ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la data de 16.10.2013 sub nr. x/2013, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată societățile pârâte F. prin F. regiunea Vest, Aquatim S.A., Confort S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la plata următoarelor sume:

- pentru A., suma de 1.000.000 euro reprezentând daune morale și suma de 28.585 euro daune materiale (contravaloare bunuri distruse în urma exploziei);

- pentru B., suma de 150.000 euro reprezentând daune materiale, contravaloarea imobilului distrus în explozie (materiale și manoperă) și 100.000 Euro reprezentând daune morale;

- pentru B. și C., împreună, suma de 50.000 euro reprezentând daune materiale (bunuri mobile distruse în explozie);

- pentru C., suma de 100.000 euro reprezentând daune morale;

- pentru D., suma de 22.600 euro și 10.000 dolari canadieni reprezentând daune materiale (bunuri și bani distruși prin explozie și incendiu);

- pentru E., suma de 108.200 RON, reprezentând daune materiale (bunuri și bani distruși prin explozie și incendiu);

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiș a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție a formulată de pârâta Aquatim S.A. față de G., a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de pârâta F. și a dispus suspendarea judecății cererii formulate de reclamanții A., B., C., E., D. în contradictoriu cu pârâții F. prin Sucursala Timișoara, Aquatim S.A., Municipiului Timișoara - prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara - prin Primar, I. S.A. prin Sucursala Timișoara, Confort S.A. prin administrator judiciar J. și chemata în garanție G., având ca obiect pretenții, potrivit art. 19 și art. 27 C. proc. pen. și art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prima instanță a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Aquatim S.A față de G., întrucât între cele două societăți a fost încheiat contractul nr. x/RO/16/P/PE/004-03 de subcontractare lucrări de canalizare.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2015 instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe motivul că acțiunea nu este admisibilă de plano și a suspendat cauza până la soluționarea dosarului penal.

Astfel, tribunalul a constatat că în dosarul penal nr. x/2010, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus la data de 31.01.2014 începerea urmăririi penale față de învinuiții F., Confort S.A., G., Regia Autonomă de Apă și Canal Timișoara " Aquatim", K. și L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, iar în cauză se efectuează în continuare acte de urmărire penală. Anterior, la data de 14.01.2014, același parchet a transmis instanței un răspuns cu privire la același dosar penal, în sensul că la data de 09.03.2011 s-a dispus începerea urmăririi in rem față de autor necunoscut.

Având a se pronunța în același context al invocării de către pârâta F. prin Sucursala Timișoara a art. 19 și 27 C. proc. pen. asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța de fond a respins-o, întrucât acțiunea în fața instanței civile nu este inadmisibilă de plano, ci ea doar urmează regula potrivit căreia penalul ține în loc civilul și condițiile anume stabilite de lege în care acțiunea civilă poate să fie soluționată de instanța penală sau de cea civilă, în ordinea în care competența aparține cu prioritate instanței penale, iar apoi celei civile, în situațiile pe care textele de lege sus citate le enunță.

La data de 30.04.2020, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol, învederând că sub aspectul penal cauza a fost soluționată definitiv, prin decizia nr. 1247/05.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016. Cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din 26.06.2020.

Prin încheierea de ședință din data de 27.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2013 Tribunalul Timiș a respins excepția nelegalei/insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâta F. și a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii civile și excepția puterii de lucru judecat, invocate de pârâta F. și de chemata în garanție M. S.A.

Cu privire la excepția nelegalei/insuficienței timbrări a acțiunii tribunalul a considerat acțiunea ca fiind legal timbrată, având în vedere, în primul rând, că excepția a fost soluționată în mod definitiv prin raportare la stadiul procesual la care se afla la acel moment dosarul penal, respectiv fusese începută urmărirea penală in rem.

Instanța a constatat că evenimentele ce fac obiectul prezentei cauze au făcut obiectul cercetării penale efectuate de către parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în cadrul dosarului penal cu nr. x/2010, iar în urma sesizării instanței, acest dosar a făcut obiectul judecății în dosarelor penale cu nr. x/2017 și nr. y/2015

În legătură cu aceste dosare penale, prin încheierea din 27 iulie 2020, instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii civile și excepția puterii de lucru judecat. Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, în susținerea acesteia a fost invocat articolul 27 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., instanța de fond a reținut că în dosarul nr. x/2015, la termenul din data de 29.11.2017, persoana vătămată B. a depus cerere de constituire parte civilă cu suma de 150.000 euro, reprezentând daune materiale, 50.000 euro reprezentând bunuri mobile distruse în incendiu și 100.000 euro, reprezentând daune morale. La termenul din data de 29.11.2017 persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 euro reprezentând daune morale și cu suma de 28.585 daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile și a banilor distruși în urma exploziei și a incendiului.

Instanța de fond a apreciat că și după repunerea pe rol a cauzei soluția de respingere a excepției inadmisibilității trebuie menținută, întrucât admisibilitatea acțiunii trebuie analizată la data cererii de chemare în judecată, iar la această dată, respectiv 16 octombrie 2013, reclamanții A. și B. nu au formulat încă cerere de constituire ca parte civilă în procesul penal, deoarece nici nu era încă sesizată instanța penală. Constatarea de către instanța penală, în 29.11.2017, a constituirii ca părți civile de către cei doi reclamanți nu poate produce efecte retroactive.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B., această excepție a fost invocată prin raportare la capătul 2 de cerere privind despăgubirile aferente cotei de 1/3 din imobilul situat în strada x, întrucât din extrasul de carte funciară reclamantul a dobândit dreptul proprietate asupra cotei de 2/3 din imobil.

În conformitate cu art. 36 din Legea 134/2010 privind C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, întrucât aceasta stabilește cadrul procesual prin raportare la subiectele raportului juridic litigios, iar nu prin raportare la întinderea obiectului raportului juridic litigios. Prin invocarea lipsei calității procesuale active cu privire la o parte din obiectul cererii de chemare în judecată s-a invocat, în concret, netemeinicia cererii de chemare în judecată cu privire la această cotă, iar nu faptul că reclamantul este străin de raportul litigios. Finalitatea excepției lipsei calității procesuale active este scoaterea unei părți din proces fără ca instanța să mai analizeze fondul cauzei or, acest lucru nu se poate realiza doar cu privire la o cotă din obiectul acțiunii.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta F., ca și excepție dirimantă pentru închiderea procesului, instanța a respins-o, întrucât, conform articolului 28 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat doar în ceea ce privește anumite aspecte ale procesului penal. De asemenea, între prezenta cauză și dosarele penale invocate de reclamantă nu există o identitate de părți, obiect și cauză, instanța urmând să analizeze puterea de lucru judecat a hotărârilor penale odată cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 274 din 24.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiș a respins excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat invocate de pârâta F. și de chemata în garanție M. S.A. și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B..

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., E. și D., în contradictoriu cu pârâții F., Aquatim S.A. și chemații în garanție fiind G. și M. S.A. și a obligat pârâta F. să plătească reclamanților, după cum urmează:reclamantului A. daune materiale în sumă de 27.988 RON și daune morale în sumă de 400.000 RON; reclamanților B. și C. daune materiale în sumă de 35.854 RON; reclamantului B. daune materiale în sumă de 587.796 RON; reclamantului B. daune morale în sumă de 50.000 RON;reclamantei C. daune morale în sumă de 50.000 RON;-reclamantei D. daune materiale în sumă de 77.350 RON;-reclamantei E. daune materiale în sumă de 2.350 RON, respingând în rest acțiunea.

Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a societății G. și a societății M. S.A., a obligat pârâta F. să plătească tuturor reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 7.000 RON, a obligat pârâta G. să plătească chematei în garanție M. S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 15.105,30 RON și a respins cererea pârâtei Aquatim S.A. de plată a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 274 din data de 24.05.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013, au declarat apel A., B., C., E. și D..

La data de 05.07.2022, împotriva sentinței civile nr. 274/24.05.2022 și a încheierilor de ședință din datele de 12.01.2015 și 27.07.2020, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013, a declarat apel F..

Prin încheierea din 06.10.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis proba cu înscrisurile propuse de apelanți. A respins proba cu martorul N. propusă de apelanții-reclamanți, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei. A respins ca nefiind concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea petrol și gaze. A respins ca nefiind concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie. A respins ca nefiind utile soluționării cauzei proba cu expertiza evaluatorie a bunului imobil - casă de locuit și proba cu interogatoriul reclamanților. A dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Timișoara în vederea acvirării dosarului penal nr. x/2016

Prin decizia civilă nr. 772/2022 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de către F. împotriva sentinței civile nr. 274 din 24.05.2022 și a încheierilor de ședință din datele de 12.01.2015 și 27.07.2020, pronunțate de Tribunalul Timiș. Au fost respinse apelurile declarate de D. și E. împotriva sentinței civile nr. 274 din data de 24.05.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș. A fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința apelată și rejudecând a fost obligată F. să plătească: reclamantului A., daune morale în sumă de 1.000.000 RON, reclamantului A., daune materiale în sumă de 37.890,75 RON, reclamanților B. și C. daune materiale în sumă de 50.172,56 RON, reclamantului B. daune morale în sumă de 250.000 RON, reclamantei C., daune morale în sumă de 250.000 RON. A fost menținută în rest sentința apelată. A fost respinsă cererea apelantei F. de plată a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii și împotriva încheierii din 06.10.2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a declarat recurs F..

Prin încheierea nr. 344 din 16 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admisă cererea formulată de F. privind suspendarea executării deciziei civile nr. 772/A din 21 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara până la soluționarea recursului declarat în cauză.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

După expunerea istoricului prezentului litigiu și a situației de fapt, recurenta solicită casarea încheierii din 06.10.2022 și a deciziei recurate pentru necercetarea fondului cauzei. În acest sens, recurenta susține că, deși prin cererea de apel a solicitat administrarea mai multor probe, inclusiv efectuarea unor expertize tehnice judiciare, instanța de apel, în afară de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin încheierea din 06.10.2022, a respins toate celelalte probe ca nefiind utile soluționării cauzei. Potrivit recurentei, prin modalitatea de respingere a probațiunii solicitate, instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.. Mai arată recurenta că, pentru pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel a avut în vedere și probele administrate în dosarul penal nr. x/2016, dosar în care aceasta nu a fost parte.

Sub un alt aspect, recurenta critică admiterea excepției inadmisibilității apelului formulat de către aceasta în contradictoriu cu chemații în garanție. Autoarea căii de atac susține că prin admiterea excepției inadmisibilității apelului societății F. formulat în contradictoriu cu chemații în garanție la termenul din 06.10.2022, instanța de apel s-a antepronunțat prin prisma inaplicabilității solidarității pasive reglementată de art. 1039 și urm. C. civ. din 1864. În opinia recurentei, asupra solidarității și implicit asupra intervenirii instituției chemării în garanție instanța nu se putea pronunța decât odată cu fondul cauzei.

O altă critică vizează încălcarea de către instanța de apel a normelor prevăzute de art. 27 C. proc. pen., art. 2, art. 6 și art. 12 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta arată că soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii invocate de către aceasta a fost respinsă în mod nelegal. Recurenta arată că la termenul din 12.01.2015, Tribunalul Timiș a respins excepția inadmisibilității, iar prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a menținut în mod nelegal soluția de respingere a excepției inadmisibilității invocată de către recurenta F., statuându-se că admisibilitatea trebuie analizată la data cererii de chemare în judecată. Contrar considerentelor reținute de către instanța de apel, arată recurenta, plângerea penală formulată de intimații-reclamanți la data de 21.12.2010, în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cuprinde constituirea de parte civilă pentru suma de 4.000.000 Euro. Totodată, recurenta susține că din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța civilă se substituie instanței penale, în ceea ce privește soarta acțiunii civile exercitate de către intimații-reclamanți în procesul penal. Mai arată recurenta că pretențiile civile ale intimaților-reclamanți au fost pe deplin analizate de instanța penală, care a dispus respingerea pe fond ca neîntemeiată a acțiunii civile în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen.. În continuare, recurenta prezintă considerații teorice cu privire la aceste aspecte și face trimiteri la alte spețe similare. Recurenta concluzionează sub acest aspect în sensul că potrivit art. 27 C. proc. pen., alegerea intimaților-reclamanți este irevocabilă, fiind închisă calea acțiunii civile ulterior pentru aceleași pretenții în fața instanțelor civile.

O altă critică vizează interpretarea și aplicarea eronată a normelor prevăzute de la art. 430, art. 431 C. proc. civ. și art. 28 C. proc. pen.. Potrivit recurentei, încălcarea acestor prevederi legale atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil. Recurenta susține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorului de cameră preliminară nr. 4982/05.10.2017, aceasta constituind o veritabilă hotărâre pronunțată asupra fondului acuzației penale. Contrar reținerilor instanței de apel, autoarea căii de atac susține că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 28 C. proc. pen., referitoare la efectele hotărârii penale în procesul civil, iar în măsura în care aspecte cu privire la existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite au fost dezlegate în fața instanțelor penale, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie reținut, în lipsa unei probe contrare. În opinia recurentei, între prezentul dosar și cauza penală nr. x/2017 există identitate de chestiune litigioasă, fiind vorba de aceeași stare de fapt, astfel încât, instanța de apel nu mai putea realiza evaluări proprii asupra chestiunii litigioase dezlegate de instanța penală. Mai arată recurenta că prin admiterea cererii de chemare în judecată formulată de intimații-reclamanți sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru paza lucrului, derivând din aceleași fapte constatate de instanța penală, se încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și se aduce atingere dreptului la un proces echitabil și al pricipiului securității juridice.

Sub un alt aspect, recurenta critică obligarea acesteia la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii civile pentru paza juridică a lucrurilor. Recurenta susține că instanța de apel a reținut că se impune angajarea răspunderii societății F. la plata despăgubirilor solicitate de intimații-reclamanți prin majorarea cuantumului acordat de instanța de fond în baza răspunderii civile delictuale a pazei juridice a lucrului, prevăzut de art. 1000 C. civ., fără a pune în discuția părților o astfel de instituție de drept. În continuare, recurenta expune considerații teoretice cu privire la condițiile de atragere a răspunderii civile delictuale întemeiate pe paza juridică a lucrului.

O altă critică adusă deciziei recurate de către autoarea căii de atac se referă la aspectele contradictorii din considerentele hotărârii instanței de apel. Recurenta redă din motivele deciziei recurate și susține că din analiza acestora rezultă faptul că instanța de apel a reținut că temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 1000 C. civ. fără a pune în discuția părților acest aspect. Mai arată recurenta că, analizând înscrisurile întocmite de către intimați, se poate observa faptul că dispozițiile legale reglementate de art. 35 din Legea nr. 351/2004 nu au fost niciodată invocate și implicit nicio astfel de răspundere precum cea reținută de instanța de apel care să intre în sfera de obligații prevăzute de Legea nr. 351/2004.

În continuare, recurenta susține că a respectat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 351/2014 și prezintă mai multe aspecte cu trimitere la situația de fapt și probele administrate în cauză în ceea ce privește obligația de reparare și de întreținere a sistemului de distribuție.

De asemenea, recurenta susține că în cauză nu există un raport de cauzalitate între acțiunile acesteia și prejudiciul suferit de către intimații reclamanți, iar acest aspect s-a reținut cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului penal prin decizia penală nr. 4982 din 05.10.2017. În acest sens, recurenta face trimitere la situația de fapt reținută în cauză și înscrisurile de la dosar.

O altă critică vizează nelegala majorare a prejudiciului de către instanța de apel. Recurenta susține că instanța de apel în mod nelegal a mărit cuantumul daunelor morale și materiale acordate intimaților-reclamanți A., B. și C..

Sub un ultim aspect, cu privire la răspunderea în solidar, recurenta critică soluția de admitere a excepției inadmisibilității apelului formulat de aceasta în contradictoriu cu chemații în garanție și arată că deși intimații-reclamanți au solicitat obligarea în solidar a pârâților, instanța de apel nu putea nesocoti de plano solicitarea acestora.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-recurenți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-chemată în garanție Aquatim S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că susținerile recurentei-pârâte privind încălcarea dreptului la apărare reglementat de prevederile art. 13 C. proc. civ., față de respingerea administrării probelor solicitate prin cererea de apel, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, indicat prin cererea de recurs.

Subsumat aceluiași motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă va analiza și criticile recurentei-pârâte prin care critică încălcarea dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ. și art. 28 C. proc. pen., precum și cele prin care arată că instanța de apel a reținut ca temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 1000 C. civ., fără a pune în discuția părților acest aspect.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menționat mai sus, nu vor fi însușite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Așadar, respectarea principiului dreptului la apărare în cadrul procesului civil, implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu și posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte constată că probele solicitate, respectiv încuviințarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea petrol și gaze, precum și o expertiză tehnică judiciară, specialitatea topografie, nu au fost respinse, în mod arbitrar, ci motivat. Astfel, instanța de apel a reținut prin încheierea din 06.10.2022, că probele solicitate nu sunt concludente și utile cauzei, întrucât administrarea acestor probe la 12 ani de la producerea deflagrației nu ar mai fi aptă să conducă la identificarea cauzelor care au generat deflagrația. Astfel, curtea de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei probele administrate deja in prezentul dosar, precum și în dosarul penal. Totodată, se observă că instanța de apel a respins ca nefiind utile soluționării cauzei proba cu expertiza evaluatorie a bunului imobil și proba cu interogatoriul reclamanților, având în vedere că aceste probe au fost administrate de către prima instanță și nu necesită readministrarea lor.

Neîncuviințarea acestor probe nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât așa cum rezultă din actele dosarului, părțile au avut șanse egale de a-și prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților, judecătorul fiind cel care determină puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanța de apel este suverană în a aprecia concludența și oportunitatea administrării probelor.

Referitor la susținerile recurentei prin care critică faptul că instanța de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei probele administrate în dosarul penal, instanța supremă reține că potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., probele administrate în dosarul penal pot fi folosite în procesul civil.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 13 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Totodată, nici criticile recurentei potrivit cărora instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ. și art. 28 C. proc. pen., nu pot fi primite.

Înalta Curte reține că prevederile art. 430 - 431 C. proc. civ. se aplică litigiilor în materie civilă, astfel cum prevede art. 2 C. proc. civ., care statuează la alin. (1) că "Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.", iar la alin. (2), "De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Or, autoarea recursului critică în esență nelegalitatea soluției instanței de apel de respingere a excepției puterii de lucru judecat, în raport de o încheiere pronunțată într-un dosar penal de către judecătorul de camera preliminiră.

În acest sens, legiuitorul a reglementat dispozițiile art. 28 C. proc. pen., potrivit cărora " (1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."

Instanța supremă reține că în dosarul penal nr. x/2017 s-a reținut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dat o soluție de clasare cu privire la F. S.A. (actual F.) și G. und H.. Prin încheierea penală nr. 4982 din 5 octombrie 2017, Judecătoria Timișoara a confirmat soluția de clasare, reținând referitor la răspunderea F. S.A., că nu există o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către angajații acestei societăți, întrucât revizia tehnică a conductei și branșamentului din zona imobilului situat pe str. x a fost efectuată cu mai puțin de 2 ani înainte de producerea evenimentului. De asemenea, instanța a mai reținut că proiectarea instalației a respectat dispozițiile legale în vigoare și că au fost alese corect oțelurile conform standardelor, normativului și practicilor în vigoare la data proiectării și execuției.

Așadar, în raport de textele legale menționate, Înalta Curte constată că în mod legal a constatat curtea de apel că dispozițiile art. 28 C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanța supremă constată că în cauza dedusă judecății, încheierea penală nr. 4982 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara, prin care a fost confirmată soluția de clasare a cauzei, nu este o hotărâre definitivă penală care să statueze, cu autoritate de lucru judecat, asupra existenței unei fapte penale și asupra unei persoane care să fi săvârșit respectiva faptă penală. Prin urmare, criticile recurentei formulate sub acest aspect, sunt neîntemeiate.

Totodată, nici criticile recurentei-pârâte prin care se susține că instanța de apel a reținut ca temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 1000 C. civ., fără a pune în discuția părților acest aspect, nu pot fi primite.

Conform art. 14 C. proc. civ.:

"Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că intimații-reclamanți au invocat prevederile art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, susținând că societatea pârâtă, în calitate de deținătoare a țevilor de gaz, nu a efectuat mentenanța preventivă a elementelor de rețea de distribuție.

De altfel, astfel cum se poate observa din conținutul cererii de apel, precum și din concluziile scrise depuse la data de 07.11.2022 în fața curții de apel, societatea F. a făcut trimitere la prevederile art. 1000 C. civ. și art. 35 din Legea nr. 351/2004 având în vedere că aceste prevederi legale au fost reținute de prima instanță.

Instanța supremă reține totodată, că din încheierea de ședință de la data de 27.10.2022 la care au avut loc dezbaterile, și care face parte integrantă din decizia recurată, rezultă fără echivoc că părțile, prezente prin reprezentant legal, au avut șanse egale de a-și prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte, exprimându-și poziția procesuală, fiind astfel respectate drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialității.

Referitor la susținerile recurentei prin care arată că instanța de apel s-a antepronunțat prin admiterea excepției inadmisibilității apelului formulat de către aceasta în contradictoriu cu chemații în garanție, instanța supremă reține că nu pot fi analizate prin prisma vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Nemulțumirile recurentei și susținerile legate de modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, nu constituie veritabile critici de nelegalitate având în vedere lipsa argumentelor concrete care să arate cu ce a greșit instanța de apel care a soluționat excepția inadmisibilității prin încheiere interlocutorie, și nu o dată cu fondul cauzei.

Totodată, Înalta Curte reține că susținerile prin care se arată că decizia instanței de apel conține motive contradictorii, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Nemulțumirile recurentei și susținerile legate de soluția pronunțată cu privire la cererea de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate având în vedere lipsa argumentelor concrete cu privire la pretinsele motive contradictorii.

Nici susținerile privind încălcarea normelor prevăzute de art. 27 C. proc. pen., art. 2, art. 6 și art. 12 C. proc. civ. nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Instanța supremă constată că deși recurenta indică aceste texte legale, nu arată în mod concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate, ci își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția instanței de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii invocate de către aceasta în fața instanței de fond și reiterate în apel.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deși indică prevederile art. 35 din Legea nr. 351/2014, din expunerea argumentelor evocate de către recurentă, respectiv susținerile referitoare la probele administrate în cauză (rapoarte de expertiză, notificări, adrese) în ceea ce privește obligația de reparare și de întreținere a sistemului de distribuție, precum și la raportul de cauzalitate între acțiunile acesteia și prejudiciul suferit de către intimații reclamanți, rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

De asemenea, criticile care vizează nelegala majorare a prejudiciului de către instanța de apel nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existența faptei ilicite și a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs. În acest context, Înalta Curte reține că argumentele recurentei cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Astfel, prin criticile formulate, autoarea recursului aduce în dezbatere, în esență, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 772 din 21 decembrie 2022 și a încheierii din 6 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga recurenta-pârâta F. la plata către intimata -pârâtă Aquatim S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 772 din 21 decembrie 2022 și a încheierii din 6 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâta F. la plata către intimate -pârâtă AQUATIM S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.