ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 214/F din data de 18.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secția Penală, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpaților A. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., la pedepsele de:

a) - pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare;

b) - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice), lit. "b" (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiului autorității de stat), lit. "h" (dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) și lit. "n" (constând în interzicerea dreptului de a comunica cu victima C., cât și în interzicerea dreptului de se apropia de această persoană la mai puțin de 10 metri) din C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, care se va calcula conform dispozițiilor art. 68 din C. pen.

c) - și la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "h" și lit. "n" C. pen. (cu același conținut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. "a" C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a scăzut din pedepsele principale aplicate inculpaților: A. și B. durata arestării preventive de la 4.08.2021 la 27.12.2021, inclusiv.

În baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) (raportat și la pct. 1 din anexa la lege) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații A. și B., în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din același act normativ, în vederea obținerii, introducerii și stocării profilului lor genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoștința inculpaților A. și B. că probele biologice care le vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului lor genetic.

În baza dispozițiilor art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, și art. 1385 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de persoana vătămată, constituită parte civilă C. și, în consecință, a obligat pe inculpații A. și B. să-i plătească acestuia, în solidar, suma de 6.000 euro (la cursul de referință leu-euro al B.N.R. din ziua plății; din care - potrivit art. 1383 C. civ. - primului inculpat îi revine sarcina reparației pentru suma de 4.000 euro, iar celui de-al doilea pentru 2.000 euro).

În baza dispozițiilor art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382 și art. 1385 C. civ. cu referire la art. 320 din Legea nr. 95/2006 și la art. 3 din O.G. nr. 13/2011 a admis acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon și, în consecință, a obligat pe inculpații A. și B. să plătească către acesta, în solidar, cu titlu de despăgubiri civile suma de 6.498,30 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale spitalicești acordate persoanei vătămate, sumă la care s-a adăugat dobânda de referință stabilită de BNR de la data externării din spital (2.08.2021) și până la data achitării integrale a acestuia (din care - potrivit art. 1383 C. civ. - primului inculpat îi revine sarcina reparației pentru suma de 4332,2 RON, iar celui de-al doilea pentru diferența de 2.166,1 RON).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, precum și inculpații A. și B..

Prin decizia nr. 1546/A din 09.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 214/18.10.2023, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen.., au fost obligați apelanții inculpați la plata sumei de 1000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) și alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 30 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind apelul Ministerului Public rămân în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în casație inculpații A. și B., la data de 09 ianuarie 2025.

Recurenții au solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivele de recurs în casație, aceștia au susținut că, la momentul soluției de condamnare, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut și au argumentat în mod eronat incidența participației penale. Astfel, în ciuda probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești care exclude orice formă de coordonare între așa-zișii coautori, instanțele de fond si de apel au argumentat incidența coautoratului raportându-se exclusiv la situația de fapt reținută greșit de către procuror prin soluția dată urmăririi penale.

Recurenții au arătat că, așa cum rezultă din amplul probatoriu administrat în cursul cercetării judecătorești, s-au deplasat succesiv către partea civilă, fără a se coordona în vreun fel, nici prin semne sau gesturi, nici prin comunicare verbală. Inculpatul A. a susținut că a intervenit în conflict ulterior, abia atunci când inculpatul B. pierduse inițiativa și era lovit de către persoana vătămată cu concursul martorilor din anturajul său. Prin urmare, recurentul A. a susținut că implicarea sa a fost ulterioară și necesară din perspectiva apărării vărului său înconjurat de circa patru-cinci persoane și indepedentă de voința acestuia. În acest sens, s-a învederat că toți martorii au declarat că nu i-au auzit pe cei doi inculpați comunicând sau coordonându-se unul cu celălalt, excluzând astfel teza conjugării acțiunilor reținută în considerentele soluției date apelului. În egală măsură, toți martorii au confirmat faptul că cei doi inculpați au exercitat violențe succesiv, nu concomitent.

Așadar, au susținut că argumentarea teoretică a participației penale dată de instanța de apel nu are aplicabilitate în cauză.

În acest sens, recurenții au opinat că probele administrate în cursul cercetării judecătorești au conturat o situație de fapt distinctă de cea reținută de către procuror. Astfel, aceștia au susținut că nu și-au conjugat eforturile atacând simultan și coordonat partea civilă, ci au acționat succesiv, secundul independent de voința primului. B. a arătat că, inițial, doar el a coborât din mașină și a lovit cu pumnii pe partea civilă, pentru a o împiedica să folosească o armă pe care aceasta din urma intenționa să o ia din mașina martorului D.. În apărarea părții civile, au intervenit martorii care l-au ținut sau l-au bruscat pe inculpat în partea din spate a vehiculului martorului D.. Imediat ulterior, a ajuns să fie lovit de partea civilă, provocându-i leziunile constatate de legiști. Doar în urma acestui moment a coborât din mașină și a intervenit în conflict coinculpatul A., ocolind prin față mașina martorului D., fără a se coordona cu vărul său, coinculpatul B. (ipoteză confirmată de toți martorii audiați în cauză). Așadar, inculpatul A. a arătat că a adoptat rezoluția de a interveni în conflict în apărarea vărului său, independent de voința acestuia și fără ca acesta din urmă să își conjuge acțiunile violente cu cele ale salvatorului său.

Recurenții au susținut că această situație de fapt exclude coautoratul reținut greșit în prezenta cauză de către instanțele de judecată și impun admiterea recursului în casație.

Dintr-o altă perspectivă, recurenții au solicitat admiterea recursului în casație în considerarea incidenței cauzelor care justifică sau imprimă un caracter neimputabil acțiunilor lor, susținând că incidența atacului (ca premisă a cauzelor justificative sau de neimputabilitate) nu poate fi exclusă.

Au criticat soluția instanței de apel care le-a înlăturat apărările vizând atacul inițiat de partea civilă, raportând analiza doar la probele administrate în cursul urmăririi penale. În această ordine de idei, au criticat și faptul că instanța de apel a respins administrarea probelor din care să rezulte că partea civilă amenința cu moartea gesticulând cu un topor, iar tatăl său asigura interlocutorii că îi va dezmembra. Au considerat că incidența excesului neimputabil trebuia făcută pe baza reprezentării pe care o aveau în privința părții civile, percepută drept o persoană violentă, provenind dintr-o familie numeroasă și extrem de violentă, temută în comună.

Au reiterat că a existat un atac din partea părții civile, recurenții susținând că au reacționat pentru a se apăra, apărarea fiind una proporțională, limitată la lovituri de pumn, îndreptată împotriva unei violențe inițiale confirmate de probatoriu.

În consecință, recurentul B. a susținut că a fost condamnat în mod greșit pentru săvârșirea unei fapte justificate de legitima apărare, fiind atacat de partea civilă, iar recurentul A. a susținut că a acționat în legitima apărare a vărului său.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și intimatelor părți civile C. și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 21.02.2025, sub numărul x/2021.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurenții A. și B. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conținutul cererii și la cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de de recurenții A. și B. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia penală nr. 1546/A din 09.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal de 30 de zile, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel le-a fost comunicată celor doi inculpați la locul de deținere - Penitenciarul București Rahova la data de 18 decembrie 2024, iar recursul în casație a fost formulat la data de 09 ianuarie 2025.

Calea de atac a fost promovată de recurenți în calitatea de inculpați în cauză, care au fost condamnați de prima instanță, iar instanța de apel le-a respins calea ordinară de atac.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurenților A. și B., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială seria x nr. x

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurenții au invocat cazul de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Înalta Curte notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Examinând decizia recurată, se constată că instanța de apel a reținut că, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.: fapta inculpatului B. care, la data de 27.07.2021, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla în parcarea din fața Grădiniței nr. 1 Cernica, jud. Ilfov, pe fondul unui conflict spontan, a urmat-o pe persoana vătămată C. până lângă un autoturism, unde i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii, blocând-o între el, autoturismul respectiv și portiera dreapta spate a acestuia, care era deschisă, timp în care inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămate multiple lovituri cu un briceag, în zona toracelui, a capului și a abdomenului, provocându-i leziuni care au necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale; fapta inculpatului A. care, la data de 27.07.2021, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla în parcarea din fața Grădiniței nr. 1 Cernica, jud. Ilfov, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate C., în timp ce acesta din urmă era agresat fizic cu pumnii de inculpatul B. lângă un autoturism, fiind blocat între acesta, autoturismul respectiv și portiera dreapta spate deschisă a acestuia, multiple lovituri cu un briceag, în zona toracelui, a capului și a abdomenului, provocându-i leziuni care au necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale, care nu i-au pus în primejdie viața.

În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație cei doi recurenți inculpați au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., esența motivelor acestora constă în contestarea situației de fapt, reținute cu caracter definitiv de instanța de apel sub aspectul comiterii tentativei de omor, aceștia susținând că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că l-au urmat pe C. până la autoturism, unde l-au blocat și i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnul respectiv cu un briceag în zona toracelui, a capului și a abdomenului, și că argumentarea teoretică a participației penale dată de instanța de apel nu are aplicabilitate în cauză.

Față de conținutul motivelor de recurs în casație, Înalta Curte precizează că, reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, nu este permisă a fi realizată pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 C. proc. pen.., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparține exclusiv primei instanțe de fond și, respectiv, instanței de apel.

Similar, nu pot fi analizate în calea extraordinară a recursului în casație prin prisma cazului de casare invocat expres de recurenți (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..), aspectele privind forma de participație penală sau incidența unor cauze justificative/cauze de neimputabilitate, deoarece reprezintă chestiuni de temeinicie a hotărârii recurate, iar nu de legalitate, care nu pot fi circumscrise niciunui alt caz de casare din cele prevăzute la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenții au invocat, în mod formal, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. Or, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce la constatarea admisibilității recursului în casație, fiind necesar ca argumentele prezentate de recurenți să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1546/A din 09 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1546/A din 09 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2025.