ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 336 din 12.04.2024, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. x/2023 s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , recidivist, aflat în stare de detenție în Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză și infracțiunile ce constituite al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, astfel cum s-a stabilit prin sentința nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș și la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/18.06.2021 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, sunt concurente.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă parțială de 6 ani și 7 luni închisoare stabilită prin sentința nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, cu înlăturarea sporului:

- 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud;

- 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia;

- 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș;

- 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 171/18.06.2021 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.

În temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 10 ani și 9 luni), adică un spor de 3 ani și 7 luni închisoare, rezultând o pedeapsă rezultantă parțială de 7 ani și 7 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentința nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța s-a stabilit, ca prim termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa rezultantă parțială de 3 ani 10 luni și 10 zile închisoare, în urma contopirii pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1841/2019 a Judecătoriei Ploiești, cu pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare pronunțată de autoritățile judiciare germane și recunoscută pe cale incidentală prin sentința penală nr. 862/2020 a Judecătoriei Medgidia.

Totodată, s-a constatat că prin sentința nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

S-a mai constatat că prin sentința nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța, în temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza Deciziei nr. 22/2020 a ICCJ, la prima pedeapsă rezultantă parțială de 3 ani 10 luni și 10 zile închisoare, s-a adăugat cea de-a doua pedeapsă rezultantă parțială de 7 ani și 7 luni închisoare, obținându-se astfel o pedeapsă rezultantă totală de 11 ani 5 luni și 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioadele executate de la data de 04.05.2017 la 13.02.2019, perioada reținerii și arestului la domiciliu de la data de 15.02.2019 la 14.03.2019, precum și perioada executată de la 11.07.2019 la zi.

S-a dispus anularea formelor de executare întocmite în baza sentinței penale nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 2010/02.11.2022 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 128/06.03.2023 a Tribunalului Constanța, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. șurubelnița cu mâner de culoare roșie, având lungimea de 38 cm, ridicată cu ocazia cercetării la fața locului (plic nr. 2), folosită la săvârșirea infracțiunii.

În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. B. S.A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 19.275,2 RON cu titlu de daune materiale.

În fapt, în esență, s-a reținut că în noaptea de 17/18.06.2019, în jurul orelor 04:15, inculpatul A. a pătruns prin forțarea ușii principale în magazinul (sediu) C. din Onești, județul Bacău, de unde a sustras un nr. de 12 telefoane mobile, cauzând un prejudiciu estimat inițial la cca. 15.000 RON, ulterior precizat la suma de 35.940 RON.

Prin decizia penală nr. 400 din data de 05.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 336 din 12.04.2024 pronunțate de Judecătoria Onești, în dosarul nr. x/2023.

A fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada detenției de la 12.04.2024 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul-inculpat la plata către stat a sumei de 1481,76 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului, care a rămas în sarcina statului.

În baza art. 273 alin. (1) și (5) C. proc. pen. a fost admisă cererea martorului D. și s-a dispus plata către aceasta a sumei de 703,09 RON din fondurile Ministerului Justiției, cu titlu de cheltuieli de transport și masă, prilejuite de chemarea la Curtea de Apel Bacău la termenul de judecată din 6.03.2025.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., personal, la data de 06 iunie 2025, data poștei, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, admiterea recursului în casație și casarea deciziei atacate, susținând că instanțele anterioare au pronunțat o condamnare pentru o faptă penală care nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, în esență, a arătat că din perspectiva încadrării juridice, în cauză nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 C. pen. și a deciziei Î.C.C.J. nr. 11/2021, în sensul reținerii unei infracțiuni continuate în privința furtului ce face obiectul prezentei cauzei și a celor pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentințele penale nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud, nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș și nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Astfel, a susținut că fapta săvârșită la data de 17/18.06.2019, intră în conținutul unei infracțiuni unice, așa cum prevăd dispozițiile art. 35 și 37 din C. pen., realizând o infracțiune continuată, "cu rezoluțiuni infracționale identice’’ (între acțiuni fiind un interval de timp foarte scurt, la unele dintre ele de doar câteva ore iar părțile civile au același profil de activitate), din conținutul căreia ar face parte 5 acte materiale, împreună cu cele din data de 10/11.06.2019 (sentința penală nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat), 10/11.06.2019 (sentința penală nr. 24/2021 a Judecătoriei Adjud), 12/13.06.2019 (sentința penală nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia) și 23/24.06.2019 (sentința penală nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș).

Recurentul a mai arătat că instanțele trebuiau să îi respingă cererea de judecată în procedură simplificată prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât apărările sale tind la inexistența "individualității faptei, împrejurare ce nu permitea acestora să realizeze o individualizare singulară a faptei/actului ce i se imputa’’.

A subliniat că, prin interpretarea dată, ambele instanțe nesocotesc rațiunea pronunțării deciziei nr. 11/2021 a ICCJ și a dispozițiilor art. 37 din C. pen., acestea reținând că dacă s-ar proceda într-o asemenea manieră s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură sentințele penale nr. 24/2001 a Judecătoriei Adjud, nr. 308/2020 a Judecătoriei Mangalia, nr. 209/2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș și nr. 171/18.06.2021 a Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Astfel, a considerat că, "instanțele de judecată au pronunțat o condamnare pentru o faptă penală care nu este prevăzută de legea penală ea trebuind să fie în concret act material în conținutul altei condamnări’’.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și părții civile S.C. B. S.A..

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. nu au fost depuse concluzii scrise.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 09 iulie 2025, sub nr. x/2023.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Analizând îndeplinirea condițiilor mai sus enumerate, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată, la data de 06.06.2025, de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05.05.2025, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termenul de 30 zile, fiind îndeplinite dispozițiile prev. de art. 435 C. proc. pen., în condițiile în care hotărârea i-a fost comunicată la 08.05.2025, la locul de detenție .

De asemenea, se constată că decizia penală nr. 400 din data de 05.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație conform art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. privind calitatea procesuală a persoanei care poate promova recurs în casație se reține că acestea sunt satisfăcute, dat fiind că recurentul are calitatea de inculpat și a declarat apel în cauză, care i-a fost respins.

Totodată, sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. se consideră că sunt întrunite, în sensul menționării numelui, prenumelui și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Însă, în ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora, se constată că nu este îndeplinită, dat fiind că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, dar motivele pe care le-a arătat în susținere nu pot fi încadrate în cazul de casare expres menționat și nici în vreun alt caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat A., prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casație se referă, în esență, la încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat definitiv prin decizia instanței de apel, solicitând schimbarea încadrării juridice (prin reținerea unei infracțiuni continuate din care să facă parte, ca act material, furtul comis la data de 17/18.06.2019), cu consecința stabilirii unei pedepse pentru infracțiune continuată, iar nu pentru un concurs de infracțiuni, or, aceste aspecte nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Solicitarea de reapreciere a încadrării juridice a faptelor fundamentată pe reevaluarea situației de fapt (inclusiv a rezoluției infracționale, ce ține de latura subiectivă) și individualizarea judiciară a pedepselor constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel și nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât excede cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. și celorlalte cazuri de casare reglementate de același act normativ.

Se evidențiază că inclusiv cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. - hotărârea este supusă casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, impune verificarea aspectelor de legalitate în funcție de încadrarea juridică stabilită sau menținută prin hotărârea recurată, instanța care judecă recursul în casație nefiind abilitată prin dispozițiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei (ICCJ, secția penală, deciziile nr. 250/RC din 14.10.2014, nr. 189/RC din 10.05.2017, nr. 470/RC din 07.11.2016).

Pentru considerentele ce preced, se constată că motivele invocate în cererea de recurs în casație, formulată de inculpatul A., nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie vreunui caz de recurs în casație din cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. În jurisprudență, s-a arătat că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. Argumentele prezentate de recurenți trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Formularea unor critici care nu se subsumează vreunui caz de casare echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte reiterează că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat sau altui caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În legătură cu greșita reținere a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se constată că, în realitate, recurentul subscrie acest argument tot criticii aduse încadrării juridice dată faptei (menținută prin decizia din apel), în infracțiune simplă.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este întrunită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 05 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.