ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83/F din data de 29.06.2023, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- instigare la comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 256

1

din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. și art. 5 din C. pen.

- instigare la comiterea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L. prin administrator C.);

- instigare la comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (64 de acte materiale comise de D.);

- instigare la comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (22 de acte materiale comise de E.)

Ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă și, în temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 din C. proc. pen., în referire la art. 1349, 1357-1358, 1381, 1385 din C. civ., a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 2.065.665,54 RON și a obligațiilor accesorii calculate până la data plății efective către partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea de prescripții fictive pentru medicamentul F..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanțele nr. 678/D/P/2015 din data de 23.04.2018 și nr. 678/D/P/2015 din data de 15.02.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În temeiul art. 275 pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 25.000 RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

Împotriva acestei sentinței penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, inculpata A. și partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila.

Prin decizia penală nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, inculpata A. și partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila împotriva sentinței penale nr. 83/F din data de 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a desființat în parte, sentința penală apelată, sub aspectul laturii civile și al cheltuielilor judiciare și rejudecând:

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 3.822.205,09 RON la care s-a adăugat dobânda legală calculată până la data plății efective, către partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila.

A fost redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata în primă instanță de la 40.000 de RON la 20.000 RON.

Au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele nr. 678/D/P/2015 din data de 23.04.2018 și nr. 678/D/P/2015 din data de 15.02.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în vederea reparării pagubei produse până la concurența sumei de 3.842.205,09 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru apelanta A., în cuantum de 998 RON a rămas în sarcina statului și s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Decizia penală nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019 a fost comunicată inculpatei A. la data de 26 septembrie 2024, la adresa de domiciliu, astfel că termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru inculpata A. la data de 28 octombrie 2024.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 23 octombrie 2024, prin mail, a formulat cerere de recurs în casație, inculpata A., invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., solicitând achitarea și înlăturarea nelegalității constatate pe latură civilă.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

A mai solicitat, anonimizarea datelor personale (confidențializarea numelui și prenumelui) din prezenta cauză în condițiile GDPR - Regulamentul general privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

În esență, a susținut că s-a dispus încetarea procesului penal pentru o infracțiune care nu era prevăzută de legea penală, iar pe latură civilă s-a dispus obligarea la achitarea prejudiciului pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală sau civilă.

A arătat că potrivit deciziei a fost trimisă în judecată pentru instigare la comiterea infracțiunii de fraudă informatică informă continuată prevăzută de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 256

1

din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. și art. 5 din C. pen., constând în aceea că, la începutul anului 2011, a determinat pe S.C. B. S.R.L. să introducă în platforma informatică din asigurările de sănătate un număr de 157 de rețete fictive. Infracțiunea de instigare a unei persoane juridice nu era prevăzută de legea penală în perioada reținută ca perioadă infracțională (începutul anului 2011 cu atât mai puțin în 2010). Răspunderea persoanei juridice și posibilitatea instigării ei la fost introdusă prin C. pen. din februarie 2014. Până în februarie 2014 persoanele juridice nu puteau răspunde penal și deci nu puteau avea calitatea de autor al vreunei infracțiuni și prin urmare nu puteau fi instigate. Prin urmare, a arătat că a fost trasă la răspundere pentru o infracțiune care nu era, la data faptei, prevăzută de legea penală (01.01.2011-01.06.2012). Răspunderea civilă are la bază răspunderea penală deoarece hotărârea a fost pronunțată de către o instanță penală și nu una civilă și se face în limitele rechizitoriului. Angajarea răspunderii civile delictuale se face în limita încadrării prezentate de parchet fiind necesar a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, mai ales când e vorba despre determinarea unei persoane juridice. Astfel, a arătat că a fost trasă la răspundere penală pentru instigarea unei persoane juridice, fapte comise în perioada 01.01.2011-01.06.2012 când legea penală nu prevedea o astfel de infracțiune.

Mai mult, a arătat că inculpatul trebuie tras la răspundere pentru fapta menționată în rechizitoriu și nu pentru altă faptă, chiar pe latură civilă. Instigare la instigare nu e sancționată de legea penală și nici nu am fost trimisă în judecată pentru această infracțiune (presupunând că ar fi fost trimisă în judecată pentru instigarea unei persoane fizice care să instige o persoană juridică, deoarece conform rechizitoriilor aflate la dosar este o persoană juridică și nu fizică). Mai mult, legea civilă nu sancționează determinarea unei persoane să determine pe altul, acela fiind o persoană juridică.

De aceea, a solicitat să se constate că nu există nicio hotărâre civilă din care să rezulte fapta, vinovăția sau legătura de cauzalitate a C. cu prejudicial iar completul care judecă acest dosar nu poate să constate nici fapta, nici calitatea de autor, nici vinovăția sau legătura de cauzalitate a acesteia pentru că nu a fost investită cu ea.

A mai arătat că prin decizia recurată instanța supremă nu s-a pronunțat cu privire la cererea de anulare a probelor administrate în cauză.

A mai susținut că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile, conform art. 19 alin. (1) din C. proc. pen.

Organele judiciare au obligația respectării exigențelor unui proces echitabil, căci, în conformitate cu art. 8 C. proc. pen., organele judiciare au îndatorirea de a desfășura judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și drepturilor părților, astfel încât să fie constatate în mod complet a faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar potrivit art. 6 parag. 1 din CEDO orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărâ asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter penal și civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.

Prin soluția pronunțată instanța realizează o reală repunere în termen pentru angajarea răspunderii civile delictuale a mea pentru determinarea unei persoane fizice să săvârșească o faptă prejudiciabilă deși nu are calitatea de autor stabilită de parchet sau de o instanță. Tribunalul Brăila o poate sancționa pe C. pentru instigare la fraudă informatică, iar pe societate pentru calitatea de autor, pentru că așa a fost trimisă în judecată și legea prevede că penalul ține în loc civilul pentru

faptă, făptuitor și vinovăție art. 19 C. proc. pen. art. 1365 C. civ. având o dispoziție clară.

De asemenea, s-a menționat că din rechizitoriul nr. x/2012, aflat la dosar, rezultă că C. nu e trimisă în judecată pentru instigarea unei persoane juridice ci doar a persoanelor fizice.

Mai mult, a arătat că, în mod greșit, se face aplicarea art. 1365 C. civ. atâta timp cât legea vorbește despre instanța civilă, ori în cazul nostru instanța este una penală și nu una civilă. În aceste condiții trebuia să țină cont de răspunderea penală care trebuia, pentru că nu era prevăzută de legea penală, să nu existe.

A mai solicitat să se observe faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesual active a C.J.A.S. în prezenta cauză.

Deopotrivă, a arătat că instanța nu s-a pronunțat nici asupra introducerii în cauză a C.N.A.S. ca parte responsabilă civilmente, deși cererea a fost formulată și în fond ea a fost respinsă pentru că s-a considerat că nu există interes, dar interesul rezidă în acoperirea de către aceasta a prejudiciului și întreruperea dobânzilor.

Totodată, a arătat că, în mod greșit, s-a dispus obligarea la acoperirea unui prejudiciu atâta vreme cât există autoritate de lucru judecat cu privire la valabilitatea înscrisurilor de la dosar (acordul de recunoaștere al inculpaților D., G. și H. -înscrisuri care nu se regăsesc la dosar. A reiterat că niciun înscris nu a fost declarat nul sau desființat, în accepțiunea legii penale sau civile, iar în prezentul dosar nu se poate constata acest lucru deoarece excedează cadrului procesual. Prejudiciul creat prin înscrisuri poate fi considerat cert doar când acestea sunt nule/anulate/desființate. Partea civilă trebuia să dovedească caracterul cert.

În aceste condiții, s-a invocat autoritatea de lucru judecat, raportat la valabilitatea înscrisurilor de la dosar și drept consecință a solicitat respingerea cererii de acoperire a prejudiciului și implicit a celor două căi de atac exercitate de C.J.A.S. și de parchet.

Cu privire la înscrisurile față de care instanțele nu au pronunțat o hotărâre definitivă în cazul autorilor, a solicitat să fie considerate valabile sau să se constate că acțiunea civilă este prematur introdusă și, de aceea a solicitat respingerea acțiunii civile.

De asemenea, a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a dat valoarea declarației de inculpat, dată sub presiune, toată familia inculpatei fiind arestată inclusiv mama acesteia care era bolnavă de cancer, probabil în stadiu terminal, și nu declarației de martor dată liber în fața instanței.

Instanța ar fi trebuit ca în acest caz, fie să constate că fapta nu există potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate și în consecință să facă aplicarea art. 16 alin. (1) lit. a). Aceasta se reține atunci când nu există concordanță (tipicitate) între fapta concretă comisă și modelul legal de incriminare prevăzută de legea penală.

Fapta nu era prevăzută de legea penală în 2011 pentru că răspunderea penală a unei persoane juridice a intervenit în 2014, prin C. pen.

Condițiile de tipicitate nu erau îndeplinite nici pentru fapta civilă de determinare pentru că subiect pasiv al determinării este o persoană fizică și nu una juridică, iar infracțiunea pentru care am fost trimisă în judecată este de instigare a unei persoane juridice. Instanța nu poate dispune condamnarea nici pe latură civilă pentru o faptă pentru care nu a fost cercetată penal. Răspunderea pentru o altă faptă este de competența unei instanțe civile sesizate de partea interesată.

Recurenta a mai arătat că potrivit declarației martorului I. din 2018, susținerea inculpatei C., nu este reală, deoarece aceasta nu l-a cunoscut niciodată pe acest domn. Mai mult, a arătat că nu a instigat-o să săvârșească infracțiuni. Conform declarației sale în calitate de inculpat faptele s-ar fi produs în iulie 2010 și nu la 01.01.2011 așa cum susține parchetul. În aceste condiții încadrarea juridică a faptei este greșită, cu atât mai mult cu cât instigarea nu este susceptibilă de acte pregătitorii, la acea dată inculpata putea să săvârșească infracțiunea de instigare la înșelăciune și nu la fraudă informatică deoarece dispozițiile legale s-au schimbat abia cu 01.06.2011, iar rețeta electronică, așa cum a arătat s-a implementat în februarie 2014.

De asemenea, a arătat că rechizitoriul nu reține fapta începând din 2010 așa cum a dispus Î.C.C.J., prin urmare a fost trasă la răspundere pentru altă faptă. Instigatorul nu răspunde pentru faptele mai grave săvârșite de alte persoane și nici măcar pentru cele săvârșite de autor. Recurenta a precizat că nu putea instiga la fraudă informatică în 2010 sau începutul lui 2011. Infracțiunea pentru care a fost trasă la răspundere penală nu există sau nu întrunește condițiile legale de tipicitate.

Infracțiunea de instigare la fraudă pentru 198 acte materiale săvârșite de alte persoane nu există și nici nu exista nici în perioada supusă cercetării judiciare. Răspunderea pentru faptele altei persoane nu este prevăzută de legea penală.

Fapta de introducere în platforma informatică a unor date de către S.C. B. S.R.L. în perioada 01.01.2011-01.06.2012 nu a existat.

Recurenta a mai menționat că ÎCCJ a reținut altă perioadă infracțională decât cea dedusă judecății fila. 20. Dacă despre descărcarea fișierelor de pe dischetă este vorba această operațiune a fost realizată de angajații C.J.A.S.

A mai arătat că a fost cercetată în baza unei legi care nu era prevăzută de legea penală făcându-se aplicarea art. 5 C. pen.-legea penală mai favorabilă în mod nelegal.

După cum se poate observa din sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Galați și din decizia pronunțată de ICCJ fila x termene de prescripție pentru faptele penale erau împlinite la data trimiterii în judecată, respectiv 30.12.2016. termenul de prescripție pentru instigarea la fraudă s-a împlinit la data de 27.11.2022. |

În aceste condiții, instanța de fond avea obligația să constate la primul termen de judecată împlinirea termenului de prescripție pentru o parte din fapte. Să ridice în ședință această excepție, să fie întrebată dacă solicită continuarea procesului penal și în funcție de răspunsul acesteia să continue sau nu cercetarea.

Instanța supremă însăși recunoaște greșeala judiciară și reține că instanța de fond a menționat că la 5 aprilie 2023 ar fi întrebat inculpata dacă dorește continuarea procesului penal. Adică toată perioada cuprinsă între septembrie 2019 și 5 aprilie 2023 instanța a încălcat legea sau a desfășurat cercetarea judecătorească în baza unei dispoziții legale care nu exista la acea dată.

Legea impunea să fie întrebată dacă dorește să continue cercetarea judecătorească după constatarea prescripției. De luat în seamă este respingerea excepției privind prescripția prin încheierea din aceeași perioadă, așadar dacă s-a respins cererea de prescripție nu avea cum să facă mențiunea că a solicitat continuarea procesului penal. Această mențiune a fost făcută nelegal conform înregistrărilor audio de la dosar.

Acest lucru nu s-a întâmplat așa că a dus la generarea de cheltuieli judiciare fiind obligată/condamnată la plata cheltuielilor în baza unei dispoziții legale care nu era prevăzută de legea penală sau civilă.

Se impunea angajarea răspunderii parchetului/instanței pentru fapta proprie dar I.C.C.J. a respins această cerere încălcând dispozițiile legii civile.

ICCJ nu a respectat dispozițiile legale atunci când a stabilit cuantumul prejudiciului ce trebuie acoperit fiind necesar ca din cuantum să fie scăzută suma ce a fost plătită, indiferent de cererea părții civile.

Din cuantumul de 3.978.929,49 RON ar fi trebuit să scadă, sumele plătite, așa cum reține la fila x ultimele două alineate, sumele de 156.724,40 RON plătite de inculpatul D., 58.296 RON și 14.683 RON achitați de inculpații J. și K.. Restul de sumă fiind de 3.749.226,09 RON și nu de 3.822.205,09 RON.

A solicitat să se constate că, plățile către societatea B. sunt în cuantum de 83.424,42 RON (reprezintă medicamente care nu au fost ridicate de către pacienți). Dintre acestea suma de 75.679,28 RON medicamente prescrise de dr. J. și 7.745,14 RON medicamente prescrise de dr. D..

Medicamentele ridicate de pacienți, conform declarațiilor acestora trebuie scăzute din total deoarece nu reprezintă un prejudiciu la FNUASS mai ales că rețetele sunt valabile. Asta reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

Din cuantumul prejudiciului trebuie scăzută și suma din raportul de control din mai 2012 acesta stabilește în sarcina B. plata sumei de 74.685,27 RON adică contravaloarea a trei rețete (CSBE 9913066, din 18.10.2011 prescris de J., valoare de 24895,09, CSBE 9913172, din 27.10.2011 prescris de J., valoare de 24895,09 și CSBE 9914853, din 31.10.2011 prescris de K., valoare de 24895,09. Această sumă urmează a fi scăzută din suma totală cu care CJAS s-a constituit parte civilă, deoarece a fost recuperate de CJAS.

În consecință, suma cu care s-ar fi putut constitui parte civilă o persoană vătămată este reprezentată doar de valoarea rețetelor ce au fost emise și medicamentele nu au fost ridicate de pacient, excepție fac cele achitate deja de inculpatul D., adică 75.679,28 RON medicamente prescrise de doctorul J. față de care a solicitat să se constate că nu i se pot imputa inculpatei A.. Doctorul J. nu a fost instigată de A. să le emită, scrisorile medicale au fost antedatate, așa încât rețetele erau emise la dat emiterii scrisorilor, cu atât mult cu cât instigarea doctorului D. nu a existat. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că instigarea la fals este o infracțiune de pericol și nu de rezultat și că nicio persoană din dosar 235 sau din prezentul dosar nu este acuzată de instigarea medicilor de familie pentru emiterea de rețete.

A mai susținut recurenta că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică, existând cel mult o înșelăciune. Deopotrivă a susținut că instigarea nu are formă continuată. Reținerea actelor de complicitate ca presupusă formă continuată a infracțiunii reprezintă o eroare de încadrare juridică atâta vreme cât instigarea nu este susceptibilă de formă continuată, decât, cel mult, în condițiile în care s-a instigat societatea de mai multe ori, situație pe care acuzarea nu o susține.

Autorul indică existența unei condiții esențiale și anume concomitenta actelor de complicitate care în cazul de față nu există atâta vreme cât presupusa instigare s-a realizat la 01.01.2011 și prima plată s-a efectuat în 27.12.2011. Aceste acte sunt succesive, nu concomitente.

În susținerea celor arătate a făcut trimitere la declarațiile martorilor audiați în cauză.

Deopotrivă, recurenta a mai susținut că la datele indicate, diferit, ca fiind momentul presupusei instigări, aceasta nu putea avea reprezentarea modificării legislației și introducerea rețetei electronice, validarea și decontarea fiind efectuate în baza documentelor letrice, așa încât nu putea instiga la infracțiunea de frauda informatică ce s-a putut realiza abia din 2014 odată cu obligativitatea rețetei electronice, parchetul reținând că achizițiile de medicamente fictive au început în 01.07.2010 și că decizia de săvârșire a fost luata atunci, pentru că altfel nu încarci contabilitatea cu medicamente fictive, preferă să ignore acest fapt doar pentru ca în acest dosar să fie dată o aparență de legalitate privind încadrarea juridică greșită de fraudă informatică și menținerea competenței. Pentru societate și pentru ceilalți participanți era ușor pentru că ei au emis, facturat și decontat și în 2014 F. dar în acest dosar era complicat deoarece nicio rețetă nu este electronică. Sub imperiul păstrării competenței materiale parchetul decide să greșească și interpretează ca moment al instigării 01.01.2011, situație imposibilă deoarece decizia fusese luată din 01.07.2010, de către societate, așa cum parchetul precizează. Trebuie totuși să se aibă în vedere faptul că acestea reprezintă doar 20 miliarde din total medicamente de F. restul fiind achiziționate de la firme, așa încât achiziția a fost legală (unele din firmele în cauză fiind L., M., N. etc.).

Din nicio probă de la dosar nu rezultă faptul că inculpata A. s-a înțeles cu societatea în calitate de autor să o ajute să săvârșească fapta penală. Autorul, persoană juridică, nu avea nevoie de sprijinul inculpatei în săvârșirea faptei penale deoarece între momentul aducerii rețetelor la CJAS și momentul plății existau multe procese realizate de către alte persoane decât directorul care aveau atribuții de verificare validare etc. și directorul era obligat |să plătească sumele validate altfel săvârșea infracțiunea de abuz în serviciu. Indiferent dacă a existat un control pe voriconazolum sau nu în 2011 plățile s-au făcut deoarece raportul din mai 2012 relevă lipsa abaterilor grave și nu dispune imputarea sumelor ca în cazul epoetinei de exemplu unde în aceeași perioadă s-au recuperate peste 4 miliarde RON. În aceeași perioadă auditul CNAS, apoi corpul de control CNAS, Garda Financiară apoi însăși Curtea de Conturi a României au afirmat că prescrierea era legală și toate astea pentru că nu se puteau audia pacienții. Lipsa dispozițiilor legale nu-i pot fi imputate inculpatei, angajaților CNAS/CJAS sau ai Curții de Conturi, și abia când parchetul a audia pacienții s-au putut dovedii neregulile.

A mai arătat inculpata că, depunerea cererii de decontare care presupunea depunerea rețetelor, borderoului și facturii, nu ducea direcția decontare. Pentru a fi decontată suma trebuia ca angajații CAS să valideze rețetele, apoi trebuia ca altă persoană să aplice bun de plată, și altă persoană să aplice CFPP. Toate aceste persoane care aveau atribuții de serviciu, fiind funcționari publici, pe care trebuiau să le respecte. Persoana care verifica rețetele sau serviciul medical aveau obligația să invalideze serviciile și să facă refuz la plată așa încât nu se mai angaja cheltuiala, această teză este susținută de declarațiile martorelor O. si P. care își recunosc vina pentru lipsa invalidării. Faptul că acești inculpați nu și-au respectat atribuțiile de serviciu cu intenție directă nu-i este imputabil acesteia (inculpatei) mai ales că O. a declarat că niciodată A. nu i-a cerut să nu respecte legea sau să valideze serviciile medicale presupus false, aceeași declarația a dat-o și P. și Q., dar și R., S., T., U. și V. încă din 2015.

De aceea a considerat inculpata că angajarea răspunderii penale sau a răspunderii civile în cadrul procesului penal pentru instigare sau pentru plățile efectuate de către aceasta este nelegală.

Deopotrivă, a susținut că sumele achitate de către inculpații din dosar sunt mult mai mari dar instanțele nu au dorit să administreze proba cu expertiză pentru identificarea sumelor, din contabilitatea C.J.A.S. Brăila.

Mai mult, a susținut că instanța de apel nu a dorit să angajeze răspunderea CJAS/CNAS pentru culpă proprie, atâta vreme cât au un raport de control din 2014 și nu l-au pus în executare și nici pentru care CNAS nu a limitat plățile începând cu ian 2013, când președintele W. a fost anunțat că există o cercetare pe rol.

De asemenea nu s-a dorit angajarea răspunderii parchetului pentru fapta proprie, având în vedere că nu a respectat dispozițiile C. pen. și de procedură penală, putând anunța CJAS de cercetare și să limiteze plățile-sept 2012. Mai mult, niciun inculpat nu poate fi obligat să achite sume care au fost achitate deja, deoarece suma trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Suma fiind calculată în funcție și de alte rețete nu trebuie să fie menținute în calculație și mă refer la mențiunea CJAS la care se adaugă suma de 3.917,72 RON aferentă rețetei medicale cu seria x nr. x/24.07.2012 prescrisă de medicul D.-fila x. Această rețetă nu a fost trecută în rechizitoriu si nici nu a făcut obiectul cercetării penale și nici civile. În consecință din suma de 3.749.226,09 RON trebuie să se scadă această rețetă care a fost emisă de dr. D. si care a fost achitată de acesta.

Raportat la acordarea dobânzii legale calculată până la data plății, dată de către instanța de apel a solicitat să se observe că acesta nu a fost un motiv de apel, nici al parchetului și nici al CJ.A.S. Brăila. Instanța de fond a acordat penalități de întârziere corespunzător obligației de plată stabilită de ea 2.065.665,54 RON, adică a dat altceva decât s-a cerut.

S-a mai considerat că e necesară sesizarea unui complet de dezlegare a cauzelor penale sau/și a unui complet de dezlegare a cauzelor civile, pentru a lămuri dacă instanța poate pe latură civilă în cadrul procesului penal să pronunțe o hotărâre pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost cercetat sau dacă dispozițiilor art. 1369 C. civ. se referă la răspunderea pentru determinarea unei persoane juridice.

Drept urmare, s-a menționat că subiectul activ al infracțiunii continuate este S.C. B. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. SRL) și nu inculpata, în consecință chiar dacă instigarea s-ar fi realizat de către A., actele de complicitate față de care parchetul retine forma continuată au fost săvârșite de S.C. B. S.R.L. în calitate de autor și de aceea a susținut că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii, solicitând achitarea pentru fapta nu a fost săvârșită de inculpată sau fapta nu există.

Pentru soluționarea legală a laturii civile recurenta inculpată a solicitat casarea/anularea hotărârii/ICCJ și, rejudecând admiterea excepțiilor invocate și respingerea pretențiilor sau trimiterea spre rejudecare cu obligația aplicării dispozițiilor legale care menționează neprevederea legii pentru fapta dedusă judecății și fapta nu e prevăzută nici de legea civilă; și nici penală și poate chiar administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a indica cuantumul sumelor rămase de calculat. Să se constate că dobânda legală nu putea fi aplicată și cheltuielile judiciare respinse.

Astfel, în principal a solicitat:

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există;

- achitarea inculpatei, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., reținându-se că inculpata nu a acționat cu vinovăție, nefiind îndeplinită tipicitatea infracțiunilor deduse judecății, sub aspect subiectiv, conduita inculpatei nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege pentru a fi considerate infracțiunile indicate;

- achitarea art. 16 lit. b) C. proc. pen. -fapta nu e prevăzută de legea penală pentru că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate;

- achitarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. -nu există probe cu aplicarea in dubio pro reo, și

în subsidiar achitarea conform art. 16 lit. f) C. proc. pen. - a intervenit prescripția.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de inculpata A. cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, la data de 12 noiembrie 2024, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la data de 12 noiembrie 2024 și părții civile Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila la data de 11 noiembrie 2024.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. au fost depuse concluzii scrise de partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brăila prin care a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 februarie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 26 martie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din 26 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părților și desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurenta-inculpată A..

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenta inculpată A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen. și în raport doar de cazul de casare invocat (art. 438 pct. 7 C. proc. pen..- în cauză nu sunt întrunite nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor care fac obiectul prezentei cauze), iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenta inculpată A. se constată că este neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susținerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând recursul în casație declarat de inculpata A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26 martie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează, atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurenta-inculpată A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de instigare la fraudă informatică prevăzută de art. 47 rap. la art. 249 din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Analizând motivele de recurs în casație ale recurentei-inculpate A., se constată că nu se încadrează în cazul de casare invocat, aceasta făcând referire, de fapt, la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile.

Motivele invocate referitoare la alegerea legii mai favorabile reprezintă chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este și jurisprudența instanței supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), astfel că nu pot fi nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Tot în jurisprudență s-a reținut că "stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/RC/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Invocând același caz de casare, Înalta Curte constată că inculpata A. solicită, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la comiterea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 256

1

din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. și art. 5 din C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 din C. pen.

În acest context, jurisprudența instanței supreme a atestat constant excluderea operațiunii reevaluării caracterizării în drept și schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casație, reținându-se că încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acțiunii penale (în fond sau apel, ambele instanțe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu instanței de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casație (ICCJ, secția Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020), motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca urmare, criticile recurentei-inculpate A. privind pretinsa greșită încadrare juridică dată faptelor care i se impută, excedează controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În realitate, prin încălcarea principiului autorității de lucru judecat, recurenta-inculpată A. dorește reexaminarea cauzei sale/apelului și reformarea hotărârii recurate prin transformarea recursului în casație într-o a treia cale de atac, aspect nepermis de legea procesual penală.

În egală măsură se constată că recurenta-inculpata A. solicită o reevaluare a situației de fapt, a forței probante a mijloacelor de probă sau a întinderii prejudiciului, chestiuni subsumate unor aspecte de temeinicie (iar nu de legalitate) care excedează cenzurii instanței de recurs în casație, aspectele evocate, au intrat în puterea lucrului judecat, fără a mai putea fi antamate în procedura pendinte.

Așadar, se constată că prima instanță a constatat că faptele inculpatei A. sunt tipice, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor imputate, respectiv, constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la fraudă informatică în formă continuată, instigare la uz de fals în formă continuată și două infracțiuni de instigare la fals intelectual în formă continuată, însă a reținut incidența cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) din C. proc. pen., în contextul în care pentru infracțiunile deduse judecății a intervenit prescripția răspunderii penale.

Având în vedere că motivele invocate în cererea de recurs în casație formulate de inculpata A. nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nefiind evidențiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost cercetată nu sunt prevăzute de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.