ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 15.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită cu privire la creanța provenind din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. x/12.03.2008 încheiat cu pârâta.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2500 și urm. C. civ., art. 35 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1961 din 18.10.2023, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 272 din data de 11 iulie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția rămânerii fără obiect și excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de către intimata B. S.A..

A respins, ca nefondat, apelul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 1961/2023 din 18 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 272 din data de 11 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamanta A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 26 septembrie 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de recurs formulată, s-a stabilit în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) că aceasta îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând: mențiunile privind numele, prenumele, domiciliul și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură ale recurentei-reclamante, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului convențional - avocat C. (împuternicire avocațială la dosar).

În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-reclamantă a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost stabilită taxă judiciară de timbru în cuantum 2.881,49 RON.

Prin încheierea din data de 29.10.2024 Înalta Curte a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta-reclamantă și a eșalonat plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.881,49 RON, în 6 rate lunare, egale, a câte 480,25 RON fiecare începând cu data de15 noiembrie 2024.

Prin recursul formulat în cauză recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea căii de atac recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel reprezintă rezultatul unei încălcări și a unei greșite aplicări a dreptului material, invocând, în acest sens, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

După expunerea succintă a situației de fapt, referitor la data de la care curge termenul de prescripție, recurenta a precizat că instanța de apel a reținut că în urma admiterii contestației la executare formulată de reclamantă împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar și a anularii parțiale a acestui titlu, creanța a devenit certa lichida și exigibila, anterior acestei hotărâri nefiind cunoscuta întinderea sa.

În opinia recurentei data de la care curge termenul de prescripție este data declarării scadenței anticipate a creditului, 19.05.2015, dată la care creanța pârâtei a devenit certă, lichidă și exigibilă și a fost pusă în executare.

Potrivit dispozițiilor art. 709 alin. (3) C. proc. civ. "Prescripția nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea."

În acest sens recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile normei mai sus menționate, încălcând principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, având în vedere faptul că prescripția care a început sa curgă la acea dată nu a fost întreruptă de actele de executare realizate de BEJ D. în dosarul x/2015 din moment ce toate actele de executare au fost anulate prin decizia civilă nr. 2100/14.12.2016 pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr. x/2013 devenind incidente dispozițiile art. 709 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în speță, atât timp cât actele de executare au fost anulate devin incidente dispozițiile art. 709 alin. (3) C. proc. civ., fără o altă interpretare deoarece legiuitorul se raportează la anularea actelor de executare fără a face distincție între anularea titlului executoriu în tot sau în parte ori cu privire la alte cauze ce au condus la desființarea acestora.

În aceasta situație, recurenta a susținut că termenul de prescripției a început sa curgă de la data scadentei anticipate (19.05.2015) și s-a împlinit în data de 19.05.2018, interval în care pârâta nu a formulat nicio cerere nouă de executare silită ori de intervenție.

În susținerea aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a susținut încălcarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel referitor la cererea din data de 22.08.2018 prin care intimata-creditoare și-a indicat creanța în calitate de creditor ipotecar în dosarul de executare silită nr. x/2015.

Astfel, recurenta a solicitat ca, în ipoteza în care se va considera că interpretarea instanței cu privire la data de la care curge termenul de prescripție este corectă, să se constate că cererea din data de 22.08.2018 prin care intimata și-a indicat creanța în calitate de creditor ipotecar în dosarul de executare nr. 119/2015 nu are caracterul unei cereri de intervenție și, pe cale de consecință, nu a întrerupt curgerea termenului de prescripție.

Față de această cerere, recurenta a arătat că, prin încălcarea legii, instanța a realizat o recalificare a semnificației juridice a acesteia analizând-o ca fiind o cerere de intervenție în condițiile în care nici creditoarea însăși nu a intenționat acest lucru.

În speța, în cadrul dosarului de executare au fost supuse executării silite mai multe imobile aparținând debitorului recurentei, E. dintre care unele erau ipotecate în favoarea intimatei în calitate de creditoare iar altele erau libere de sarcini.

Recurenta a precizat că prețul obținut în urma vânzării imobilului situat în Iași, Str. x negrevat de ipotecă a fost vărsat către aceasta și nu către creditoarea intimată, aspect care dovedește, în opinia sa faptul că intimata B. S.A. nu formulase o cerere de intervenție în calitate de creditor al recurentei în baza contractului de credit, cum greșit a reținut instanța de apel ci o cerere în calitate de creditor ipotecar cu privire la sumele recuperate în urma vânzării bunurilor supuse ipotecii, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 2504 C. civ. ("în limita valorii acestor bunuri").

Astfel, recurenta a menționat că în mod evident intimata s-a manifestat ca un creditor ipotecar (în interiorul termenului de prescripției de 10 ani) și nu ca un creditor al recurentei în baza contractului de credit.

Instanța de apel a reținut și faptul că adresa transmisă de creditoare în dosarul de executare silită are caracterul unei cereri de intervenție chiar dacă nu poarta această titulatură și nici nu a fost supusă încuviințării, iar în situația în care recurenta era nemulțumită ar fi putut formula contestație la executare.

Recurenta a susținut că aceasta concluzie a instanței de apel este greșită, pozițiile celor doua părți fiind răsturnate, în sensul că partea interesată să formuleze contestație la executare în cadrul dosarului nr. x/2015 era intimata Banca Comercială S.A., având în vedere ca executorul nu i-a calificat cererea ca fiind una de intervenție, prejudiciul său fiind acela că nu i-au fost vărsate sumele obținute în dosarul de executare ulterior vânzării bunurilor ipotecate.

În opinia recurentei aceasta reprezintă dovada incontestabila a faptului că intimata creditoarea a formulat cererea din dosarul de executare nr. 119/2015 în calitate de creditor ipotecar (legitimat prin contractul de ipoteca, prescriptibil în 10 ani) și nu de creditor în baza contractului de credit (prescriptibil în 3 ani).

Prin memoriul de recurs s-a susținut și faptul că în cadrul dosarului de executare nr. 119/2015 executorul judecătoresc a calificat cererea formulată de către intimata B. S.A. ca fiind un răspuns la adresa prin care o informa cu privire la executarea unor bunuri grevate de ipoteca în favoarea sa. Consecința acestei situații a fost aceea că, după vânzarea bunurilor neipotecate, executorul a vărsat sumele obținute către recurentă, deși creanța intimatei nu fusese îndestulată.

Aceasta situație reflectă, în opinia recurentei două aspecte relevante cauzei respectiv cererea din data de 22.08.2018 a fost calificată ca o cerere a creditorului ipotecar ce dorește sa-si valorifice creanța ce decurg din contractul de ipotecă, în interiorul termenului de prescripție de 10 ani iar intimata B. S.A. a formulat aceasta cerere în calitate de creditor ipotecar și nu în calitatea de creditor în baza contractului de credit, aspect confirmat de faptul că aceasta nu a formulat contestație la executare în momentul în care cererea sa nu a fost supusă încuviințării și, implicit, nu a fost considerată o cerere de intervenție și nici când sumele obținute în urma continuării executării silite au fost vărsate către recurentă și nu către banca, pentru îndestularea creanței sale ce decurgea din contractul de credit.

În acest caz instanța de apel a realizat o greșită calificare a naturii actelor juridice și a raporturilor juridice născute între părți: partea legitimată să formuleze o eventuală contestație la executare era banca, singura prejudiciată prin faptul că cererea sa a fost greșit calificată și o parte din sumele obținute în urma executării au fost vărsate către recurentă.

Banca cunoștea aceste aspecte având în vedere ca avea calitate de creditor ipotecar în dosarul de executare și i s-au comunicat toate actele de executare, inclusiv proiectele de distribuire a sumelor rezultate din executarea silita. Cu toate acestea a decis sa rămână în pasivitate deși era informată că o parte din sumele recuperate vor fi vărsate către debitoarea sa.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 28 octombrie 2024 intimata pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la data de prin intermediul căreia a invocat nulitatea recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea excepției invocate intimata a arătat că deși formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia. Astfel, referitor la critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 709 alin. (3) C. proc. civ. s-a susținut că recurenta s-a limitat doar a preciza că instanța de apel a ignorat în totalitate argumentele sale de ordin juridic iar trimiterea la textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind, în aprecierea intimatei, goală de substanță și pur formală.

A mai susținut intimata că, în realitate, recurenta a adus în discuție argumentele dezvoltate în fața instanței de fond și a celei de apel, fără a arăta în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a arătat că la data de 22.08.2018 aceasta a intervenit în dosarul de executare silită nr. x/2015 aflat pe rolul BEJA F. printr-o cerere de înscriere creanță, în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori asupra imobilului ipotecat de către recurenta A., imobil cu care este garantată chiar creanța rezultata din contractul de credit nr. x/12.03.2008. Cererea formulată a fost admisă motiv pentru care intimatei i-a fost si distribuită suma totală de 192.369,52 RON sumă cu care s-a stins parțial creanța înregistrată.

Cu privire la acest aspect intimata a arătat că deși chiar recurenta din prezenta cauză a fost parte în dosarul execuțional nr. x/2015 aceasta nu a contestat nici unul dintre actele de executare, respectiv procesele-verbale de distribuire a sumelor întocmite în data de 04.02.2019, respectiv 28.01.2020, dar a susținut prin acțiune pasivitatea intimatei prin aceea că nu a formulat o cerere de executare silită.

În combaterea motivelor de recurs intimata a susținut că a intervenit cel puțin un caz de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 2.537 C. civ., respectiv art. 709 pct. 3 C. proc. civ. Așadar, cum instanța de executare, în dosarul nr. x/2015, admițând contestația, a anulat în parte titlul executoriu constând în contractul de credit, obligând intimata la eliminarea unor clauze contractuale și, în final, la recalcularea creanței, este evident că un nou termen de prescripție nu putea sa curgă decât de la data hotărârii definitive - 14.12.2016 - data de la care incumba obligația intimatei de modificare a contractului de credit și, după caz, stabilirea unei noi creanțe certe și lichide.

Ambele instanțe au reținut faptul termenul de prescripție nu curge de la data la care a fost declarată scadența anticipată a creditului, 19 mai 2015, ci de la data pronunțării deciziei civile nr. 2100 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul lași în dosarul x/2015

Prin cererea formulată de creditoare în dosarul de executare silită nr. x/2015 nu a avut loc o întrerupere a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, de la data formulării acestei cereri - 22 august 2018 până la introducerea prezentei acțiuni - 15 aprilie 2021 nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani pentru ca instanța să admită acțiunea recurentei.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că nu a fost întreruptă prescripția raportat la anularea actelor de executare silita în dosarul x/2015 al BEJ D., intimata a susținut faptul că executarea silită a fost realizată de către de către aceasta din urmă parțial în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 al BEJA F., prin cererea de intervenție depusă, în data de 22.08.2018, în cadrul termenului de 3 ani de prescripție generală, luând în considerare data pronunțării hotărârii Tribunalului lași cu nr. 2100/14.12.2016.

Totodată, intimata a susținut și faptul că recurenta a invocat direct în calea de atac a recursului lipsa caracterului de cerere de executare a cererii de intervenție formulată de intimată în cadrul dosarului nr. x/2015, motiv ce nu poate fi primit în opinia acesteia.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Printr-o primă critică, încadrată de recurentă în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispoziților art. 709 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că prin decizia recurată a fost stabilit în mod eronat momentul de început al termenului de prescripție al dreptului de a obține executarea silită, acesta raportându-se la data declarării scadenței anticipate (19.05.2015), de vreme ce actele de executare silită au fost anulate integral.

Înalta Curte reține că invocarea greșitei aplicări a regulilor privitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită este subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu la pct. 8, de vreme ce regulile relative la prescripția dreptului de a obține executarea silită sunt reguli de drept procesual, iar nu unele de drept material. Cu toate acestea, indicarea eronată a motivului de recurs nu o vatămă pe recurentă, de vreme ce instanța de recurs stabilește din oficiu care este corecta încadrare a criticilor formulate (art. 22 alin. (1), art. 489 C. proc. civ.).

Cu privire la această chestiune, instanța de apel s-a raportat la data pronunțării deciziei civile nr. 2100/14.12.2016 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul x/2015, prin care tribunalul a admis apelul și contestația la executare, a anulat în parte parte titlul executoriu și a reținut, cu privire la dobândă, că instanței îi este imposibil să determine modalitatea în care banca calculează lunar dobânda (cuantumul dobânzii lunare curente și al dobânzii majorate), aceasta echivalând cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzilor, iar cu privire la comisionul de administrare că acesta este abuziv, din cuprinsul condițiilor generale nerezultând motivația încasării acestuia, iar în plus acesta s-a raportat la nivelul întregului credit prin includerea și a sumei constând în comision de acordare, de care contestatoarea nu a beneficiat.

Atât timp cât în soluționarea contestației la executare care cuprinde și contestație la titlu instanța a reținut lipsa caracterului cert și lichid al creanței, raportându-se la apărările formulate de contestatoare-apelanta de azi, Curtea de Apel a constatat că nu se poate aprecia că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă anterior datei la care instanța a reținut această concluzie, ulterior pronunțării instanței prin decizia civilă nr. 2100/14.12.2016 creanța de executat fiind recalculată, aceasta având un alt cuantum și o altă componență.

Această soluție corespunde, în esență, dispozițiilor legale, pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 709 alin. (3) C. proc. civ., prescripția nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Este real că, potrivit dispozitivului deciziei nr. 2100/14.12.2016, pronunțate de Tribunalul Iași, executarea silită a fost anulată integral, însă din examinarea considerentelor acestei decizii rezultă motivele și limitele pentru care anularea a fost dispusă. Trebuie reliefat că nici debitoarea contestatoare, recurenta din prezenta cauză, nu a invocat pe calea contestației la executare inexistența totală a creanței, ci a invocat caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit. La rândul său, instanța de apel a statuat, într-o manieră definitivă, caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare și, prin urmare, lipsa caracterului cert al creanței puse în executare, care urmează a fi recalculată prin excluderea sumelor calculate (pretinse) în temeiul acestei clauze abuzive, care a fost lipsită de efecte în temeiul legislației în materie.

Așa fiind, prin raportare la considerentele care explică și justifică dispozitivul, anularea a avut un caracter parțial, fără a invalida creanța însăși, și aceasta chiar dacă, din motive tehnice (respectiv faptul că nu a fost dispusă o expertiză contabilă pentru a se calcula cuantumul corect al creanței și a se dispune îndreptarea actelor de executare silită, cum poate ar fi fost mai riguros din punct de vedere juridic), instanța a dispus anularea integrală a executării silite.

Așa fiind, dispozițiile art. 709 alin. (3) C. proc. civ. au fost corect înlăturate în cauză de instanța de apel, cu efectul curgerii unei noi prescripții a dreptului de a obține executarea silită cu începere de la data deciziei menționate, care a instituit reperele necesare pentru calculul corect al creanței puse în executare silită. Nu poate fi negată întreruperea prescripției prin efectul cererii de executare silită depuse în dosarul nr. x/2015 al BEJ D., prin care creditoarea a ieșit din pasivitate, decât cu privire la sumele corespunzătoare comisionului de administrare considerat nul (abuziv), dar acest efect întreruptiv subzistă pentru restul creanței, cu privire la care se solicită constatarea prescripției în prezenta cauză.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că, de vreme ce pentru a putea fi declanșată executarea silită, creanța trebuie să îndeplinească anumite condiții, iar în speță prin pronunțarea deciziei civile nr. 2100/14.12.2016 creanței i-a fost stabilită o nouă modalitate de determinare, devenind de la acel moment certă și lichidă, de la acea dată a început să curgă termenul de prescripție a dreptului creditoarei de a solicita executarea silită.

Nefondate sunt și criticile referitoare la efectul cererii depuse de creditoare la data de 22.08.2018, critici care trebuie, de asemenea, să fie subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba despre interpretarea și aplicarea unor norme de drept procesual, iar nu de drept material.

În această privință, instanța de apel a reținut că prin cererea din data de 22.08.2018 formulată în dosarul de executare nr. 119/2015 creditoarea Banca a solicitat înscrierea creanței de 107.333,49 Euro împotriva debitoarei A.. Curtea a apreciat, contrar susținerilor apelantei, că Banca s-a comportat în calitate de creditor prin raportare la apelantă, în calitate de debitoare, reieșind clar din formularea citată, intenția creditoarei Banca de executare silită a debitoarei, neputându-se reține că aceasta a rămas în pasivitate.

Instanța de apel a reținut că cererea formulată de B., de înscriere creanță, nu respectă cerințele unei cereri de intervenție astfel cum sunt impuse acestea de disp. art. 692 raportat la art. 664 C. proc. civ., dar acest aspect se impunea a fi contestat de creditoarea apelantă în dosarul de executare în care cererea a fost formulată - dosar nr. x/2015, prin formularea unei contestații la executare.

Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că nu poate fi reținut nici motivul de apel referitor la faptul că prin cererea formulată de creditoare în dosarul execuțional 119/2015 nu a avut loc o întrerupere a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Recurenta critică aceste statuări, arătând că cererea formulată de bancă nu poate fi calificată drept o cerere de intervenție; că banca a acționat ca creditor ipotecar, iar nu ca unul personal și că lipsește încuviințarea executării silite.

Trebuie observat în primul rând că instanța de apel a calificat în mod corect cererea de înscriere creanță formulată la data de 22.08.2018 (data înregistrării la biroul executorului judecătoresc în dosarul nr. x/2015) ca fiind o cerere de intervenție, în sensul art. 709 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori.

Calificarea actelor de procedură este supusă aprecierii motivate a instanțelor de fond, instanța de casare fiind în drept să cenzureze această calificare doar în cazul unor erori de drept, iar în cauză o asemenea eroare nu poate fi identificată, finalitatea cererii de a constitui o intervenție a creditorului în cadrul urmăririi silite începute de alți creditori fiind judicios stabilită de instanțele de fond.

Sunt lipsite de relevanță considerațiile referitoare la lipsa încuviințării executării silite ori la efectele concrete date acestei cereri de către executorul judecătoresc, în dosarul de executare evocat. În mod legal a statuat instanța de apel că eventualele lipsuri formale puteau fi încuviințate numai în cadrul contestației la executare formulate în termen, în dosarul respectiv, iar în lipsa anulării sale de către instanța de executare, cererea rămâne valabilă și produce efectele specifice reglementate de art. 709 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, mențiunile explicite referitoare la contractul de credit ca titlu executoriu infirmă disocierea propusă de recurentă, între calitatea de creditor urmăritor (personal) și cea de creditor ipotecar.

De altfel, din perspectiva întreruperii prescripției, această distincție este artificială, fiind evident că o executare silită inițiată pe cale principală (cerere de executare) sau incidentală (cerere de intervenție într-o urmărire deja începută) are aptitudinea de a întrerupe prescripția, în ansamblul său, și aceasta indiferent dacă creditorul tinde la urmărirea creanței integrale, ca orice creditor, ori tinde la realizarea acțiunii (execuționale) ipotecare; inclusiv aceasta din urmă are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție de 3 ani, în măsura în care acesta încă nu s-a împlinit, precum în prezenta cauză.

Această constatare se impune în prezenta cauză, în condițiile în care nu există o manifestare de voință explicită din partea intimatei creditoare, exprimată prin cererea de înscriere a creanței, de a exercita exclusiv acțiunea ipotecară, în condițiile arătate de art. 2.504 alin. (1) C. civ. Din această perspectivă, în prezenta cauză trebuie examinate efectele reale ale cererii depuse, în vederea dezlegării raportului juridic litigios, instanța nefiind legată de eventualele aprecieri ale executorului judecătoresc asupra limitelor și efectelor respectivei cereri, astfel cum fără temei pretinde recurenta.

Nefiind prin urmare incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, de vreme ce hotărârea recurată este legală (art. 496 alin. (1) C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 272 din data de 11 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.