ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 14.05.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

14.05.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1367 din 14.11.2024, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția penală, în temeiul art. 273 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

S-a constatat că prezenta infracțiune se află în stare de concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de:

- 3 luni închisoare prin sentința penală nr. 340/06.03.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curții de Apel Constanța;

- 1 an închisoare prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitive prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen. s-a anulat liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 450/07.03.2024 a Judecătoriei Medgidia, prin care inculpatul a fost liberat condiționat la data de 12.03.2024 cu un rest rămas de executat de 432 zile din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 63/09.03.2022 a Judecătoriei Medgidia.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022 în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor după cum urmează:

- 3 luni închisoare prin sentința penală nr. 340/06.03.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curții de Apel Constanța;

- 1 an închisoare prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022;

- 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022;

- 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 254/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curții de Apel Constanța.

S-a menținut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 340/06.03.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curții de Apel Constanța.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 44 din C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de:

S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 254/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curții de Apel Constanța, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 7 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii la data de 11.09.2009 și a arestării preventive de la data de 29.09.2009 la 30.09.2009, precum și perioada executată de la data de 22.01.2021 la data de 12.03.2024.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedepse aplicate prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022).

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate (pedepse aplicate prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022).

S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza:

- sentința penală nr. 340/06.03.2020 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 46/P din 21.01.2021 a Curții de Apel Constanța;

- sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022;

- sentința penală nr. 254/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curții de Apel Constanța și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare cu privire la pedeapsa rezultantă a închisorii stabilită prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 de RON (din care 500 RON pentru faza de urmărire penală și 3000 RON pentru faza judecății) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1622 RON, pentru avocat B. conform delegației pentru asistență juridică obligatorie seria x nr. x/05.10.2023, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1210/P din 18 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1367 din 14 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, formulat împotriva sentinței penale nr. 1367 din 14 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2023.

S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 1367/14.11.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2023 și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2020, definitive prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022, în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor după cum urmează:

- 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 63/09.03.2022, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 544/P a Curții de Apel Constanța din 15.06.2022;

- 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 254/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curții de Apel Constanța.

S-au menținut dispozițiile de condamnare și cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 44 din C. pen., s-au contopit cele 5 pedepse concurente, astfel că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 254/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul numărul x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 95/12.02.2013 a Curții de Apel Constanța, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, dacă nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, instanța de apel a reținut că la data de 29 octombrie 2019, fiind audiat în calitate de martor în fața instanței de judecată, în dosarul penal cu numărul x/2018, inculpatul A. a făcut declarații necorespunzătoare adevărului, cu privire la aspecte esențiale ale cauzei (declarând în mod nereal că nu a fost agresat la data de 15.07.2012 în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, nu a observat ca D. și E. să fie agresați, iar cu ocazia conflictului nu a suferit leziuni).

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 17 ianuarie 2025, înregistrat la Curtea de Apel Constanța la aceeași dată.

În cuprinsul cererii de recurs în casație s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că, în dosarul nr. x/2018, a fost audiat de instanță în calitate de martor la data de 29 octombrie 2019, deși, în cursul urmăririi penale, a avut calitatea de persoană vătămată. Prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., deoarece a fost retrasă plângerea formulată de recurent, iar trimiterea în judecată a fost dispusă doar în raport de celelalte persoane vătămate, care și-au menținut plângerile penale. În consecință, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F., G., H., I. și J. pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 193 alin. (2) și art. 371 din C. pen.

Recurentul a susținut că, potrivit art. 115 din C. proc. pen., nu poate fi audiată ca martor persoana care are calitatea de parte sau subiect procesual principal, iar în cursul urmăririi penale el formulase o plângere prealabilă pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, plângere pe care ulterior a retras-o în temeiul art. 158 din C. pen.. În aceste condiții, fapta în legătură cu care a formulat plângerea nu mai făcea obiectul judecății.

Acesta a arătat că, deși a avut calitatea de persoană vătămată în faza de urmărire penală, instanța l-a audiat în calitate de martor. În ședința din 24 septembrie 2019, persoanele vătămate D. și E. au depus un act notarial prin care au retras plângerile, iar instanța a pus în discuție faptul că administrarea probelor se va face doar cu privire la infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen.. În acest context, recurentul susține că audierea sa trebuia să se limiteze la aspecte privind această infracțiune și că instanța avea obligația să-i aducă la cunoștință faptele și împrejurările ce urmau a fi lămurite, pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor.

În continuare, recurentul a arătat că, pentru existența infracțiunii de mărturie mincinoasă, declarația trebuie să privească împrejurări esențiale ale cauzei, iar în cauza de față, aspectele prezentate de el nu priveau obiectul judecății, întrucât fapta de lovire nu mai făcea obiectul procesului penal, ca urmare a retragerii plângerilor. În plus, a susținut că declarația dată în calitate de martor a fost conformă cu cele susținute anterior în calitate de persoană vătămată, respectiv că se afla în stare de ebrietate, a avut o altercație cu F. în club, după care a părăsit localul și a fost agresat în stradă.

Recurentul a mai arătat că afirmația potrivit căreia nu a observat ca D. și E. să fi fost agresați nu este neadevărată, întrucât, după primul incident, el a părăsit clubul și nu mai avea cum să vadă cele întâmplate ulterior. Menționează că declarația persoanei vătămate E., dată în cursul urmăririi penale, confirmă acest aspect, întrucât aceasta a precizat că nu l-a mai văzut pe A. după începerea scandalului.

Totodată, arătă că în ședința din 29 octombrie 2019, i-au fost adresate întrebări referitoare la incidentul dintre el și inculpați, cu privire la leziunile suferite și la existența unui certificat medico-legal. În răspuns, recurentul a declarat că nu a existat nicio altercație în acel moment, nu s-a produs o tulburare a persoanelor aflate în local și că nicio persoană nu s-a speriat, întrucât nu era multă lume prezentă.

În final, recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 121 din C. proc. pen., arătând că nu a depus jurământul înainte de a fi audiat ca martor, iar această omisiune atrage nulitatea relativă a declarației și excluderea acesteia din materialul probator. De asemenea, a susținut că, nefiindu-i comunicate faptele și împrejurările ce urmau a fi dovedite și având anterior calitatea de persoană vătămată, fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 273 din C. pen.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat, în temeiul art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 1210/P din 18.12.2024 și achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 273 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu din 2 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește, din punct de vedere formal, condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. și prezintă aparența de sustenabilitate în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

S-a constatat că acest caz de recurs în casație vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, s-a reținut că nu pot fi analizate aspecte în legătură cu motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică, nu se va realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator ori reaprecierea asupra situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 2 aprilie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, reglementat de C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.

Scopul recursului în casație este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

În aceste coordonate, criticile formulate de recurentul A. privind condamnarea pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., vizează exclusiv respectarea legii de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată. În această cale extraordinară de atac, Înalta Curte poate cenzura doar aspectele de drept, fără a rejudeca cauza sau a modifica situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel.

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a reținut că: la data de 29 octombrie 2019, fiind audiat în calitate de martor în fața instanței de judecată, în dosarul penal cu numărul x/2018, inculpatul A. a făcut declarații necorespunzătoare adevărului, cu privire la aspecte esențiale ale cauzei (declarând în mod nereal că nu a fost agresat la data de 15.07.2012 în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, nu a observat ca D. și E. să fie agresați, iar cu ocazia conflictului nu a suferit leziuni).

Instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică a acesteia, realizând o evaluare completă și corectă a întregului material probator administrat în cauză.

Criticile formulate de recurent vizează pretinsa lipsă a tipicității infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., pe motiv că declarația dată în calitate de martor nu a privit împrejurări esențiale ale cauzei și nu era aptă să determine o altă soluție, întrucât răspunsurile oferite s-au raportat la aspecte privind infracțiunea de loviri și alte violențe, iar nu la infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice pentru care instanța era învestită. Totodată, s-a arătat că, având anterior calitatea de persoană vătămată, acesta nu putea fi audiat ca martor, iar procedura audierii a fost viciată, întrucât nu a depus jurământul și nu i-au fost aduse la cunoștință faptele și împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de fond, menținută în apel, care are caracter definitiv și nu poate fi schimbată. Doar în ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedând în continuare la analizarea criticilor formulate de recurentul inculpat, referitoare la greșita condamnare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, Înalta Curte notează că, potrivit art. 273 alin. (1) din C. pen. - fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen., constă în acțiunea nemijlocită a martorului de a face afirmații sau omisiunea acestuia de a spune tot ce știe, ambele în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale pentru soluționarea cauzei în care este audiat.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiției, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Înalta Curte constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Constanța, se suprapune riguros peste elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) din C. pen., reținute în sarcina inculpatului A..

Susținerea recurentului privind lipsa caracterului esențial al declarației date în calitate de martor nu poate fi primită, întrucât afirmațiile acestuia au privit împrejurări determinante pentru soluționarea cauzei, vizând existența actelor de violență, consecințele acestora și percepția persoanelor prezente în local, aspecte indispensabile pentru dovedirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În acest sens, instanța de apel a reținut că "susținerile inculpatului se refereau la aspecte esențiale ale cauzei întrucât erau de natură să înlăture, în cazul în care ar fi fost percepute ca reale, caracterul penal al faptelor săvârșite de inculpații F., G., H. și I. și să împiedice tragerea la răspundere penală a acestora". Totodată, s-a subliniat că "o împrejurare este esențială când prezintă importanță, are pondere în stabilirea adevărului și, pe cale de consecință, în soluționarea justă a unei cauze".

Constatările instanței de apel se circumscriu jurisprudenței Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 53/2019, a statuat că sintagma "a face afirmații mincinoase" presupune a spune altceva decât cele știute, a declara ca fiind adevărat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esențial este să existe o nepotrivire între cele declarate ca martor și cele știute de el. Curtea a arătat totodată că elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune și constă în fapta martorului care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat. Or, declarațiile recurentului, prin care a negat existența unor acte de agresiune și a consecințelor acestora, se circumscriu exact ipotezei descrise de Curtea Constituțională, constituind afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei.

Recurentul A. a mai susținut că, având anterior calitatea de persoană vătămată, nu putea fi audiat ca martor, iar procedura audierii ar fi fost viciată, întrucât nu a depus jurământul și nu i-au fost aduse la cunoștință faptele și împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, recurentul a sesizat Poliția Eforie cu privire la incidentul din 15 iulie 2012, arătând că, în timp ce se afla în clubul C. din Eforie Sud, ar fi fost agresat de inculpații F., G., H., I., J., K. și L.. Acesta a fost audiat în calitate de persoană vătămată, iar ulterior și-a retras plângerea prealabilă. Deoarece celelalte persoane vătămate și-au menținut plângerile, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților implicați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, aceștia au fost condamnați definitiv pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar procesul penal a încetat pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe ca urmare a retragerii plângerilor prealabile.

Caracterul esențial al împrejurărilor se apreciază prin raportare la obiectul judecății și la relevanța faptelor pentru soluționarea cauzei, indiferent de calitatea procesuală anterioară a persoanei audiate. Așadar, împrejurarea că recurentul a avut, în faza de urmărire penală, calitatea de persoană vătămată nu exclude posibilitatea audierii sale în calitate de martor, câtă vreme prin retragerea plângerii prealabile această calitate a încetat, iar cauza a continuat numai cu privire la alte persoane și pentru alte infracțiuni.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la pretinsa nelegalitate a audierii în calitate de martor, respectiv faptul că nu a depus jurământ și că nu i-au fost aduse la cunoștință faptele și împrejurările asupra cărora urma să fie întrebat, Înalta Curte constată că aceste susțineri excedează cadrului procesual al recursului în casație, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de admitere în principiu, întrucât nu privesc îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă, ci legalitatea procedurii de audiere a martorului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, sub aspectul laturii obiective, criticile formulate sunt nefondate, astfel încât recursul în casație urmează a fi respins.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1210/P din data de 18 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2025.

§ Cauze similare