ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2452 din 04 decembrie 2023 a Judecătoriei Giurgiu, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.. coroborat cu art. 158 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată B..

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. raportat la art. 205 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2204 din 23.09.2020 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curții de Apel București, pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 4 ani închisoare la cea de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 2204 din 23.09.2020 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curții de Apel București, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante, din care se va scădea perioada deja executată de la 24.02.2022 până la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (3) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea din 17.08.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 și menținută ulterior.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada în care inculpatul a fost reținut, arestat la domiciliu și arestat preventiv, de la 23.02.2020 la 10.04.2020, conform sentinței penale nr. 2204 din 23.09.2020 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curții de Apel București. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din data de 14.11.2022, orele 15

33

și până la data de 15.11.2022, orele 15

33

, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 15.11.2022 până la 21.08.2023.

În temeiul art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., cu referire la art. 22 C. proc. pen.., s-a luat act că partea civilă B. a renunțat la pretențiile civile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2452 din 04.12.2023 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului A., perioada în care a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, de la 23.02.2020 la 10.04.2020, conform sentinței penale nr. 2204 din 23.09.2020 a Judecătoriei Giurgiu, pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, respectiv, perioada reținerii din 14.11.2022, ora 15

33

și până la 15.11.2022, ora 15

33

, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 15.11.2022, până la 21.08.2023.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la 12 decembrie 2024 .

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că motivele de nelegalitate aduse deciziei atacate, din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., vizează lipsa conformității hotărârii cu dreptul procesual penal, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil.

S-a arătat că, din examinarea scopului recursului în casație, astfel cum este configurat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen.., rezultă că asigurarea conformității hotărârii atacate vizează regulile de drept aplicabile, indiferent de natura acestora, norme de drept material sau de drept procesual. Din ultima categorie, în cauza de față interesează cele care se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componentele privitoare la dreptul la apărare, care presupune și informarea conformă și completă a persoanei cu privire la acuzația care îi este imputată în procesul penal desfășurat împotriva sa.

Făcând referire la cadrul normativ european și intern, recurentul a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 6 paragraful 1 teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 47 alin. (2) teza I din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 8 C. proc. pen.

S-a învederat că deși dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, încălcarea acestuia nu este prevăzută expres printre cazurile de recurs în casație reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Aceasta nu înseamnă ignorarea acestui drept de către legiuitorul român prin configurarea instituției juridice a recursului în casație, întrucât controlul legalității deciziei instanței de apel se realizează și din perspectivă procedurală, situație în care echitabilitatea procesului poate fi verificată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a solicitat să fie avută în vedere hotărârea pronunțată în Cauza Perlala contra Greciei, în care s-a reținut că, în baza Constituției Greciei, Convenția este parte integrantă a sistemului juridic grec și se aplică cu prioritate asupra oricărei dispoziții contrare a dreptului intern. S-a constatat că, deși reclamantul (inculpat) invocase în recurs o încălcare a art. 6 din Convenție, Curtea de Casație din Grecia a declarat acest motiv inadmisibil, întrucât nu a fost invocat în combinație cu unul dintre motivele de recurs prevăzute în mod limitativ de C. proc. pen. grec. C.E.D.O. a considerat că această interpretare este artificială, prea formalistă și slăbește într-o măsură considerabilă drepturile justițiabililor în fața celei mai înalte instanțe naționale, împiedicându-l pe reclamant să supună atenției Curții de Casație analizarea procesului, relativ la pretinsa încălcare.

Deci, chiar și în ipoteza în care nu s-ar accepta ideea că încălcarea dreptului la un proces echitabil este subsumată cazului de recurs în casație de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (ceea ce ar însemna negarea propriei jurisprudențe de către instanța supremă), s-a considerat că rezolvarea de mai sus a instanței europene este aplicabilă și în dreptul românesc, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) și (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție.

Drept urmare, întrucât reglementările internaționale au prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul intern (contrarietate ce poate rezulta inclusiv din omisiuni legislative vizând drepturi fundamentale ale omului), acestea se aplică direct.

Cu referire la decizia penală atacată, s-a solicitat să se observe că soluția de respingere a apelului este nelegală, instanța nesocotind depozițiile legale imperative ce intră în conținutul dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.

Astfel, făcând referire la prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., art. 103 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat a susținut că o hotărâre de condamnare nu poate fi pronunțată decât în situația în care instanța, într-o analiză judicioasă a întregului material probator administrat în cauză, constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

S-a solicitat să se observe că instanța de apel a ignorat materialul probator administrat în cauză, cu referire la declarațiile autentificate sub nr. x/17.10.2023 și nr. y/28.10.2024 de către B.N.P. C., prin care persoana vătămată a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală și a relatat, într-o manieră lipsită de echivoc, că nu a fost lipsită de libertate, instanța contestând, astfel, fără niciun temei faptic ori juridic, forța probantă a înscrisului autentic.

Recurentul a precizat că simpla împrejurare că persoana vătămată a primit o sumă de bani cu titlu de obligație de întreținere nu este aptă a susține concluziile instanței de apel potrivit cărora "revenirea asupra poziției sale a fost determinată de primirea sumei de 15.000 euro de la inculpat".

A învederat recurentul că declarațiile persoanei vătămate sunt confirmate de cele ale martorilor D., E. și F., precum și de înscrisurile constând în declarații în forma autentică, prin care numiții G., H., I., J., K., L., M. și N. au atestat că în perioada 28.10.2022-08.11.2022 persoana vătămată a fost văzută de către aceștia în diferite locuri, efectuând anumite activități, fără a-i fi îngrădită libertatea în vreun mod.

Totodată, s-a învederat că declarația martorei O. a fost înlăturată de instanța de apel fără niciun argument de natură a pune la îndoială credibilitatea acesteia.

Prin urmare, recurentul a solicitat să se constate că soluția de respingere a apelului a fost dispusă cu încălcarea gravă a drepturilor sale procesuale, cu referire la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că instanța de apel, din întreg materialul probator administrat în cauză, a selectat doar acele probe care îl incriminau, a înlăturat în mod nelegal toate probele care îl dezincriminau și a respins, în mod nejustificat, solicitarea sa privind audierea în calitate de martor a persoanelor care au dat declarațiile în forma autentică. În mod evident, audierea persoanelor menționate era esențială pentru justa și legala soluționare a cauzei, acestea cunoscând faptul că nu a lipsit-o de libertate pe numita B..

Așadar, recurentul a apreciat că soluționarea cauzei de către instanța de apel în aceleași coordonate cu cele avute în vedere de către instanța de fond a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta privitoare la respectarea dreptului la apărare, din două perspective, respectiv, pe de o parte, a fost împiedicat să își exercite în mod efectiv dreptul la apărare, întrucât nu au fost audiați martorii esențiali pentru aflarea adevărului în cauză și dovedirea nevinovăției sale, cererea formulată în acest sens fiind respinsă de către instanța iar, pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză a fost evaluat în mod părtinitor, instanța de apel conferind forță probantă exclusiv probelor care îl incriminau.

În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, să se dispună o soluție de achitare pentru săvârșirea infracțiunii lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și persoanei vătămate B., însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 februarie 2025, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 24 martie 2025.

Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală (dosarul nr. x/2022), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă și este semnată de apărătorul ales al recurentului (avocat P.). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurenți, se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin motivele formulate, în esență, recurentul inculpat A. a susținut că soluția de respingere a apelului a fost dispusă cu încălcarea gravă a drepturilor sale procesuale, cu referire la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că instanța de apel, din întreg materialul probator administrat în cauză, a selectat doar acele probe care îl incriminau, a înlăturat în mod nelegal toate probele care îl dezincriminau și a respins, în mod nejustificat, solicitarea sa privind audierea în calitate de martor a persoanelor care au dat declarațiile în forma autentică. Conform susținerilor recurentului, audierea persoanelor menționate era esențială pentru justa și legala soluționare a cauzei, acestea cunoscând faptul că nu a lipsit-o de libertate pe numita B..

Cu toate că recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care este incident când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul A. contestă probatoriul administrat în cauză, pe baza căruia s-a întemeiat soluția de condamnare, și solicită, în realitate, o reinterpretare a acestuia.

Astfel cum rezultă din motivele depuse la dosar, recurentul inculpat solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor (declarațiile autentificate sub nr. x/17.10.2023 și nr. y/28.10.2024 de către B.N.P. C., prin care persoana vătămată a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, declarațiile martorilor D., E., F. și O., precum și înscrisurile constând în declarații în forma autentică, date de G., H., I., J., K., L., M. și N.), cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2025.