ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 05 februarie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2025, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 și menținută prin ordonanța nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleiași structuri.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței procurorului șef și a ordonanței de clasare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. și fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. (2 acte materiale) toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și redeschiderea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2024 și completarea urmăririi penale.

Sub aspectul situației de fapt care, în opinia petentului, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate, apărarea a arătat următoarele:

Prin ordonanța de clasare nr. 13/76/P/2024 din 23.10.2024, comunicată la data de 15.11.2024, au fost clasate în bloc patru infracțiuni, pe motivul că nicio faptă nu ar exista, motivarea fiind lapidară și eronată, lipsind orice fel de temei de drept al procurorului care să combată temeiurile de drept invocate de petent în cuprinsul plângerii pentru dovedirea existenței fiecărei fapte în parte.

A mai arătat că probatoriul administrat este insuficient, iar urmărirea penală a fost începută in rem la aproape patru luni de la înregistrarea plângerii penale.

În susținerea solicitării de desființare a ordonanței de clasare și a ordonanței procurorului ierarhic superior, a arătat că un prim argument vizează încălcarea prevederilor procedurale și a dreptului la apărare aparținând persoanei vătămate, urmărirea penală nefiind completă, iar soluția de clasare, nelegală.

În acest sens a învederat că, în cuprinsul plângerii formulate, a arătat că are calitatea de persoană vătămată, fiind direct afectat de infracțiunile săvârșite, dar procurorul de caz nu a analizat cu atenție argumentele invocate, nu a dispus citarea și audierea petentului în cauză, nici măcar după momentul obținerii unui minimum de probe, pentru a lămuri situația de fapt rezultată din acestea, deși potrivit dispozițiilor procesual penale, organele de urmărire penală aveau dreptul, dar și obligația de a audia persoana vătămată.

Din această perspectivă, petentul a apreciat că nu s-au respectat exigențele dreptului la un proces echitabil și ale art. 306 din C. proc. pen., urmărirea penală nefiind completă, clasarea fiind prematură, soluția fiind nelegală.

Un alt argument invocat vizează neadministrarea de probe care să conducă la lămurirea integrală a situației de fapt de la momentul încărcării hotărârii originale și până la momentul comunicării în format letric a hotărârii falsificate, respectiv de identificare certă a tuturor persoanelor care au participat și cum au interacționat cu sistemul ECRIS, mapa de hotărâri a instanței și exemplarele semnate ale hotărârii inițiale denotând existența unei urmăriri penale incomplete.

Astfel, a arătat că, din cuprinsul ordonanței de clasare nu rezultă că s-ar fi solicitat un extras cu toate log-urile privind accesările/modificările/încărcările/ștergerile realizate în sistemul informatic ECRIS aferent dosarului electronic creat pentru dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, pentru perioada 01 septembrie 2023 până în prezent, precum și identificarea posturilor de lucru de la care s-a realizat accesarea (cu adresele IP aferente) din cadrul instanței, cu menționarea persoanelor/userilor care au acces la acestea, precum și identificarea fișierului pdf care a fost încărcat și se regăsea în dosarul electronic la data de 07 septembrie 2023, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În continuare, a susținut că soluția de clasare dispusă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cu referite la toate infracțiunile reclamate, pe unicul motiv că fapta nu există este eronată și nemotivată. În opinia petentului, infracțiunile reclamate sunt distincte și ar fi trebuit analizate individual, nu prin crearea unui amalgam de situații de fapt, iar motivarea ce viza presupusa lipsă de vinovăție nu are nicio legătură cu temeiul clasării. A mai arătat că procurorul de caz a susținut că forma inițială a deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 a fost încărcată în ECRIS la data de 06 septembrie 2023, iar varianta reclamată de petent ca fiind falsificată, la data de 08 septembrie 2023, însă nu se poate invoca că, din eroare, s-a modificat și completat un act încărcat și semnat cu 2 zile în urmă.

În acest context, petentul a precizat că ordonanța de clasare încalcă prevederile art. 286 alin. (1) și (2) lit. d) din C. proc. pen., acesta fiind un motiv de desființare și redeschidere a urmăririi penale.

Totodată, a susținut că, în decizia originală, motivele vizau chestiuni de natură procedurală, fără nicio dezlegare de drept impusă instanței fondului, iar în decizia falsificată apar alte dezlegări, care modifică efectul soluției pronunțate.

A mai arătat că modificarea ulterioară realizată de aceiași membri ai completului nu reprezintă o situație care să denote lipsa faptei. Astfel, a arătat că prevederile art. 426 alin. (6) rap. la art. 429 din C. proc. civ., cu aplicarea art. 425 și art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., precum și prevederile art. 128 alin. (5) din Hotărârea CSM nr. 3243 din 27 decembrie 2022 implică ca, anterior publicării hotărârii în ECRIS, documentul să fie închis, iar hotărârea reprezintă un tot unitar, considerente și dispozitiv, ambele producând efecte juridice, aceasta reprezentând actul final și material al pronunțării, mai ales că la momentul închiderii documentului și primirii codului ECLI, instanța se dezînvestește de cauza respectivă, indiferent dacă motivarea este corectă sau nu.

Concluzionând, pentru toate încălcările de prevederi legale invocate în prezenta plângere, a susținut că se aplică prevederile art. 339 alin. (6) rap la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 282 alin. (1) din C. proc. pen., petentul susținând că vătămarea suferită este atât procedurală, cât și patrimonială, deoarece scopul final al acțiunii penale este ca de la făptuitori să se recupereze prejudiciul creat și pentru care s-a constituit parte civilă. De asemenea, a susținut că, fără o soluție de condamnare nu poate fi desființată decizia civilă falsificată, care a determinat pierderea litigiului în rejudecare și imposibilitatea redobândirii calității de titular în învățământ și a veniturilor aferente, fiind evident vătămat și patrimoniul petentului.

Cu privire la ordonanța nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025, a invocat împrejurarea că procurorul șef nu a răspuns criticilor formulate de petent, astfel că, în opinia sa echivalează cu o nemotivare, fiind astfel încălcate prevederile art. 339 alin. (6) raportat la art. 336, 286 alin. (2) lit. d) teza finală cu aplicarea art. 282 alin. (1) din C. proc. pen.

În dovedirea plângerii, petentul A. a depus la dosar o serie de înscrisuri.

*****

Prin rezoluția din data de 05 februarie 2025, în cauză a fost stabilit termen de soluționare a plângerii la data de 27 martie 2025, pentru când s-a dispus citarea părților, precum și atașarea dosarului de urmărire penală în care s-a pronunțat ordonanța contestată.

La data de 13 februarie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a înaintat instanței supreme dosarul de urmărire penală nr. 13/76/P/2024 și lucrarea nr. 242/II/2/2024.

La termenul din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, a încuviințat cererea petentului, prin apărător ales, de amânare a cauzei în vederea eliberării unei copii electronice a CD-ului atașat dosarului cauzei, stabilind termen la data de 08 mai 2025.

La data de 04 aprilie 2025, i s-a înmânat apărătorului ales al petentului DVD-ul conținând copia electronică solicitată.

La termenul din data de 08 mai 2025 au avut loc dezbaterile, susținerile apărătorului ales al petentului A. și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei încheieri.

*****

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține următoarele:

Prin ordonanța nr. 13/76/P/2024 din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în temeiul art. 327 lit. b) rap. la art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea numitului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen. și fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență că, la data de 27 februarie 2024 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, plângerea formulată de numitul A., în care solicita efectuarea de cercetări față de magistrații B., C. și D., judecători în cadrul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. și fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen.

Analizând susținerile persoanei vătămate în sensul comiterii infracțiunilor anterior menționate, de către magistrații antereferiți, procurorul de caz a arătat că, din probele administrate, nu se poate reține că magistrații reclamați au acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate, în contextul instrumentării cauzei contestate de către acesta, în condițiile în care soluțiile dispuse de magistrați s-au bazat pe probe legal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al părților implicate în actul de justiție.

Faptul că hotărârea în cauză a fost modificată ulterior încărcării sale în format electronic nu poate constituit o faptă prevăzută de legea penală, atât timp cât soluționarea cauzei era de competența magistraților reclamați, iar faptul că în sistemul ECRIS a fost introdusă inițial o hotărâre incompletă, ce a fost ulterior înlocuită cu varianta finală, care este formulată în acord cu voința completului de judecată și exprimă opinia acestuia la momentul judecării, nu poate atrage răspunderea persoanei care a făcut substituirea.

De asemenea, procurorul de caz a arătat că dispozitivul deciziei civile în cauză nu a fost modificat, deci hotărârea completului de judecată în sine nu a fost modificată, efectul juridic produs de aceasta fiind același, motiv pentru care persoana vătămată nu poate invoca vreo vătămare a drepturilor sale sau vreun prejudiciu.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în cauză la nivelul Curții de Apel București, s-a reținut că modalitatea de redactare a hotărârilor judecătorești presupune mai multe etape de lucru, forma finală a hotărârii fiind forma care se comunică părților.

În ceea ce privește varianta vizualizată de către petentul A. la data de 07 septembrie 2023, s-a reținut că la acel moment redactarea deciziei nr. 1532 din data de 06 septembrie 2023 nu era finalizată.

În acest sens, procurorul de caz a reținut că activitatea de redactare a hotărârii se efectuează în aplicația ECRIS, aplicație în care lucrează atât judecătorii (motivarea hotărârii) cât și grefierii de ședință (încheieri de ședință, încheieri de amânare a pronunțării, etc) și, din eroare petentul A. a avut acces la vizualizarea și printarea deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 anterior finalizării redactării acesteia.

Ulterior, după finalizarea redactării deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 și semnarea acesteia de către toți membrii completului de judecată, grefierul de ședință a procedat, la data de 06 septembrie 2023, la comunicarea acesteia către părți.

În acest sens, a mai precizat că aplicația ECRIS este folosită până la finalizarea redactării documentelor, practica instanței nefiind aceea de a fi încărcate documentele după întocmirea acestora în format Word separat de aplicația ECRIS, astfel că, la momentul la care petentul a vizualizat și printat forma nefinalizată a deciziei civile, aceasta nu era semnată de către membrii completului de judecată.

După finalizarea redactării deciziei sus-menționate, aceasta a fost închisă în sistemul ECRIS și comunicată părților.

Tot din verificări s-a stabilit că decizia civilă nr. 1532 din data de 06.06.2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost introdusă în ECRIS la data de 06 septembrie 2023, într-o variantă de motivare nefinalizată și, ulterior, la data de 08 septembrie 2023, s-a procedat la redeschiderea documentului și introducerea variantei finalizate a motivării deciziei, aceleași date rezultând și din verificările efectuate la Compartimentul Informatică.

De asemenea, s-a stabilit că s-a procedat la închiderea documentului la data de 06 septembrie 2023 din eroare, având în vedere că motivarea prezentată de judecătorul redactor, respectiv domnul judecător D., nu se afla în varianta finalizată, astfel cum a menționat și petentul în sesizarea formulată.

Întrucât faptele pentru care s-a început urmărire penală nu există, procurorul de caz a reținut incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și a dispus clasarea cauzei.

Prin ordonanța nr. 242/II/2/2024 din data de 08 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 13/76/P/2024 din data de 23 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, ca nefondată.

În argumentarea soluției dispuse, procurorul ierarhic superior a constatat că procurorul de caz, în raport cu datele speței, a dispus în mod just soluția de clasare.

A reținut că, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport cu care s-a dispus soluția de clasare atacată, din aspectele relatate în plângerea formulată constatându-se că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

A apreciat că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauza.

Totodată, a reținut că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane, în actualul sistem de drept, magistratul având libertatea de a dispune soluții potrivit propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei-credințe.

Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Prin urmare, a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2024 este legală și temeinică, motiv pentru care a respins plângerea, ca nefondată.

Analizând plângerea formulată, în termen legal, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în limitele ce se vor arăta și în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară constată că, în cuprinsul plângerii formulate, petentul A. a criticat atât ordonanța de clasare din data de 23 octombrie 2024, dată în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, cât și ordonanța nr. 242/II/2/2024 din data de 08 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că motivarea procurorului șef este străină de actul analizat, ceea ce echivalează cu absența motivării.

Obiectul procedurii vizate de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat, însă, exclusiv de soluția prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict, aspect ce rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen.."Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât și din conținutul dispozițiilor art. 341 alin. (5

1

) din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluției atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Or, soluția procurorului ierarhic superior, dispusă conform art. 339 din C. proc. pen., are o natură juridică distinctă, proprie unei condiții de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 340 din C. proc. pen. și nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate judecătorului de cameră preliminară.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuții de verificare și cenzurare a legalității soluției de clasare dispuse anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii și menținerea integrală a soluției atacate, situație în care ordonanța de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual și procedural atacat în condițiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă și în speță), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parțială a ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale în aceste limite. Însă, în această ultimă ipoteză, nu există însăși premisa "respingerii plângerii", prevăzută de alin. (1) al art. 340 din C. proc. pen. pentru sesizarea judecătorului competent, astfel că nu se pune, în principiu, problema sesizării judecătorului de cameră preliminară în procedura analizată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nemotivarea ordonanței dispuse de procurorul ierarhic superior nu justifică în sine, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror.

Ceea ce justifică, însă soluția de admitere a plângerii este caracterul incomplet al urmăririi penale efectuate în cauza de față, în care nu s-a lămurit, în mod efectiv, care au fost împrejurările de fapt în care au survenit modificările aduse deciziei nr. 1532 din data de 06 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sistemul ECRIS.

În concret, în plângerea formulată, petentul A. a sesizat faptul că magistrații B., C. și D., judecători în cadrul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu prilejul judecării dosarului civil nr. x/2021, au pronunțat decizia nr. 1532 din data de 06 iunie 2023, care a fost încărcată în dosarul electronic la data de 06 sau 07 septembrie 2023 și accesată de persoana vătămată. Ulterior, la data de 17 octombrie 2023, hotărârea respectivă a fost comunicată petentului A. în format letric, cu această ocazie constatându-se că actul procedural comunicat are un conținut semnificativ diferit de conținutul primei decizii încărcate în ECRIS, la momentul dezînvestirii completului de judecată, fiind operate o serie de modificări ulterior acestui moment.

Sub aspectul faptelor reclamate de petent, prin ordonanța nr. 13/76/P/2024 din data de 14 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. și fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen.

Subsecvent acestui act procesual, procurorul a dispus predarea de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a următoarelor înscrisuri: deciziile pronunțate, în faza recursului, în dosarul nr. x/2021 și un raport generat din aplicația ECRIS, de către Compartimentul IT din cadrul aceleiași instanțe, din care să reiasă istoricul accesărilor și al modificărilor efectuate în aplicație de către personalul instanței, precum și datele de identificare ale conturilor de la care s-a făcut accesul, de la momentul înregistrării recursului și până la soluționarea acestuia.

La data de 05 iulie 2024 au fost comunicate organelor de urmărire penală înscrisurile solicitate, parchetul solicitând ulterior curții să precizeze motivul pentru care există diferențe între cele două variante ale deciziei nr. 1532 din 06 iunie 2023, precum și motivul pentru care s-a procedat la înlocuirea variantei inițiale cu cea comunicată petentului. Răspunsul a fost înaintat la data de 11 octombrie 2024, împreună cu procesul-verbal întocmit de grefierul de ședință la data de 30 ianuarie 2024, aceste relații constituind baza probatorie exclusivă a soluției de clasare dispuse prin ordonanța atacată.

Înalta Curte apreciază că urmărirea penală efectuată în aceste condiții a avut un caracter pur formal, fiind inaptă să asigure, în mod real, clarificarea conținutului concret al faptelor reclamate, a particularităților lor obiective și subiective și, pe cale de consecință, a concordanței lor cu tiparul legal desprins din normele de incriminare pertinente. Drept urmare, ancheta penală declanșată la sesizarea petentului nu a avut aptitudinea de a permite realizarea obiectului său legal, conform art. 285 din C. proc. pen., și nici aflarea adevărului, lipsindu-i efectivitatea și rigurozitatea.

Sub un prim aspect, constată generalitatea extremă a analizei realizate de procuror cu privire la faptele sesizate, incompatibilă cu exigențele art. 5 din C. proc. pen.

Faptele și persoanele indicate de petentul A. în plângerea sa penală nu au făcut, în mod individual, obiectul unei veritabile evaluări critice din partea procurorului, în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanțelor în care au acționat persoanele indicate ca potențiali făptuitori și a calității, identității sau contribuției acestora din urmă.

În ordonanța din data de 23 octombrie 2024, contestată de petent, procurorul a reținut, pe de o parte, că din probele administrate nu rezultă că magistrații judecători ar fi acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a intereselor legitime ale petentului, iar modificarea hotărârii ulterior introducerii sale în sistemul ECRIS nu poate constitui o faptă prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus, în mod contradictoriu, o soluție de clasare întemeiată pe impedimentul la exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., inadvertență care determină imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a stabili dacă, în urma efectuării urmăririi penale, s-a reținut sau nu existența vreunei fapte, iar în caz afirmativ, care dintre elementele de conținut obiectiv sau subiectiv specific infracțiunilor cercetate lipsește în mod concret.

În al doilea rând, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține caracterul incomplet al urmăririi penale.

În acest sens, remarcă faptul că înscrisurile administrate de organul de urmărire penală în prezenta cauză nu lămuresc, în mod efectiv, împrejurările în care au survenit modificările aduse deciziei civile nr. 1532 din data de 06 iunie 2023 în sistemul ECRIS.

Astfel, adresa nr. x din data de 11 octombrie 2024 înaintată de Curtea de Apel București cuprinde informații privind modalitatea de redactare a hotărârilor în aplicația ECRIS, menționându-se că această activitate se desfășoară direct în aplicația informatică atât de către judecători, cât și de către grefieri. Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal întocmit de grefierul de ședință se menționează, în mod contradictoriu, că varianta de decizie introdusă din eroare în ECRIS la data de 06 septembrie 2023 a fost prezentată de către judecătorul redactor, într-o formă nefinalizată, operațiunea de închidere a documentului fiind urmarea unei erori, ulterior procedându-se la redeschiderea documentului.

Or, petentul a invocat tocmai această contradicție existentă între precizările înaintate de Curtea de Apel București, pe de o parte, și mențiunile făcute de grefierul de ședință, pe de altă parte, susținând că răspunsul oficial al instanței nu reflectă realitatea și are în vedere o ipoteză pe care chiar grefierul de ședință o neagă prin înscrisul care a stat la baza acestui răspuns.

Din această perspectivă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată caracterul incomplet al anchetei în cauza de față, care nu a lămurit contradicția anterior evocată și, implicit, nici circumstanțele concrete în care s-a produs rectificarea/modificarea actului procedural introdus inițial în Ecris, deși această chestiune era esențială pentru clarificarea aspectelor sesizate de petent. În cauză nu s-a efectuat o minimă evaluare comparativă critică a informațiilor transmise la solicitarea procurorului cu datele înaintate de Compartimentul Informatică din cadrul instanței (în cuprinsul cărora se regăsesc log-urile cu operațiunile realizate, datele și persoanele care le-au efectuat), deși o astfel de evaluare era absolut necesară pentru lămurirea cauzei pe bază de probe.

Urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conținutului plângerii ca mod de sesizare, ci reclamă o verificare riguroasă atât a elementelor de conținut, cât și a fundamentului aspectelor sesizate, în scopul de a asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Dispoziția legală anterior menționată definește obiectul urmăririi penale ca fiind "strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată"; textul reliefează, astfel, caracterul indispensabil al probațiunii în activitatea de urmărire penală.

Dispozițiile art. 97 din C. proc. pen. definesc noțiunea de "probă" ca fiind orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În conținutul aceluiași articol, la alin. (2), sunt enumerate limitativ mijloacele de probă ca fiind: declarațiile suspectului sau ale inculpatului; declarațiile persoanei vătămate; declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; declarațiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Deși nu toate mijloacele de probă anterior enumerate sunt necesare sau utile pentru justa lămurire a unei cauze, organul judiciar bucurându-se de o largă marjă de apreciere sub acest aspect, totuși, indiferent de mijlocul ales, el trebuie să fie apt să permită stabilirea, cel puțin, a faptelor esențiale subsumate obiectului probațiunii, respectiv, existența infracțiunii și săvârșirea ei de către o anume persoană.

În fine, aprecierea probelor, scop și rațiune a activității de probațiune, constituie o etapă obligatorie în construirea și, ulterior, expunerea raționamentului logico-juridic pe care se grefează soluția dată acțiunii penale, indiferent dacă o atare soluție survine în faza de judecată și este dispusă de instanța competentă sau dacă, dimpotrivă, ea aparține organului de urmărire penală. Soluția dată acțiunii penale reflectă întotdeauna existența sau inexistența unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată și susținută probator pentru a fi acceptată de destinatari.

Din perspectiva acestor argumente de principiu, Înalta Curte apreciază că soluția de clasare dispusă în cauza de față, întemeiată preponderent pe înscrisuri, este lipsită de temeinicie, de vreme ce ea a finalizat o anchetă formală, lipsită de efectivitate și inaptă a clarifica faptele sesizate de către petent ori de a asigura în mod real aflarea adevărului.

Așa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudența Curții Europene, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfășurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime și să ofere condiții suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza "Hugh Jordan împotriva Regatului Unit", nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).

Notând că aceste principii au fost dezvoltate de Curte pe tărâmul art. 2 din Convenția Europeană și, prin urmare, nu se aplică integral și necritic în cauze în care atingerea pretinsă nu vizează dreptul la viață, Înalta Curte apreciază, totuși, că promptitudinea și rigurozitatea anchetei exprimă cerințe general aplicabile oricărei urmăriri penale, de natură a garanta, în final, alături de alte elemente, echitatea procedurii.

Prin urmare, pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei și lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, se impune cu necesitate trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări suplimentare sub aspectul fiecărei fapte sesizate. În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să procedeze la verificări concrete, efective cu privire la condițiile în care a fost modificată decizia civilă nr. 1532 din data de 06.06.2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, luând în considerare datele furnizate de compartimentul informatic, dar și de către grefierul de ședință, după care să procedeze la ascultarea persoanei vătămate și, eventual, a grefierului de ședință sau a oricăror altor persoane ale căror declarații vor fi considerate relevante.

Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la existența faptelor și, eventual, la concordanța dintre conținutul acestora în realitatea obiectivă și tiparul lor legal ori, după caz, a suportului lor probator.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 și menținută prin ordonanța nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleiași structuri.

Va desființa ordonanța atacată și va trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 și menținută prin ordonanța nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleiași structuri.

Desființează ordonanța atacată și trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 08 mai 2025.