ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 27 iunie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Tecuci, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 206 din 04.05.2023 pronunțată de Judecătoria Tecuci, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 47 alin. (4), art. 50 C. proc. pen.., art. 598 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., formulată de Penitenciarul Rahova și însușită de petentul A., deținut în Penitenciarul Rahova, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Tecuci a reținut următoarele:
La data de 08.12.2022, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2022, contestația la executare formulată de Penitenciarul Prahova, cu privire la executarea sentinței penale nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, privind pe intimatul-condamnat A..
În motivarea contestației la executare, s-a arătat că intimatul se află în executarea pedepsei dispuse prin sentința penală nr. 68/28.01.2019, pronunțată de Judecatoria Tecuci, executată de deținut în perioada 18.07.2018 - 25.11.2019, fiind liberat la termen la data de 25.11.2022 si beneficiind de un număr de 84 zile considerate executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.
Cererea a fost motivată în drept în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
La dosar a fost atașată copia sentinței penale nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, cu referat întocmit de Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Tecuci cu privire la data și modalitatea rămânerii definitive și stadiul executării.
La termenul de judecată din 16.03.2023, instanța a calificat cererea dedusă judecății ca fiind o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. și a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci în ceea ce privește soluționarea acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Tecuci a reținut următoarele:
În fapt, petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 358/2021 din 30.08.2021.
În cauza pendinte, petentul, alături de Penitenciarul București-Rahova, a solicitat acordarea zilelor compensatorii pentru perioada 18.07.2018-25.11.2019, în vederea reducerii pedepsei aplicate.
În drept, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Alineatul 2 prevede că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
S-a reținut că, prin Decizia nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei sunt de competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
În cauză, independent de temeinicia contestației la executare, petentul - afirmând că se impune deducerea din pedeapsa pe care o execută a unor zile compensatorii, a invocat aspecte ce se circumscriu unei cauze de reducere a pedepsei, ceea ce, în aprecierea Judecătoriei Tecuci, fundamentează contestația la executare pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Instanța a constatat că petentul nu invocă existența unor neclarități obiective în dispozitivul sentinței penale nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare, care să afecteze executarea hotărârii, pentru a fi incident art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.., cazul antemenționat neoperând în situația în care petentul se consideră nelămurit cu privire la situația sa juridică.
Judecătoria Tecuci a reținut că, indiferent de admisibilitatea sau temeinicia cererii, petentul urmărește micșorarea cuantumului pedepsei. Ca atare, a fost avut în vedere scopul urmărit de contestator prin demersul procesual, iar acesta este acela al obținerii unei micșorări a pedepsei pe care o execută, ceea ce conduce la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. și la competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.
Mai mult, în același sens, au fost reținute și considerentele Deciziei nr. 8/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform cărora competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumsripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Dat fiind că la data formulării contestației la executare petentul se afla în executarea pedepsei în Penitenciarul Rahova, s-a reținut că Judecătoria Sectorului 5 este instanța în măsură să statueze asupra admisibilității și temeiniciei cererii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 16.05.2023.
Prin sentința penală nr. 1368 din 06.06.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2023, a fost calificată cererea ca fiind contestație la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.. În temeiul art. 47 alin. (1) și art. 50 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I și alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a fost declinată competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare privind pe intimatul A. în favoarea Judecătoriei Tecuci. În baza art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., s-a constatat existența unui conflict negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut următoarele:
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: fișele privind mutările și situația juridică a petentului, extrase din baza de date pusă la dispoziție de Administrația Națională a Penitenciarelor, adresa nr. x/26.05.2023 emisă de Penitenciarul Brăila, copiile mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 358/2021 și nr. 1213/2018 din 11.01.2019 emis de Judecătoria Tecuci, copia sentinței penale nr. 286/2021 a Judecătoriei Tecuci.
La termenul de judecată din data de 06.06.2023 instanța a pus în discuție recalificarea cererii ca fiind o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., respectiv o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și, ca urmare a acestei recalificări, a invocat și excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei.
Analizând actele aflate la dosar, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la 30.08.2021, s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) și cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen., cu reținerea art. 35 C. pen. și cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.
S-a constatat că infracțiunea care face obiectul cauzei se află în stare de pluralitate intermediară prev. de art. 44 C. pen. față de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 75 din 19.02.2016 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare și în stare cu concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1096 din 05.11.2018 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din 10.01.2019 a Curții de Apel Galați și prin sentința penală nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați.
În temeiul art. 40 alin. (1) și art. 44 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), d) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa amenzii penale stabilită prin sentința penală nr. 75 din 19.02.2016 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare, cu pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1096 din 05.11.2018 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din 10.01.2019 a Curții de Apel Galați și cu pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse cu închisoare (2 ani și 3 luni), rezultând o pedeapsă finală de 3 ani și 9 luni închisoare, care se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen. și la care s-a adăugat în întregime amenda penală în cuantum de 3200 RON.
În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus perioada executată de inculpat în baza mandatului de executare emis în temeiul sentinței penale nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați de la data de 18.07.2018 până la data de 18.07.2019 inclusiv.
În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 358/30.08.2021.
S-a reținut că, potrivit art. 598 C. proc. pen.. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Așadar, față de adresele penitenciarului existente la dosarul cauzei în baza cărora instanța s-a sesizat din oficiu pentru clarificarea perioadei de dedus din pedeapsa aplicată, cuprinsă între 18.07.2018-25.11.2019, iar nu doar cea cuprinsă între 18.07.2018-18.07.2019, precum și pentru a preciza dacă se impune scăderea din pedeapsă a zilelor considerate ca executate suplimentar în urma cazării în detenție necorespunzătoare, împrejurări anterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind un incident apărut ulterior, Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că există o nelămurire cu privire la perioada ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată, în acest caz, Judecătoria Tecuci fiind instanța competentă să soluționeze cererea.
Cazul de contestație la executare întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., atunci când se ivește o cauză de micșorare a pedepsei, vizează exclusiv împrejurările apărute după rămânerea definitivă a hotărârii însă, sesizarea, în cazul de față, invocă o cauză de micșorare a pedepsei - starea de detenție în baza hotărârii de condamnare, anterioare pronunțării sentinței.
S-a reținut că nu este aplicabilă în cauză decizia nr. 8/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de Judecătoria Tecuci, nefiind vorba despre recalcularea unui rest adăugat la pedeapsa stabilită prin sentința de condamnare, ci despre o pluralitate intermediară/concurs de infracțiuni judecate pe cale separată, pedepsele fiind contopite și dedusă perioada deja executată.
De altfel, dispozițiile art. 55
1
din Legea nr. 254/2013 au fost în vigoare în perioada 21.07.2017 - 22.12.2019, deci singura în măsură să aprecieze dacă se impune scăderea zilelor în compensare pentru detenția necorespunzătoare este Judecătoria Tecuci, având în vedere că sentința a fost pronunțată ulterior ieșirii din vigoare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19.06.2023.
Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Tecuci, Înalta Curte constată următoarele:
Petentul A. a învestit Judecătoria Tecuci cu o cerere (formulată, inițial, de Penitenciarul Rahova și însușită de petent), întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., prin care a solicitat să fie clarificată perioada de dedus din pedeapsa aplicată prin sentința nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare (în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 358/2021 din 30.08.2021).
Sub acest aspect, petentul a menționat că pedeapsa în executarea căreia se află este rezultatul contopirii pedepsei aplicate prin sentința nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 68/28.01.2019, pronunțată de Judecătoria Tecuci, executată în perioada 18.07.2018-25.11.2019, fiind liberat la termen la data de 25.11.2022 și beneficiind de un număr de 84 zile considerate executate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.
Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. 286/04.08.2021 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la 30.08.2021, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (1) și cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen., cu reținerea art. 35 C. pen. și cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.
S-a constatat că infracțiunea care face obiectul cauzei se află în stare de pluralitate intermediară prev. de art. 44 C. pen. față de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 75 din 19.02.2016 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare și în stare cu concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1096 din 05.11.2018 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din 10.01.2019 a Curții de Apel Galați și prin sentința penală nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați.
În temeiul art. 40 alin. (1) și art. 44 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), d) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa amenzii penale stabilită prin sentința penală nr. 75 din 19.02.2016 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare, cu pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1096 din 05.11.2018 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din 10.01.2019 a Curții de Apel Galați și cu pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse cu închisoare (2 ani și 3 luni), rezultând o pedeapsă finală de 3 ani și 9 luni închisoare, care se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen. și la care s-a adăugat în întregime amenda penală în cuantum de 3200 RON.
În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus perioada executată de inculpat în baza mandatului de executare emis în temeiul sentinței penale nr. 68 din 28.01.2019 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 20.03.2019 a Curții de Apel Galați de la data de 18.07.2018 până la data de 18.07.2019 inclusiv.
Având în vedere că, în prezenta contestație la executare, se invocă împrejurări anterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și nu incidente apărute ulterior și care constau într-o nelămurire cu privire la perioada ce urmează a fi executată concret de persoana condamnată A., Înalta Curte apreciază că aceste motive se circumscriu cazului de contestație la executare reglementat de art. 598 lit. c) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.".
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că Judecătoria Tecuci este instanța competentă să soluționeze cererea, prin raportare la prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen.. cu referire la art. 598 alin. (2) C. proc. pen.., aceasta fiind instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Tecuci, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Tecuci, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2023.