece el a fost judecat și condamnat de o Curte de Securitate de Stat. El a susținut, de asemenea, că opinia scrisă a principalului procuror public de la Curtea de Cassare nu a fost niciodată servită pe el, privand-l astfel de posibilitatea de a-și prezenta contrarul El a susținut în temeiul articolului 10 că condamnarea și condamnarea sa pentru divulgarea propagandei separatiste prin publicarea unei cărți constituie o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare.

În cele din urmă, reclamantul susține în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că confiscarea copiilor cărții în cauză își încalcă drepturile de proprietate. 19. Guvernul a sugerat că, din moment ce reclamantul a fost achitat în 2003, el nu mai este victim, iar ei au invitat Curtea să declare cererea inadmisibilă în temeiul articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 20. Reclamantul a contestat argumentul guvernului. 21. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 10, Curtea reiterează că a examinat și respins deja obiecțiile preliminare ale Guvernului în cazuri similare (a se vedea, în special, Güneș v. Turcia (dec.), nr. 53916/00, 13 mai 2004). Curtea nu constată nicio circumstanță specifică în cazul instantanez care ar solicita să se depărteze de concluziile sale anterioare.

22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge obiecția preliminară a Guvernului în temeiul acestui capitol. 23. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 24. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea reiterează în continuare că, deja, după anularea condamnării, un reclamant nu mai poate fi considerat victim, în sensul articolului 34 din Convenție, a presupusei încălcare a articolului 6 (a se vedea, în special, Güneș, menționat mai sus, și Koç și Tambaș c. Turcia) (dec.), nr. 46947/99, 24 februarie 2005). Curtea constată că situația reclamantului este comparabilă.

În aceste circumstanțe, Curtea acceptă obiecția Guvernului în temeiul acestui cap. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind, în mod evident, bolnavă fondată în temeiul art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 25. În sfârșit, Curtea constată că nu au fost prezentate documente care să justifice plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind confiscarea copiilor cărții impugnate. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, inadmisibilă ca fiind întemeiată în mod manifestant bolnavă, în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 10 DE CONVENȚIE 26. Reclamantul s-a plâns că condamnarea și condamnarea sa pentru publicare a unei cărți constituie o interferență nejustificată în ceea ce privește libertatea de exprimare a acesteia, care se bazează pe art. 10 din Convenție, care prevede în măsura în care este cazul după cum urmează: „1.

Toată lumea are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontierele … Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul integrității teritoriale sau al siguranței publice, [sau] pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității...” 27. Guvernul a susținut că ingerința în dreptul reclamantului la libertate de exprimare este justificată în temeiul dispozițiilor articolului 10 al doilea paragraf, acestea susțin că reclamantul a publicat o carte care a diseminat propaganda împotriva integrității indivizibile a statului.

Guvernul a remarcat că, la momentul evenimentelor, acest act a fost sancționat prin art. 8 din Legea nr. 3713. În cele din urmă, au susținut că, în urma abrogării legii menționate anterior, reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile. 28. Reclamantul a menținut acuzațiile sale. 29. Curtea constată că nu este în litigiu între părți că condamnarea inițială a reclamantului a constituit o ingerință în dreptul său la libertate de exprimare, protejat de art. 10 § 1. Nici nu este contestat că această interferență a fost prescrisă de lege și a urmărit un obiectiv sau obiectiv legitim, și anume protecția integrității teritoriale și a ordinului public în sensul articolului 10 § 2. Curtea este de acord.

În acest caz, ceea ce se discută este dacă interferența a fost „necesară într-o societate democratică”. 30. Curtea reiterează principiile de bază prevăzute în hotărârile sale privind art. 10 (a se vedea, în special, următoarele hotărâri, Șener v. Turcia , nr. 26680/95 , §§ 39-43, 18 iulie 2000, İbrahim Aksoy , citate mai sus, §§ 51-53, Lingens v. Austria , hotărârea din 8 iulie 1986 , Seria A nr. 103, p. 26, §§ 41-42, și Fressoz și Roire v. Franța [GC], nr. 29183/95, § 45, CEDO 1999). Acesta va examina cazul în cauză în lumina acestor principii. 31. Curtea trebuie să examineze interferența neîntemeiată în lumina cazului în ansamblu, inclusiv conținutul cărții și contextul în care a fost publicată.

În special, trebuie să stabilească dacă interferența în cauză a fost „proporționată la obiectivele legitime urmărite” și dacă motivele aduse de autoritățile naționale pentru justificarea acesteia sunt „relevante și suficiente”. Curtea ia în considerare, în plus, contextul cazurilor supuse, în special problemele legate de prevenirea terorismului (a se vedea Karatas c. Turcia) [GC], nr. 23168/94, § 54, ECHR 1999 IV). 32. Curtea observă că reclamantul a reimprimat o carte scrisă de dl H.Y. Remarcă că cartea în discuție a luat forma unei biografii a lui Yulmaz Güney, un celebru artist de cinema revoluționar de stânga.

Curtea, ținând cont de informațiile conținute în dosarul de procedură, constată că cartea nu prezintă un cont neutr al vieții dlui Güney, ci o versiune politică și că autorul urmărește să transmită publicului, prin intermediul acestei cărți, propriile sale avize cu privire la anumite aspecte, cum ar fi drepturile poporului curd și poziția autorităților împotriva realizării acestor drepturi. Reafirmând că în temeiul articolului 10 § 2 din Convenție există puțină sfera de aplicare a restricțiilor referitoare la discursul politic sau la dezbaterea privind chestiunile de interes public (a se vedea Sürek c. Turcia (nr. 1) [GC], nr. 26682/95, § 61, CEDH 1999-IV), Curtea constată că, deși pasajele subliniate de procedură conferă narației un ton ostil, acestea nu încurajează violența, rezistența armată sau insurrecția, și nu constituie discursul de ură.

În opinia Curții, aceasta este o considerație esențială (contrast Sürek c. Turcia (n. 1), citat mai sus, § 62 și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999) în evaluarea necesității măsurii. 33. În plus, Curtea observă că prima ediție a cărții s-a vândut fără ocazie de proces penal. Guvernul nu a explicat modul în care a doua ediție a aceleiași cărți ar fi putut provoca mai multă preocupare autorităților judiciare decât prima, publicată în 1992. 34. În plus, Curtea constată că, în ciuda eventualului achitare și anularea sentinței impuse reclamantului, el a rămas totuși condamnat pentru mai mult de un an și a trebuit să plătească amenzile impuse pentru a evita condamnarea la închisoare.

35. În acest context, Curtea consideră că motivele furnizate de Curtea de Securitate de Stat pentru condamnarea și condamnarea reclamantului, deși sunt relevante, nu pot fi considerate suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul său la libertatea de exprimare. 36. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că condamnarea inițială și condamnarea reclamantului au fost condamnate în mod original. disproporționat față de obiectivele urmărite și, prin urmare, nu „necesar într-o societate democratică”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție. IV.

APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 37. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune, costuri și cheltuieli 38. Reclamantul a solicitat, în total, 214.764.400.000 de lira turcă (aproximativ 116.880 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare. Această sumă a inclus pierderea profitului vânzării cărților, amendă pe care a plătit-o și taxele de reprezentare, costurile și cheltuielile suportate atât în fața Curții, cât și în procedura internă.

39. Guvernul a sugerat că reclamantul nu s-a conformat cu art. 60 din Regulamentul Curții. Prejudiciu material 40. În plus, Curtea constată că rambursarea de către Guvernul amenzii plătite de către reclamant, plus dobânda legală aplicabilă în temeiul legislației interne, de la data la care reclamantul l-a plătit, ar satisface cererea pentru prejudiciu material. Prejudiciu moral 41. Curtea consideră că reclamantul poate fi considerat că a suferit o anumită suferință în circumstanțele cauzei. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, îi acordă 2.000 de euro pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 42. Curtea respinge cererea reclamantului de rambursare a costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor naționale, deoarece reclamantul nu a prezentat nicio chitanță sau facturi care demonstrează că acestea au fost efectuate în mod necesar și rezonabil.

Cu toate acestea, Curtea, făcând propria estimare pe baza informațiilor disponibile, consideră echitabil atribuirea reclamantului 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Interesul implicit 43. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod neîncredințat plângerea referitoare la ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare admisibilă și cu restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție; deține litera (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, rambursarea amenzii plătite de solicitant, plus dobânzile legale aplicabile în temeiul legislației interne, care decurg de la data plății, precum și următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Rezultatul cererii de satisfacție a reclamantului.

Realizat în limba engleză și notificat în scris la 10 mai 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Dolle A.B. Baka Registrar Președintele [1] Titlu de film, 1978, scenariu scris de Yılmaz Güney. [2] Titlu de film, 1981, scenariu scris de Yılmaz Güney. [3] Aproximativ 1.705 euro la momentul materialului.

SECOND SECTION

CASE OF ÜSTÜN v. TURKEY (Application no. 37685/02) JUDGMENT STRASBOURG 10 May 2007 FINAL 10/08/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Üstün v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr A.B. Baka, President, Mr I. Cabral Barreto, Mr R. Türmen, Mr M. Ugrekhelidze, Mr V. Zagrebelsky, Mrs A. Mularoni, Mr D. Popović, judges, Ms D. Jočienė, substitute judge, and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 12 April 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1963 and lives in İstanbul.

THE RELEVANT DOMESTIC LAW

16. The relevant domestic law and practice in force at the material time are outlined in the following judgments: Erdoğdu v. Turkey (no. 25723/94, §§ 21-26, ECHR 2000-VI), and Bașkaya and Okçuoğlu v. Turkey ([GC], nos. 23536/94 and 24408/94, §§ 25-27, ECHR 1999-IV).

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 10 OF THE CONVENTION

26. The applicant complained that his conviction and sentence for publishing a book constituted an unjustified interference with his freedom of expression. He relied on Article 10 of the Convention, which provides insofar as relevant as follows: “1. Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers… 2. The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society, in the interests of ... territorial integrity or public safety, [or] for the prevention of disorder or crime...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

37. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage, costs and expenses

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning the interference with the applicant's right to freedom of expression admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 10 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the reimbursement of the fine paid by the applicant, plus the statutory interest applicable under domestic law, running from the date of payment, as well as the following sums, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 10 May 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé A.B. Baka Registrar President [1] Film title, 1978, screenplay written by Yılmaz Güney. [2] Film title, 1981, screenplay written by Yılmaz Güney. [3] Approximately 1,705 euros at the material time.