ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, Primarul General al Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, a solicitat: - obligarea Municipiului București, în calitatea sa de unitate administrativ-teritorială și de concedent, să aprobe P.U.Z.-ul terenului concesionat prin Contractul nr. x din 16 martie 2007 ("Contractul de Concesiune"), în termen de 2 luni de la pronunțarea hotărârii instanței, astfel încât să permită construirea obiectivului de investiții prevăzut prin același contract și să elaboreze proiectul de hotărâre care va fi supusă Consiliului General în vederea aprobării proiectului de P.U.Z depus de B. prin adresa nr. x/17 aprilie 2008. Totodată, a solicitat și obligarea Consiliului General al Municipiului București să aprobe proiectul de P.U.Z. depus de B. prin adresa nr. x/17 aprilie 2008; - obligarea Municipiului București să procedeze la reîntregirea suprafeței predate în temeiul Contractului de Concesiune cu suprafața de 99 mp, reprezentând diferența dintre suprafața pe care concedentul s-a obligat prin contract să o predea (9.682 mp) și suprafața predată în realitate (9.583 mp), prin încheierea unui act adițional la respectivul Contract de Concesiune care să prevadă numai suplimentarea suprafeței terenului cu 99 mp, fără impunerea altor obligații în sarcina Concesionarului; - obligarea Municipiului București să plătească despăgubiri reprezentând toate cheltuielile suportate de concesionar pentru aducerea terenului la starea prevăzută de Contractul de Concesiune la momentul formulării prezentei cereri în cuantum de 5.603.540 RON.; - să fie obligat concedentul la restituirea sumei de 2.342.450 RON reprezentând redevență încasată fără cauză pe perioada în care terenul nu a putut fi utilizat de concesionar și să constate că până la momentul aprobării P.U.Z. solicitat prin capătul de cerere nr. x, nu datorează redevență întrucât terenul nu poate fi utilizat. În subsidiar, în cazul în care se va respinge acest capăt de cerere să fie obligat Municipiul București la restituirea sumelor achitate în plus de către concesionar ca urmare a indexării abuzive a redevenței aferente primilor doi ani de concesiune. Menționează că sumele achitate nejustificat în plus sunt estimate în acest moment la 120.450 RON; - restabilirea echilibrului financiar al Contractului de Concesiune prin reducerea nivelului redevenței anuale cu valoarea ce urmează a fi determinată prin expertiză, în considerarea impactului negativ avut de prăbușirea pieței imobiliare asupra executării Contractului de Concesiune și încuviințarea suspendării obligației de plată a redevenței până la momentul soluționării definitive și irevocabile a prezentei cauze, anume dispozițiile art. 5 - 7.3 din Contractul de concesiune, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Încheierea de declinare pronunțată de Tribunalului București Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2012, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale pentru capetele de cerere 2-6 și a disjuns aceste capete de cerere, a format un nou dosar pe care l-a înaintat uneia din secțiile civile ale Tribunalul București spre competentă soluționare. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a III-a Civile a Tribunalului București la data de 18.04.2012. Urmare a declinării competenței funcționale, secția a III-a civilă a Tribunalului București are de soluționat cererea de chemare în judecată cu privire la următoarele petite: obligarea Municipiului București să procedeze la reîntregirea suprafeței predate în temeiul contractului de concesiune cu suprafața de 99 m. p. prin încheierea unui act adițional la contract fără impunerea altor obligații, la plata de despăgubiri reprezentând cheltuielile suportate de reclamantă pentru aducerea terenului la starea prevăzută în contractul de concesiune în cuantum de 5.603.540 RON; obligarea la restituirea redevenței în cuantum de 2.342.450 RON încasată pe perioada în care terenul nu a putut fi utilizat de concesionar, iar, în subsidiar, la plata diferențelor de redevență calculate eronat ca urmare a aplicării greșite a indexării pentru primii 2 ani de concesiune, respectiv suma de 120.450 RON și obligarea la restabilirea echilibrului financiar al contractului prin reducerea nivelului redevenței anuale ca urmare a impactului avut de prăbușirea pieței imobiliare.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 854 din 02 mai 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania - Filiala București SPRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Primarul General al Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, ca nefondată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1A din 04 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 854 din data de 02.05.2018, pronunțate de către Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul București prin Primarul General, Primarul General al Municipiului București - București și Consiliul General al Municipiului București și, pe cale de consecință, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 18.232.796,42 RON. Totodată, a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să achite reclamantei suma de 3500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în prima instanță. A fost obligat intimatul Municipiul București prin Primar General să achite apelantei suma de 8111 RON cu titlul de onorariu de avocat în apel, fiind respinsă, ca neîntemeiată, cererea apelantei având ca obiect cheltuieli de judecată constând în suma de 61.701,50 RON achitată de apelantă în apel către D. S.R.L..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1A din 04 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2012 au declarat recurs reclamanta S.C. C. S.R.L., precum și pârâtul Municipiul București, prin Primar General. 5.1. Recursul reclamantei S.C. C. S.R.L. Prin calea de atac formulată, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 274 coroborat cu art. 304 pct. 5, 9, 10 și 11 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării Municipiului București la plata sumei de 61.701,50 RON, reprezentând onorariul specialistului (expertului) numit în cauză. În motivarea căii de atac promovate, a arătat că, în etapa apelului, a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică, fiind desemnat același specialist numit și de tribunal pentru efectuarea acesteia, respectiv dl. Prof. dr. Ing. E.. Prin adresa din 27.03.2019, dl. E., și-a exprimat refuzul în sensul participării în calitate de specialist în această cauză, motivat de faptul că s-a retras din activitatea de aproximativ 3 ani și nu mai poate realiza expertize tehnice în nume propriu. În acest context, a fost identificat un nou specialist ce ar avea calificările necesare efectuării expertizei geotehnice, respectiv dl. Prof. Dr. Ing. F. - cadru didactic al Facultății de Construcții, având, de asemenea specialitate în geotehnică. În data de 07.12.2021, reclamanta arată că a transmis registraturii secției a III-a Civile următoarele documente:1) contractul încheiat între aceasta și domnul prof. F. (nominalizat în calitate de specialist în Dosarul nr. x/2012 în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză); 2) factura fiscală Seria x nr. x/06.12.2021 în valoare de 61.701,50 RON; 3) dovada achitării onorariului acestuia (facturii menționate anteriori: OP nr. x din data de 07.12.2021). În data de 30.08.2022, dl. expert F. a depus raportul de expertiză tehnică la exigenta Af "Rezistenta mecanica și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate" - document ce a fost avut în vedere de către instanță în momentul în care a pronunțat decizia prin care a admis, în parte, apelul B.. Cu toate acestea, Curtea de Apel București a respins solicitarea de restituire a acestor cheltuieli, motivat de faptul că nu ar fi existat dovezile de achitare a onorariului expertului la dosarul cauzei. Arată recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța de apel nu putea refuza restituirea cheltuielilor necesare efectuării expertizei în cauză și nici nu putea reduce aceste cheltuieli, neacordarea lor fiind o simplă eroare de apreciere a probelor aflate la dosarul cauzei. Mai precis, instanța de apel a omis să analizeze înscrisurile probatorii transmise la dosar încă din data de 07.12.2021, ce făceau dovada clară a achitării sumei de 61.701,50 RON, reprezentând contravaloarea onorariului expertului (specialistului) pentru raportul de expertiză efectuat în cauză. Conchizând, a solicitat instanței de control judiciar admiterea prezentului recurs și modificarea în parte a deciziei în sensul obligării Municipiului București la plata sumei de 61.701,50 RON, reprezentând onorariul aferent expertizei tehnice efectuate în apel. 5.2. Recursul pârâtului Municipiul București, prin Primar General Prin recursul formulat, după expunerea situației de fapt din dosar, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, cu schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, critică ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 din vechiul C. proc. civ. Astfel, a solicitat instanței de judecată să observe faptul că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei cereri în pretenții întemeiate în drept pe răspunderea civila contractuală, așa cum ar rezulta atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și din cuprinsul cererii modificatoare depuse în dosarul nr. x/2008 la termenul din 20.09.2011. Temeiul de drept invocat a fost: art. 970, art. 1073, art. 1092 alin. (1) teza a II a și art. 1421-1424 din vechiul C. civ., Legea nr. 50/1991, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 215, Legea nr. 350/2001, O.U.G. nr. 54/2006 precum și Protocolul 1 din CEDO. Se susține că nici în motivarea cererii de chemare în judecată și nici în cererea precizatoare nu se face vreo referire la o presupusa "îmbogățire fără justa cauza". Singura referire la acest aspect se regăsește în cererea de apel împotriva sentinței civile nr. 854/02.05.2008, pronunțate în dosarul nr. x/2012 de către Tribunalul București . Preluarea de către curtea de apel a acestei noțiuni și dezvoltarea ei, în cuprinsul deciziei atacate, este surprinzătoare, în contextul în care sumele achitate de către reclamantă au fost rezultatul respectării clauzelor contractuale, aceasta asumându-și totalitatea costurilor pe care le implica această construcție, inclusiv cele premergătoare edificării; reclamanta și-a asumat obligația de a edifica obiectivul indiferent de costurile pe care le presupune acest fapt. Având în vedere faptul că nu există o culpă a Municipiului București în ceea ce privește apariția anumitor probleme ce au necesitat o rezolvare din partea reclamantei în scopul edificării obiectivului, nu se poate imputa acestuia aceste cheltuieli efectuate, neexistând nicio prevedere contractuală sau legală în acest sens. Mai susține recurentul că deoarece în vechiul C. civ. nu existau dispoziții exprese referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, instanța de apel a analizat aceste condiții prin prisma noului C. civ. (art. 1345). Or, drepturile și obligațiile părților în cazul de față izvorăsc din contract și evocă în acest sens clauzele contractului. Incapacitatea concesionarului de a achita redevența a condus la rezilierea contractului și nu atitudinea pretins culpabila a concedentului. Arată recurentul că încetarea de drept a contractului rezultă fără dubiu și din hotărârea de respingere a acțiunii având ca obiect anularea notei de reziliere a contractului, formulată de către reclamanta B., și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului București. Față de toate acestea, consideră recurentul că prima instanță de fond a dispus, în mod corect, respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, soluția pronunțată în apel fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., s-a invocat încălcarea principiului disponibilității. Sub acest aspect, solicită a se avea în vedere, așa cum s-a arătat și în susținerea primului motiv de recurs, că reclamanta nu a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri în pretenții având ca temei juridic "îmbogățirea fără justă cauză", motiv pentru care nu se putea dispune recalificarea pretențiilor, în faza procesuală a apelului. Totodată, recurentul a invocat și incidența unui al treilea motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 din vechiul C. proc. civ., considerând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În acest sens, se susține că reclamanta a solicitat obligarea Municipiului București la plata de despăgubiri reprezentând toate cheltuielile suportate de concesionar pentru aducerea terenului la starea prevăzută de contractul de concesiune la momentul formulării cererii de chemare în judecată, și anume la plata sumei de 5.603,540 RON, menționând și că își rezervă dreptul de a majora pretențiile în funcție de rezultatele expertizei ce se va administra în cauză. În urma administrării probei tehnice, instanța de apel a constatat că pentru aducerea terenului la starea fizică necesară edificării obiectivului de investiții, cheltuielile aferente lucrărilor privind eliberarea de sarcini a terenului precum și cuantumul cheltuielilor ocazionate de edificarea noii Piețe Colentina reclamanta a cheltuit suma de 18.232.769.42 RON. Or, aceste cheltuieli au rezultat ca urmare a derulării contractului de concesiune pe care părțile l-au încheiat, iar faptul culpabil al reclamantei de a nu mai achita redevența la care s-a obligat a condus la rezilierea contractului și nu rezoluțiune, prin urmare, prestațiile efectuate nu mai pot fi întoarse. Concluzionând, față de toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză Recursurile au fost comunicate reciproc între recurenți, precum și intimaților. La data de 10.10.2024, s-a formulat, de către C. S.R.L., întâmpinare la recursul Municipiului București, prin care s-a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a dl. avocat G., solicitându-se prezentarea contractului de asistență juridică în baza căreia a fost emisă împuternicirea avocațială. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului pârâtului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din perspectiva motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că este fondat recursul reclamantei și este nefondat recursul pârâtului, pentru considerentele enunțate în continuare. II.1. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General Preliminar, Înalta Curte observă că prezentul proces a început în anul 2012, fiind supus, așadar, dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, câtă vreme dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, respectiv după data de 15 februarie 2013 (art. 24 din C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010). Circumscris celui dintâi motiv de recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, acest recurent afirmă că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, soluționând favorabil pretențiile reclamantei pe temeiul îmbogățirii fără just temei, în condițiile în care aceasta a investit prima instanță a fondului cu o acțiune în răspundere civilă contractuală. În aprecierea recurentului, cheltuielile efectuate de reclamantă pentru strămutarea pieței vechi pe un amplasament învecinat, pentru devierea unor conducte de canalizare, precum și pentru găsirea unei soluții de fundare a construcției compatibile cu structura și caracteristicile terenului ce a fost concesionat în scopul realizării unui obiectiv de investiții, toate acestea sunt expresia executării unor clauze contractuale, prin contractul de concesiune reclamanta asumându-și totalitatea costurilor pe care le implică realizarea obiectivului de investiții, inclusiv cele premergătoare edificării. Prin urmare, subliniază recurentul, toate drepturile și obligațiile părților în proces izvorăsc din contractul de concesiune, care a fost reziliat pentru incapacitatea concesionarului de a achita redevența, iar nu din culpa concedentului, în acest sens fiind statuat cu titlu definitiv prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterioare purtate de părți. Critica referitoare la recalificarea pretențiilor reclamantei în apel, cu nesocotirea principiului disponibilității părților (sub aspectelor limitelor învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată), a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare este reluată de reclamant subsumat celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat de această dată, în drept, pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865. În esență, ceea ce susține recurentul, prin cele două motive de recurs, este o calificare juridică eronată a faptelor litigioase, o încadrarea incorectă din punct de vedere juridic a pretențiilor deduse judecății, realizată în mod direct de către instanța de apel cu nesocotirea principiului disponibilității părților și, implicit, a celorlalte principii care guvernează procesul civil. În sfârșit, este susținută nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru greșita aplicare a instituției îmbogățirii fără just temei, prestațiile reclamantei fiind expresia executării unor obligații derivând din contractul de concesiune ce a fost încheiat, iar acțiunea exercitată este una în răspundere contractuală. Așa fiind, examinarea legalității hotărârii supuse recursului se va realiza în temeiul art. 304 pct. 5 (pentru neregularitățile procedurale invocate și nesocotirea unor principii fundamentale) și pct. 9 C. proc. civ. din 1865 (pentru calificarea juridică a cererii introductive și a condițiilor de aplicare a normelor de drept material și a instituțiilor dreptului substanțial, drept consecință a unei astfel de calificări). Aceasta întrucât cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, invocat de recurent, vizează o încălcare a principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. din 1864, în ipoteza în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, instanța, procedând la interpretarea clauzelor acestuia, îi schimbă natura ori înțelesul. Or, în prezentul proces, instanța de apel nu a recalificat juridic contractul încheiat între părți, nefiind contestată natura juridică a acestuia, aceea de contract de concesiune; calificarea realizată prin decizia din apel vizează, în realitate, faptele litigioase, iar nu actul juridic dedus judecății. Prin urmare, nu se verifică ipoteza acestui motiv de recurs. Cu referire la chestiunea calificării juridice a cererii introductive, instanța de recurs subliniază că orice omisiune a primei instanțe de a pune în discuția părților și de a analiza o calificare juridică alternativă, pentru a restabili calificarea juridică corectă a pretențiilor deduse judecății, poate fi luată în considerare din oficiu de către instanța de apel (a doua instanță a fondului), corecta calificare juridică fiind un motiv de ordine publică. A fortiori, rejudecarea fondului în apel, din perspectiva unei noi calificări juridice, considerată a fi cea corectă, este permisă atunci când ea a fost invocată prin chiar motivele de apel ale reclamantului. Această concluzie este impusă de caracterul obligatoriu al art. 295 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, omisiunea aplicării acestei norme conducând la o eroare de drept procedural, care ar avea drept consecință o eroare de drept substanțial, subsumată calificării juridice a actelor și faptelor deduse judecății. Este adevărat că în apel nu poate fi schimbată cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi, însă invocarea unei noi calificări juridice în apel (de către apelant ori de instanță din oficiu) nu constituie o cauză nouă, dacă faptele pe care se întemeiază noile motive de drept nu sunt diferite față de cele alegate la prima instanță; elementul factual al cauzei este imutabil, calificarea juridică rămâne, în principiu, prerogativa instanței, conform adaugiului iura novit curia. Având în vedere aceste considerente teoretice, Înalta Curte observă că, în prezentul proces, nu a intervenit în apel o modificare a faptelor pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, cele referitoare la plata unor despăgubiri bănești menite să acopere prejudiciul patrimonial creat prin aducerea terenului care a făcut obiectul contractului de concesiune la starea fizică necesară edificării obiectivului de investiții, prin efectuarea lucrărilor necesare eliberării de sarcini, precum și a celor ocazionate de edificarea noii Piețe Colentina (în aceste limite fiind modificată în apel hotărârea primei instanțe a fondului). În mod constant, prin cererea de chemare în judecată (astfel cum a fost aceasta precizată), iar ulterior prin declarația de apel, reclamanta a susținut că terenul situat în București, Șoseaua x, str. x V. Băcilă sector 2, în suprafață de 9602 m.p., cedat în concesiune prin contractul de concesiune nr. x autentificat prin încheierea de autentificare nr. x/26.03.2007 de către BNPA "H. și I.", încheiat între reclamanta S.C. J. S.R.L. (denumită ulterior S.C. A. S.R.L.) și pârâtul Municipiul București prin Primar General, în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în PUZ aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 7/29.01.2003, nu a fost predat într-o stare fizică corespunzătoare scopului pentru care a fost încheiat contractul, astfel că terenul a necesitat măsuri speciale pentru aducerea la nivelul geo-tehnic corespunzător construirii obiectivului de investiții, nivel la care trebuia predat conform obligațiilor contractuale pe care concedentul și le-a asumat. Astfel fiind, reclamanta susține că a angajat diverse lucrări de consolidare, ce au implicat costuri deosebit de ridicate, a efectuat o serie de cheltuieli de deviere a unei conducte de canalizare descoperite pe teren, pentru care concedentul poartă întreaga răspundere în temeiul obligației sale de a asigura folosința liniștită și utilă a terenului. În ceea ce privește cheltuielile efectuate cu strămutarea Pieței Colentina, arată reclamanta că, deși în forma contractului de concesiune inclusă caietul de sarcini, nu se menționa vreo obligație privind eliberarea de sarcini a terenului, și-a asumat obligația de a strămuta vechea Piață Colentina (în vederea eliberării terenului). Autoritățile executive locale i-au solicitat să execute chiar mai mult decât s-a stabilit prin contract, astfel încât a trebuit să asigure și edificarea unui nou obiectiv, noua Piață Colentina (platformă betonată, hală acoperită, racordare la utilități). În aceste circumstanțe, reclamanta consideră că se impune obligarea concedentului la plata contravalorii lucrărilor de edificare a noii Piețe Colentina, precum și a celorlalte lucrări realizate în scopul aducerii terenului la o stare tehnică corespunzătoare realizării obiectivului de investiții, atât în considerarea culpei sale contractuale cât și al principiului îmbogățirii fără justă cauză. Astfel fiind, independent de textele normative menționate expres de reclamantă în finalul cererii de chemare în judecată și care nu leagă instanța de judecată, obligată să dea faptelor deduse judecății calificarea juridică corectă, nu poate fi contestată împrejurarea că, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată prin înscrisul depus la termenul din 20 septembrie 2011 (în fața primei instanțe a fondului), cât și prin declarația de apel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești "atât în considerarea culpei sale contractuale, cât și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, îmbogățirea concedentului fiind evidentă, în condițiile în care, fără temei legal sau contractual, a fost scutit de efectuarea unor cheltuieli pe care altfel ar fi trebuit să le facă.,, Față de cele ce precedă, apar a fi neîntemeiate susținerile recurentului referitoare la o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată în apel și o încălcare a principiului disponibilității părților, sub aspectul limitelor învestirii primei instanțe a fondului. Rezultă cu puterea evidenței că elementul factual al cauzei a rămas neschimbat, iar îmbogățirea fără just temei a fost invocată de reclamant, nu doar prin declarația de apel, ci în fața primei instanțe a fondului, prin cererea de chemare în judecată precizată. Procedând în aceste circumstanțe la o nouă judecată în fond, în mod corect instanța de apel a statuat inclusiv cu privire la calificarea juridică a pretențiilor deduse judecății. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 sunt, așadar, neîntemeiate și se vor respinge. Cu referire la stabilirea obligației de restituire a costurilor suportate de reclamantă, cele premergătoare și necesare realizării obiectivului de investiții, cele referitoare la aducerea terenului la starea fizică necesară realizării construcției, la eliberarea terenului de sarcini, precum și cele determinate de edificarea noii Piețe Colentina, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, recurentul reafirmă caracterul subsidiar al unei astfel de acțiuni și astfel inadmisibilitatea ei, reclamanta în proces având la dispoziție o acțiune întemeiată pe contractul de concesiune valabil încheiat, în executarea căruia a realizat toate aceste lucrări. Având în vedere aceste critici aduse hotărârii instanței de apel, Înalta Curte reține, sub aspectul stării de fapt, astfel cum aceasta a fost definitiv stabilită de către instanțele fondului, că rapoartele de expertiză întocmite în cauză, atât în etapa procesuală a apelului, cât și în fața primei instanțe, au pus în evidență existența unor deficiențe în privința capacității terenului concesionat de a susține finalitatea corespunzătoare a unui centru comercial. Astfel, s-a constatat că neomogenitatea terenului, umpluturile de pământ existente pe amplasament și implicit nivelul freatic interceptat în complexul necoeziv conduc la o încadrare a amplasamentului în "terenuri dificile de fundare’’, categoria geotehnică 3, cu risc major. Având în vedere această categorie geotehnică, reținerile din raportul de expertiză au fost în sensul că, pentru a evita apariția uneia dintre aceste stări- limită ultime, soluția de fundații indirecte pe piloți din beton armat a fost una corect adoptată de concesionar și, în cele din urmă, implementată. În raport cu probele tehnice administrate, coroborate cu cele rezultând din interpretarea clauzelor contractului de concesiune, instanța de apel a reținut faptul că noțiunea utilizată în caietul de sarcini "teren normal de fundare" nu are nicio semnificație tehnică, iar soluția de fundare cu piloți forați, ca soluție de fundare a fost corect aleasă de concesionar. De altfel, inclusiv prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții și evaluare imobiliară administrat în fața primei instanțe, s-a constatat că lucrările realizate de reclamantă pentru aducerea terenului la starea prevăzută în contractul de concesiune au constat în desființarea Pieței Colentina, construirea pieței deschise Cremenița, organizarea șantierului, devierea tronsonului de canalizare din incinta acestuia, săpătura generală și introducerea pilonilor de susținere, iar soluțiile tehnice implementate de către reclamantă au fost adecvate din punct de vedere tehnic și se impuneau față de situația faptică existentă. Cu referire la strămutarea pieței Colentina, instanța de apel a stabilit în fapt că reclamanta, în calitate de concesionar, și-a asumat, prin clauzele contractului încheiat, obligația strămutării pieței vechi pe un amplasament învecinat, iar nu pe aceea a construirii unei piețe noi, cu toată logistica aferentă. Or, reclamanta a probat faptul edificării, cu resurse financiare proprii, a noii Piețe Colentina. Înalta Curte reamintește că situația de fapt stabilită de instanțele fondului (prima instanță, iar apoi instanța de apel) constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului. În aceste circumstanțe de fapt, stabilite cu certitudine în urma analizei și sintezei probelor administrate, instanța de apel a considerat că toate cheltuielile efectuate de către apelanta-reclamantă pentru aducerea terenului la starea fizică necesară edificării obiectivului de investiții, cheltuielile aferente lucrărilor privind eliberarea de sarcini a terenului, precum și cheltuielile ocazionate de relocarea și edificarea noii Piețe Colentina se constituie într-o formă de îmbogățire fără justă cauză pentru concedent și se impune a fi restituite concesionarului, în condițiile în care contractul de concesiune s-a reziliat, nemaifiind în fiind în acest moment. Cuantumul acestor cheltuieli (18.232.769,42 RON) a fost determinat prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, administrat în fața instanței de apel. Referitor la existența valabilă a contractului de concesiune, instanța de recurs observă că prin sentința civilă nr. 5874, pronunțată la data de 26 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. București- prin administrator judiciar (fostă, S.C. J. S.R.L. București), în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București-prin Primar, având ca obiect constatarea netemeiniciei notei de reziliere nr. x din 01 iunie 2012 și, pe cale de consecință, constatarea valabilității neîntrerupte a contractului de concesiune nr. x din 26 martie 2007, începând cu data de 26 martie 2007 și până în prezent. Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 254 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1389 din 20 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, urmare a respingerii recursului declarat de partea reclamantă în proces. În esență, a fost stabilit cu putere de lucru judecat, prin aceste hotărâri judecătorești, că obligațiile părților născute din contractul de concesiune nr. x autentificat prin încheierea de autentificare nr. x/26.03.2007 de către BNPA "H. și I.", încheiat între reclamanta S.C. J. S.R.L. (denumită ulterior S.C. A. S.R.L.) și pârâtul Municipiul București prin Primar General, în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în PUZ aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 7/29.01.2003, nu sunt obligații cu executare simultană. Prin urmare, reclamanta, neîndeplinindu-și propria obligație, aceea privind plata redevenței, obligație exigibilă de la momentul încheierii contractului, nu este în drept să invoce excepția de neexecutare a contractului de către pârât. Fiind încălcate clauzele contractuale referitoare la achitarea obligațiilor de plată a redevenței, precum și pentru motivul că lucrările de construcție nu au început, pârâtul a reziliat unilateral contractul de concesiune, la data de 1 iunie 2012, prin nota de reziliere nr. 1925, făcând aplicarea pactului comisoriu de grad IV, stipulat prin art. 17.3 din contract. Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni civile în justiție, contractul de concesiune era reziliat, prin activarea pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contract (astfel cum a fost stabilit ulterior, prin hotărârile judecătorești declarative ce au fost evocate), iar activarea a fost determinată de neîndeplinirea obligațiilor asumate de concesionar, cele referitoare la plata redevenței și neînceperea lucrărilor de construcție a obiectivului de investiții asumat prin contract. Înalta Curte notează că menționatul contract de concesiune a fost încheiat în data de 16 martie 2007, sub imperiul C. civ. din 1865, care nu cuprindea niciun text în care să fi fost consacrată în mod expres, cu valoare de principiu, îmbogățirea fără justă cauză-izvor de sine stătător de obligații civile. Cu toate acestea, doctrina de specialitate și în mod deosebit practica judiciară au consacrat pretorian aceasta instituție, recunoscând-o și asimilând-o unui fapt juridic licit, generator de obligații civile. Condițiile conturate ale mecanismului îmbogățirii fără justă cauză au fost ulterior consfințite legislativ, cu valoare de principiu, prin art. 1345-1348 din noul C. civ., precum și prin alte texte normative specializate, care au valoarea unor aplicații practice în materia drepturilor reale, a contractelor și succesiunilor. În esență, acest mecanism presupune trecerea corelativă a unei valori economice din patrimoniul însărăcitului în acela al îmbogățitului, în absența unei cauze juste (a unui temei juridic care să o justifice, un titlu juridic convențional sau legal care justifică obținerea unui avantaj economic) și fără ca îmbogățirea să fie imputabilă îmbogățitului. Mai mult, admisibilitatea acțiunii în restituire promovată de cel însărăcit este condiționată de inexistența altor acțiuni, astfel că ori de câte ori reclamantul are la dispoziție o altă acțiune (bazată pe contract, spre exemplu), recurgerea la această acțiune nu se justifică. În prezentul proces, astfel cum a fost relevat în cele ce precedă, instanța de apel a stabilit cu certitudine faptul că prestațiile care au fost executate de reclamantă (pentru identificarea și implementarea unei soluții de fundare a obiectivului de investiții asumat, compatibile cu toate caracteristicile și structura terenului de fundare, pentru eliberarea de sarcini a terenului și pentru edificarea noii Piețe Colentina, cu toată logistica aferentă), au mărit substanțial valoarea bunului concesionat, prin micșorarea corespunzătoare a patrimoniului propriu și ele nu sunt expresia unor obligații pe care această parte și le-a a sumat prin contractul valabil încheiat cu concedentul. Afirmațiile exprimate în sens contrar de recurent tind la o reapreciere a clauzelor contractului de concesiune, or interpretarea probelor rămâne atributul exclusiv al instanțelor fondului, fiind cu neputință o modificare a împrejurărilor esențiale de fapt stabilite, prin raportare la mijloace de probă care au fost deja apreciate de instanța de apel. Așadar, nu poate fi reținută existența unui titlu juridic care să poată justifica avantajul economic obținut de partea pârâtă în proces, care, prin efectul rezilierii contractului de concesiune, a redobândit în proprietate, cu efecte depline, bunul imobil concesionat, astfel cum a fost acesta substanțial îmbunătățit prin lucrările implementate de concesionar. Cu referire la buna-credință a concedentului, invocată de recurent, aceasta nu a fost contestată în proces, dimpotrivă, ea a fost implicit reținută de instanța fondului, ca fiind prezumată de lege. Câtă vreme una din condițiile activării mecanismului îmbogățirii fără just temei este aceea ca îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului. Or, neimputabilitatea îmbogățirii este echivalentă, în fapt, cu buna-credință. Cum ceea ce s-a dovedit a fi fost executat de către însărăcit (partea reclamantă în proces) excede obligațiilor asumate convențional, mai mult, contractul de concesiune încheiat de părți a fost reziliat, el nu mai în ființă la data promovării prezentei acțiuni în restituire, corect instanța de apel a apreciat și în privința caracterului subsidiar al acțio de in rem verso, însărăcitul aflându-se în situația în care nu dispunea de o altă acțiune în justiție. Prin urmare, nu se verifică nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 (pentru calificarea juridică a cererii introductive și a condițiilor de aplicare a normelor de drept substanțial). Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 6 C. proc. civ. din 1865 ("daca instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut"), recurentul formulează critici concrete referitoare efectele rezilierii contractului de concesiune, iar nu la limitele învestirii instanțelor fondului, referirile la pretențiile concrete deduse judecății, iar apoi la majorarea cuantumului despăgubirilor pretinse, nefiind dezvoltate, cu valoarea unor critici de nelegalitate, care să poată fi analizate din perspectiva motivului de recurs evocat. Prin urmare, ceea ce critică efectiv recurenta este o aplicare greșită a legii substanțiale, cu referire la efectele rezilierii, care ar împiedica o restabilire deplină a situației anterioare, prin întoarcerea prestațiilor efectuate, iar aceste critici pot fi circumscrise doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ. din 1865. Înalta Curte, verificând legalitatea deciziei instanței de apel, constată că aceste critici ale recurentei nu vizează niciuna din tezele avute în vedere de acest text legal. Incontestabil, a operat rezilierea contractului de concesiune încheiat de părțile aflate în litigiu, prin activarea de către concedent unei clauze de reziliere înscrise în contract, cu privire la această împrejurare statuând anterior o instanță de judecată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În principiu, rezilierea a condus la desființarea legăturii juridice a părților, la desființarea contractului cu efecte numai pentru viitor, fără posibilitatea ca ele să se producă în mod retroactiv, precum în cazul rezoluțiunii. Acest caracter al efectelor rezilierii contractului nu a făcut însă obiectul analizei instanței de apel, circumscris limitelor în care această instanță a procedat la rejudecarea în fond a pretențiilor deduse judecății, fiind avute în vedere și recunoscute în favoarea reclamantei exclusiv despăgubirile pretinse de aceasta pentru aducerea terenului la starea fizică necesară edificării obiectivului de investiții, cheltuielile aferente lucrărilor privind eliberarea de sarcini a terenului precum și cheltuielile ocazionate de edificarea noii Piețe Colentina, în timp ce pretențiile referitoare la restituirea redevenței achitate în executarea contractului, indexarea și reducerea acesteia au fost respinse, fiind confirmată, sub acest aspect hotărârea primei instanțe a fondului. Or, instanța de apel nu a considerat și nu a motivat în sensul în care despăgubirile bănești recunoscute în favoarea reclamante apelante ar fi consecința unei restituiri a prestațiilor deja executate în temeiul contractului reziliat. Dimpotrivă, astfel cum a fost anterior analizat, instanța de apel a subordonat obligația de restituire îmbogățirii fără just temei, apreciind că sunt îndeplinite concomitent condițiile activării acestui mecanism. Nu există nicio referire la efectele rezilierii, pentru ca instanța de recurs să poată efectua un control de legalitate, sub acest aspect. În alte cuvinte, nu restituirea a ceea ce s-a achitat cu titlu de redevență în executarea contractului de concesiune reziliat a fost considerată de către instanța de apel ca fiind o pretenție întemeiată și, pe cale de consecință, admisă, ci restituirea valorii patrimoniale care a condus la îmbogățirea părții pârâte cu ceea ce partea reclamantă a realizat fără just titlu, excedând limitele obligațiilor contractuale asumate. Prin urmare, situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale substanțiale, de natură să impună casarea hotărârii recurate, în baza art. 304 punctul 9 C. proc. civ. din 1865. Față de cele de mai sus, constatând că instanța de apel, interpretând actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, și că nu a avut loc o încălcare sau aplicare greșită a legii de către instanța de apel, hotărârea pronunțată fiind corectă și la adăpost de orice critică, și motivată sub toate aspectele cu care a fost învestită, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului, ca nefondat II.2. Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. C. SRL Reclamanta recurentă afirmă nelegalitatea deciziei instanței de apel, sub aspectul modalității în care a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la stabilirea cuantumului obligației de plată a cheltuielilor de judecată în apel, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel constând în onorariul expertului, în condițiile în care dovezile privitoare la achitarea onorariului de expert au fost depuse la dosar, iar această proba a fost esențială corectei soluționări a cauzei, instanța de judecată reținând în motivarea hotărârii sale argumentele indicate de către expert prin raportul de expertiză întocmit. Mai mult, apelul reclamantei a fost admis, sub aspectele clarificate prin administrarea acestei probe. Criticile recurentei sunt întemeiate. Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 274 C. proc. civ. din 1865, având următorul conținut: (l) Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut (...)." În prezentul proces, recurenta a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că, în etapa apelului, a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică de specialitate, pentru a se clarifica în ce măsură terenul în litigiu deținea caracteristicile geotehnice prevăzute de caietul de sarcini al licitației, respectiv dacă au existat impedimente tehnice, fizice și legale, ce au făcut terenul să fie impropriu dezvoltării investiției, în condițiile asumate prin contractul de concesiune, (încheierea din 02.04.2019), iar în data de 30.08.2022, dl. expert F. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică ordonat de instanță și ale cărui concluzii au fost acceptate, ele fundamentând, în parte, stabilirea circumstanțelor de fapt esențiale, iar în final soluția favorabilă acordată părții reclamante, în apel. Totodată, a fost probată împrejurarea că în data de 07.12.2021, reclamanta apelantă a depus la dosarul cauzei documentele contabile justificative care confirmă achitarea onorariului de expert încuviințat de instanță, în valoare de 61.701,50 RON (pagina 98-102, vol. II dosarul instanței de apel). Astfel fiind, reținând soluția de admitere a apelului reclamantei, sub aspectul pretențiilor dovedite cu acest mijloc de probă, valorificat de către instanța de apel în judecata fondului pe care a înfăptuit-o, în mod greșit a stabilit întinderea obligației de plată a cheltuielilor de judecată excluzând onorariul integral al expertului, achitat de partea care a câștigat procesul. În alte cuvinte, instanța de apel nu putea refuza restituirea cheltuielilor necesare efectuării expertizei în cauză și nici nu putea reduce aceste cheltuieli. Pentru cele ce precedă, în temeiul art. 312 alin. (2) coroborat cu art. 314 rap la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, instanța de recurs va admite recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. și va modifică, în parte, decizia recurată în sensul că va obliga pe intimat să achite apelantei-reclamante S.C. C. S.R.L. și suma de 61.701,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu expert. Pentru toate aceste considerente, se va admite recursul reclamantei și se va respinge recursul pârâtului, conform celor enunțate anterior. Totodată, în raport cu art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. din 1865, instanța de recurs va obliga pe intimatul Municipiul București, prin Primarul general, la plata către recurenta S.C. C. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în recurs, onorariul avocatului ales, redus proporțional cu valoarea pricinii și activitatea îndeplinită în fața instanței de recurs.