ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva soluției de clasare dispusă prin Ordonanța nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța (menținută prin Ordonanța nr. 94/II/2/2024 a procurorului general).

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că prin ordonanța nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Prin ordonanța nr. 94/II/2/2024 a procurorului general a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva soluției menționate anterior.

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția nulității ordonanței nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin prisma faptului că în cuprinsul acesteia este menționată data de începere a urmăririi penale ca fiind 10.03.2022, cu patru luni înaintea sesizării organelor de urmărire penală de către petenți, judecătorul de cameră preliminară a reținut că aceasta reprezintă o eroare materială. Astfel, cât timp la dosarul de urmărire penală se regăsește, cronologic, atât sesizarea organelor de urmărire penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în data de 27.07.2022, cât și ordonanța procurorului de începere a urmăririi penale in rem la data de 10.03.2023, simpla eroare de tehnoredactare din cuprinsul ordonanței de clasare nu este de natură să atragă nulitatea actului.

Contrar celor susținute de petenți, Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi reținut nici cazul de nulitate relativă prevăzut de art. 282 alin. (1) C. proc. pen., care este condiționat de producerea unei vătămări la adresa drepturilor părților ori subiecților procesuali, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în cazul de față, petenții nu au demonstrat în concret în ce anume constă vătămarea produsă prin strecurarea unei erori de tehnoredactare în cuprinsul ordonanței de clasare, pentru ca nulitatea relativă prevăzută de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. să poată fi reținută.

Totodată, Curtea a reținut că petenții au invocat și nulitatea ordonanțelor întrucât organele de urmărire penală au administrat probe exclusiv în favoarea magistratului judecător, cu încălcarea dispozițiilor art. 100 C. proc. pen.

A apreciat prima instanță că potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu ori la cerere, însă, judecătorul de cameră preliminară nu identifică la dosarul de urmărire penală vreo cerere privitoare la administrarea unor probe formulată de petenți.

Analizând natura faptelor ilicite reclamate, precum și înscrisurile atașate plângerii petenților, procurorul de caz, în soluționarea cauzei, a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în încheierile de ședință pronunțate de magistratul judecător în dosarele penale nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2018 și nr. 7839/212/2020 ale Judecătoriei Constanța, întocmai cum au fost indicate de către petenți în cuprinsul plângerii formulate. Contrar susținerilor acestora, procurorul de caz nu era îndrituit să analizeze temeinicia actelor care au stat la baza pronunțării hotărârilor în dosarele penale indicate, ci să cerceteze exclusiv dacă magistratul judecător și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu ori a ajutat făptuitorii reclamați, ceea ce s-a și realizat în cauză.

Pe fondul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reținut că soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, de clasare a cauzei privind plângerea penală formulată de către numiții A. și B., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există, este legală și temeinică.

Astfel, petenții A. și B. au formulat plângere penală adresată organelor de urmărire penală, prin care au solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului judecător C..

În susținerea acestei plângeri, petenții au învederat împrejurarea că, în opinia lor, magistratul judecător a soluționat dosarele penale nr. x/2018, nr. y/2021, nr. z/2020 și nr. 4822/118/2021 contrar dispozițiilor legale, soluțiile fiind pronunțate cu ignorarea probatoriul administrat. Astfel, petenții au arătat că aceste soluții au profitat numiților D. și E., intimați în acele cauze, motiv pentru care au apreciat că aceștia au fost favorizați de către magistratul judecător.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost transmise, în copie, încheierile de ședință pronunțate de magistratul judecător în dosarele penale nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2018 și nr. 7839/212/2020 ale Judecătoriei Constanța.

Astfel, prin încheierea nr. 1584/02.12.2021 pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 al Judecătoriei Constanța, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței procurorului nr. 8967/P/2017 din data de 29.08.2019, menținută prin ordonanța nr. 719/II/2/2019 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Pentru judecarea acestei plângeri, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului A., care a expus pe larg de ce în opinia sa ordonanța atacată nu a fost legală și/sau temeinică. Totodată, judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat în legătură cu cererile formulate de către petent. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul apărătorului intimatului, precum și reprezentantului Ministerului Public, aceștia punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de A.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a celor de mai sus, a ordonanței de clasare atacată și a actelor de urmărire penală efectuate și a constatat în final că soluția procurorului a fost una corespunzătoare, iar prin urmare a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de A..

Prin încheierea nr. 540/21.04.2022 pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 al Judecătoriei Constanța, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței procurorului nr. 2418/P/2020 din data de 21.05.2020, menținută prin ordonanța nr. 74/II/2/2021 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Din lecturarea încheierii de ședință mai sus menționată, precum și a încheierii intermediare din data de 18.01.2022, s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului B., care a expus tot ceea ce în opinia sa demonstra că ordonanța atacată nu a fost legală și/sau temeinică. Cu această ocazie, petentul B. a precizat că va formula plângere penală față de procurorul de caz (înregistrată la 10.06.2022 cu nr. 652/P/2022 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța). De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul intimatei, precum și reprezentantului Ministerului Public, aceștia punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de B.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului și a motivat cum a ajuns la concluzia că plângerea formulată de B. este nefondată.

Prin încheierea nr. 298/14.02.2019 pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Constanța, magistratul judecător F., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Constanța împotriva ordonanței nr. 31/II/2/2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, ca inadmisibilă, iar în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Constanța împotriva ordonanței de clasare nr. 5360/P/2016 din 16.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, menținută prin ordonanța nr. 31/II/2/2018 prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Din lecturarea încheierii de ședință mai sus menționată, precum și a încheierii de ședință intermediare din data de 01.02.2019 s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentei reprezentată prin consilierul juridic, precum și intimaților A. și G.. A. a susținut că deși nu i-au fost comunicate ordonanța de clasare și ordonanța prim procurorului prin care aceasta a fost menținută, a venit întâmplător la proces și a expus de ce în opinia sa demonstra că ordonanța de clasare este legală și/sau temeinică. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul și reprezentantului Ministerului Public, care a formulat concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de UJCC Constanța. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului și a motivat de ce a ajuns la concluzia că plângerea formulată de UJCC Constanța este nefondată și implicit de ce va fi menținută ordonanța de clasare atacată.

Pe parcursul soluționării acestui dosar, petentul A. a arătat că a fost nemulțumit de faptul că la termenul de judecată din data de 19.10.2018, când completul de judecată a fost constituit din judecătorul de cameră preliminară C., s-a dispus prin încheierea de ședință aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 5000 RON față de acesta pentru nerespectarea solemnității ședinței de judecată și pentru atitudine nerespectuoasă.

Însă, petentul A. a formulat cale de atac, ce i-a fost admisă și astfel, prin încheierea nr. 1575/01.11.2018 i s-a anulat amenda judiciară aplicată de magistratul judecător C..

Prin încheierea nr. 836/22.07.2020 pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 al Judecătoriei Constanța, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței procurorului nr. 7200/P/2018 din data de 21.02.2020, menținută prin ordonanța nr. 181/II/2/2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Din lecturarea încheierii de ședință mai sus menționată, precum și a încheierii intermediare din data de 23.06.2020 s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului B., care a expus pe larg de ce este nemulțumit de soluția de clasare. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul și reprezentantului Ministerului Public, acesta punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de B.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului și a motivat de ce a ajuns la concluzia că plângerea formulată de B. este nefondată și implicit de ce a menținut ordonanța de clasare atacată.

Pentru verificarea aspectelor sesizate în plângere, Curtea a pornit de la definiția infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum este aceasta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., respectiv:

"Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică."

Prin Deciziile nr. 405 din 15.06.2016 și nr. 392 din 06.06.2017, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 246 și art. 248 din C. pen. 1969 și cele ale art. 297 alin. (1) din C. pen. actual, privind incriminarea infracțiunii de abuz în serviciu, sunt constituționale, numai în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinirea unor atribuții de serviciu prin încălcarea legii.

În motivarea celor două decizii, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" cuprinsă în textele de lege criticate este una deficitară și că numai prin limitarea incriminării penale la o modalitate de exercitare a atribuțiilor de serviciu prin încălcarea legii se evită acele situații de incoerență și de instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice, referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

Ca atare, dintr-o primă perspectivă, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să își exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune și anume prin neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune, prin îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În situația de față, a reținut Curtea că petenții nu au identificat în cuprinsul plângerii care sunt atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară pe care magistratul le-ar fi încălcat, ci aceștia doar și-au expus propria interpretare a probatoriului administrat în dosarele penale indicate.

Or, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în soluționarea cauzelor, judecătorii au libertate deplină în adoptarea deciziilor ori a oricăror măsuri procesuale pe care, potrivit propriilor convingeri, le apreciază necesare justei, completei soluționări a cauzei și aflării adevărului, fiind limitați numai de imperativul necesității respectării legii.

De asemenea, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, magistrații neputând fi influențați de părți să adopte o soluție potrivit viziunii acestora.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii soluționează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, fără constrângeri, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții directe sau indirecte din partea oricărei persoane sau autorități.

A apreciat că împrejurarea că petentul A. a fost amendat prin încheierea de ședință din data de 19.10.2018 în dosarul penal nr. x/2018 nu constituie fapta de abuz în serviciu, cât timp magistratul judecător a indicat temeiul legal ca fiind art. 283 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., iar petentul a avut la dispoziție și a și exercitat calea de atac prev. de art. 284 alin. (2) C. proc. pen., obținând astfel anularea amenzii.

De asemenea, a reținut că nici faptul că petenții se arată nemulțumiți de modalitatea în care magistratul a interpretat probatoriul administrat în cauzele indicate, aceștia opinând că soluțiile pronunțate au profitat intimaților în respectivele dosare, nu are semnificația unor fapte de natură penală, cum este cea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în condițiile în care probatoriul cauzei nu permite fixarea unui minim de repere care să conducă la stabilirea voinței magistratului de a eluda dispozițiile legale cu ocazia îndeplinirii îndatoririlor profesionale și, cu atât mai puțin, cum este cea de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Or, numai pe baza unor probe certe în acuzare poate fi răsturnată prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 4 C. proc. pen., în favoarea oricărei persoane, în caz contrar ea operând pe deplin, în virtutea principiului in dubio pro reo (orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului).

De asemenea, a apreciat că în cauză au fost efectuate suficiente acte de urmărire penală, iar procurorul a analizat în detaliu fiecare mijloc de probă, arătând motivele pentru care a ajuns la concluzia dispusă prin soluție.

Împotriva acestei încheieri, petenții A. și B. au formulat contestație, solicitând în esență admiterea acesteia, desființarea încheierii penale atacate și pe cale de consecință, admiterea plângerii formulate și restituirea cauzei la procuror.

La termenul de judecată din data de 18 martie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a contestației formulate de către petenții A. și B..

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării aspectelor invocate de petent, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță."

Așadar, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. îl constituie doar soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror prin ordonanță sau rechizitoriu.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că petenții au dispus de această cale, prin formularea plângerii împotriva soluției de clasare dispusă prin Ordonanța nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța (menținută prin Ordonanța nr. 94/II/2/2024 a procurorului general).

Prin încheierea penală nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții A. și B.

Conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. a) același articol C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii ca inadmisibilă, tardivă sau nefondată este definitivă.

Prin urmare, contestatorilor petenți nu le mai este recunoscută calea de atac a contestației împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată.

În acest context, Înalta Curte reține că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii A. și B. împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga contestatorii la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorii A. și B. împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă contestatorii la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 18 martie 2025.